web analytics
Home » Arhiva AXA anul I » Axa 4-5 » Traduceri din presa de limbă maghiară din România

Traduceri din presa de limbă maghiară din România

Haromszek, nr.5276 – 15.01.2008

Titlul: Pământ Secuiesc? Dezvoltare?

Semnează: Biro A. Zoltan 

Este evident că lui Csutak Istvan nu prea îi sunt pe plac scaunele (vezi Pământul Secuiesc-Pământ al scaunelor?, Hargita Nepe, 8 ianuarie 2008), mai ales dacă acestea sunt pe Pământul Secuiesc şi nu sunt un obiect cu patru picioare ci forme de organizare internă. Şi după cum declară, are şi motive, având în vedere că această formă de organizare teritorială, condamnată la uitare până şi de Vi­e­na/Budapesta, este nu numai anacronică ci şi un leagăn al mediocrităţii. Cei care trăiesc aici – fie ei chiar şi elitişti – interpretează colaborarea ca pe un cuţit înfipt în spate iar dimensiunea investiţiei spiritualo-materiale planificate cu atâta zel nu depăşeşte limita celei mai mărginaşe cârciumi scăunale (mai nou pensiune de hotar) care, dacă lucrurile vor evolua cu adevărat bine, s-ar putea transforma chiar şi într-un butic vamal scăunal.

Chiar dacă la câteva teze aş avea de făcut unele precizări, cu greu aş putea găsi în scrierea lui Csutak Istvan o afirmaţie cu care să nu fiu de acord. Deşi consider că nu ar trebui urmat tonul ironic şi de ultimatum, care caracterizează întreg textul.

Fiecare îşi edifică propria microregiune, fiecare vrea să-l întreacă pe celălalt, nu vor să se înţeleagă, să colaboreze – afirmă autorul, iar această afirmaţie poate fi susţinută printr-o serie de exemple. Cred că diagnosticul ar fi mai exact dacă am spune că cei din elita regională “nu ştiu” să se înţeagă între ei. Impedimentul colaborării nu este reprezentat de lipsa voinţei, de modelul perioadelor anterioare sau de rămăşiţele miturilor regionale ci mai degrabă de lipsa unei competiţii. Nici dacă ar vrea nu s-ar putea înţelege şi nu ar putea face să funcţioneze această înţelegere.

Dacă în această regiune am dori să facem paşi în politica de dezvoltare, avem nevoie de proiectare, de edificare a unei strategii, de alcătuire a unor scenarii de viitor. Gândirea în direcţia politicii de dezvoltare poate fi exprimată practic prin necesitatea întocmirii proiectelor de concurs (a se înţelege necesitatea accesării de fonduri). În acest moment intervine o temă despre care nu prea se vorbeşte: responsabilitatea elitei naţionale minoritare social-politico regionale. Nu au fost aclimatizatate în zonă instituţii care prin autoritatea şi pragmatismul lor să învingă “paradigma scăunală” şi aşa anacronică. Nu s-au creat instituţii de prestări servicii, cu caracter regional, care să facă posibilă cultivarea unei legături între specialiştii în domeniul dezvoltării. Nu ştiu pe ce ne ba­zăm în momentul în care avem pretenţia ca actuala elită şi sistemul instituţional din re­gi­u­nea Pământul Secuiesc să soluţioneze singure aspectele legate de propria politică de dezvoltare. Este clar că fără un ajutor din afară nu merge, iar până acum nu au existat nici măcar încercări în vederea iniţierii, de către protagoniştii vieţii publice maghiare, a acestui ajutor sau – Doamne, fereşte! – de colaborare a acestora cu protagoniştii locali. Elita regională nu va avea nici o iniţiativă, printre altele, pe motiv că lipsesc condiţiile regionale necesare direcţionării regiunii pe făgaşul unei noi politici de dezvoltare. Fără un imbold din afară şi fără susţinerea legitimităţii sociale a procesului politicii de dezvoltare, acest proces nu poate demara.

În final, există o problemă de specialitate în privinţa căreia nu pot fi de acord cu Csutak Istvan. Împărţirea scăunală (regională, microregională) din regiunea Pământul Secuiesc nu este doar un produs istoric retrograd ci şi o premisă geografico-socială. Mentalitatea anacronică o putem arunca pe geam însă bazinele şi regiunile rămân, la fel şi identităţile şi relaţiile acestora. Iar acest lucru nu este o problemă, dimpotrivă. Poate că problema nu este atât cu organizarea scăunală cât cu modalităţile de ieri şi de azi de funcţionare a acesteia. Identitatea legată de microregiuni şi evoluţia vieţii în acest mediu vor constitui una din paradigmele de dezvoltare definitorii ale următoarelor decenii. Iar organizarea scăunală, microregională ar putea fi una din cele mai importante posibilităţi de dezvoltare de pe Pământul Secuiesc.

Autorul este profesor universitar. KAM-Centrul de Cercetări Regionale şi Antropologice.

Haromszek, nr.5277 – 16.01.2008

Titlul: Vor amplasa cea mai mare poartă secuiască din lume/Interviu cu primarul localităţii Ozun, dr. Raduly Istvan

Semnează: Szekeres Attila

Printre proiectele pentru acest an, Raduly Istvan, primarul din Ozun, a amintit de amplasarea celei mai mari porţi secuieşti.

Szekeres Attila: – Cum a fost anul precedent?

Raduly Istvan: – 2007 a fost un an al succeselor. Printre realizările mai mici trebuie amintite: dotarea tuturor depozitelor cu stingătoare de incendiu, reabilitarea drumurilor comunale. La nivel judeţean, ne situăm pe locul întâi la capitolul angajaţilor din domeniul prestării serviciilor publice. În fiecare an, de când îmi îndeplinesc atribuţiile de primar, am reuşit să transferăm anumite sume de bani pentru anul următor, în aşa-numitul fondul de rulment. Anul trecut, suma aceasta a fost de 280.000 de lei, iar anul acesta e vorba de o sumă mult mai mare.

Orice lucrare e realizată de propria noastră echipă de muncitori. Am angajat zidari, dulgheri, zugravi. Ca urmare, noi cheltuim numai pentru achiziţionarea materialelor. Anul trecut nu am solicitat niciun fel de serviciu din partea firmelor. Am câştigat aproximativ 2 milioane de euro prin proiecte de concurs. Sper că vom obţine succese şi în acest an.

Sz.A.: – Eşecurile anului trecut?

R.I.: – Recunosc, există şi insuccese. În satul Lisnău Vale s-au făcut prea puţine demersuri în vederea dezvoltării. Drumul de aici a fost reabilitat într-o mică măsură. La Bicfalău nu s-au realizat investiţii mari, dar, anul acesta, vom lua măsurile necesare în acest sens. De exemplu, trebuie reabilitată casa de cultură. În localitatea Sântionlunca, nu am reuşit să construim trotuare, motivul fiind că nu s-a prezentat niciun executant pentru efectuarea lucrărilor respective. În primăvara acestui an vom începe lucrările în vederea realizării trotuarelor.

Sz.A.: – Aţi promis, cu doi ani în urmă, amplasarea unor indicatoare cu denumirea localităţilor, pe care vor figura şi porţi secuieşti. Nu le-am văzut încă…

R.I.: – E adevărat. De doi ani tot le pregătim, însă nu le-am finalizat încă. Firma executantă a făcut amânări peste amânări, dar a apărut o firmă concurentă, un motiv pentru care firma respectivă va finaliza până la sfârşitul lunii mai, toate cele 13 indicatoare. Totodată, la Ozun vom amplasa cea mai mare poartă secuiască din lume.

