Home » Arhiva AXA anul III » Axa 50 » Raport pe marginea proiectului legii educației naționale privind situașia minorităților din perspectiva egalității de șanse / nov. 2010
Raport pe marginea proiectului legii educației naționale privind situașia minorităților din perspectiva egalității de șanse / nov. 2010

Raport pe marginea proiectului legii educației naționale privind situașia minorităților din perspectiva egalității de șanse / nov. 2010

noiembrie 16, 2010 2:01 pm by: Category: Axa 50, Social Leave a comment A+ / A-

Recomandări

Din discuțiile din teren a reieşit că principala sursă de tensiune intercomunitară, care va fi accentuată prin aplicarea Proiectului Legii Educației Naționale, este separarea educației formale (educația în şcoală) pe criteriu etnic.

A doua cauză importantă, conform discuțiilor din teren, o constituie educația în familie pe un tipar care nu încurajează suficient multiculturalismul.

Interlocutorii au indicat ca principală soluție față de clivajul deja existent reunificarea procesului de predare iar nu continuarea separării procesului educaţional;

Atât pentru români cât şi pentru maghiari desfăşurarea de activităţi extracurriculare arondate direct sau indirect procesului educativ constituie o altă cale pentru (re)construirea punților dintre cele două comunități.

Pentru etnicii maghiari, predarea în procedură simplificată a limbii române, dar nu în acelaşi regim ca limbile străine, constituie o soluție de moment pentru diminuarea decalajului de adaptare la realitățile economice şi sociale. Limba română nu poate fi predată ca limbă străină pentru că are statut de limbă funcțională şi este mijlocul prin care comunitatea se poate integra în societatea şi economia națională.

Pentru toate persoanele intervievate reducerea imixtiunii politice în procesul educativ a apărut ca o prioritate. Astfel, atât actul de decizie managerială în educație cât şi stabilirea programei şcolare şi implementarea ei concretă la clasă prin manual trebuie să se profesionalizeze şi să se stabilizeze fără implicaţia factorului politic, în acord cu legile în vigoare şi prevederile constituționale.

Art. 36, alin. 8 din secțiunea 10 prevede că „minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor şcolare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competență profesională, potrivit legii.” Considerăm că nu este necesară o nouă reglementare în vederea asigurării accesului reprezentanților minorităților naționale la ocuparea unor posturi de conducere în învățământ. Legislația în vigoare nu conține restricții pe criterii entice. Există suficiente mecanisme instituționale care previn discriminările de orice natură.

Înființarea unor centre regionale pentru forța de muncă calificată pentru învățământul preşcolar pe principiul reciprocității, astfel încât toate comunitățile lingvistice să beneficieze de formarea necesară corpului lor pedagogic.

Atât responsabilii din teritoriu cât şi profesorii intervievați, indiferent de etnie, au arătat că examenele de limbă pentru reprezentanți ai minorităților naționale care au avut educație integrală în limba maternă sunt superficiale în vederea ocupării posturilor în secțiile româneşti de către acestea.

Examenele naționale de bacalaureat şi testele naționale „urmează tiparul unei fraude instituționalizate” prin aplicarea eronată a principiului discriminării positive. Prezentul Proiect este considerat că politizează acest aspect pe mai departe în loc să-l rezolve. În acest sens, interlocutorii noştri au menționat cu insistență necesitatea introducerii unui corp naţional de experţi pentru examenele care privesc testele de competenţă lingvistică, atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.

Conform art. 5, alin. 1, textul proiectului de lege prevalează în caz de conflict asupra oricăror prevederi din alte acte normative. Ţinând seama de faptul că însăşi Constituția se încadrează în categoria actelor normative, se impune corectarea acestui paragraf aşa încât prezenta lege să fie subordonată normei fundamentale.

Legea trebuie pusă în acord cu dreptul european şi cel național prin eliminarea abordării colective a chestiunii minorităților, aşa încât drepturile individuale să nu fie interpretate ca drepturi colective.

În județele în care majoritatea devine minoritate locală este imperios necesar să se instituie la nivel de minister o funcție de consilier al ministrului educației, iar în teritoriu un inspector cu atribuțiuni dedicate acestei comunități pe lângă inspectoratul şcolar județean, numiți la solicitarea şi prin consultarea comunității româneşti din zonă.

Din această analiză rezultă faptul că principala problemă este necunoaşterea limbii române de către o parte semnificativă a etnicilor maghiari. În consecință, Legea trebuie reformulată aşa încât şi această categorie de cetățeni români să beneficieze de drepturile constituționale ce decurg din cunoaşterea limbii române.

În final punerea problemei minorităţilor din perspectiva educaţiei trebuie să ţină cont de configuraţia etno-demografică în plan regional, conform cu nevoile concrete ale comunităţilor. În acest sens, se impune elaborarea unui studiu de impact la nivelul comunităţilor beneficiare conform Legii 24/2000, art. 18 alin. 1.

Aspecte introductive şi metodologice

Prezentul document utilizează articolele noii legi disponibile în data de 15 noiembrie 2010 pe www.edu.ro. Studiul Proiectului Legii este plasat în contextul legislației europene în domeniu şi al realităților locale. Acesta beneficiază de datele obținute în urma cercetărilor efectuate în luna noiembrie 2010 în jud. Harghita-Covasna. Cercetarea sociologică a fost de tip calitativ, principalele instrumente de lucru fiind discuția de grup şi interviul în profunzime. Populația investigată a cuprins elevi, profesori, inspectori şcolari, responsabili politici, consilieri locali de diferite etnii, vorbitori de limbă română şi maghiară. Arealul investigat a cuprins atât localități din mediul urban cât şi din mediul rural. De asemenea, contextul semnificativ privind implementarea probabilă a Legii Educației Naționale în problema minorităților a fost asigurat prin analiza conținutului presei de limba maghiară din cele două județe.

Problema minoritate-majoritate este, în esență, expresia unei balanțe de putere. Cu scopul de a facilita înțelegerea complexității realităților locale, în prezentul material vom opera cu definiția generică a minorității. comunitate cu identitate proprie, fără putere politică în raport cu restul societății în mijlocul căreia trăieşte. În consecință, vom denumi minoritatea națională care deține cvasimonopolul politic şi administrativ în plan local cu termenul de minoritate dominantă, iar populația care este majoritară în plan național, dar minoritară în plan local, minoritate locală.

