Home » Arhiva AXA anul III » Axa 47 » Roșia Montana sau despre noi înșine
Roșia Montana sau despre noi înșine

Roșia Montana sau despre noi înșine

septembrie 16, 2010 12:29 am by: Category: Axa 47, Politică, Social Leave a comment A+ / A-

28 august 2005

New Orleans. Dimineața, primarul Ray Nagin a emis ordinul de evacuare a orașului, la puțin timp după ce uraganul Katrina a fost clasificat la gradul 5. Puțini dintre locuitorii New-Orleans-ului l-au luat în seamă. Un ordin asemănător fusese lansat cu un an mai devreme, din cauza uraganului Ivan. Și efectele acestuia nu au prevestit nimic din dezastrul pe care urma să-l provoace Katrina. Au fost, totuși, și persoane care au lut ordinul de evacuare în serios. Studii ulterioare dezastrului au arătat că printre extrem de puținele lucruri pe care le-au luat cu ei au fost fotografiile de familie, cu părinți, copii, prieteni, iubitul, iubita sau chiar cu… cățelul. Au fost și singurele lucruri cu care au rămas. Cu amintirile.

***

7 august 2010

Roșia Montană

La începutul săptămânii, o prietenă m-a sunat să-mi arate niște fotografii revoltătoare. Sâmbătă mi-am făcut timp pentru a urca în mașină și pentru a ajunge la Roșia. Mai exact la fosta școală a satului, construită, așa cum aveam să aflu de la arhitectul-restaurator Ștefan Bâlici, la 1896. Împreună cu fosta clădire a Primăriei (centru de plasă în perioada Imperiului Austro-Ungar). Pe atunci, autoritățile Imperiului mai construiau școli și primării din aurul scos de aici.

Pe dinafară, clădirea abandonată, poartă urmele zbuciumului din ultimii ani: bucăți de acoperiș rupte de vânt, geamuri sparte, tencuiala căzută pe porțiuni mari. Și, totuși, nimic nu prevestește dezastrul din interior.

De intrat, intru greu, reușind cu multă șansă să evit o grămadă de bălegar, pentru că, de când școala a fost abandonată, un corp al clădirii e folosit ca și… grajd. Iar după ce am intrat, privirea se încețoșează. Furia, revolta și umilința își dau mâna. Furie și revoltă la adresa celor care au lăsat să se producă dezastrul. Umilință născută din neputința de a te împotrivi tăvălugului distructiv. Fostele bănci ale elevilor au fost rupte în bucăți și aruncate grămadă prin colțurile claselor, ca și cum un uriaș dement și-ar fi făcut de cap pe aici. Sobele de teracotă sunt făcute și ele praf, fie de cei care s-au ”aprovizionat” pentru a-și construi propriile sobe, fie, pur și simplu, din plăcerea de a distruge. De a tăia orice șansă ca școala să mai devină vreodată funcțională.

Intru într-o încăpere despre care bănuiesc că ar fi fost odată bibliotecă. Mă întâmpină un morman de cărți prăfuite și scorojite. Citesc câteva titluri: ”Riscând mai mult decât viața”, ”Rio Bravo. La un pas de neființă”, ”Legenda continuă”, ”Poezii”, de Al. Philippide. În liceu a fost unul dintre poeții mei preferați. Deschid la întâmplare cartea: ”Mi-era pustiu în suflet. Plin de trudă/ Mergeam pe malul unei ape,/ Și blestemam în gândul meu cu ciudă/” (”Ceasul greu”).

Îmi fac curaj și merg mai departe. Într-o altă sală au fost depozitate hărțile, planșele și materialele didactice pentru orele de geografie și biologie. N-au scăpat nici ele de la distrugere. Un manechin folosit pentru studierea corpului uman, ciuntit și cu organele interne smulse, e imaginea perfectă a momentului: un loc mort, fără inimă și suflet.