Sz.A.: – Alte proiecte?

R.I.: – La primăvară, vor fi reabilitate toate străzile, vor fi repavate autostrăzile, se vor asfalta şi străzi noi. La Ozun, vor fi construite trotuare noi. Deja am şi solicitat întocmirea studiului de fezabilitate. Noi am fost primii care am depus la Ministerul Mediului proiectul pentru realizarea parcului de agrement. Am câştigat proiectul de concurs şi ni s-au alocat 500.000 de lei. Inaugurarea parcului este preconizată pentru luna octombrie. La Lisnău vor demara lucrările de reabilitare interioară a fostului sediu al primăriei, iar la Sântionlunca va fi reabilitat dispensarul medical. Există un proiect şi pentru asfaltarea drumului de la Lisnău, respectiv al celui de la Lisnău Vale. Vor continua lucrările de reabilitare a drumului de la Măgheruş. Un alt proiect vizează construirea unei capele mortuare. Totodată, am luat legătura cu o firmă din Braşov, care va realiza proiectul pentru introducerea gazului. Sper ca în 2009 să demareze lucrările în vederea realizării acestui obiectiv.

Haromszek, nr.5277 – 16.01.2008

Titlul: Ce fel de Pământ Secuiesc dorim?

Semnează: Antal Arpad -parlamentar din Sfântu Gheorghe / Tamas Sandor -parlamentar din Târgu Secuiesc

În sfârşit! – am putea spune citind scrierea lui Csutak Istvan (Pământul Secuiesc-Pământ al scaunelor?). În sfârşit a spus cineva că “împăratul este gol”. Că “nu există o imagine unitară de viitor în legătură cu Pământul Secuiesc, nu există idei convergente de dezvoltare sau plan de acţiune armonizat”. Studiul aduce în discuţie în primul rând probleme de bază, fiind astfel un extraordinar punct de pornire pentru o polemică. Rămâne însă dator atunci când vine vorba şi de răspunsuri la aceste probleme.

Autorul are câteva afirmaţii cu care nu putem fi de acord. Nu putem fi de acord în primul rând cu “gogoriţa tribalo-scăunală” de care pomeneşte el, cu afirmaţia că toate problemele Pământului Secuiesc îşi au rădăcinile în politică şi în organizarea de tip scăunal a vieţii publice. Structura scăunală de pe Pământul Secuiesc nu este un produs al ultimilor 18 ani.

Această structură trebuie privită, pe de-o parte, într-un context istoric, iar pe de alta, întru­nul economic. Structura aşezărilor şi economia de pe Pământul Secuiesc au fost create în decursul secolelor trecute. De aici provine importanţa microregiunilor în structura regională. În acelaşi timp, aceasta poate fi şi o explicaţie a relativei izolări a scaunelor istorice.

În cursul anului trecut am organizat mai multe manifestări pe tema “Ce fel de Pământ Secuiesc dorim?”, care s-au dovedit a fi o bună ocazie pentru cunoaşterea ideilor unor oameni proveniţi din diferite medii sociale. Aceştia au vorbit în primul rând despre probleme economice de zi cu zi însă am fost curioşi să aflăm şi ce anume îi preocupă pe locuitorii de pe Pământul Secuiesc în domeniul politicii. La începutul anului am trecut în revistă probleme în domeniu cu ajutorul întreprinzătorilor din domeniul turismului rural din Oituz; în aprilie am discutat împreună cu lideri ai autoguvernării judeţene şi cu întreprinzători pe tema descentralizării; în mai ne-am întâlnit la Olteni cu reprezentanţi ai organizaţiilor civile care activează în domeniul protecţiei mediului, iar la Bodoc am discutat cu reprezentanţi ai autoguvernărilor paşii care trebuie întreprinşi pentru protejarea mediului, cea mai mare dintre valorile Pământului Secuiesc; la invitaţia cercului agricultorilor din Lemnia de Jos, am încercat în luna iunie să găsim soluţii la problemele agricultorilor; în septembrie am dezbătut la Sugaş-Băi probleme de ordin economic, împreună cu întreprinzători şi cu specialişti în domeniul financiar din Trei Scaune; în octombrie am organizat întâlniri de specialitate cu proprietari de păduri şi şefi de ocoale silvice private din Trei Scaune şi Scaunul Ciuc; în noiembrie am discutat cu pensionari din Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc; în decembrie am discutat la Baraolt probleme ale composesoratelor din Bazinul Baraolt.

Prin cele enumerate mai sus am dori, înainte de toate, să dezminţim teoria lui Csutak Istvan referitoare la izolarea scaunelor. Iată însă că este posibil ca prin intermediul unui program comun, doi politicieni proveniţi din regiuni diferite să se poată alia, pentru că problemele sunt comune. Considerăm că nici soluţiile la acestea nu sunt unice. Făcând abstracţie de premisele regionale şi de specificul microregiunilor, problemele sunt comune, şi nu numai în Trei Scaune de Jos şi de Sus, ci şi în scaunele Ciuc, Odorhei, Gheorgheni sau chiar Mureş.

Cu ocazia diferitelor discuţii purtate pe marginea problemelor specifice fiecărui domeniu, a ieşit de fiecare dată la iveală problema de bază: autonomia teritorială a Pământului Secuiesc. Aceasta este o problemă obsedantă a întregii Transilvanii, după 1848, şi nu numai a ultimilor 18 ani sau a Pământului Secuiesc.

Statul român nu este capabil de mai mult de atât. Şi de altfel, dincolo de crearea cadrului legal, nici să nu aibă vreun rol în organizarea societăţii. Considerăm că obiectivul nostru comun, Pământul Secuiesc pe cale să se maturizeze în noi, trebuie înfăptuit în cadrul autoguvernărilor. Însă nu fiecare separat ci, contrar practicii de până acum, împreună. Trebuie conştientizat faptul că problemele pământului nostru natal trebuie rezolvate aici, pe Pământul Secuiesc, şi nu la Bucureşti, la Budapesta sau Bruxelles.

Pentru aceasta însă este nevoie de o schimbare a opticii.

Identitatea regională proprie, spiritualitatea proprie constituie o condiţie a creării conceptului de regiune. Aşa cum Kos Karoly şi adepţii săi au spus la 1921 că Transilvania este a transilvănenilor, tot aşa şi noi trebuie să formulăm clar că Pământul Secuiesc este al celor care trăiesc pe Pământul Secuiesc. Aceasta nu este în primul rând o problemă politică. Ideea poate fi definitorie doar dacă este însuşită de fiecare segment al societăţii.

Trebuie evidenţiate rezultatele Pământului Secuiesc. Să ne imaginăm ce efect însemnat are asupra edificării comunităţii şi a identităţii intonarea în comun a imnului secuiesc înaintea începerii partidelor de hochei de la Ciuc şi, mai nou, a meciurilor de baschet de la Sfântu Gheorghe.

Paleta politică multicoloră care se conturează pe Pământul Secuiesc atrage după sine necesitatea înfiinţării unui organism politic dincolo de organizaţii şi partide. Componenţa acestuia: parlamentarii şi senatorii maghiari aleşi în cele trei judeţe, liderii autoguvernărilor judeţene, primarii oraşelor. Sarcina acestui organism este elaborarea planului de acţiune politică unitară a regiunii, diviziunea eficientă şi logică a muncii.

Dacă Trei Scaune de Jos şi de Sus pot colabora în baza unui program bine definit, credem că şi o acţiune unitară pe Pământul Secuiesc are şanse.