Proiectul Legii Educației Naționale (denumit în continuare „Proiectul”) este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de reformă din ultimii 21 de ani. Educația este factor constitutiv al puterii societății civile şi al capabilităților administrative ale statului. Proiectul de față face trimiteri implicite sau explicite la principalele componente ale capabilității interne de soft power. egalitatea de şanse, mobilitatea socială în vederea accesului la bunăstare, capacitatea de cunoaştere a cetățenilor, coerența şi calitatea proceselor şi interacțiunilor sociale. Raportul de față va supune atenției Proiectul pe coordonatele de mai sus, în atingere cu legislația internațională şi cu realitățile societății locale, din perspectiva problematicii minorităților.

Considerente pe marginea contextului legislativ european

În Europa democratică este respinsă ideea etno-naționalismului şi a autonomiei ca scop în sine, ca expresie a unei ideologii de factură ultranaționalistă si etnocentristă.

Proiectul are relevanță juridică în raport cu „Carta europeană pentru limbile regionale sau minoritare”, intrată în vigoare la 1 martie 1998 şi adoptată de România prin Legea 282 din 24 oct/ 2007. Carta europeană este cel mai recent document din care se revendică actuala propunere a legii educației, aceasta din urmă înscriindu-se pe făgaşul măsurilor propuse de către aceasta. Prevederile Cartei (art. 8-13) fac referire la promovarea limbilor minoritare sau regionale în cadrul vieții sociale în domenii precum educația, justiția, serviciile publice şi autoritățile administrative, mass media, viața economică. De asemenea, Carta precizează în art. 7, alin. 2 că „[a]doptarea de măsuri speciale în favoarea limbilor regionale sau minoritare, destinate să promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi şi restul populației ori urmărind să țină seama de situațiile lor specifice, nu este considerată ca un act de discriminare față de vorbitorii limbilor mai răspândite.”

Materialele de referință interna­ționale sunt de acord că, din punct de vedere sociologic, minoritatea este un grup distinct etnic, rasial, cultural, aflat într-o relație de inferioritate politică față de gruparea dominantă în mijlocul căreia trăieşte. Aceasta înseamnă că noțiunea de minoritate are un reper geografic şi priveşte arealul în raport cu care un grup se consideră a fi în minoritate.

Astfel, în conjuncţie şi cu definiţia juridică de minoritate, prezentă în diverse proiecte legislative (vezi Legea privind Statutul minorităților naționale din România, cap. I, art. 3 şi 4) şi prin raportare la situaţia din teren, principala categorie etnico-demografică la nivel naţional a devenit minoritară de facto la nivel regional, trebuind astfel protejată în acord cu prevederile Cartei în anumite județe. Totodată, datorită faptului că în urma actualului proces de descentralizare a administraţiei publice şi locale ponderea politică revine altor etnii, Proiectul Legii Educației Naționale va trebui să opereze cu noțiunea de minoritate în sensul protejării grupului etnic numeric minoritar dintr-un areal administrativ dat. Numai în aceste condiții actualul art. 2 privind idealul educațional şi asigurarea de Drepturi egale va putea fi realizat. În caz contrar, legea va institui supradrepturi şi, deci, va contribui la creşterea inegalității sociale, aspect aflat în contradicție cu propria sa menire.

Proiectul transpune în fapt noțiunea juridică nerecunoscută în plan european şi neconstituțională de drepturi colective – prin care o categorie de populație capătă in corpore drepturi speciale în virtutea apartenenței la o categorie etnică. Din acest punct de vedere, legea intră în contradicție inclusiv cu Drepturile omului, care sunt drepturi individuale. Aşa este de pildă paragraful: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor şcolare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competență profesională, potrivit legii.” (Secțiunea 10, art. 36, alin. 8). Legitimarea individului în funcție de apartenența etnică pentru a ocupa o funcție socială este străină de caracterul individual al drepturilor sale, universal recunoscute. Faptul că limba, cultura, identitatea sa trebuie ocrotite, nu trimite la necesitatea constituirii unor mecanisme speciale de selecţie socială, dincolo de nevoia protecției.

Convenţia de la Veneţia din 2001, solicitată de România şi Ungaria pentru a lămuri unele aspecte legate de aplicarea drepturilor minorităților, în „Raportul despre tratamentul preferențial al minorităților naționale de către statul înrudit”, recentrează problematica minorităţilor în cadrul suveranităţii naţionale a statului în care acestea trăiesc. „Responsabilitatea protecției minorităților aparține în primul rând statelor de cetățenie.” În ceea ce priveşte educația şi cultura, aceeaşi comisie face trimitere la acordarea de drepturi minorităților în scopul „menținerii legăturilor culturale cu comunitatea de origine şi proporțional cu acest obiectiv”. Nu se face nici o referire la tratament preferenţial în alte scopuri.

În alte ţări europene, legislația este destul de clară în privința protejării limbii de stat. Astfel, în Germania, legislația face trimitere explicită la calitatea esențială a limbii germane ca „limbă fundamentală” a statului şi a societății. Astfel, referitor la limba utilizată în învățământ se spune „în domeniul educativ nu există determinare juridică a limbii de predare, precum există în domeniul administrației şi cel al justiției. În şcolile generale, în şcolile profesionale şi la licee, limba germană este fundamental limba de predare.” Chiar dacă limba germană şi folosirea ei nu este trecută în constituție ca limbă fundamentală, nu există legi care să stabilească folosirea limbilor minorităților în învățământ. Totodată nu există referiri cu privire la drepturi colective de tip etnic.

În Franţa, cealaltă mare putere a integrării europene, legislația este destul de restrictivă. Deşi pe teritoriul republicii franceze se vorbesc mai multe dialecte sau limbi regionale, Franța nu a semnat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. Învățământul în limba franceză se desfăşoară în franceză, conform art. 1 al Legii „no 94-665 du 4 août 1994 relative a l’emploi de la langue française” (Legea Toubon). Conform decretului 1011 din 2005, limba oficială de predare este franceza, chiar dacă există 11 limbi regionale recunoscute: bretona, catalana, occitana, tahitiana, cele din Alsacia şi altele precum flamandă, franca, creola, etc. Acestea sunt considerate parte a patrimoniului național francez şi sunt obiect de studiu facultativ ca limbă maternă la universitate.

