web analytics
Home » Arhiva AXA anul II » Axa 27 » Memoriu adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Memoriu adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Preafericite Părinte Patriarh,

Înalt Preasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi si Arhiepiscopi,

Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Am putut constata în ultimii ani că toate eforturile pe care Biserica Ortodoxă le face în direcţia dialogului cu romano-catolicii sunt întâmpinate din partea apusului cu duplicitatea aceloraşi strategii iezuite de prozelitism şi expansiune cezaro-papistă. În cadrul dialogului oficial (unde Ortodoxia este chemată la mărturisirea neschimbată a dreptei credinţe către cei desprinşi de la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică) se vorbeşte foarte mult despre iubire şi reconciliere şi se face apel la uitarea „unui trecut al neînţelegerilor produse de spiritul de intoleranţă”. Dar declaraţiile de astăzi ale uniţilor cu Roma, lipsa oricărei urme de pocăinţă sinceră pentru greşelile din trecut şi acţiunile lor sunt cea mai bună dovadă a intenţiilor şi a „toleranţei” cu care catolicii i-au tratat întotdeauna pe ortodocşi.

În comunicatul emis pe 5 octombrie 2009, comunitatea unită cu Roma, mistificând adevărul, susţine în chip mincinos că credincioşii greco-catolici sunt „hărţuiţi, intimidaţi, terorizaţi, ameninţaţi chiar cu moartea a pentru a nu-şi declara şi manifesta apartenenţa confesională”. Se susţine, de asemenea, că preoţii lor sunt agresaţi fizic, iar „Biserica Ortodoxă incită la ură interconfesională, susţine procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-catolică este supusă in România”. În ce măsură diferă oare aceste afirmaţii foarte grave, prin care uniţii îşi justifică pe plan intern şi internaţional prozelitismul agresiv, de strategiile aplicate de iezuiţi în trecut? Acesta să fie oare semnul dragostei romano-catolicilori?!

Oare toate aceste afirmaţii nu reflectă cu adevărat exact strategiile şi modul în care Romano-catolicismul a acţionat în România de la 1700 până în prezent?

Efectul acestor campanii de denigrare şi a unor acţiuni concertate pe plan intern şi internaţional este cât se poate de elocvent: în ultimii douăzeci de ani, ortodocşii au fost constrânşi să cedeze uniţilor cu Roma 170 de lăcaşuri de cult, 49 de case parohiale şi 21 de şcoli şi alte edificii, iar încă 106 biserici sunt pe cale de a fi luate prin hotărâre judecătorească. În 76 din cele 106 cazuri, comunităţile greco-catolice au deja în proprietate un lăcaş de cult sau îşi construiesc unul cu sprijinul Statului, iar în câteva cazuri, şi cu sprijinul credincioşilor ortodocşi. De ce îşi revendică uniţii cu Roma locaşuri de cult de care nu au nevoie, majoritatea rămânând goale sau sunt folosite doar de câţiva credincioşi o dată la câteva săptămâni sau luni? Unde este dragostea şi înţelegerea faţă de ortodocşi?

Sau romano-catolicii se aşteaptă ca, lipsiţi de locaş de cult şi ademeniţi cu tot felul de avantaje, ortodocşii mai puţin slabi în credinţă să fie atraşi în plasa uniatismului!? (temere confirmată şi de informaţiile oferite de comunicatul de presă al Patriarhiei Române din 29 septembrie a.c.) Dacă avem în vedere că sunt revendicate biserici chiar în localităţile unde nu există nici un greco-catolic, lucrurile devin cât se poate de clare. În toate procesele de revendicare a bisericilor, uniţii cu Roma se prevalează de faptul că în secolul al XIX-lea mulţi dintre credincioşii transilvăneni ţineau de comunitatea lor. Bineînţeles că acest argument are greutate în multe cazuri în faţa organelor judecătoreşti care, din cauza aceleiaşi iubiri faţă de ortodocşi, uită „dreptatea” prin care romano-catolicii i-au trecut în secolul al XVIII-lea pe ortodocşi la uniatism.