În ultimii 5-10 ani, 500.000 ha pădure şi tot atâtea hectare de teren agricol de pe Pământul Secuiesc au ajuns proprietăţi particulare. Valoarea pe piaţă a acestora este de miliarde de lei însă simţim oare forţa acestora, cunoaştem oare efectul lor economic? Considerăm că nu. Pentru că generaţii întregi au crescut în iresponsabilitatea “proprietăţii comune”, într-un regim în care era al lor doar ceea ce luau din proprietatea comună şi duceau acasă.

Conform unor evaluări, majoritatea locuitorilor din unele aşezări consideră că imobilele în care funcţionează şcolile locale sunt proprietate de stat. Greşit. Scolile reprezintă proprietatea autoguvernărilor locale sau a bisericilor noastre. Iar autoguvernarea locală este o formă organizată a locuitorilor respectivelor aşezări.

Este nevoie de o nouă optică, bazată pe spiritul antreprenorial şi nu pe sprijinul social.

Conform unui sondaj de ordin sociologic, 85% din locuitorii de pe Pământul Secuiesc beneficiază de o formă sau alta de ajutor social. Dacă la prima vedere pare incredibil, vă oferim un exemplu. Ajunge să pomenim de subvenţiile la încălzire. Sau programul cornul şi laptele.

Trebuie aşadar sprijinit spiritul antreprenorial. Este nevoie de mult mai mulţi oameni care şi vor să facă ceva pentru ca mâine să trăiască mai bine ca azi. Alături de ei şi împreună cu ei ne putem dezvolta şi noi mult mai repede ca şi comunitate.

Din câte am observat, tot mai mulţi tineri se restabilesc în Transilvania, pe Pământul Secuiesc. Avem convingerea că dacă autoguvernările locale le-ar asigura măcar o locuinţă tinerilor specialişti, absolvenţi de facultăţi, aceştia ar reveni într-un număr din ce în ce mai mare acasă.

Problema Pământului Secuiesc unitar este în primul rând o problemă de colaborare şi organizare. “Puterea locală” – care se apreciază din ce în ce mai mult – se află în mâinile autoguvernărilor locale şi judeţene. Nu trebuie să aşteptăm după o decizie a justiţiei române pentru ca membrii consiliilor celor două judeţe să se întrunească din când în când în şedinţă la graniţa de judeţ sau, pe rând, în municipiile reşedinţă de judeţ, pentru a dezbate tematici comune (programe de consolidare a identităţii, mediu, infrastructură, etc.). Nu este nevoie de o asociaţie pentru ca primarii oraşelor din cele două judeţe să se întâlnească şi să discute probleme comune. Considerăm tragicomic faptul că din când în când unii se ceartă dezbătând care oraş să fie considerat capitala Pământului Secuiesc. Pentru noi, important este să existe un Pământ Secuiesc autonom puternic, cu centre capabile să colaboreze şi să se completeze reciproc.

Mulţi sunt de părere ca “mai întâi să fim bogaţi, după care poate veni şi autonomia teritorială”. După părerea noastră, nu este permisă confruntarea aspectelor economice, culturale şi sociale cu autonomia teritorială.

Înainte de toate trebuie înfiinţat un “atelier creator, care să cerceteze”. Iar pentru asta nu trebuie să aşteptăm sprijinul guvernului ungar ci doar să aruncăm o privire asupra instituţiilor existente. Amintim doar câteva: Muzeul Naţional Secuiesc, echipa de cercetare de la KAM, revista “Szekelyfold”.

Problema nu este că în cele cinci oraşe secuieşti se desfăşoară cinci tipuri de pregătire universitară ci că între aceste “centre universitare” nu există comunicare. Problema nu este că pe Pământul Secuiesc există o multitudine de mijloace media scrisă şi electorică – mijloace care uneori concurează ele între ele – ci că până în 2006, de exemplu, 86% din mijloacele media din Trei Scaune erau dirijate de proprietari români din afara judeţului.

Pe Pământul Secuiesc, turismul pare una din cele mai promiţătoare ramuri. Imaginea Noului Pământ Secuiesc pare mult mai aproape decât ne-am gândi de Elveţia, care dispune de înzestrări naturale şi culturale asemănătare. Elveţia poate fi transpusă în realitate şi la noi.

Elveţia noastră se numeşte Pământ Secuiesc.

Noul Pământ Secuiesc se află în faţa unor mari provocări. Să ne încurajeze faptul că munca susţinută şi colaborarea vor aduce rezultatele scontate. Imaginea unui Pământ Secuiesc în care muncii bine făcute i se cuvine o remunerare echitabilă, este o imagine viabilă. Este de datoria noastră să acţionăm în acest sens. În felul acesta vom ajunge mai aproape de autonomie, indiferent ce gândeşte Bucureştiul în această problemă.

Aceasta este propunerea noastră.

Haromszek, nr.5277 – 16.01.2008

Titlul: Asociaţia Uniune Pentru Pământul Secuiesc / Înregistrarea a fost amânată din nou

Semnează: Farkas Reka

Tribunalul Judeţean Covasna a amânat din nou înregistrarea Asociaţiei Uniune pentru Pământul Secuiesc, judecătorul admiţând cererea procurorului de suspendare a înfăţişării până în momentul în care contenciosul administrativ se va pronunţa în legătură cu legalitatea hotărârilor autoguvernărilor care se afiliază la asociaţii.

De data aceasta procurorul a încercat să obţină amânarea prin tertipuri juridice. A invocat faptul că în momentul încercărilor de înregistrare a asociaţiei, în luna iunie, prefectura a trimis o adresă prin care semnala că potrivit evidenţelor sale niciuna din hotărârile adoptate de cele 16 autoguvernări afiliate nu a fost atacată în contencios administrativ. Ulterior a reieşit însă că decizia consiliului din Turia a fost totuşi considerată ilegală, lucru confirmat şi de contenciosul administrativ. Potrivit argumentaţiei procurorului, hotărârile autoguvernărilor din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc şi Bodoc care intenţionează să se afilieze la asociaţie sunt la fel ca şi cea a consiliului din Turia; asemănător este şi răspunsul comunicat în noiembrie de prefectură, ca urmare trebuie analizat conţinutul de adevăr al acestuia. Din acest motiv a cerut tribunalului să pronunţe sentinţa doar după ce contenciosului administrativ va analiza hotărârile şi va decide cu privire la legalitatea acestora. Judecătorul care se ocupă de acest caz i-a cerut procurorului să-şi argumenteze în scris motivaţia şi la fel va trebui să argumenteze şi avocatul Asociaţiei Uniune pentru Pământul Secuiesc, până la data de 5 februarie. La începutul înfăţişării, judecătorul a respins, mulţumită intervenţiei eficiente a procurorului, cererea formulată de avocat în luna decembrie, când susţinuse respingerea apelului pe motiv că în documentele întocmite de procuratură nu figura denumirea completă a asociaţiei ci doar cea în limba română.

Tribunalul din Sfântu Gheorghe aprobase în 25 iulie înregistrarea Asociaţiei Uniune pentru Pământul Secuiesc însă procuratura a făcut apel. Înfăţişările au fost reluate în octombrie însă până acum nu au fost prezentate argumente solide, înfăţişările fiind amânate de fiecare dată din motive formale sau din cauza cererilor depuse de procuratură. A mai existat o încercare de înregistrare a asociaţiei, în cadrul şedinţei de constituire din decembrie 2006 afiliindu-se 96 de autoguvernări din judeţele Covasna şi Harghita însă a reieşit că nu au făcut-o în mod corespunzător, astfel că în ianuarie 56 de autoguvernări au reînfiinţat asociaţia. Au demarat procedura de înregistrare la tribunal însă după mai multe amânări, avocatul a retras cererea în iunie. Ulterior au reînfiinţat pentru a treia oară asociaţia însă atunci nu s-au afiliat decât patru aşezări din judeţul Harghita şi patru din judeţul Covasna.

