Home » Arhiva AXA anul III » Axa 50 » Îi doare în gleznă de dezbatere: Au început licitațiile pentru Cardul național de sănătate cu cip

Îi doare în gleznă de dezbatere: Au început licitațiile pentru Cardul național de sănătate cu cip

BFjpXQSsDJEConform articolului Au început licitaţiile pentru cardul naţional de sănătate: Peste 41 de milioane de euro alocaţi în două licitaţii, o contestaţie şi două cereri de clarificări depuse deja din Hot News.

Imprimeria Naţională a demarat din luna octombrie şi până în prezent două licitaţii pentru achiziţia de cipuri şi policarbonat pentru producerea cardurilor naţionale de sănătate, contracte în care se estimează că se vor cheltui fonduri publice de peste 41 milioane euro, conform anunţurilor din Sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP). Juristul Bogdan Manolea avertiza recent, că deşi sunt încă dezbateri legislative pe tema cardului naţional de sănătate, autorităţile au lansat o licitaţie de achiziţie de cipuri (contract estimat la circa 35 milioane euro), pentru care s-a depus deja şi o contestaţie. Contactaţi de HotNews.ro, oficialii Imprimeriei Naţionale şi ai CNAS au explicat de ce au demarat licitaţiile pentru cardul naţional de sănătate şi ce răspunsuri au dat contestaţiilor apărute.

Cadrul legislativ privind cardul national de sănătate nu a fost definitivat, dar licitaţiile au pornit

Ministerul Sănătăţii a organizat în urmă cu două săptămâni o dezbatere publică pe marginea unui act normativ privind cardul naţional de sănătate, proiect care ar urma să devină realitate în 2011 (este vorba de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii).

În urma participării la acest eveniment, juristul Bogdan Manolea avertiza pe blogul său că, deşi acest act normativ este în dezbatere publică şi proiectul are serioase carenţe, Imprimeria Naţională a lansat deja pe SEAP o licitaţie prin care îşi caută un furnizor de semiconductori de tip cip cu contact pentru smart carduri pentru cardurile de sănătate.

Anunţul licitaţiei lansate de Imprimeria Naţională (CNIN) pentru achiziţia de semiconductori de tip cip (20 milioane de bucăţi, conform datelor din Caietul de sarcini) s-a făcut pe 3 noiembrie, valoarea estimată a contractului fiind de circa 35 milioane euro (inclusiv TVA), iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 14 decembrie.

„Asta ne spune 2 chestii:

1. Că decizia este teoretic luată, iar consultările astea sunt praf în ochi câtă vreme anunţul de licitaţie este postat înaintea proiectului de OUG pe site.

2. Că preţul nu va fi 2 euro (n.a. preţul estimat pentru un card), câtă vreme doar circuitul integrat costă mai mult. Oricum preţul întregului sistem informatic nu a putut fi estimat la întâlnire şi nici sursele de finanţare”, nota Bogdan Manolea pe blogul său.

Imprimeria Naţională: Licitaţiile au fost demarate pentru respectarea calendarului de implementare a cardului naţional. Contactaţi de HotNews.ro, oficialii Imprimeriei Naţionale au precizat motivele pentru care au pornit procedura de licitaţie pentru cardul naţional de sănătate, menţionând că în prezent există legislaţia necesară introducerii cardului.

„Graficul de implementare a cardului naţional de sănătate este prevăzut într-un memorandum guvernamental, iniţiat de Ministerul Sănătăţii şi aprobat de Guvernul României. Licitaţiile au fost organizate pentru respectarea acestui calendar. În viitorul apropiat se va demara şi licitaţia pentru echipamentele IT&C şi software. Cardurile se vor produce din ianuarie 2011 şi se vor expedia treptat în teritoriu, astfel încât să poată fi utilizate din momentul în care infrastructura este instalată, respectiv din semestrul II al anului 2011”, a declarat pentru HotNews.ro Corina Ozon, şeful departamentului de comunicare în cadrul Imprimeriei Naţionale.

Trei licitaţii se vor organiza pentru implementarea sistemului cardul naţional de sănătate. Două licitaţii de peste 41 milioane euro s-au lansat deja.