Dar nu pentru aceste imagini m-am întors la Roșia Montană. Într-una din clase, printre băncile rupte și balegă de cal, găsesc 12 saci din folie de plastic, cu bucăți de piatră, cărămidă și țigle. Dar nu orice fel de bucăți. Ștefan Bâlici îmi confirmă: e vorba de bucăți de istorie, vechi de aproape 2.000 de ani, din timpul exploatării romane a aurului de la Roșia Montană: decoruri și capiteluri ale unor monumente funerare sau altare romane. O bucată de stelă funerară. Țigle groase, din cărămidă, a locuințelor romane. Bucăți de tegulae mamatae (”mamate”) – mai exact urme ale unui ingenios sistem de încălzire și circulare a aerului cald, prin podea și pereți, folosit de romani în casele lor.

Ștefan Bâlici îmi explică și care e particularitatea descoperirilor arheologice din zona Roșiei Montane: faptul că în curțile templelor scoase la iveală de cercetări s-a găsit o diversitate uluitoare de zeități venerate, ceea ce sugerează că la Roșia Montană au venit coloniști din mai toate colțurile Imperiului Roman. Temple asemănătoare s-au mai găsit doar în Galia.

De asemenea, faptul că exploatarea romană a durat aproximativ 50 de ani (ultimele necropole fiind datate în perioada războaielor marcomanice, în jurul anului 170) reflectă un efort excepțional depus în zonă, care a dus la săparea celor 7 kilometri de galerii romane, unice ca dimensiuni și vechime. Îmi spune că nu știe să se fi făcut vreo estimare a populației localității din acea perioadă. ”Era, încă de atunci, o așezare cosmopolită”, afirm, în glumă.

Ștefan Bâlici nu găsește însă nicio explicație sau justificare ca asemenea obiecte arheologice să fie depozitate (sau aruncate, abandonate, cum doriți) într-o şcoală părăsită, printre bănci rupte și balegă de cal. ”Obiectele găsite în timpul cercetărilor arheologice sunt depozitate în locuri special amenajate, unde pot fi cercetate și/sau restaurate. Cele care merită sunt expuse în muzee, celelalte constituie obiecte de studiu, care pot oferi informații importante pentru cercetători”, spune el, după care arată spre bucățile ce par a fi decorațiunile unui templu: ”își merită locul într-un muzeu”.

Pe unul dintre saci apar notații cu marker negru specifice cercetărilor arheologice. Inscripția ”MNIR” (Muzeul Național de Istorie a României?) și anul 2001, sugerează anul și instituția care a făcut săpăturile care au scos la iveală obiectele în discuție. Cum au ajuns, după 9 ani, sacii respectivi în școala părăsită din Roșia Montană e o întrebare la care răspunsurile țin de domeniul absurdului ori ale unei neglijențe crase. Cine are interesul ca asemenea dovezi istorice să dispară ori să se degradeze? În ipoteza conspiraționistă, conform căreia respectivele obiecte au fost găsite de persoane neavizate și duse în școală, de unde au fost ele luate? RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia Montană, și care este deranjată de valoarea patrimoniului de aici, care îi încurcă planurile) se laudă cu investiții majore, de milioane de euro în conservarea patrimoniului. RMGC are în custodie astfel de rezultate ale cercetărilor din zonă, dar, de asemenea, a afirmat anterior că deține audituri internaționale care certifică calitatea și siguranța modului în care acestea sunt depozitate și protejate.

Misterul devine și mai mare când Ștefan Bâlici susține că, în urmă cu un an, împreună cu studenții lui au realizat desenele și schițele necesare pentru ca școala să fie inclusă pe lista monumentelor istorice. Și, spune el, nu-și amintește să fi văzut acești saci.

Acestea nu sunt însă întrebări la care (doar) presa să caute răspunsuri. Fotografiile realizate ieri le voi pune la dispoziția Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și a Ministerului Educației Naționale, instituții avizate să inteprindă cercetări atât legate de situația degradantă a școlii din Roșia Montană, cât și referitoare la proveniența vestigiilor arheologice și a modului în care au ajuns să fie abandonate într-o școală părăsită.