Decizia privind înfiinţarea Asociaţiei Uniune pentru Pământul Secuiesc a fost luată în septembrie 2006, de primarii judeţelor Mureş, Harghita şi Covasna, în cadrul unei şedinţe întrunite de UDMR la Miercurea Ciuc. Printre obiectivele noii asociaţii figurau solidarizarea judeţelor de pe Pământul Secuiesc, elaborarea strategiilor comune de dezvoltare. Mulţi lideri UDMR au apreciat asociaţia drept un pas uriaş pe calea dobândirii autonomiei teritoriale.

Haromszek, nr.5278 – 17.01.2008

Rubrica: De azi pe mâine

Titlul: Pământul Secuiesc: mijloc sau ţintă?

Semnează: Farkas Reka

Au trecut doar zece zile de la publicarea articolului lui Csutak Istvan despre viitorul, şansele şi posibilităţile Pământului Secuiesc şi deja au văzut lumina zilei o serie de aprecieri pe marginea acestuia. Există însă unii care tac adânc: liderii judeţelor, oraşelor de pe Pământul Secuiesc, cei mai în măsură să fi făcut, să facă ceva pentru viabilitatea colaborării, cei în a căror responsabilitate ar fi intrat elaborarea strategiei comune şi cărora Csutak le reproşează şi el, alături de alţii, că nu relaţionează ca nişte parteneri ci ca nişte adversari.

Toate semnele arată că liderii judeţeni, ai autoguvernărilor locale privesc abordarea tematicii Pământului Secuiesc ca pe o acţiune de rezervă. Asociaţia, considerată oricum o cauză pierdută şi etichetată drept inutilă în ochii tuturor, nu poate fi înregistrată, în schimb se fac declaraţii, justiţia română este admonestată . Numărul hotarelor Pământului Secuiesc a crescut deja la opt, preşedintele consiliului judeţean doreşte să achiziţoneze terenuri pe care să amplaseze panouri însă tot nu este dispus să trateze cu omologii săi din Harghita şi Mureş pentru ca panourile să poată fi amplasate în mod unitar, pe marginea tuturor drumurilor care duc pe Pământul Secuiesc. Dacă nici în cazul unei astfel de acţiuni cu caracter simbolic nu se poate ajunge la un acord, cum să ne aşteptăm să fie întreprinse măsuri în probleme esenţiale?

Vin alegerile iar majoritatea liderilor autoguvernărilor – şi de la noi dar şi din judeţele ve­ci­ne – ar dori să-şi păstreze fotoliile. Ştiu să povestească extrem de frumos despre planurile, proiectele lor în curs de realizare, pe care doar ei le pot finaliza. Răsunătoare sunt şi ideile lor despre viitorul Pământului Se­cuiesc, în schimb nimeni nu este responsa­bil (sau dacă da, altcineva) pentru ceea ce nu au realizat sau au fost incapabili să realizeze. Ma­re­le merit al polemicii generate de Csutak este că a di­rec­ţio­nat atenţia asupra a­ces­tui fapt şi asu­pra lu­cru­rilor care necesită schim­bări urgente – dacă nu vrem să pierdem ul­ti­mul tren.

Se apropie campania, din care nu va lipsi abordarea tematicii Pământului Secuiesc. Ar fi bine să privim în spatele declaraţiilor şi să vedem pentru cine va fi Pământul Secuiesc mijloc şi pentru cine ţintă.

Publicaţia săptămânală: Szekely hirmondo, nr.2 – 18-24.01.2008

Rubrica: Actualitate

Titlul: Serviciul secret supraveghează publicaţia “Tortenelmi Magazin” / In felul acesta sunt speriaţi difuzorii?

Serviciul secret din România a considerat suspectă publicaţia “Tortenelmi Magazin”, deoarece coletele expediate au sosit la destinaţie desfăcute şi ştampilate. Kadar Gyula, redactorul-şef al publicaţiei lunare redactate la Sfântu Gheorghe, ne-a informat în legătură cu cazul (cazurile).

-În două cazuri, coletele trimise la Carei şi la Cluj au ajuns la destinatari rupte într-un mod grosolan şi ştampilate cu ştampila serviciului de securitate antitero. Mai exact, controlul a fost efectuat de serviciul de securitate G4S. Consider că scopul nu poate fi decât intimidarea difuzorilor. Dat fiind faptul nimeni nu mai văzuse o astfel de ştampilă altundeva decât pe coletele cu această revistă, se poate presupune pe bună dreptate că este vorba de o intenţie de hărţuire.

Kadar crede că publicaţia “Tortenelmi Ma­ga­zin”, respectiv articolele scrise de el şi pu­bli­cate în ziarul nostru, în “Magyarok Lapja”, în “Haromszek” şi în alte reviste, au ge­ne­rat antipatia anumitor elemente.

– Numai cine a trăit în regimul trecut ştie cât de mult s-au temut majoritatea oamenilor. Această teamă acţionează în subconştient. Este posibil ca la văzul unei astfel de ştampile, persoana care difuzează revista să nu mai facă această muncă, dat fiind faptul că majoritatea difuzorilor noştri sunt voluntari. O altă presupunere a mea este că avertismentul mi se adresează (şi) mie: să am grijă ce scriu, ce fac, deoarece sunt cu ochii pe mine. Publicaţia – care, în primul rând, are un caracter de tineret, cultural şi istoric – pune accentul pe rostirea adevărurilor istorice. În decursul a aproape patru decenii de publicist, este clar că am slujit cultivarea conştiinţei naţionale care are ca obiectiv fundamental vestirea legitimităţii autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc – iar asta i-ar putea durea pe unii.

Publicaţia săptămânală: Szekely hirmondo, nr.2 – 18-24.01.2008

Titlul: Campanie publicitară în limba maghiară

Semnează: Gazda Zoltan

Poate mai ţineţi minte cu câtă antipatie şi revoltă au întâmpinat unii cetăţeni de naţionalitate română inscripţiile în limba maghiară, la începtul anilor ‘90. Mâzgăleau pe indicatoare denumirile în limba maghiară ale localităţilor, spărgeau vitrinele magazinelor cu nume maghiar. De atunci, situaţia a suferit o oarecare schimbare. Privirile s-au obişnuit, la fel şi sufletele animate exagerat de sentimente naţionale. Si a demarat şi campania publicitară în limba maghiară.

Azi, pliantele în limba maghiară sau cele bilingve sunt ceva firesc. Şi operatorii de telefonie folosesc cu plăcere limba maghiară. Şi băncile îşi lansează ofertele în limba noastră maternă iar furnizorul de energie electrică îşi aminteşte şi el să le ureze clienţilor “sărbători fericite” în limba maghiară.

Ca urmare, situaţia se normalizează pentru că piaţa este mai importantă ca orice. Păcat că nu s-a încetăţenit şi angajarea, în magazine, a unor persoane care vorbesc ambele limbi. La fel de discutabil este şi motivul pentru care denumirea produselor nu este inscripţionată şi în limba maghiară, mai ales în cazul celor de provenienţă ungară.

Publicaţia săptămânală: Szekely hirmondo, nr.2 – 18-24.01.2008

Rubrica: Actualitate

Titlul: Pământul Secuiesc

Semnează: Willmann Walter

Csutak Istvan ridică nişte probleme acute în scrierea sa polemică, intitulată “Pământul Secuiesc – Pământ al scaunelor?” Deşi nu putem fi de acord cu numeroase din afirmaţiile autorului, materialul îşi va atinge scopul.