Implicaţii sociale şi de interes naţional

Restrângerea exercitării dreptului de a scrie şi a vorbi în limba română în şcoală doar la materia limba şi literatura română, echivalează cu pierderea prin limbă a unui principiu educațional asumat (art. 3, alin. h) şi a unei obligații constituționale (art.13). Dreptul la dezvoltare personală este astfel restrâns artificial.

Din punctul de vedere al implicațiilor asupra potențialului de dezvoltare locală şi generală, actualul Proiect are ca obiectiv coeziunea societăţii româneşti în ansamblu, propunându-şi într-una din variantele sale, să rescrie „infrastructura mentală a societății româneşti” (art. 2, alin. 2, varianta din 5 noiembrie 2010).

Prin conferirea de drepturi suplimentare unor categorii etnice majoritare în plan local (minorităţi dominante), Proiectul de lege întăreşte caracterul de minoritate defavorizată pentru etnia considerată „majoritară” (minoritate locală). Totodată, prin ancorarea minorităţilor naţionale în propria cultură şi în propria limbă se limitează mobilitatea socială a acestora în spaţiul economiei naţionale, contribuind astfel la diminuarea şanselor de progres ale acestora şi, implicit, la creşterea sărăciei unor zone din România.

Legea a fost amendată de decizia Curții Constituționale care, în data de 18 noiembrie 2009 şi pe 3 noiembrie 2010, a declarat propunerea ca fiind neconstituțională, decizie motivată, în principal, de inoportunitatea asumării răspunderii raportată la procedura parlamentară obişnuită pentru un act normativ de asemenea importanță.

Ca şi Lege a Educației, aceasta ar trebui să contribuie la diminuarea fenomenului naționalist în raport cu valorile europene. Însă, problema principală a Proiectului este că educația devine factor de clivaj şi nu de integrare, ceea ce este în contradicție cu menirea sa. Mai mult, Proiectul este în contradicţie cu principiul societăţii deschise, larg acceptat în plan European. Reamintim că principiile societății deschise (Karl Popper) sunt: umanitarismul, individualismul, egalitarismul, contractualismul. Societatea deschisă este, din acest punct de vedere, explicitarea teoretică a Drepturilor omului. Opusul societății deschise este organizarea colectivistă sau de tip tribal (idem), cu trimiteri directe la diferitele forme de autoritarism. În ceea ce priveşte Proiectul din punct de vedere tehnic, procesul de separare se face prin socializarea elevilor aproape integral în limbi diferite, după manuale cu informații diferite, beneficiind de finanțare pe criterii diferite şi în medii separate. Astfel, se va încuraja procesul de slăbire a relaționării sociale şi fragmentarea interacțiunilor interculturale dintre elevi. De asemenea, identitățile etnice construite pe culoare educaționale diferite, ar putea intra foarte probabil pe un traseu de coliziune pe termen mediu şi lung. Se construiesc personalități axate pe istorii şi culturi care deja sunt acut diferențiate. Se garantează astfel apariția unor spații interetnice dominate de tensiuni deschise. De altfel, presa maghiară din România este destul de transparentă în acest sens. Hamorszek din 3 nov. 2010 pomeneşte despre o „națiune unitară maghiară”, iar primarul din Sfântu Gheorghe, citat în Duna TV din 4 nov. 2010, afirmă că toate mutările politice ale elitelor maghiare au ca finalitate „sisteme instituționale concrete: parlament al Ţinutului Secuiesc, guvern.” Cu alte cuvinte, prevederile Proiectului de lege vin să asigure cadrul propice unei politici aflate deja în curs privind definitivarea segregării pe criterii etnice a mediului educațional din România cu efecte asupra întregii societăți. Probabil că, în viitor, pentru a evita escaladarea tensiunilor interetnice, populația minoritară dominată (de etnie română) va alege să părăsească o regiune în care nu îşi găseşte expresie, ceea ce va echivalează cu un proces indirect de purificare etnică.

În loc să întărească societatea, Proiectul legii educației naționale este de natură să propage efecte tipice „statelor slabe” („weak states”), unde diversitatea etnică consacră fracturi sociale ireductibile. De altfel, argumentul vehiculat în unele medii de informare conform căruia curricula separată este necesară pentru că elevii minoritari deja nu mai ştiu limba statului are o logică care desfide faptele care au condus la pierderea culturii sociale în limba română a respectivilor copii: faptul că sistemul educațional de facto s-a efectuat pe baze segregaționiste. Aşadar, problema nu este doar aceea a limbii de predare, dar şi a spiritului, a conținuturilor în care sunt predate respectivele materii cu greutate asupra formării personalității şi identității cetățeneşti ale insului. Nu doar limba de predare este vector de înstrăinare, dar şi conținuturile, iar aceste două elemente sunt trecute cu vederea de actualul proiect de lege.

Prin construirea unor trasee curriculare complet separate, legea scade şansele de integrare ale tinerilor „minoritari” în ansamblul economiei naționale (de exemplu art. 37, alin. 6 şi 7 etc). Principiul egalității de şanse, din care Proiectul se revendică, este astfel încălcat. Aşa de pildă, în art. 2, alin. 1) se afirmă. „Asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială şi pentru angajare pe piața muncii”. Altfel spus, şansele incluziunii sociale, mobilitatea socială şi posibilitățile de dezvoltare economică pentru minoritățile naționale (stipulate ca fapt necesar la art. 4, alin. b precum şi art. 3, alin. c) ar fi semnificativ slăbite.

Consideraţii pe marginea Proiectului

Chestiunea lingvistică

Art. 9, alin. 2: „În fiecare localitate se organizează şi funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română şi, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigură şcolarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil”.

Art.9, alin.3: „Învățarea în şcoală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar şi suficient învățării limbii române. Autoritățile administrației publice asigură condițiile materiale şi resursele umane care să permită însuşirea limbii române”.

Art. 36, alin. 1: „Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze şi să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile şi formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii”.

Art. 36, alin. 14: „În învățământul în limbile minorităților națio­nale, în comunicarea internă şi în comunicarea cu părinții elevilor şi ai preşcolarilor, se poate folosi şi limba de predare”.

Art. 36, alin. 15: „În învățământul primar cu predare în limbile minorităților naționale, calificativele se notează şi în limba de predare”.