***

Părăsesc clădirea școlii. Soarele de vară se revarsă asupra Roșiei Montane. O adiere răcoroasă, de munte, încearcă să transmită ceva din liniștea atât de cunoscută a satelor românești, într-o zi de odihnă. Doamna Rodica ne invită la o ciorbă de fasole verde, cu smântână și ardei iute. Am mai mâncat ciorbă de fasole făcută de doamna Rodica. Vă asigur că o asemenea invitație nu poate fi refuzată. Întrebările rămân însă. Îmi minte îmi vin acei locuitori ai New-Orleans-ului care, fugind din calea dezastrului, și-au luat cu ei fotografiile de familie. Înainte de a-și salva bunurile și-au salvat amintirile. S-au salvat pe ei înșiși. La Roșia Montană amintiri de 2000 de ani sunt aruncate la gunoi, împreună cu balega de cal.

Încerc să-mi imaginez o societate fără istorie. Fără amintiri. Fără educație. Cu școlile devastate și abandonate…

***

…ciorba de fasole e fierbinte. Doamna Rodica, fiica, ginerele și nepoții ei sunt printre cei care refuză să plece din Roșia Montană. Trăiesc de pe urma turiștilor care vin aici. Și trăiesc bine, nu fac față solicitărilor de cazare pe care le primesc, motiv pentru care au și stârnit invidia și amenințările celor care nu fac nimic și trăiesc din iluzia că va veni cineva care să le dea ceva de pomană. Nu s-au speriat și susțin că dacă cineva le va atinge o singură floare din grădina cu trandafiri din curtea casei, sunt hotărâți să ajungă până la Haga. Determinarea lor e reconfortantă. Și, după cum v-am mărturisit, ciorba de fasole e de nerefuzat.

Mihai Goţiu

REVOLTĂTOR!

Dezvăluirile unui arheolog francez care a lucrat la Roșia Montană

Presiuni exercitate asupra echipelor de arheologi. Cercetări nefinalizate. Condiții de lucru inacceptabile. Denigrarea echipelor de experți străini. Recomandări ale specialiștilor ignorate. Acestea sunt doar câteva din aspectele prezentate într-o scrisoare electronică de Beatrice Cauuet, arheolog de anvergură internațională de la Universitatea ”Le Mirail” Toulouse (din Franța), referitoare la activitatea de cercetare de peste 4 ani efectuată pe șantierele de la Roșia Montană. VoxPublica vă prezintă, în exclusivitate, această scrisoare care denunță incredibile abuzuri săvârșite împotriva patrimoniului istoric de valoare excepțională, cum este clasificată, prin Legea 5/2000, moștenirea de la Roșia Montană.

***

Comisia Națională de Arheologie (CNA) urmează să se pronunțe astăzi asupra certificatului de descărcare de sarcină a Masivului Cârnic, document extrem de important pentru RMGC în demararea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană. De ce acest lucru este ilegal, în condițiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă și definitivă care a anulat precedentul certificat de descărcare de sarcină arheologică, am scris săptămânile trecute.

Ieri am intrat însă în posesia unei scrisori scrise de arheologul francez Beatrice Cauuet, care a efectuat cercetări la Roșia Montană, în care sunt dezvăluite presiunile incredibile la care au fost supuse echipele de arheologi. Scrisoarea electronică i-a fost trimisă în februarie 2003 ( cu câteva luni înaintea eliberării certificatului anulat de justiție) arheologului clujean Ioan Piso, directorul Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei, care a efectuat, de asemenea, cercetări la Roșia Montană. Contactat telefonic, Ioan Piso a confirmat veridicitatea scrisorii.