Aş începe cu resemnarea ostentativă a semnatarului în privinţa febrei înfiinţării unor teatre, el lansând ideea că Pământul Secuiesc ar fi poate mic pentru atâtea teatre. Ce nu-mi place este că semnatarul se rezumă la a le prezenta ca pe un mijloc al luptei dintre scaune.

Ceea ce nu a formulat destul de tare este imaginea de viitor a Pământului Secuiesc, imagine care s-a format/este în curs de formare în tinerii noştri şi de care, până acum, nimeni nu a fost cu adevărat interesat, mai puţin politica din a cărei sferă de activitate cu caracter sezonier face parte îngrijorarea faţă de tineri, apărarea şcolilor străvechi şi a bisericilor, însă care nu face mai nimic pentru a avea un învăţământ eficient.

Csutak enumeră sarcinile dar nu insistă asupra motivelor. Adică de ce nu se implică elita de pe Pământul Secuiesc cel puţin în edificarea minimă de care ar avea nevoie existenţa autonomă. Pentru aceasta este bună această scriere polemică, deoarece, analizându-i câteva pasaje, ne aducem aminte de foarte multe lucruri.

Haromszek, nr.5279 – 18.01.2008

Rubrica: Ştiri externe

Titlul: Să se acorde atenţie situaţiei ceangăilor

Semnează: MTI/MTI/Szekeres Attila

În cadrul şedinţei de ieri, de la Strasbourg, a Intergroup, europarlamentarul Tokes Laszlo a atras atenţia asupra situaţiei ceangăilor din Moldova, care se aseamănă cu cea a românilor din Valea Timocului şi a macedonenilor din Grecia şi Bulgaria. În opinia sa, problema acestor comunităţi trebuie tratată în interdependenţă deoarece avem de-a face cu negarea existenţei lor. Tokes s-a referit şi la relaţia bisericii cu aceste comunităţi, amintind ca exemplu atitudinea negativă a bisericii catolice româneşti din Moldova. Tokes a propus ca echipa de lucru să se ocupe separat, într-un cadru lărgit, de practica antiminoritară care poate fi sesizată în ţările balcanice. La sfârşitul şedinţei, preşedintele Intergroup a declarat că echipa de lucru va fixa în curând pe ordinea de zi cazul ceangăilor din Moldova.

Publicaţia bilunară: Europai-Ido, nr.2 – ianuarie 2008

Titlul: Mărturisirile unui descălecător nemuritor

Semnează: Csiki Sandor

Bazinul Carpatic, Ţara Transilvaniei, mijlocul mileniului al II-lea după naşterea lui Hristos.

“Eu sunt vlah şi sunt la şcoală. În zadar comentează unii în legătură cu vlahii. Deja este prea târziu. În prezent nu mai vrem să fim nici măcar maghiari. Au fost momente când am vrut să fim maghiari, însă acum vrem să fim vlahi aici, în propria noastră ţară.

După cum se vede, noi ne dezvoltăm mult mai repede decât maghiarii. În scurt timp ne vom crea propria noastră intelectualitate şi vom vorbi propria noastră limbă, în această mică ţară. Suntem din ce în ce mai mulţi şi vom fi din ce în ce mai mulţi. Pe termen lung, noi vom fi cei care vom câştiga competiţia.

În câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este o ameninţare, ci o constatare. La început vom convieţui: vlahii cu maghiarii. Vom obţine oficializarea limbii vlahilor.

Este clar ce se va întâmpla. Încet dar sigur, ţara ne va aparţine nouă, vlahilor. Vom avea noi grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră ţară. Europa şi întreaga lume vor înfăptui condiţiile ca aceste lucruri să se întâmple.

În decursul istoriei au dispărut atâtea popoare încât nimeni nu va plânge nici după maghiarii secui.

Bazinul Carpatic, Ungaria, începutul mileniului al III-lea după naşterea lui Hristos.

“Eu sunt rrom. Sunt la facultate. În zadar se revoltă unii în privinţa rromilor. Este deja prea târziu. În prezent nici nu mai vrem să fim maghiari. Au existat perioade când am vrut să fim maghiari. În prezent vrem să fim rromi, aici, în propria noastră ţară.

După cum se vede, ne dezvoltăm mult mai repede ca maghiarii. În curând ne vom creea propria noastră intelectualitate şi vom vorbi propria noastră limbă. Pe termen lung, noi vom câştiga competiţia.

Peste câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este un avertisment, ci o constatare. La început vom convieţui: rromii cu maghiarii. Vom obţine oficializarea limbii rromilor.

Este clar ce se va întâmpla. Încet şi sigur, ţara ne va aparţine nouă, rromilor. Vom avea noi grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră ţară. Europa şi lumea vor înfăptui condiţiile ca aceste lucru să se întâmple.

În decursul istoriei au dispărut atâtea popoare încât nimeni nu va plânge nici după maghiarii din Panonia..

Bazinul Carpatic, zona Panoniei, mijlocul mileniului al III-lea după naşterea lui Hristos.

“Eu sunt altfel. Sunt student la Sorbona. În prezent nu mai vrem să fim maghiari. Au fost perioade când am vrut să fim maghiari, însă acum vrem să fim altfel în propria noastră patrie.

După cum se vede, ne dezvoltăm mult mai repede ca maghiarii. În scurt timp ne vom creea propria noastră intelectualitate şi vom vorbi propria noastră limbă, în această mică ţară.

Peste câteva decenii noi vom forma majoritatea. Nu este o avertizare, ci o constatare. La început vom convieţui: alţii cu maghiarii. Vom obţine ca şi o altă limbă să fie acceptată ca limbă oficială.

Este clar ce se va întâmpla. Încet şi sigur, ţara ne va aparţine. Noi vom avea grijă de minoritatea maghiară. Îi vom da de lucru în propria noastră ţară. Nimeni nu va plânge după maghiarii adevăraţi. La fel cum nici rromii nu au plâns odinioară după maghiarii din zonele limitrofe.

Publicaţia bilunară: Europai-Ido, nr.2 – ianuarie 2008

Titlul: Statuile păcătoase ale maghiarilor

Semnează: Csiki Sandor

Statuia fostului premier maghiar Bethlen Istvan a fost furată din grădina bisericii din localitatea Gorneşti, judeţul Harghita. Bustul lui Bethlen a fost inaugurat în 2006, în satul natal al premierului.

Despre această veste supărătoare ne-a informat, prin e-mail, un prieten de-al nostru, originar din Transilvania, stabilit în Ungaria.

Un exemplu al vieţii zbuciumate a numeroaselor statui ale maghiarilor din Ţara Transilvaniei este bustul de bronz al lui Bocskai Istvan, amplasat acum în centrul orăşelului meu. Acest simbol maiestuos al maghiarilor a stat mai mult ascuns decât pe locul care i se cuvine.

Bustul a fost ridicat în memoria acelui principe maghiar al Transilvaniei, în timpul domniei căruia Ţara Transilvaniei a trăit o epocă prosperă. Bocskai a fost proclamat principe în această localitate, de secuii care, pe vremea respectivă, erau apreciaţi drept naţiune.

După instaurarea primului regim românesc, tatăl nostru Bocskai a fost transportat până la Cluj, însă n-a ajuns în cuptorul de topit. Ca urmare, după adoptarea Deciziei de la Viena, bustul principelui transilvănean a fost re­am­pla­sat pe locul său. Dar nu pentru mult timp, deoarece, pe la începutul noului re­gim român, a fost ascuns sub o strană.