După cum se ştie, greco-catolicismul a fost impus în Transilvania în veacul al XVIII-lea prin lucrarea extrem de perfidă a iezuiţilor şi cu ajutorul forţelor de represiune austro-ungare:

– ierarhi, preoţi şi simpli credincioşi au fost martirizaţi pentru că nu au acceptat unirea;

– peste 250 de mânăstiri şi biserici au fost dărâmate sau arse;

– monahismul ortodox a fost desfiinţat şi interzis până la anul 1918;

– 515 biserici au fost confiscate şi cedate celor care acceptaseră unirea cu Roma;

– o mulţime de sate, mii de ortodocşi transilvăneni au emigrat în celelalte provincii româneşti pentru a-şi putea păstra credinţa ortodoxă;

– mii de ţărani ortodocşi au fost torturaţi pentru a se lepăda de Ortodoxie, le-au fost confiscate pământul şi averile, au fost lipsiţi de orice drepturi şi prigoniţi permanent.

Întreaga retorică a romano-catolicilor în cadrul dialogului teologic are la bază ideea reconcilierii: să uităm trecutul, neînţelegerile produse de spiritul de intoleranţă avut de înaintaşii noştri. Ne întrebăm însă până unde trebuie să meargă uitarea sau impasibilitatea noastră faţă de realităţile istoriei. Oare putem pune acest dialog mai presus de însăşi soarta Bisericii?

Noi, ortodocşii, nu am prigonit niciodată pe nimeni, ci doar ne-am apărat credinţa, suferind pentru aceasta persecuţii tocmai din partea celor care astăzi joacă rolul de „victime ale discriminării”. De ce să nu spunem lucrurilor pe nume: uniaţia a adus de-a lungul timpului în trupul Bisericii din Transilvania o vătămare comparabilă doar cu „binefacerile” regimurilor de ocupaţie străină şi cu cele ale politicii ateiste a comuniştilor.

Este foarte sugestiv faptul că la întâlnirea de dialog teologic dintre ortodocşi şi catolici de la Freising, din iunie 1990, s-a ajuns la concluzia că uniaţia nu poate fi considerată în nici un caz o modalitate de a se realiza unireaii, căci existenţa şi cultivarea ei reprezintă un obstacol insurmontabil pentru continuarea dialogului teologic. Apoi, în 1993, o condiţie necesară pentru încheierea acordului de la Balamand (care în unele puncte este străin de ecleziologia ortodoxă, după cum au demonstrat ierarhi ortodocşi, mari profesori de teologie şi părinţii athoniţi) a fost renunţarea romano-catolicilor la a mai susţine prozelitismul prin uniatism în ţările ortodoxe. „Raţiunea de a fi a Uniatismului a încetat să mai existe”, se afirma atunci. Iar la finalul textului acordului, ca o condiţie necesară a continuării dialogului, se afirma:

Excluzând pe viitor orice prozelitism şi toată dorinţa de expansiune a catolicismului pe seama Bisericii Ortodoxe, comisia speră că a înfrânt obstacolele care au determinat anumite Biserici autocefale să suspende participarea lor la dialogul teologic şi că Biserica Ortodoxă va fi dispusă să se afle pe sine împreună (cu romano-catolicii) pentru a continua lucrarea teologică deja începută într-un mod atât de fericitiii.

Şase Biserici autocefale Ortodoxe nu au participat la întrunirea de la Balamand şi au condamnat erorile cuprinse în actele lui. IPS Antonie Plămădeală avea să precizeze că Biserica Ortodoxă Română a ratificat acordul cu condiţia şi cu speranţa că acest act va stopa prozelitismul uniat în Transilvania şi Banat şi va pune capăt campaniei de denigrare a B.O.R., pe care agenţii uniatismului o desfăşurau în România. S-a formulat de către ierarhia noastră condiţia expresă ca uniţii să-şi retragă toate plângerile de la tribunal şi să înceteze orice process (condiţia nu a fost nicicând respectată!…). De partea cealaltă, uniţii cu Roma din România sunt singura comunitate catolică ce a contestat cu răsunet anumite afirmaţii din text şi a refuzat să semneze documentul de la Balamand, cu riscul de a face „neascultare” chiar şi de papă. Rezultatul? Procesele s-au înmulţit. O mulţime de comunităţi ortodoxe au rămas fără locaş de cult, acesta fiind cedat adesea la doar 5-10 greco-catolici (vezi anexa 2). După ce li s-a răpit locaşul de cult, ortodocşilor li se propune să-şi părăsească şi Biserica, trecând cu toţii la uniatism, sau, dacă nu vor, sunt îndemnaţi să slujească împreună cu grecocatolicii.