Art. 37, alin. 1: „În cadrul învă­ță­mân­tu­lui preuniversitar cu predare în lim­bi­le minorităților na­țio­nale, toate discipli­ne­le se studiază în limba maternă, cu excepția dis­ci­plinei Limba şi literatura română”.

Art. 37, alin. 2: „Disciplina Limba şi literatura română se predă, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, după programe şcolare şi manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă”.

Art. 37, alin. 3: „Prin excepție, în unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale, ca urmare a cererii părinților sau tutorilor legali, la solicitarea organizației minorității naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivă nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale, predarea disciplinei Limba şi literatura română se face după manualele utilizate în unitățile de învățământ cu predare în limba română”.

Art. 37, alin. 4: „Testele la limba şi literatura română se elaborează pe baza programei speciale”.

Comentarii

Aplicarea acestor prevederi vor consacra statutul limbii române ca element marginal în educația minorităților naționale, conferindu-i caracter de limbă străină. În prezent, regimul de limbă străină este aplicat exclusiv studenților străini veniți în România cu burse de studiu, şi nicidecum cetățenilor români, limba fiind principalul factor de coerență administrativă în societate şi stat. Prin aplicarea acestor articole, Proiectul consacră un viitor în care administrația statului român va fi deficitară pe temei lingvistic.

În ceea ce priveşte redactarea documentelor interne, emiterea de adeverințe către părinții elevilor şi trecerea calificativelor în limba maternă, prevederile asigură cadrul legal (şi necontestabil de către orice alt act – vezi art. 5, alin. 1) pentru debutul oficializării la nivel național al unor limbi materne, nerecunoscute de către Constituție (vezi art. 13). Odată consacrat, acest cadru va asigura baza pentru extinderea acestui tip de „drepturi” şi în ceea ce priveşte administrația, sistemul sanitar sau cel cultural.

Conform art. art. 36, alin. 1, persoanele ce aparțin minorităților naționale au dreptul de a studia în limba maternă, indiferent de nivel, tip sau formă de studio. Această prevedere, incontestabil recunoscută ca drept şi de prezenta Lege în vigoare, nu mai păstrează un amendament important al acesteia, şi anume cel al protecției limbii oficiale a statului în sfera educațională (prezentul art. 119, alin. 2. „Prevederile alin. (1) se vor aplica fără a se aduce atingere învățării limbii oficiale şi predării în această limbă”).

Problematica manualelor

Art. 36, alin. 13: „Pentru elevii aparținând minorităților naționale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură manualele şcolare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităților şi manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus”.

Art. 37, alin. 6: „În învățământul preuniversitar, activitatea de predare şi de educare la limba şi literatura maternă, la istoria şi tradițiile minorităților naționale respective si la educația muzicală se realizează pe baza programelor si a metodologiilor specifice elaborate de colective de experți cunoscători ai limbii si ai culturii minorității respective Ši aprobate potrivit legii”.

Art. 37, alin. 7: „Elevilor aparți­nând minorităților naționale, care frecventează unități de învă­ță­mânt cu predare în limba română sau în altă limbă decât cea maternă, li se asigură, la cerere şi în condițiile legii, ca disciplină de studiu, limba şi literatura maternă, precum şi istoria şi tradițiile minorității naționale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele şi manualele disciplinei istoria şi tradițiile minorității naționale sunt aprobate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului”.

Art. 37, alin. 10: „În programele şi manualele de istorie se vor reflecta istoria şi tradițiile minorităților naționale din România”.

Art. 56, alin. 1: „Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este de maximum 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial şi 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare şi evaluare, cât şi pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate, conform prezentei legi”.

Art. 56, alin. 2: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), numărul maxim de ore poate fi depăşit cu numărul de ore prevăzute pentru studierea limbii materne, a istoriei şi tradiției minorităților şi a învățământului bilingv”.

Comentarii

Încă o dată, avem de-a face cu determinarea apariției segregării culturale în cadrul societății, fenomen ce depăşeşte sfera procesului educativ propriu-zis prin replicarea tiparului alternativ, prin utilizarea de manuale în limba maternă, prin reflectarea doar a propriei istorii, prin practicarea unei culturi muzicale specifice identității etnice ş.a. Mai mult, dacă coroborăm a) utilizarea în procesul învățării a manualelor adaptate exclusiv tipului de cultură particular de care aparțin, exclusiv în limba lor maternă cu b) raportarea la limba română ca la o limbă străină, rezultatul produs nu doar că va îndepărta elevul „minoritar” de orice legătură cu valorile generale ale societății, dar va aduce şi atingere art. 3, alin. 1 care precizează că învățământul preuniversitar şi superior trebuie guvernate după „principiul asumării, promovării şi păstrării identității naționale şi valorilor culturale ale poporului român” (prin faptul că adevărul istoric este prezentat în funcție de interesele fiecărei minorități în raport cu statul român).

Art. 36, alin. 13 conferă cadrul legal pentru minoritățile naționale de a beneficia de manuale aduse din import (deci din „Ţara mamă”), fapt ce, mai departe, poate avea drept consecințe: neadaptarea lor la spațiul şi cadrul instituțional, timpul şi cultura generală (vor învăța despre geografia, istoria, valorile şi semnificațiile societății de care aparțin într-o istorie îndepărtată dar în care nu trăiesc, elemente diferite de realitățile româneşti). Acest fapt trimite la cedarea de bună voie de către România a controlului asupra unor procese culturale constitutive ordinii de stat.

Art. 37, alin. 6 şi 7 oferă cadrul legal ca, în învățământul preuniversitar, activitatea de predare la limba şi literatura maternă, la istoria şi tradițiile minorităților naționale şi la educația muzicală să fie realizată de experți cunoscători ai limbii şi culturii minorității, ceea ce atrage după sine o coagulare şi mai puternică a comunității şi o distanțare de contactul cu lumea exterioară.

În privința predării diferențiate a disciplinelor pe întinderea aceluiaşi teritoriu şi stat şi prin intrarea acestora în trunchiul comun, se va ajunge la predarea unei serii de istorii alternative ceea ce va conduce la o fragmentare a corpului social la nivel mental. Această manieră de abordare este de natură să genereze disensiuni interetnice ca o primă consecință la nivel social. Astfel, elevul minoritar va pierde orice legătură cu valorile tradiționale generale, din nou având loc o separare a „minorității” de restul societății, prin raportarea din punct de vedere legislativ ca la o colectivitate etnică, cu delimitări clare (culturale, istorice, economice, administrative etc.).