Acest bust a avut o soartă mult mai fericită decât monumentala statuie a lui Arpad, care a fost văzută ultima oară pe Tâmpa Braşovului de maghiarii care au trăit în timpul primei invazii româneşti şi au crezut în reînvierea ulterioară a maghiarilor. Aceştia au sperat că vor reînvia măcar statuile noastre.

Unele statui au fost condamnate de invidie, de sentimentul de inferioritate şi de străvechea xenofobie primitivă, izvorâtă din interior, să stea închise între patru pereţi. Noi considerăm de neconceput ca progresul unei naţiuni să se facă prin adoptarea unor măsuri care urmăresc îndepărtarea, respectiv interzicerea simbolurilor unei alte naţiuni.

Nu este acceptată nici statuia lui Wass Albert, care ar trebui să existe în regiunea natală a acestuia, acolo unde şi-a desfăşurat activitatea, unde şi-a scris romanul “Vrăjitoarea din Funtunell” în care vorbea cu gratitudine despre poporul nostru, cu o gratitudine care nu poate suporta realitatea, chiar dacă aceasta îi transmite anumite mesaje prin intermediul statuilor.

Cum îmi aduc aminte de Bocskai Istvan, trebuie să remarc şi faptul că el a fost cel care a realizat lucruri măreţe într-o ţară ciuntuită a maghiarilor.

Oare cât timp va sta statuia lui pe locul cuvenit?

Când va fi ea dărâmată, furată sau închisă între patru pereţi în urma presiunii invidioase asupra noastră?

Publicaţia bilunară: Europai-Ido, nr.2 – ianuarie 2008

Titlul: Cinism de tip UDMR: Csutak Istvan: Pământul scaunelor – Pământul Secuiesc?

Părerea pe scurt a redacţiei Europai Ido – la amploarea pe care o merită astfel de capodopere jurnalistice:

Articolul lui Csutak Istvan de pe portalul Erdely Ma a fost realizat probabil la comandă – UDMR încercând să găsească căi de scăpare, astfel încât să paseze din nou responsabilitatea poporului secui!

Din articolul lui Csutak Istvan izvorăşte dispreţul faţă de tot ceea ce este “secui”!

Pericolele amintite de el, care pândesc Pământul Secuiesc, sunt într-adevăr reale, doar că motivul acestora trebuie căutat în altă parte:

– înainte de toate, în conduita UDMR, deoarece fiecare organ decisiv – inclusiv elita a funcţionat şi funcţionează sub conducerea UDMR pe întreg Pământul Secuiesc!

Probabil cele mai importante scopuri ale articolului sunt:

1. Distrugerea conştiinţei secuieşti care a mai rămas.

2. Aruncarea păcatelor comise în 17 ani de UDMR asupra elitei spirituale de pe Pământul Secuiesc şi asupra tradiţiilor administrative secuieşti, asupra poporului secui.

Toate acestea le spune un “specialist” – apropiat UDMR – ca pe o “părere din afară”.

Din articol se poate observa clar că:

a) actuala conducere politică (UDMR) (din care face parte şi el) este incapabilă să gă­seas­că o soluţie, şi

b) nici nu o caută

Ajunge, în schimb, până la punctul în care afirmă că este nevoie de o strategie unitară pentru Pământul Secuiesc, dar nu vede că aceasta este imposibil să fie înfiinţată, chiar şi teoretic, cu actuala elită, cu actuala organizare administrativă (deci în lipsa mijloacelor).

Acest cadru se poate realiza numai în baza autodeterminării secuieşti, prin înfiinţarea Pământului Secuiesc autonom.

Doar că acest lucru nu îi interesează doar pe români ci şi pe acele cercuri reprezentate de UDMR, la noi, şi de Gyurcsany şi ai lui, în Ungaria.

Haromszek, nr.5282 – 22.01.2008

Rubrica: De azi pe mâine

Titlul: De Ziua Culturii Maghiare

Semnează: Magyari Lajos

Cu ocazia aniversării naşterii Imnului, sărbătorim în fiecare an Ziua Culturii Maghiare. “Doamne, binecuvântează-l pe maghiar” – intonăm cu sufletele deschise şi sperăm cu adevărat la ajutorul Domnului. Ruga noastră este întemeiată pentru că dacă lumea are un popor cu destin tragic şi nefericit, acela suntem noi. De sute de ani nu ne reuşeşte nimic, luptele noastre pentru libertate au eşuat, au sângerat rând pe rând, am fost pustiiţi şi mutilaţi de netrebnici şi iată-ne ajunşi în regiunea celei mai mari letargii, autorenunţări maghiare. O ţară liberă, o naţiune liberă într-o aşa-zis liberă şi unită Europă. Într-o astfel de situaţie nu am fost nici măcar atunci când ne-au călcat turcii şi tătarii, când lobonţii ne-au supt sângele iar naţiuni păgâne ne-au prădat ţara. De data aceasta, pericolul vine atât din exterior cât şi din interior, pentru că în ţara-mamă aşa-zis “democratică”, bastarzii care acţionează împotriva naţiunii au luat frâiele în mână.

“Doamne, binecuvântează-l pe maghiar” – poate că nu pot rosti, intona din inimă aceste vorbe decât aceia care au fost nimiciţi, rupţi de patria lor.

Aniversarea naşterii Imnului a fost transformată în Zi a Culturii Maghiare. Corect. Cine împarte însă acum, în numele naţiunii, însemne de merit? Un agramat, un ministru al culturii autoproclamat, care distruge sistematic templele culturii maghiare, şcolile, teatrele, instituţiile culturale. Pentru că acestei societăţi alungate din Asia nu-i trebuie nimic, veneticilor li se poate vinde orice, ţară, cultură, absolut totul.

Cu toate acestea, noi ştim să sărbătorim cu demnitate Ziua Culturii Maghiare pentru că încă mai credem – şi vom crede veşnic! – că odată şi odată, rugăciunea -”Doamne, binecuvântează-l pe maghiar”- se va împlini!

Haromszek, nr.5283 – 23.01.2008

Titlul: “Pământul Celor două judeţe Unite”?

Semnează: Magyari Lajos

Zilele trecute am citit cu atenţie scrierea lui Csutak Istvan legată de caracterul depăşit şi păgubos al viziunii “scăunalo-tribale” şi am fost de acord cu anumite constatări. Am fost însă mai degrabă indignat când am citit că cele două judeţe locuite în majoritate de secui au fost create forţat şi “artificial” în anul 1968. Dacă memoria nu mă înşeală, aceasta era singura soluţie viabilă. Este adevărat că au existat disensiuni între Odorheiu Secuiesc şi Ciuc, este adevărat că denumirea de judeţ Covasna i-a fost atribuită zonei Trei Scaune fără ca aceasta să ceară acest lucru dar totuşi s-au creat două judeţe secuieşti compacte, cu toate avantajele şi dezavantajele posibile. Acestea ar putea fi enumerate. Pe latura pozitivă se situează dezvoltarea regiunilor şi a oraşelor, iar pe cealaltă latură, aspiraţiile privind asimilarea şi instigarea. Un lucru nu poate fi negat şi anume că s-au creat două sisteme instituţionale judeţene cu caracter maghiar şi deşi în decursul anilor acestea “au primit lovituri” sub semnul marii îngâmfări a statului naţional, au reuşit totuşi să îndeplinească cât de cât o mare parte a menirii lor. S-ar putea vorbi desigur despre compromisurile şi sacrificiile făcute în acest sens.