În acelaşi timp, preoţii greco-catolici primesc ajutoare substanţiale din partea Vaticanului, care nu-i uită nici pe preoţii şi credincioşii care în ultimii ani şi-au lepădat credinţa ortodoxă pentru a se uni cu Roma (vezi anexa 3). Sunt oare toate acestea expresii ale dialogului teologic (care „în mod fericit” s-a redeschis la Balamand), expresii ale frăţietăţii creştine despre care se vorbeşte că-i leagă astăzi pe catolici de ortodocşi? Cum poate fi lecturată această frăţietate în perspective campaniei de denigrare a Bisericii Ortodoxe Române care a început în anul 1990 şi s-a desfăşurat neîntrerupt ajungând până acolo încât uniţii din România, împreună cu calvinii, unitarienii şi baptiştii au depus un memoriu acuzator la adresa BOR la Parlamentul European în data de 25 iunie 2008, pentru ca acum să atace Patriarhia Română printr-un comunicat infam, la data de 5 octombrie 2009.

În cadrul acestei campanii, Biserica Ortodoxă este acuzată în mod permanent de „sora” sa unită cu Roma de colaborarea cu fostul regim comunist, de corupţie sau de încălcarea drepturilor bisericilor conlocuitoare, cu scopul vădit de a slăbi încrederea credincioşilor ortodocşi în propria ierarhie, de a deteriora imaginea Bisericii Ortodoxe pe plan intern şi internaţional, în final, pentru a-şi spori numărul de prozeliţi. Acestea sunt doar câteva dintre semnele vizibile ale dragostei pe care Romano-catolicismul a arătat-o în ultimii douăzeci de ani ortodocşilor din România.

Prea Fericirea Voastră,

Înalt Preasfinţiile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Constatând faptul că Biserica Romano-Catolică şi-a încălcat toate făgăduinţele pe care le-a făcut de-a lungul timpului privind renunţarea la prozelitismul „de prost gust”iv, adică la susţinerea acţiunii uniatismului în ţările ortodoxe, ba mai mult, a creat mari tulburări şi dezbinări în Bisericile Ortodoxe:

– romano-catolicii uzează de bani, mijloace diplomatice şi politice pentru a-şi extinde jurisdicţia în ţările ortodoxe, văzute adesea ca o terra misionis (aşa cum se întâmplă cu o violenţă ieşită din comun, de douăzeci de ani, în Ucraina);

– promovează „intercomuniunea” şi „dialogul dragostei” ca mijloace moderne de prozelitism;

– se amestecă în treburile interne ale Bisericilor Ortodoxe, prin diverse mijloace cum ar fi spre exemplu presiunile mediatice şi politice,

Vă rugăm fierbinte, în numele poporului ortodox român, să sistaţi dialogul cu Biserica Romano-Catolică până când aceasta nu va considera de cuviinţă să renunţe la mijloacele prozelitiste amintite anterior. În principal, acest lucru se va întâmpla în momentul în care aceia dintre uniţi care nu doresc să revină la Ortodoxie (pe care, în majoritatea cazurilor, au fost constrânşi să o părăsească) se vor integra în structurile Bisericii Romano-Catolice, făcând astfel să dispară confuzia cultivată de viciul formei fără fond pe care îl presupune existenţa comunităţii uniate. Arhieriile Voastre au cunoştinţă, cu siguranţă, de nu puţinele cazuri de înşelare având ca autori „misionari” greco-catolici în Europa Occidentală (unde se pretind ortodocşi şi săvârşesc „taine”), cărora le cad victime bieţii ortodocşi plecaţi peste hotare. Însăşi existenţa Bisericii Greco-Catolice este cea mai mare sfidare şi batjocură adusă Ortodoxiei, căci ne aminteşte permanent de amăgirile iezuiţilor, de tunurile şi gloanţele habsburgilor, de torturi şi de prigoane, de suferinţele insuportabile la care „fraţii catolici” i-au supus câteva sute de ani pe ortodocşi pentru a-i determina să îmbrăţişeze „cu toată libertatea” supunerea faţă de papă.