O altă consecință directă a manierei legislative de a trata domeniul educației în privința minorităților naționale (de pildă art. 37) poate fi una cu un caracter imediat. Elevii, obişnuiți numai cu limba maternă, numai cu specificul cultural şi istoric al țării de care declară că aparțin, vor ajunge în mediul universitar unde vor fi discriminați fără intenție prin incapacitatea lor de a socializa în limba oficială a statului, printre persoanele ce aparțin populației majoritare. Astfel, dialogul intercultural va fi redus la minimum. Proiectul compensează acest deficit prin întărirea universităților unde se predă şi în alte limbi decât în limba română. Însă Proiectul nu are nici o putere asupra economiei naționale care îşi urmează cursul firesc, unde limba dominantă este aceea oficială, a statului. În consecință, absolvenții instituțiilor de învățământ superior vor avea şanse mai reduse de integrare în economia națională.

O altă problematică o constă introducerea unui număr suplimentar de ore de studiu (dincolo de pragul maxim acceptat) pentru elevii ce aparțin minorităților naționale în comparație cu elevii etnici români, materiile în discuție fiind studiul extensiv al limbii materne, istoriei şi tradițiilor minorităților naționale, conform art. 56, alin. 2, efectele menționate mai sus fiind întărite. Acest fapt este de natură să întărească tratamentul discriminatoriu al unor membrii ai societății.

Supradiscriminarea – alte prevederi

Art. 53, alin. 3: „Prin derogare de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege. Decizia privind înființarea şi funcționarea acestor formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu consultarea consiliului de administrație al unității de învățământ respective”.

Art. 36, alin. 5: „pe raza unei unități administrativ-teritoriale, cu mai multe unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, funcționează cel puțin o unitate şcolară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 6: „În cadrul unităților de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minorităților naționale, singulare în municipiu, oraş sau comună, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 7: „Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăța în limba lor maternă, sunt sprijiniți prin decontul transportului la cea mai apropiată şcoală cu predare în limba maternă, sau primesc cazare şi masă gratuite în internatul unității de învățământ cu predare în limba maternă”.

Art. 36, alin. 17: „În finanțarea de bază a unității de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, costul standard per elev şi per şcolar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecție, luând în considerare predarea în limba minorității naționale sau a limbii minorității naționale. În cazul acestor unități se are în vedere izolarea lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi şi preşcolari. Acelaşi coeficient se aplică şi în cazul unităților şcolare cu predare în limba română, în condiții similare”.

Comentarii

Finanțarea este unul dintre principalii vectori ai supradiscriminării. Astfel, la cererea părinților şi prin decizia ministerului care se consultă cu autoritățile locale sau regionale, indiferent de efectivul de elevi, etnici minoritari, se vor înființa unități de învățământ în limba maternă. În condițiile în care puterea politică locală în arealurile în care populația considerată minoritară este majoritară aparține reprezentanților acesteia, inclusiv presei locale ca factor de opinie, această prevedere nu are validitate din perspectiva reciprocității.

Alocarea de fonduri pentru transport, cazare şi masă indiferent de numărul de elevi considerați „minoritari”, la o distanță teoretic nelimitată, până unde se găseşte o şcoală cu predare în limba maternă în timp ce, pentru elevii de etnie română, limita specificată este de 50 de km. Prin toate aceste prevederi, elevii minoritari sunt incluşi într-un proces de discriminare suplimentar dacă luăm în considerare art. 74 (alin. 1,2,3,4) şi art. 36 (alin. 7) care prevăd un plan diferit de decontare a cheltuielilor pentru elevii din România, indiferent de naționalitate, religie, rasă sau alte criterii. Prin aplicarea acestor diferențe se poate ajunge la situații aberante, prin asigurarea deplasării, teoretic fără limită de kilometri, până unde elevul minoritar poate studia în limba sa maternă, spre deosebire de orice alt elev care are limită de 50 km. Sprijinirea elevilor prin decontul transportului, cazare şi masă gratuite sunt alte elemente de „suprasprijin” care concură la instituirea unui mecanism de privilegii în plină epocă modern.

Mai mult, mărirea coeficientului de finanțare pe cap de elev, care condiționează finanțarea de bază a unității de învățământ, după criterii lingvistice nu prezintă prevederi care să garanteze o distribuție echitabilă a veniturilor, în special acolo unde reprezentanții minorității dominante în plan local distribuie fondurile. Din nou este pusă sub semnul întrebării implementarea de facto a prevederilor unei eventuale reciprocități în acest domeniu. Conform art. 36, alin. 17, izolarea lingvistică, geografică şi numărul redus de elevi sunt argumentele pentru aplicarea costurilor mărite pe elev. Însă, această izolare se va accentua în urma implementării prezentului Proiect, iar gradul de relaționare a minorităților naționale cu celelalte minorități sau cu etnicii români va fi afectat, precum şi capacitatea acestor minorități de a se integra social şi economic (pe piața forței de muncă din exteriorul comunității de domiciliu). Cu toate că la finalul textului se oferă, aparent, o şansă similară pentru etnicii români aflați în minoritate în cadrul unor comunități majoritare alcătuite din minorități etnice, datorită disproporționalității accesului de facto la resurse dintre minoritatea română şi minoritatea dominantă locală.

Prin articolele care tratează oferirea selectivă a suportului financiar (art. 36, alin. 7) – decont transport, cazare şi mese gratuite (art. 36, alin 7) pentru minorități, prin discriminarea majorității, se creează confuzie privind sensul unor prevederi precum:

– Garantarea de „drepturi egale de acces la toate nivelurile şi formele de învățământ preuniversitar şi superior, fără nicio altă formă de discriminare” (art. 2, alin. 2).

– Principiul echității în baza căruia accesul la învățare se face nediscriminatoriu (art. 3, alin. 1 a).

– Principiul relevanței în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală şi social-economice (art. 3, alin. 1 c).

– Principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români şi a dialogului intercultural (art. 3, alin. 1 g).

– Principiul asigurării egalității de şanse (art. 3, alin. 1 j).