De asemenea, Ioan Piso a afirmat că, în această primăvară, în cadrul unui simpozion organizat la Institutul ”Nicolae Iorga”, Beatrice Cauuet i-a spus lui și altor colegi că nu a cerut și nici nu va cere descărcarea de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic ”pentru că nu e treaba ei”. ”Nu știu să se fi răzgândit între timp”, a mai spus Ioan Piso. Referitor la ședința de astăzi a CNA, Ioan Piso a afirmat că nu există niciun motiv pentru a emite un alt certificat în locul celui anulat de instanță, în condițiile în care, după 2004, nu s-au mai făcut cercetări arheologice. Și chiar dacă s-ar fi făcut, asemenea cercetări nu puteau decât să scoată în evidență valoarea mai mare, nicidecum mai mică a vestigiilor.

Arheolog francez, Beatrice Cauuet, profesor la Universitatea Toulouse, a efectuat cercetări la Roșia Montană între 1999 și 2004 (din 2001 în cadrul programului Alburnus Maior, inițiat de Ministerul Culturii din România). Beatrice Cauuet și echipa ei de cercetători a fost inclusă în acest program datorită reputației și experienței deosebite la nivel internațional pe care o are în studierea minelor. Scrisoarea pe care aceasta i-a adresat-o lui Ioan Piso este un răspuns la o interpelare a acestuia.

Încă din debutul scrisorii, Beatrice Cauuet se arată surprinsă de turnura pe care lucrurile o luau în România, rezultatele cercetării ei ajungând să fie discutate înainte chiar de a fi publicate rezultatele studiului!

”Stimate domn, vă mulțumesc pentru mesajul spontan și sincer. Este surprinzător ce se întâmplă astăzi, tocmai pentru că sunt pe cale de a trimite un mesaj despre comunicatul oficial redactat de instituția noastră și răspândit în comunitatea științifică cu privire la poziția noastră oficială legată de Roșia Montană”, se arată în debutul scrisorii.

Beatrice Cauuet menționează că, încă de la început, din 1999, cercetările de la Roșia Montană le-a făcut din perspectiva studierii vestigiilor miniere înainte de o eventuală distrugere și pentru a salva cât mai multe din acestea în sit. Referindu-se la valoarea acestor vestigii, arheologul francez subliniază că nu este vorba doar de patrimoniul din perioada romană, ci și din perioade mai vechi, din epoca fierului (perioada dacică) și chiar epoca bronzului, iar mai recent Evul Mediu și epoca modernă.

Beatrice Cauuet se declară însă mirată de faptul că, neavând cunoștință de relațiile individuale și între diferite instituții din România, a constatat că doar o parte a comunității arheologice autohtone e interesată de cercetările de la Roșia Montană! ”Când în 2000, în urma datării cu procedeul cu C14 (carbon 14) s-au evidențiat urme ale exploatării din perioada dacică, doar partenerii de la Cluj s-au arătat foarte interesați. Paul Damian, pe de altă parte, a luat în derâdere această datare”.

Paul Damian este directorul științific al Muzeului Național de Istorie a României din București, principalul promotor al eliberării primului certificat de descărcare de sarcină arheologică, anulat de instanțele judecătorești; activitatea acestuia a constituit obiectul unui dosar penal, în care a fost achitat; în decizia de achitare, instanța a reținut însă că Paul Damian a acționat cu rea-credință în favoarea RMGC și recomanda efectuarea unei anchete de către Ministerul Culturii – ancheta nu a mai avut loc, iar Paul Damian se regăsește și în actualul CNA.

În continuare, Beatrice Cauuet este surprinsă și de modul în care își desfășoară activitatea Comisia Națională a Monumentelor și Siturilor Istorice, atrăgând atenția că nu există o evaluare reală a rapoartelor de excavare și că ”nimeni din Comisie nu a dorit să se întâlnească cu noi ori să afle care sunt rezultatele cercetărilor. Am fost tratați de toată lumea cu o anumită condescendență!”.