Încă o dată, faptele contrazic întru totul afirmaţiile mieroase ale unor participanţi la dialog, specialişti în declaraţii. Tocmai atacurile dure şi conflictele la care am fost martori în ultimii ani ne întăresc convingerea că partea catolică nu a înţeles să poarte un dialog sincer, teologic, în care Ortodoxia să poată da în mod liber mărturia păstrării nealterate a Credinţei apostoleşti, de la care s-a rupt scaunul episcopal al Romei acum aproape o mie de ani.

În contextul prozelitismului agresiv la care catolicii continuă să recurgă prin intermediul uniatismului, întreruperea dialogului teologic din partea Bisericilor Ortodoxe nu ar însemna decât o consecventă revenire la hotărârea pe care acestea au luat-o cu ani în urmă în cadrul Conferinţei panortodoxe de la Rhodos: „Iată de ce am hotărât să pretindem, ca o condiţie prealabilă pentru reluarea dialogului, ca toţi agenţii şi propagandiştii uniatismului de la Vatican să fie îndepărtaţi definitiv din ţările ortodoxe, şi ca toate bisericile numite unite să fie supuse şi încorporate Bisericii Romei, deoarece uniatismul şi dialogul sunt absolut incompatibile”.

A continua dialogul cu Biserica romano-catolică, ca şi cum problemele enunţate anterior nici nu ar exista, nu face decât să dea girul prozelitismului romanocatolic, împovărându-se astfel tot mai mult viaţa bisericească a popoarelor ortodoxe, punându-se în mare pericol însăşi unitatea credinţei Bisericii Ortodoxe.

Scriindu-vă aceste rânduri în numele credincioşilor ortodocşi români, atât de apăsaţi de ispitele şi durerile veacului în care trăim, vă asigurăm că vă suntem alături cu rugăciunile, cu cuvântul şi viaţa întru păzirea fără meteahnă a dreptei credinţe, nădejdea mântuirii sufletelor noastre.

Vă sărutăm dreapta, cu tot respectul cuvenit.

La pomenirea Sfântului Prooroc Ioil, 19 octombrie 2009

Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român – ASTRADROM – Oradea, Asociaţia Foştilor greco-catolici în prezent ortodocşi – Baia Mare, Fundaţia Creştin-Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, Asociaţia Brâncoveanu – Arad, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa, Asociaţia „Ieromonah Arsenie Boca” – Arad, Asociaţia Medical-Creştină „Christiana”, Asociaţia Metamorfosis, Predania, Asociaţia Prietenii Sfântului Munte Athos – Arad, Asociaţia APROM – Satu Mare, Asociaţia „Sfântul Spiridon”, Asociaţia „Sfântul Stelian” – Beiuş, Asociaţia Drept – Arad, Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava, Asociaţia „Ţara Dornelor” – Vatra Dornei, Fundaţia Creştin-Ortodoxă „Sfîntul Stelian” – Beiuş, Asociaţia Monah Atanasie Ştefănescu

 

Anexa 1

Iată numai câteva cazuri din episcopia Oradiei: La Pietrani sunt două biserici, una ortodoxă şi una catolică, cu toate că în biserica greco-catolică sunt doar 10-15 credincioşi duminica la slujbă au revendicat-o şi pe cea ortodoxă, pe care au câştigat-o în instanţă, astfel greco-catolicii au doua biserici, iar ortodocşii nici una! La Pietrani ortodocşii sunt net majoritari; La Prisaca sunt 250 ortodocşi şi 30 greco-catolici. În instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, dar catolicii au amenajată în sat o capelă suficientă numărului de credincioşi. La Vălani sunt 265 ortodocşi şi 30 greco-catolici. în instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dar şi aici catolicii au amenajată în sat o capelă suficientă numărului de credincioşi. La Holod sunt 350 ortodocşi şi 20 greco-catolici.

