Home » Arhiva AXA anul II » Axa 17 » Se face pe tăcute: Impunerea monedei Euro în România

Se face pe tăcute: Impunerea monedei Euro în România

După cum se cunoaşte există o serie de opinii care promovează o adoptare timpurie a euro sau, încă ceva şi mai grav, o adoptare unilaterală a monedei europene. Totuşi, opinia aproape generală a specialiştilor străini şi români este contrară. Care sunt deci argumentele ce nu pot veni în sprijinul unei adoptări timpurii sau unilaterale a monedei euro?

Un prim argument este acela că adoptarea monedei europene trebuie să vină ca o etapă firească de finalitate a procesului de convergenţă nominală şi mai ales reală a unei economii. Însă îndeplinirea criteriilor de convergenţă nu poate intra în discuţie pentru multe din noile economii emergente, inclusiv România, în aceste momente de criză financiară şi economică. Autorităţile europene s-au exprimat ferm împotriva unei intrări timpurii a unor state în zona euro, iar adoptarea unilaterală a monedei euro nu poate constitui decât o sfidare la adresa principiilor de funcţionare, în general, a UE şi a zonei euro, în special.  Altfel, care ar mai fi rolul evaluărilor periodice a progreselor făcute de noile state membre în vederea adoptării monedei europene? Care ar mai fi rolul etapei intermediare, „antecamerei zonei euro”, cum este cunoscut Mecanismul Ratelor de Schimb II (MRSII)? Şi de ce ar mai fi necesară o aşteptare de minim doi ani în cadrul acestui mecanism? 

Adoptarea monedei europene este un proces de maximă importanţă pentru economia oricărei ţări candidate la zona euro şi nu poate fi îndeplinit fără discernământ într-o manieră pripită. Îndeplinirea criteriilor (în special nominale) de convergenţă, apoi acomodarea cu statul de ţară membră a MRS II, în care moneda trebuie să fluctueze într-o bandă maximală de ±15% în raport de moneda europeană, implică alegerea şi mai ales menţinerea unei parităţi centrale optime, foarte bine aleasă. Scurtarea perioadei de manifestare a convergenţei în cadrul MRS II ar putea crea o imagine de falsă stabilitate a monedei, iar odată intrată în zona euro acea economie ar putea să producă perturbaţii asupra altor economii deja membre ale zonei euro. Astfel, organismele europene s-ar putea trezi cu un adevărat „cal troian” care să inducă instabilitate in acest sistem monetar, numit zona euro. Adoptarea unilaterală a monedei europene este exclusă deoarece Banca Centrală Europeană nu va mai veni în sprijinul Băncii Naţionale iniţiatoare a acestui proces, practic nu va fi decât o euroizare a sistemului de valori naţionale încă şi mai expusă perturbaţiilor externe, din cauză că derularea de plăţi în lipsa unui acord de colaborare cu sistemul european de plăţi (TARGET) nu se va putea face iar banca naţională nu va mai putea furniza lichidităţi pe piaţă, nefiind emitentul de drept al acestei monede.

Un alt argument, după opinia mea şi mai important, ar fi acela că adoptarea timpurie a monedei europene implică pierderea unui instrument important al politicilor de gestiune macroeconomică – pierderea independenţei politicii monetare. Renunţarea la politica monetară şi de curs proprie ar însemna că procesul de convergenţă va trebui atins exclusiv prin intermediul politicii fiscale. Însă după cum se ştie, politica fiscală presupune o coerciţie a proceselor economice pe termen lung având un decalaj mai mare între implementare şi efect decât politica monetară. Politica monetară, dispune în general de modalităţi de ajustare rapidă prin intermediul ratelor de dobândă, prin flotarea cursului de schimb, prin operaţiunile de open-market pe care le efectuează pe piaţa financiar-bancară, precum şi prin alte instrumente de reglaj fin sau mai puţin discret (modificări ale Rezervelor Minime Obligatorii) pe care le are la dispoziţie. Dacă răspunderea corectării nivelului ridicat al datoriei externe şi a deficitului de cont curent (deocamdată cele mai grave probleme pe care le are România) rămâne doar în sarcina politicii fiscale, aceasta ar avea implicaţii negative asupra activităţii economice şi asupra locurilor de muncă, prin măsuri de reducere a cheltuielilor şi de majorare a fiscalităţii. Ambele măsuri enunţate sunt extrem de defavorabile în contextul actual al crizei, când ar trebui să existe o procedură de reducere a fiscalităţii, de lărgire a bazei de impozitare şi de optimizare a procesului de colectare a impunerilor fiscale. Totodată, ar trebui ca politica fiscal-bugetară să fie orientată spre restructurarea structurii de venituri şi cheltuieli publice, mărirea cheltuielilor bugetare ar putea veni ca o soluţie de absorbţie a forţei de muncă disponibilizate în urma procesului de restructurare la nivelul firmelor ca urmare a reducerii comenzilor şi a blocajului financiar de moment.

Adoptarea timpurie a monedei euro ar putea crea un blocaj economico-financiar şi mai mare din cauza lipse ajustării veniturilor salariale şi a preţurilor la nivelul celor din zona euro. Dacă analizăm câştigurile nete anuale la nivelul anului 2007, în UE27 acestea erau de 17620,08 euro, în timp ce în România nu depăşeau 307,58 euro. La nivelul ţării noastre, salariul minim în semestrul întâi al anului 2008 era de 141,4 euro iar în semestrul al doilea de 136,8 euro, mult inferior chiar şi mediei europene. În urma manifestării crizei s-a produs o ajustare firească a veniturilor şi preţurilor la nivel mondial, însă în contextul procesului de convergenţă a ţărilor emergente precum este România, ajustarea este defavorabilă. Pe de o parte, s-a produs o îngheţare salarială sau o creştere modestă în unele sectoare de activitate ca urmare a acordului cu FMI, iar pe de altă parte scăderea veniturilor salariale s-a datorat raportării la moneda europeană, care s-a apreciat în raport cu moneda naţională.

Nu în ultimul rând, adoptarea timpurie a monedei euro ar presupune existenţa unei ajustări structurale a economiei, adică existenţa unei economii pe deplin funcţionale. Această situaţie nu este aplicabilă României din cauză că: piaţa muncii este încă extrem de rigidă, neexistând o suficientă mobilitate internă şi externă a forţei de muncă, atât la nivelul personalului cât şi a câştigurilor, sistemul educaţional, sanitar, şi al protecţiei sociale manifestă încă sincope majore care nu permit României o dezvoltare sustenabilă pe termen lung.

Toate acestea reprezintă contra-argumente pentru care adoptarea timpurie sau unilaterală a monedei europene nu poate constitui o soluţie pentru România la problema expunerii la riscul valutar.

Se face pe tăcute: Impunerea monedei Euro în România Reviewed by on . După cum se cunoaşte există o serie de opinii care promovează o adoptare timpurie a euro sau, încă ceva şi mai grav, o adoptare unilaterală a monedei europene. După cum se cunoaşte există o serie de opinii care promovează o adoptare timpurie a euro sau, încă ceva şi mai grav, o adoptare unilaterală a monedei europene. Rating:
scroll to top