În timp ce citeam scrierea lui Csutak Istvan, mi-a venit o idee: această lucrare poate fi începutul unui proiect de mare amploare, ţinând cont de faptul că autorul nu prea vorbeşte despre faptul că una din marile gafe ale perioadei de după ‘89 a fost de exemplu “scăunizarea” UDMR. Mai degrabă el aminteşte că ideea aşa-numitei existenţe “contraproductive” anacronistice a scaunelor s-a născut încă perioada dualistă, în locul acestora find create judeţe. Este adevărat că tot pe acele teritorii, scaunele (mai mult decât atât, unităţile geografice mai mici!) au fost redenumite raioane.

Raduly Robert, primarul localităţii Miercurea Ciuc, a declarat că judeţele Harghita şi Covasna trebuie unificate cât mai repede şi astfel ar putea fi înfăptuit sistemul de condiţii teritorial-administrative al autonomiei Pământului Secuiesc. Este vorba despre referendum – afirmă el – iar judeţelor unificate li s-ar alătura mai târziu regiuni cu caracter maghiar şi autoguvernări din judeţul Mureş. Această idee ne pune puţin pe gânduri ţinând cont de faptul că nu prea observ forţa productivă a autoguvernării judeţene unitare şi nu prea cred nici faptul că într-o ţară în care nu poate fi înfiinţată o asociaţie microregională, cele două judeţe ar putea fi unificate, pur şi simplu, prin intermediul unui referendum. Probabil că judeţul ar primi denumirea de Harkov deoarece panoul “judeţul Pământul Secuiesc” ar fi de urgenţă înlăturat de poliţie şi de cei care se ocupă de drumuri. Ar putea fi eventual “Pământul Celor două judeţe Unite”, însă nici aceasta nu ar fi o soluţie tocmai potrivită, pentru că ce ar spune atunci cei din judeţul Mureş? Ţinând cont că este vorba despre o problemă prea serioasă, nici nu ar trebui să amintesc că ar trebui desfiinţate aproximativ 25 de instituţii şi oficii cu caracter judeţean şi nu ar trebui să amintesc de asemenea de avantajul întregii probleme.

Nu tot ce zboară se mănâncă, deşi această ideea a fost inventată la Tusvanyos

Haromszek, nr.5283 – 23.01.2008

Titlul: Viitorul constă în autonomia teritorială a Pământului Secuiesc

Semnează: Simo Erzsebet

Scrierea lui Csutak Istvan afectează de fapt viaţa comunităţii noastre. Putem fi de acord cu multe din afirmaţiile sale însă chiar şi aşa transpare faptul că rebelul titan de odinioară s-a domesticit şi că scrierea sa referitoare la prezentul şi viitorul Pământului Secuiesc serveşte un scop politic bine definit. Şi nu orice fel de scop, ci interese de moment şi pe termen mediu ale conducerii la vârf a UDMR.

Este indubitabil faptul că regiunea nu a reuşit în decurs de 18 ani să înregistreze progrese semnificative în domeniul economic, social şi cultural, neputându-se defini cu adevărat nici ca regiune maghiară caracteristică. Csutak Istvan uită să spună că de aproape două decenii, coordonarea tuturor judeţelor de pe Pământul Secuiesc s-a aflat/se află în mâna UDMR, toate funcţiile importante fiind ocupate de oameni de încrederere din cadrul conducerii de la Bucureşti a Uniunii. Şi de parcă toate acestea nu ar fi de ajuns pentru înnegurarea scopurilor şi proiectelor, s-a reuşit îndepărtarea din cadrul organizaţiei a tuturor ideilor mai noi, mai bune sau mai rele.

Nu afirm că a fost efervescentă viaţa păturii numite de Csutak elită a Pământului Secuiesc, însă au existat încercări. Să ne amintim de încercările lui Birtalan Akos , de articolele şi cuvântările sale, în care formula clar că UDMR este vinovată, deoarece nu are proiecte ample legate de viitorul maghiarilor care trăiesc compact. La începutul anilor ‘90, tineri politicieni care au făcut planuri legate de viitorul regiunii, au încercat să elaboreze un program mai amplu sub deviza “Pământul Secuiesc să devină ţara-mamă interioară”. Să recunoaştem că încercarea nu s-a soldat cu succes şi din cauza atitudinii indiferente a UDMR, duşmănoase ocazional. Între timp, atmosfera din România s-a degajat atât de mult – cel puţin în plan de­cla­ra­tiv – încât am început să vorbim din nou despre autonomia teritorială a Pământului Secuiesc. Orice ar spune UDMR şi oricât ar vrea să creeze impresia că este singura şi legitima promotoare a acestui obiectiv, să ne amintim că în urmă cu cinci-opt ani, începând cu Marko Bela şi terminând cu Frunda Gyorgy, toţi au protestat faţă de acuzaţia lansată de partenerii români de discuţie referitoare la pretenţia la autonomie teritorială, de parcă astfel unii şi-ar fi trădat ţara. Între timp s-au realizat două proiecte de autonomie, unul aparţinând lui Csapo Jozsef, care a fost criticat şi nu i s-a acordat atenţie, iar celălalt – lui Bakk Miklos.

În ceea ce priveşte scrierea lui Csutak, mi-am amintit de toate acestea deoarece prezentul şi viitorul Pământului Secuiesc depind într-adevăr de reuşita sau eşecul regiunii în problema obţinerii autonomiei teritoriale. Prin intermediul regiunilor economice de dezvoltare s-ar fi putut pregăti pasul – care ar putea fi numit drept unul istoric – dar dacă ne uităm mai cu atenţie, observăm că introducerea în conştiinţa publică maghiară a acestor concepte nu a fost altceva decât o măsură de distragere a atenţiei. Practic abia dacă s-a făcut ceva în interesul politicii economice a paşilor mici. În ceea ce priveşte autonomia teritorială, în cercurile – UDMR nu s-a discutat despre ea zeci de ani. Acum, în pragul scindării, problema a fost reluată şi se încearcă crearea impresiei că Uniunea luptă pentru acest scop de 18 ani, numai că programul în acest sens nu a fost elaborat. Este şocant dar totodată adevărat faptul că după anul 1992, în cadrul UDMR nu a existat un grup de lucru sau un grup de cercetători care să se ocupe de această problemă. Proiectul autonomiei teritoriale ar putea fi un program temeinic, pe termen lung şi ar putea fi un răspuns la întrebarea ce fel de Pământ Secuiesc ne dorim. Nu intenţionez să arunc întreaga responsabilitate pe umerii UDMR, însă ea este cea care deţine banii şi ar putea solidariza forţele în vederea înfăptuirii obiectivului.

Pământul Secuiesc este la fel ca şi locuitorii acestuia. Este slăbit din cauza stării sale, este conservator din cauza tradiţiilor şi nesigur în privinţa obiectivelor. Cu toate acestea, puterea sa spirituală şi profesionalismul său ar trebui canalizate spre un singur scop. Atunci ar putea dispărea presupusul anacronism al scaunelor şi concurenţa dintre oraşe şi ar putea dispărea cei care îşi urmăresc propriile interese economice. Alegerile ar fi alegeri şi nu simple numiri. Obiectul este centralizarea puterii politice de pe Pământul Secuiesc.