Dacă ne referim la instituirea personalității juridice pentru unitățile de învățământ care nu îndeplinesc efectivul minim stabilit prin lege, în cazul şcolilor unde există secții de predare în limbă maternă acest efectiv minim nu mai este respectat (decât de şcolile care au în componență doar efective de elevi ce aparțin populației majoritar etnic). Învățământul în limba minorităților este astfel decuplat de criteriul eficienței sale contabile şi economice, legat de finanțarea pe elev. Finanţarea pe criterii date de elementul etnic pune din nou în contradicţie Proiectul Legii Educaţiei Naţionale cu propriile premise ale egalităţii de şanse.

În plus, nespecificarea în proiectul de lege a unui număr minim de elevi care să aparțină aceleiaşi minorități naționale poate duce la o suprabirocratizare a logicii instituționale regionale care, conform textului, ar trebui să asigure funcționarea cel puțin a unei unități şcolare pentru fiecare limbă maternă existent. Această idee poate produce confuzie atât în spațiul dobrogean (unde există comunități mixte, alcătuite din până la 17 etnii diferite), cât şi în Bucovina sau Transilvania, unde o serie întreagă de comunități au mai multe categorii de populație.

Schimbările structurale şi politizarea mediului educaţional

Art. 36, alin. 8: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor şcolare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenta profesionala, potrivit legii”.

Art. 36, alin. 9: „În unitățile şcolare cu predare si în limbile minorităților naționale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităților respective, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art. 36, alin. 9: „În unitățile conexe învățământului preuniversitar din județele în care funcționează forme de învățământ în limbile minorităților naționale, se asigura încadrarea cu specialişti si din rândul minorităților naționale, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art. 85, alin. 4: „În structura inspectoratelor şcolare din județele cu învățământ şi în limbile minorităților naționale, sunt cuprinşi şi inspectori şcolari pentru acest tip de învățământ. Aceşti inspectori şcolari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorității naționale”.

Art. 85, alin 1, pct. e): Atribuțiile inspectoratului se referă la faptul că acesta „coordonează admiterea în licee, evaluările naționale şi concursurile şcolare la nivelul unităților de învățământ din județ”.

Art. 87, alin. 1: „Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoaşterii limbii respective. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoaşterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale”.

Art. 87, alin. 2, pct. f): Rolul directorului unității de învățământ: „răspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea şi încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ”.

Comentarii

Articolul 120, alin. 2 din Consti­tuție permite „dreptul de folosire a limbii minorităților naționale în relațiile cu autoritățile administrației publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate. În acest context, articolul este consacrat excepțional şi suplimentar în beneficiul acestei categorii de cetățeni, alături de celelalte elemente ale dreptului la o bună administrare de care beneficiază în virtutea cetățeniei române”, fiind un drept subsumat dreptului la identitate.

Această condiționare capătă un caracter conflictual cu articolul 13 din Constituția României care stabileşte că în România limba oficială este limba română. În acest caz, art. 120 capătă caracterul unei norme de excepție („exceptio est strictissimae interpretationis”) care reglementează doar relațiile cu autoritățile administrației publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, aplicabilă prin HG 1206/2001. Prin actualul Proiect al Legii Educației Naționale, care prevede condiționarea posturilor de conducere de cunoaşterea altei limbi decât cea oficială, art. 120 din Constituție încetează să mai reglementeze o excepție în raport cu conceptul de „bună administrație”, prin generalizarea limbii materne în învățământ. Astfel, aceasta devine normă generală cu caracter neconstituțional, prin faptul că acest caracter de excepționalitate al art. 120 alin. 2 față de art. 13 din Constituție a fost introdus tocmai în raport cu conceptul de bună administrare.

În sprijinul acestui argument vine și art. 5 al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare care afirmă expres că „Nicio prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretată ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acțiune ce contravine scopurilor Cartei Națiunilor Unite ori altor obligații de drept internațional, inclusiv principiului suveranității şi integrității teritoriale a statelor”.

Primul articol (art. 36, alin. 8) referitor la principiul reprezentativității etnice la nivelul funcțiilor de conducere în cadrul unităților de învățământ, al inspectoratelor sau a oricăror instituții echivalente reprezintă, de fapt, legiferarea unui drept colectiv pentru minoritățile naționale, până acum, prin lege, fiind acordate doar drepturi individuale pentru cetățenii minoritari. Un alt semn de întrebare se ridică în cazul primatului criteriului etnic în fața competențelor profesionale.

În privința inspectorului şcolar, conform art. 85, alin. 4, pe lângă faptul că este condiționat de cunoaşterea limbilor minoritare naționale, acesta este numit politic. Proiectul legiferează ingerinţa politicului în procesul educaţional pe filieră etnică. Prevederea este în contradicție cu altele din prezentul Proiect, de pildă art. 3 lit. n, care statuează „independența educației față de ideologii, dogme şi doctrine politice”.

Art. 87, alin. 2 stabileşte puterea pe care un director de şcoală o poate avea, şi anume cea de a angaja sau disponibiliza personalul instituției. Dacă ținem cont de faptul că directorul este numit politic, putem ajunge la concluzia că posturile cadrelor didactice depind de evaluările periodice realizate de către direcțiune.

Introducerea a) principiului reprezen­tativității minorităților naționale la nivelul administrației locale şi al organelor de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor şcolare sau altor instituții echivalente, conexat cu b) creşterea gradului de dependență politică a managementului preuniversitar şi universitar (a cărui finanțare depinde de cea dintâi) va duce la anularea de facto a principiului reciprocității prevăzut în actuala lege.

Conform articolului 73, alin. 1 din Constituția României, „Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice şi legi ordinare”. În materie de învățământ, Parlamentul reglementează prin lege organică „organizarea generală a învățământului” (art. 73, alin. 3, paragraf n). Astfel, numirea directorilor de şcoli şi inspectorilor pentru minorități naționale la solicitarea organizației minorității naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectiva nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale din Senat şi Camera Deputaților este neprevăzută în Constituția României, fiind, deci, neconstituțională.

Finanţarea din venituri proprii vs. bugetul de stat

Art. 8, alin. 8: „Învățământul poate să fie finanțat şi direct de către operatorii economici, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.

Art. 8, alin. 9: „Învățământul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii si alte surse legale”.

Art. 98, alin. 1: „Unitățile de învățământ preuniversitar public pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite”.

