AXA - revista de oceanografie ortodoxă

A+ A A-

Interviu cu Părintele JUSTIN Pârvu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

la 1tv Neamt, nov. 2011

Despre starea poporului roman, amintiri din mina, pamantul sfintit al neamului, moastele lui Mihai Viteazul, atacurile asupra neamului romanesc de-a lungul istoriei  etc.

Ultima modificare Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 15:06
AXA - revista de oceanografie ortodoxă

Scopul publicaţiei AXA este acela de arăta că a existat, precum există şi va exista un fel românesc de a înţelege şi de a participa la istorie, propriu nouă şi care nu este îndreptat împotriva celorlalţi ci este pentru mântuirea neamului nostru. Acesta este, de fapt, firescul românesc. Nu este contra ci este pentru! Nu se bazează pe ură, ci pe iubire. Fără îndoială că aceste lucruri aşează publicaţia noastră în contra curentului „corectitudinii politice”, al Uniunii Europene – dar aceasta este o consecinţă a poziţiei acestei uniuni şi nu a noastră: noi suntem pentru credinţa în Hristos şi pentru asumarea drumului şi misiunii pe care le au românii în istorie – uniunea este împotriva acestora, deci împotriva românilor, şi, ca un fel de urmare puţin semnificativă pentru ceilalţi şi împotriva noastră. Aceasta face misiunea noastră mult mai grea: pentru multe concepte fundamentale, sensurile au fost deformate, caricaturizate, în cea mai mare măsură cu intenţie, astfel încât înţelesurile lor proprii au devenit mai puţin accesibile. Şi pentru acest lucru este necesar să cunoaştem, mai întâi de toate, adevărul istoric. Faptul că am publicat şi publicăm fragmente din viaţa legionarilor nu este pentru că noi am fi membrii ai Mişcării legionare – care nici nu mai există ca atare; ci fiindcă aceasta a fost ultima manifestare a sufletului românesc, cu expresia în trăire, în cultură, şi într-un politic cu totul nou pentru acea lume şi pentru lumea de astăzi: politicul bazat pe credinţă şi pe conştientizarea misiunii românilor ca neam dreptmăritor creştin, politicul bazat pe cinste şi jertfă; şi fiindcă au murit mărturisindu-L pe Hristos. Acesta este adevărul! Oricât de incomod şi de ascuns de statul român actual ar fi, prin oricâte legi, noi trebuie să-i cinstim, ca pe ceilalţi sfinţi, chiar dacă au fost legionari (corect ar fi: tocmai pentru că au fost legionari). Şi trebuie să învăţăm lecţia lor! Iată cum se explică împrejurarea că suntem huliţi pentru că suntem legionari: mai întâi este faptul că sunt foarte puţini care cunosc adevărul istoric, şi, ca urmare sunt şi mai puţini care înţeleg semnificaţiile acelui adevăr; apoi consecinţele acestei cunoaşteri a celor ce înţeleg aceste semnificaţii se răsfrâng în realitatea cotidiană!

Media

Preluat de la http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/11/21/interviu-cu-parintele-iustin-parvu-la-1tv-neamt-nov-2011-despre-starea-poporului-roman-moastele-lui-mihai-viteazul-etc-video/ http://vimeo.com/32193061
Mai multe din această categorie: « Oceanografie Ortodoxă Contact »

Lasă un comentariu

Newsletter AXA

Facebook

Donaţii pentru AXA

AXA România +

Contact

Pentru comenzi:

Ionuţ RUSE: 0721.09.44.47 - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. ;

Pentru corespondenţă:

Căsuţa Poştală 78, Oficiul Poştal 52, Cod poştal oficiu: 014860, Bucureşti - This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Urmăreşte-ne

Autentificare

Facebook user?

You can use your Facebook account to sign into our site.

Log in with Facebook

LOG IN

© AXA - revista de oceanografie ortodoxă - februarie 2008 - martie 2012