Publicaţia săptămânală: Szekely hirmondo, nr.3 – 25-31.01.2008

Rubrica: Opinie . Comunicat

Titlul: Scrisoare deschisă către Tokes Laszlo, episcopul Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, eurparlamentar

Stimate Domnule Episcop! Înainte de toate, vă felicităm din inimă pentru marcantul rezultat obţinut, acela de a fi ales europarlamentar! Pentru noi, Dvs. aţi fost şi până acum conducătorul maghiarimii transilvănene, iar acum, duşmanii şi trădătorii naţiunii noastre sunt nevoiţi şi ei să recunoască oficial acest lucru. Conform credinţei noastre însă, Dvs. veţi fi în Europa un reprezentant nu doar al Transilvaniei ci şi al întregului Bazin Carpatic. Şi este nevoie de acest lucru, deoarece, în opinia noastră, nici un reprezentant de naţionalitate maghiară nu a reprezentat până acum în mod corespunzător, curajos şi autentic interesele naţiunii noastre în Parlamentul European.

Noi încă eram copii când prin atitudinea curajoasă pe care aţi manifestat-o la Timişoara şi prin participarea la răsturnarea regimului Ceauşescu ne-aţi dat tuturor un exemplu. În vremurile de azi, Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) este organizaţia care, în toate regiunile locuite de maghiari din Bazinul Carpatic, luptă – uneori în adevăratul sens al cuvântului – pentru drepturile naţiunii noastre şi se străduieşte să păstreze tradiţiile poporului nostru, ale patriei noastre, punând accent pe tineret. În felul acesta, era firesc pentru noi ca organizaţiile noastre membre din Transilvania să sprijine – dezinteresat, căci nu am ţinut nici măcar să fie pomenită denumirea HVIM – printr-o muncă activă, încă de pe vremea strângerii de semnături, sau ulterior şi în cursul campaniei, alegerea Dvs. în funcţia de europarlamentar. Puteţi conta pe noi şi pe viitor!

În pofida tuturor uneltirilor, comploturilor şi a supravegherii permanente din partea serviciului secret român, HVIM se consolidează continuu. Am înfiinţat Comitetul de Coordonare din Transilvania al HVIM – condus de Lokodi Ferenc Attila (n.t. – din Oradea) care este şi vicepreşedintele HVIM – ai cărui membri sunt: Waum Peter (Odorheiu Secuiesc), Szocs Zoltan (Târgu Secuiesc), Dombi Tibor (Aita Medie) şi Szabo Nandor (Târgu Mureş). Serviciul secret român, SRI, ne ţine, de ani de zile, sub supraveghere permanentă, recunoscându-ne activitatea depusă în slujba maghiarimii. Serviciul ne-a contactat şi acum organizaţia noastră membră din Odorheiu Secuiesc, deoarece a aflat că intenţionăm să organizăm, în întreaga Transilvanie, comemorări şi proiecţii de filme pentru omagierea memoriei lui Wass Albert. În calitate de conducător al maghiarimii transilvănene, ne bazăm şi pe atenţia Dvs. în cazul în care, asemeni celor constatate anterior, SRI ar leza din nou drepturile membrilor şi organizaţiilor noastre. Totodată, avem convingerea sinceră că, în fruntea maghiarimii din Transilvania, Partium, Banat şi Pământul Ceangăiesc, se va afla, în sfârşit, un conducător pe care naţiunea chinuită va putea conta în luptele grele care ne aşteaptă!

Lokodi Ferenc Attila – vicepreşedintele HVIM, conducătorul filialei transilvănene; Toroczkai Laszlo – fon­da­torul HVIM, preşedinte de o­noa­re; mem­brii Comitetului de Coordonare din Tran­sil­vania al HVIM: Waum Peter, Szocs Zoltan, Dombi Tibor, Szabo Nandor.

Haromszek, nr.5286 – 26.01.2008

Rubrica: Salata de ştiri

Titlul: Limba maghiară este predată şi la Valea Mare

Începând din luna decembrie 2007, profesorii din Valea Mare recrutează copii maghiari-ceangăi care să participe la orele de limba maghiară în afara programului şcolar. La insistenţele copiilor, profesorii care predau limba maghiară intenţionează să predea muzică şi dansuri ceangăieşti, însă nu dispun de tehnica necesară. Dacă ar dispune de fonduri, ar putea fi achiziţionate instrumente. Adresele la care pot fi contactaţi: vargammagmail.com, nagypatakcsango.ro.

Haromszek, nr.5289 – 30.01.2008

Titlul: Cuvânt maghiar decisiv începând din anul 2008

Semnează: B. Kovacs Andras

De acum încolo, translaţia în procesele civile va fi gratuită şi obligatorie – a comunicat presa în legătură cu ratificarea de către România a Chartei Europene a Limbilor Regionale şi ale Minorităţilor. Norma juridică intrată în sfârşit în vigoare după 12 ani de tergiversări, poate aduce schimbări uriaşe în tribunale. Deşi nu este exclus ca acestea să fie atât de nepregătite încât să fie incapabile un timp să aplice norma. Tribunalele trebuie să accepte de exemplu contractele redactate în alte limbi decât cea română, deşi la tribunalul din Sfântu Gheorghe, majoritatea judecătorilor nu cunosc sau nu înţeleg limba maghiară.

Prezenţa translatorului în cadrul proceselor civile – acest serviciu exista până în prezent doar în cadrul proceselor penale – poate genera în sine schimbări uriaşe, ţinând cont de faptul că se pot face primii paşi spre excluderea unor sentinţe adoptate greşit în baza unor interpretări greşite şi spre desfiinţarea dezavantajului lingvistic, cronic şi umilitor, al reclamanţilor sau pârâţilor. Printre noile cerinţe legate de profesionalism ar putea fi inclusă în sfârşit cunoaşterea, de către judecătorii şi avocaţii din zonele cu populaţie mixtă, a limbilor minorităţilor, deoarece fără cunoaşterea acestora, nu prea pot îndeplini cerinţele justiţiei, legate de obiectivitate şi imparţialitate.

Am rămas consternat când am auzit declaraţia unui funcţionar de-al nostru care spunea că legea nu ar aduce “multe noutăţi”. O normă juridică adoptată în baza unei viziuni europene este întotdeauna diferită din punct de vedere teoretic în comparaţie cu un acord-rezultat al unui compromis al disputelor din cadrul parlamentului român, acord care prin propaganda internă este prezentat ca şi victorie.

Să ne gândim că limba maghiară poate deveni începând de acum o limbă decisivă, deoarece părţile implicate în proces, avocatul sau oricine altcineva poate invoca oricând cuvântul maghiar, mărturia depusă în limba maghiară.

Câte şi mai câte procese au fost pierdute din cauza faptului că vorbele traduse în limba română aveau altă semnificaţie, pornind de la faptul că o limbă diferită reprezintă o altă logică, o altă viziune. Mai exact: starea de fapt a lucrurilor a fost schimbată chiar dacă nu au existat cazuri de falsificări intenţionate sau nu.

Translaţia în sine nu poate soluţiona în totalitate starea de fapt a lucrurilor. Remediul adevărat în acest sens l-ar fi reprezenta susţinerea în limba maghiară a proceselor sau, în caz de nevoie, în ambele limbi. Există exemple în acest sens în Europa, de exemplu în Tirolul de Sud. Punctul de pornire al echităţii îl reprezintă dezbaterea şi soluţionarea în limba maternă a problemelor celor care se adresează justiţiei.

Sf. Gheorghe, 08.02.2008

Traduceri din presa de limbă maghiară din România Reviewed by on . Haromszek, nr.5276 - 15.01.2008 Titlul: Pământ Secuiesc? Dezvoltare? Semnează: Biro A. Zoltan  Este evident că lui Csutak Istvan nu prea îi sunt pe plac scaunel Haromszek, nr.5276 - 15.01.2008 Titlul: Pământ Secuiesc? Dezvoltare? Semnează: Biro A. Zoltan  Este evident că lui Csutak Istvan nu prea îi sunt pe plac scaunel Rating:
scroll to top