Art. 98, alin. 2: Veniturile proprii nu diminuează finanțarea de bază, complementară sau suplimentară şi sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație. La sfârşitul anului bugetar, sumele necheltuite rămân în contul unității de învățământ care le-a realizat şi se reportează pentru bugetul anual următor”.

Comentariu

Dacă ținem seamă de totalitatea implicațiilor alături de articolul 8, care afirmă că finanțarea educației naționale se poate face nu doar prin bugetul de stat ci şi prin venituri autonome proprii, înțelegem că statul va pierde controlul asupra curriculei prin veniturile provenite „din exterior”.

Învăţământul superior

Art. 127, alin. 1: „Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează: a) în instituții de învățământ superior în care funcțio­nează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă, b) în instituții de învățământ superior multiculturale şi multilingve – în acest caz, se constituie secții secții/linii cu predare în limbile minorităților naționale, c) în instituții de învățământ superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minorităților, în condițiile legii”.

Alin. 4: „În învățământul universitar pentru minoritățile naționale, se asigură pregătirea la ciclul I de studii universitare – licență, în ciclul II de studii universitare – master şi în ciclul III de studii universitare – doctorat, precum şi în învățământul postuniversitar, în limba maternă”.

Alin. 5: „Finanțarea de bază se calculează după un coeficient mărit pentru studenții care urmează cursurile în limba unei minorități naționale”.

Numire decani (universităţi multilingve) şi prorectori

Art. 191, alin. 5 d): „În uni­ver­sitățile multilingve şi multiculturale, cel puțin unul dintre prodecani se numeşte la propunerea cadrelor didactice aparținând minorității din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care decanul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective”.

Art. 193, alin. 3: „Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului şi sportului, pe baza consultării Senatului universitar, îşi numeşte prorectorii. În universitățile multilingve şi multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minorităților naționale din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective”.

Comentarii

Similar mediului preuniversitar, în cel universitar apare acelaşi criteriu etnic în ierarhia profesională a persoanelor de decizie, alături de problematica politizării spațiului academic.

Continuarea studiilor universitare în limba maternă va determina crearea de specialişti care nu se pot insera în piața forței de muncă din pricina studiului pe tot parcursul vieții în spațiul educației deficitare (şcoală primară, secundară, liceu, facultate, master, doctorat, post-doctorat) efectuată numai în limba maternă.

Universitățile multiculturale sunt un model consacrat de convie­țuire interetnică la cel mai înalt nivel educațional, un model european de asigurare a educației pentru toți cetățenii țării. Separarea aces­tora pe criteriu lingvistic sau etnic ar însemna irosirea unei resurse excepționale pentru evoluția europeană a personalității şi societății.

În plan local

Cercetarea de teren a identificat următoarele categorii de probleme ale actualului Proiect.

Enclavizarea – scăderea generală a calităţii vieţii

Cu ocazia efectuării studiului în teritoriu, atât etnicii români cât şi etnicii maghiari, au declarat că principala consecinţă legată de reducerea limbii române din învăţământul preuniversitar este accentuarea enclavizării. Diminuarea coeziunii lingvistice a zonelor etnic mixte conduce la „creşterea zidurilor dintre oameni, afaceri, dintre sărăcie şi prosperitate”. Respondenții au declarat că limba este principalul factor de comunicare socială şi vectorul pe suportul căruia se desfăşoară mediul de business. „Cu excepția unor extremişti care se vor simți victorioşi prin adoptarea acestei legi, cei mai mulți dintre maghiari nu se vor simți bine, întrucât scad şansele copiilor lor, acestea vor fi mai mici decât [cele pe care] le-au avut părinții lor care au învățat în şcoli mixte”. Interlocutorii au arătat fără excepție că în spațiul local se va accentua sărăcia, prin creşterea desprinderii zonei de circuitul economic şi social național. Limitarea dreptului la învățarea prin şcoală a limbii române pune astfel în pericol bunăstarea personală şi regională în arealul locuit de etnici minoritari. Fenomenul a fost ilustrat şi de presa din Ungaria. Aşa de pildă, Nepszabadsag, într-un articol citat de România Liberă din 5 martie 2010, se arată că „tinerii din secuime îşi petrec viața într-un mediu [aproape exclusiv] maghiar, motiv pentru care nu învață suficient de bine româneşte, limba statului fiind [deja] predată ca limbă străină în regiune. Dezavantajele enorme ale acestei stări de fapt le simt însă tinerii secui din zonă abia mai târziu, atunci când caută un loc de muncă, de multe ori fiind nevoiți să încerce să găsească un job în Ungaria sau mai la vest”. Localnicii au confirmat această observație. „Nici o multinațională sau firmă mare cu birouri în Sf. Gheorghe nu angajează tineri care nu ştiu româneşte”.

Soluţia exprimată atât de etnici români cât şi de etnici de altă naționalitate (maghiari) trimite fără excepție la reunificarea spațiului educațional.

Evoluții interesante se înregistrează la nivelul elevilor. Tinerii români recunosc existența unor tensiuni cu substrat etnic în comunitatea lor de apartenență. Şi aceştia, ca şi adulții sau colegii lor de etnie maghiară, identifică separarea şcolilor după criteriul lingvistic drept principală cauză a problemelor şi tensiunilor. Reluarea unor activități extraşcolare în comun este o altă soluție, cel puțin temporară. Elevii români sunt dispuşi să meargă până la însuşirea limbii maghiare pentru a creşte gradul de armonie în oraşul lor.

Elevii maghiari doresc şi ei unificarea şcolară, dar recunosc că handicapul lingvistic instituit în 20 de ani de separare nu le mai permite să desfăşoare o interacțiune culturală de tipul celei promovate în clasele mixte. Aceştia doresc unificarea şcolară în unități cu predare în limba română şi limba maghiară, unde aceasta din urmă să fie preponderentă.

La nivelul profesorilor de etnie română şi maghiară, problema şi soluțiile sunt aceleaşi: separarea şcolilor este principala sursă de tensiuni, aceasta conducând la „politizarea manualelor de istorie” – după cum remarca un intelectual maghiar. Ideologizarea surselor de cunoaştere identitară, alături de educația strictă din familia maghiară, au fost exprimate de interlocutorii noştri drept sursă de tensiune. Intelectualii maghiari intervievați nu doresc să renunțe la „dreptul câştigat” de a preda în limba maghiară actualele materii, dar recunosc că restrângerea predării limbii române conform actualului Proiect nemulţumeşte în aceeaşi măsură şi comunitatea maghiară, întrucât scade şansele de succes economic ale acesteia.