Compania Naţională Imprimeria Naţională, unitatea centralizată de achiziţii în cadrul proiectului cardul naţional de sănătate, va organiza în acest sens trei proceduri de achiziţii, au mai spus reprezentanţii companiei: „pentru policarbonat, cipuri şi echipamente IT&C şi software”. Pentru policarbonat şi cipuri, contractele de achiziţie sunt încheiate direct de Imprimeria Naţională cu furnizorii. Pentru echipamentele IT&C şi software, CNIN desemnează câştigătorul licitaţiei, dar contractele sunt încheiate de CNAS”.

Într-adevăr, datele din SEAP arată că anterior licitaţiei pentru cipuri, CNIN a lansat în luna octombrie din acest an (21.10 2010) încă o licitaţie pentru „achiziţia de folie policarbonat”, contract a cărui valoare estimată depăşeşte 6,5 milioane euro (TVA inclus), fonduri publice. În cadrul acestei licitaţii termenul limită pentru primirea ofertelor este 6 decembrie 2010, iar până acum procedura nu a fost contestată. Cea de-a treia licitaţie, pentru echipamente IT şi software ar urma să fie lansată în perioada următoare.

De unde vin resursele financiare pentru aceste licitaţii?

Am întrebat oficialii Imprimeriei Naţionale de unde vor veni resursele financiare, cel puţin în cazul licitaţiei pentru achiziţia de cipuri.

„Compania noastră nu primeşte alocaţii bugetare, organizând procedurile de achiziţie din fonduri proprii. Imprimeria Naţională va primi contravaloarea cardurilor de la C.N.A.S., urmând ca această instituţie să stabilească modalitatea de decontare a acestora. Materiile prime utilizate la producerea cardului se vor livra etapizat de furnizori, în 15 luni, şi se vor plăti la fel, etapizat, cu scadenţe de plată de 120 de zile de la livrare. Se intenţionează expedierea cardurilor în maximum 18 luni, începând cu 2011. Menţionăm că licitaţia este organizată cu finalizare electronică, existând astfel toate condiţiile pentru obţinerea unui preţ avantajos”, a mai spus Corina Ozon, şeful direcţiei de comunicare din CNIN.

Marius Stupu, CNAS: Cardurile nu vor fi distribuite începând cu ianuarie 2011

Dacă oficialii CNIN au precizat că expedierea cardurilor se va face treptat în maximum 18 luni, începând din 2011, oficialul CNAS susţine că distribuirea cardurilor către populaţie nu se va face până când nu va fi finalizat tot acest proiect.

„În baza memorandumului făcut de implementare a cardului s-a făcut un grafic de implementare a acestui proiect, care se întinde începând din luna ianuarie dar cuprinde şi partea de achiziţii. Ne propunem ca de la jumătatea anului viitor, şi ca să nu fim exageraţi undeva din august – septembrie, să considerăm proiectul încheiat, în măsura în care am definitivat componenta aplicativă, componenta de securitate şi transport a datelor, urmând ca pe un parcurs de 2-3 ani fiecare om să intre în posesia acestui card. Spun acest termen care pare îndelungat, ţinând cont de discuţiile pe care le-am avut la întâlnirile precedente în discuţie publică a reieşit că foarte multe organizaţii din România nu doresc să aibă card, să folosească cipul etc.”, a mai spus Marius Stupu.

Comentariu saccsiv:

Despre cele ce ne interesează pe noi ortodocşii se aruncă doar cateva vorbe la finalul articolului de mai sus:

„Spun acest termen care pare îndelungat, ţinând cont de discuţiile pe care le-am avut la întâlnirile precedente în discuţie publică a reieşit că foarte multe organizaţii din Romania nu doresc să aiba card, să folosească cipul etc.”

Vorbe din care eu nu înţeleg mare lucru. Consider că dezbaterea s-a ţinut doar pentru că aşa cere legea, ei mergând în fapt după planul stabilit.

Îi doare în gleznă de dezbatere: Au început licitațiile pentru Cardul național de sănătate cu cip Reviewed by on . BFjpXQSsDJEConform articolului Au început licitaţiile pentru cardul naţional de sănătate: Peste 41 de milioane de euro alocaţi în două licitaţii, o contestaţie BFjpXQSsDJEConform articolului Au început licitaţiile pentru cardul naţional de sănătate: Peste 41 de milioane de euro alocaţi în două licitaţii, o contestaţie Rating:
scroll to top