În instanţă catolicii au câştigat biserica prin hotărâre definitivă şi irevocabilă. însă, la Holod şi Vintere există o mănăstire franciscana unde săvârşesc serviciile religioase credincioşii greco-catolici. La Vintere sunt 730 ortodocşi şi 12 greco-catolici, process câştigat de catolici. Holod şt Vintere sunt sate vecine. Catolicii din Vintere merg şi ei la mănăstirea franciscana. Pe lângă acestea, multe alte procese sunt pe rol. Se pierd în instanţe tot mai multe biserici prin satele din Ardeal, cu toate ca legea 247 spune că „locaşurile de cult nu fac obiectul legii”, pentru aceasta urmând a se face o lege specială, dar care încă nu s-a făcut. Trebuie ţinut seama că proprietarii bisericilor din sate sunt cei ce le-au construit şi urmaşii lor, nicidecum vreun episcop catolic sau ortodox. Dar în prezent prim-ministrul României este catolic, deci legislativ se face totul pentru deposedarea ortodocşilor de locaşul de cult.

Anexa 2

Au fost cazuri când preoţilor şi credincioşilor li s-au propus avantaje materiale în schimbul trecerii la uniatism. Iată doar câteva exemple în acest sens: Fostul preot ortodox Dumitru Sălăjan (din Sudrigiu şi Valea de Jos, jud. Bihor) a trecut la grecocatolici şi la puţin timp după „convertire” a primit funcţia de inspector al domeniilor şi proprietăţilor Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, lucru confirmat şi printr-un document înregistrat la secretariatul episcopiei. Acelaşi Sălăjan Dumitru propune şi egumenului schitului Huţa trecerea la uniatism promiţându-i funcţia de inspector peste o parte a proprietăţilor episcopiei: „Te pun peste pădurile de la Huţa. Toate ţi le las pe mâna ta.”

Dumea loan Sorin din satul Sudrigiu jud. Bihor la câteva zile după ce a primit o remorcă de lemne de la preotul greco-catolic Dumitru Sălăjan a semnat într-un tabel că trece la uniatism. Ieremia Flaviu din Valea de Jos – Bihor, patron al unui gater si al unei firme de exploatare forestiera, după ce s-a „convertit” la uniatism, a fost numit printr-o hotărâre a conducerii Episcopiei Greco-Catolice de Oradea administrator al pădurilor retrocedate. Acest lucru l-a ajutat pe noul „convertit” sa mărească producţia de masă lemnoasă la firmele sale. Fostul preot ortodox Călin Duşe din Ştei-Bihor la câteva zile după „convertirea” la uniatism a primit funcţia de consilier cultural al episcopului Virgil Bercea. Fostul preot ortodox Gheorghe Dat din satul Cheţ, jud. Bihor, într-o declaraţie scrisă către Episcopia Ortodoxă a Oradiei înregistrată la fosta sa parohie cu nr. 15/13.06.2006, spune că: „am hotărât ca începând cu data de 1 iulie 2006 să trec la Biserica Greco-Catolică, care îmi asigură un salar decent pentru a putea trăi eu şi familia mea fără griji”. Exemplele pot continua. i Nu mult după încheierea lucrărilor Conciliului II Vatican, părintele profesor D. Stăniloae anticipa care este natura iubirii incluse în sintagmele „primat în iubire” şi „dialog al iubirii”, cele care începuseră să dea o nouă turnură dialogului dintre romano-catolici şi ortodocşi.

„Această iubire, spunea pr. prof. Stăniloae, care pretinde supremaţia în slujire şi în sfătuire şi a cărei slujire şi sfătuire trebuie ascultată de cei care voiesc să se mântuiască, e o iubire care se impune ca o autoritate necondiţionată, care nu se împacă deci cu preţuirea egală a iubirii celorlalţi. Ortodoxia vede în iubirea tuturor faţă de Hristos şi întreolaltă, principiul cel mai înalt de adevăr şi de unitate, nu în iubirea unuia, care ca atare trebuie ascultată necondiţionat şi fără discuţii.” Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Coordonatele ecumenismului din punct de vedere ortodox, în revista Ortodoxia, nr. 4/1967, pag. 503.

ii Discuţia privind uniaţia a fost readusă în faţa comisiei şi la Balamand, fără însă a conduce la un rezultat clar. Textul de la Balamand începe cu următoarele doua paragrafe: 1. La cererea Bisericii Ortodoxe, continuarea normală a dialogului teologic cu Biserica Catolică a fost întreruptă, pentru ca să fie imediat abordată problema care a fost numită „uniatism”.