Politizarea actului educaţional

Percepția populației investigate, indiferent de etnie, este că actualele prevederi ale Proiectului Legii Educației Naționale referitoare la minorități au caracter politic, „întrucât vin alegerile şi unele partide vor să iasă în față cu ceva”. În plan concret, politizarea este percepută la nivelul deciziei administrative şi prin conținutul manualelor.

Totodată, reprezentanții ambelor etnii au recunoscut că prevederile din Proiect referitoare la creşterea puterii directorului de şcoală vor conduce la politizarea actului educațional şi la „creşterea exponențială” a nepotismului în sistem. Implicit, calitatea procesului educațional va avea de suferit.

Profesorii români au ținut să sublinieze că aducerea de manuale din străinătate, în condiţiile în care controlul asupra inspectoratelor se va exercita politic de jure, este de natură să înstrăineze şi mai mult cele două comunităţi. Această opinie este susținută şi de reprezentanți ai inspectoratelor şcolare de etnie mixtă. De altfel, inclusiv responsabili de etnie maghiară, profesori şi inspectori şcolari, au declarat că manualul de istorie este deja politizat, tipărirea lui în afara României foarte probabil că va creşte conţinutul politico-idologic al acestuia, „în condițiile în care filiera de control curricular va fi de data aceasta conform legii în mâinile unor grupări politice”.

Politizarea este văzută de interlocutori şi la nivelul tipului de examinare orală a testelor de competență lingvistică pentru reprezentanții minorităților naționale, care nu poate fi contestată. În acest fel, comisiile de examinare ar căpăta puteri discreționare.

Creşterea distanţei sociale dintre comunităţi

Un alt mijloc de creştere a distanței sociale este descentralizarea: „Descentralizarea prevăzută de actualul Proiect va creşte înstrăinarea dintre diferitele comunități entice. Separarea tinerilor după programele diferite de studiu pe criteriu lingvistic va determina existența a două tipuri de învățământ paralele, în acelaşi spațiu administrative. Nu doar că aceasta contrazice Constituția, dar va determina construcția mentală a două tipuri umane care conduc la două tipuri de societăți. Dispare ideea de comunitate interculturală, în locul ei apar două societăți separate, dispare omul locului”.

Raport pe marginea proiectului legii educației naționale privind situașia minorităților din perspectiva egalității de șanse / nov. 2010 Reviewed by on . Recomandări Din discuțiile din teren a reieşit că principala sursă de tensiune intercomunitară, care va fi accentuată prin aplicarea Proiectului Legii Educației Recomandări Din discuțiile din teren a reieşit că principala sursă de tensiune intercomunitară, care va fi accentuată prin aplicarea Proiectului Legii Educației Rating: 0

About Centrul European de Studii Covasna – Harghita

Obiectivele FORUMULUI sunt: a) Promovarea şi apărarea prin toate mijloacele legale a identităţii naţionale, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ale românilor din judeţele Covasna şi Harghita, în condiţiile specifice conferite în această zonă de ponderea lor numeric scăzută; b) Sprijinirea accesului comunităţilor româneşti la resursele derulate prin programele şi proiectele de dezvoltare promovate şi finanţate de autorităţile publice centrale şi locale, precum şi de organizaţiile europene; c) Stimularea constituirii şi funcţionării unor asociaţii comunitare locale, ca forme legale de autoorganizare a comunităţilor româneşti, care să reprezinte interesele specifice ale acestora în vederea soluţionării problematicii cu care se confruntă; d) Reprezentarea intereselor comunităţilor româneşti din judeţele Covasna şi Harghita în raporturile cu autorităţile publice locale şi centrale, precum şi cu diferitele organisme internaţionale; e) Obţinerea statutului de participant, ca parte direct interesată, în consultările şi negocierile purtate pe plan local, regional, naţional şi internaţional premergătoare adoptării unor decizi, hotărâri sau acte normative ale căror efecte vizează interesele românilor din Covasna şi Harghita. f) Recomandarea persoanelor reprezentative din societatea civilă românească, din cele două judeţe, pentru a candida, în condiţiile legii, la alegerile locale şi parlamentare, sau pentru alte funcţii şi demnităţi publice; g) Sprijinirea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei, a parohiilor de pe cuprinsul său, în lucrarea de revigorare a credinţei strămoşeşti, în promovarea unui dialog ecumenic cu celelalte culte din zonă; h) Acordarea de asistenţă şi suport logistic şi moral unităţilor de învăţământ cu predare în limba română din cele două judeţe; i) Sprijinirea instituţiilor româneşti de cultură existente în judeţele Covasna şi Harghita, pentru păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor, a patrimoniului cultural şi spiritual; j) Sprijinirea mass-media de limbă română (presa scrisă, posturi radio şi TV) din cele două judeţe şi realizarea unui parteneriat cu mass-media naţională; k) Protejarea şi cinstirea limbii române, a însemnelor şi simbolurilor naţionale; l) Acordarea de burse de studii, premii, diplome şi alte însemne de merit celor ce contribuie semnificativ la realizarea scopului şi obiectivelor Forumului; m) Sprijinirea activităţilor proprii ale asociaţiilor şi fundaţiilor componente; n) Organizarea de activităţi filantropice şi de asistenţă socială; o) Dezvoltarea unor parteneriate active cu românii de pretutindeni şi cu organizaţii ale acestora din ţară şi străinătate; p) Demersuri pentru iniţierea şi susţinerea unui dialog constructiv cu societatea civilă a comunităţilor maghiare din cele două judeţe, în vederea convieţuirii în spiritul cunoaşterii şi aprecierii valorilor specifice şi comune, al înţelegerii şi conlucrării în interes general şi pentru eliminarea oricăror forme de discriminare pe motiv de etnie sau confesiune; q) Combaterea şi contracararea manifestărilor rasiste, şovine, xenofobe şi a tendinţelor de enclavizare etnică a zonei; r) Monitorizarea vieţii publice locale şi sesizarea instituţiilor publice naţionale şi internaţionale, precum şi a opiniei publice, despre încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Lasă un comentariu

scroll to top