2. Cu privire la metoda care a fost numită „uniatism”, Comisia mixtă a declarat la Freising (iunie 1990) că: „noi respingem uniatismul ca metodă de refacere a unităţii, pentru că această metodă se opune tradiţiei comune a Bisericilor noastre”.

iii Eastern Churches Journal, No. 1/1994, pag. 17-27.

iv După încheierea lucrărilor Conciliului II Vatican, papa Paul al IV-lea arată că este o deosebire între prozelitismul „de prost gust” al trecutului şi prozelitismul ca „efort misionar” cum este văzut probabil cel desfăşurat prin dialogul iubirii şi prin comuniunea în Taine. Astfel, în cuvântarea de pe 28 aprilie 1967 papa declară: „El (ecumenismul) se opreşte înaintea unor probleme speciale ca de exemplu cea a prozelitismului… dar prezentat în adevărata lui lumină şi condus după criterii practice, rezonabile şi totodată frăţeşti, prozelitismul sau mai bine zis efortul misionar, spre deosebire de prozelitismul de prost gust, n-ar trebui să sperie pe nimeni, ci mai degrabă să apară ca un exerciţiu pacific, legitim şi drept al unei incontestabile libertăţi religioase.”, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., pag. 505.

v Epistola din 8 decembrie 1993 a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos către PF Bartolomeu,

Patriarhul Ecumenic.

 

Anexa 3

COMUNICAT: Poziţia Bisericii Greco-Catolice faţă de intenţia declarată a Bisericii Ortodoxe Române de a susţine legiferarea epurării culturale şi religioase în România

Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş

5 Octombrie 2009

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a primit cu îngrijorare comunicatul Patriarhiei Romane din 29 septembrie 2009, care incită la ură interconfesională şi susţine procesul de epurare culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolica este supusă in România. Comunicatul menţionat afirma că Biserica Greco-Catolică ar dori „să intre în proprietatea lăcaşurilor de cult ortodoxe cu speranţa acaparării credincioşilor ortodocşi care le frecventează”, ca apoi să concluzioneze că Patriarhia Română va continua „să sensibilizeze autorităţile de Stat pentru adoptarea unor măsuri legislative şi a unor soluţii practice de rezolvare a neînţelegerilor patrimoniale dintre cele două Biserici româneşti în conformitate cu realitatea confesională din teritoriu”.

„Realitatea confesională din teritoriu”, la care Patriarhia Română face referire, este rezultatul a 40 de ani de persecuţie comunistă îndreptată împotriva Bisericii Greco-Catolice, urmaţi de încă 20 de ani în care comunitatea greco-catolica este supusă unui proces sistematic de epurare culturală şi religioasă în România.

Dintre acţiunile de după căderea comunismului întreprinse în vederea eliminării Bisericii Greco-Catolice din viaţa religioasă românescă amintim:

– hărţuirea, intimidarea, ameninţarea chiar cu moartea a credincioşilor grecocatolici pentru a nu-şi declara şi manifesta apartenenţa confesională;

– intimidarea şi batjocorirea copiilor greco-catolici în şcoli;

– refuzul în multe localităţi al preoţilor ortodocşi de a permite înmormântarea greco-catolicilor în cimitire;

– terorizarea psihologică a comunităţilor greco-catolice chiar şi acolo unde i-am lăsat pe fraţii ortodocşi în bisericile noastre;

– incitarea la ură împotriva greco-catolicilor prin discursuri politice sau religioase;

– intimidarea şi agresarea fizică a preoţilor greco-catolici;

– biserici greco-catolice ţinute închise în timp ce credincioşii noştri se roagă în stradă, şcoli, centrale termice sau case particulare;

– demolarea sau distrugerea de biserici greco-catolice;

– refuzul autorităţilor Statului Roman de a aplica hotărâri judecătoreşti care sunt în favoarea noastră.

Intenţia declarată, în prag de alegeri prezidenţiale, a Bisericii Ortodoxe majoritare de a susţine legiferarea efectelor acestor acţiuni îndreptate contra Bisericii Greco-Catolice minoritare este îngrijorătoare.

La 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi de la repunerea în legalitate a Bisericii noastre, este greu de înţeles de ce Patriarhia Română continuă să atace dreptul de proprietate al Bisericii Greco-Catolice, iar prin dezinformare să instige opinia publică la ură împotriva credincioşilor greco-catolici, prezentându-i drept acaparatori de biserici şi credincioşi ortodocşi.

Biserica Greco-Catolică revendică în instanţă doar acele lăcaşuri de cult şi proprietăţi de care a fost deposedată abuziv în 1948 de către Statul comunist.

Recursul la justiţie este soluţia adoptată de Biserica Greco-Catolică pentru a-şi intra în drepturi ca urmare a refuzului Statului Român să repare nedreptatea din 1948, precum şi a refuzului Bisericii Ortodoxe Române la orice formă de colaborare pentru a rezolva această situaţie.

Biserica Greco-Catolică a făcut dovada bunei credinţe oferind puţinele biserici pe care le-a recuperat pentru celebrări alternative comunităţilor ortodoxe acolo unde acestea nu au biserică proprie. Din păcate, Patriarhia Română refuză această soluţie, deşi în Europa de Vest nu găseşte nici o piedică să celebreze servicii religioase alternative în bisericile pe care Biserica Catolică i le pune la dispoziţie.

Statul Român are obligaţia, competenţa şi datoria morală de a legifera restituirea proprietăţilor confiscate de la Biserica Greco-Catolica de către regimul comunist. Cerem politicienilor români să nu facă din încălcarea dreptului de proprietate şi libertate religioasă un subiect de campanie electorală. Epurarea culturală şi religioasă la care Biserica Greco-Catolică şi credincioşii ei sunt supuşi în România trebuie să înceteze, lăsând loc democraţiei autentice în care principiile statului de drept să prevaleze.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Majore – Blaj

 

Anexa 4

Episcopii catolici din Romania condamna in corpore incitarea la ura interconfesionala si epurarea culturala si religioasa promovata de BOR Intr-un comunicat prezentat publicului pe 7 octombrie 2009, Conferinta Episcopilor Catolici din Romania „a primit cu ingrijorare comunicatul de presa al Patriarhiei Ortodoxe Romane din 29 septembrie 2009, care incita la ura interconfesionala si sustine procesul de epurare culturala si religioasa la care este supusa Biserica Greco-Catolica in Romania”.

In perioada 5-7 octombrie 2009, la Sediul Episcopiei Romano-catolice din Satu Mare, s-a desfasurat sesiunea de toamna a Conferintei Episcopale Catolice Romane, cu participarea episcopilor greco-catolici si romano-catolici din Romania. A luat parte, ca invitat, E.S.Francisco-Javier Lozano, Nuntiu Apostolic in Romania. Episcopii romano-catolici si greco-catolici din Romania si-au exprimat in corpore suportul pentru pozitia exprimata de Biserica Greco-Catolica pe 5 octombrie, in care se condamna intentia Bisericii Ortodoxe Romane de a promova o lege prin care proprietatile greco-catolice confiscate de comunisti in 1948 sa nu mai fie retrocedate Bisericii Greco-Catolice.

La finalul intalnirii episcopilor catolici de la Satu-Mare, in cadrul unei conferite de presa, PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, a oferit presei cazuri concrete de epurare culturala si religioasa la care Biserica Greco-Catolica este supusa in Romania.

Memoriu adresat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Reviewed by on . Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi si Arhiepiscopi, Preasfinţiţi Părinţi Episcopi, Am putut constata în ultimii ani că toate Preafericite Părinte Patriarh, Înalt Preasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi si Arhiepiscopi, Preasfinţiţi Părinţi Episcopi, Am putut constata în ultimii ani că toate Rating:
scroll to top