Unul dintre cele mai interesante paragrafe ale scrisorii face referire la presiunile exercitate în mod direct asupra echipei de arheologi pe care a condus-o. ”De asemenea, știți că am o experiență îndelungată în domeniul săpăturilor de salvare în condițiile dificile cu care se confruntă planificatorii, inclusiv companiile miniere de aici, din Franța. De la începutul implicării noastre în cercetarea de la Roșia Montană știam că această cercetare se va face în condiții dificile și că va trebui să luptăm pentru a avansa. De exemplu, în 2002, Dana Mihai a pus presiune pe noi să terminăm cercetarea pe Masivul Cârnic. Dar această zonă este una excepțional de bogată și am refuzat categoric (lucrurile sunt descrise în amănunt în raportul meu pe 2002). În cele din urmă, mi s-a permis să continui activitatea în Cârnic și în 2003. De altfel, am aflat că săpăturile de suprafață au fost încheiate prematur. Dar trebuie să știți că suntem ținuți destul de departe de ceea ce se întâmplă cu adevărat”.

Fostă arheolog la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), Dana Mihai a condus firma ”Dalem Consulting”, creată special de RMGC pentru a coordona săpăturile de salvare. MNIR a încheiat un contract cu ”Dalem Consulting” și subcontracte cu alte instituții muzeale sau de cercetare, în vederea săpăturilor de salvare. Șef al șantierului arheologic (inclusiv al acelor lucrări de suprafață despre care Beatrice Cauuet afirmă că ”au fost încheiate prematur”) a fost desemnat… Paul Damian. În prezent, Dana Mihai este director științific al Institutului Național pentru Patrimoniu – instituție a cărei menire este, printre altele, declasarea monumentelor descărcate arheologic.

Condițiile în care se desfășoară activitatea de cercetare arheologică la Roșia Montană sunt calificate de Beatrice Cauuet drept ”inacceptabile”, ea afirmând că există riscul ca o mare parte a sitului să rămână nestudiat. ”Cred că este, de asemenea, necesar ca liderii altor echipe să refuze condițiile de lucru și de cercetare inacceptabile. Sunt total de acord cu tine că cercetările arheologice de la Roșia Montană sunt făcute sub presiunea RMGC și, dacă nu suntem atenți, va rămâne o parte a sitului nestudiată. Dar finanțatorul întregului program este RMGC și acesta este un dat: nu uitați, trebuie să ne așteptăm ca acesta să nu încurajeze cheltuielile de cercetare pe timp nelimitat. Toate acestea sunt o luptă de putere care trebuie să fie stabilită cât mai favorabil pentru patrimoniul arheologic”.

Referindu-se la proiectul RMGC, arheologul francez spune că, inițial, nu a avut cunoștință despre amploarea lui. ”Pentru a reveni la implicarea noastră. Am început să lucrez la Roșia Montană (în 1999 – n.a.) sub amenințarea redeschiderii exploatării, fără să se știe însă exact cât de ambițios și costisitor va fi proiectul și chiar fără a ști exact forma și mărimea lui. De atunci, lucrurile s-au schimbat în scară. Acum, proiectul minier (despre care echipa noastră nu a fost niciodată precis informată… noi a trebuit să căutăm informații pe Internet) va apărea în monstruozitatea sa și, de asemenea, cu monstruoasele lui consecințe. Cred că, dincolo de pierderea patrimoniului istoric şi de trauma oamenilor strămutați, cea mai gravă problemă va fi cu poluarea și deșertificarea care va rămâne în urma unei asemenea operațiuni vaste pe termen scurt,noi, țările bogate din vest vom plăti factura pentru depoluare și deșertificare în această regiune. Întrebarea morală care se pune este legitimitatea proiectului în sine. Acesta este prezentat de către susținătorii săi ca o oportunitate de dezvoltare pentru regiune. Dar, o extracție intensivă într-un termen atât de scurt (15 ani), nu este dezvoltare”. De aceste probleme Comunitatea Europeană e interesată în primul rând, pentru că, în curând, România va fi parte a Europei și apoi la data redactării scrisorii România nu era încă membră a UE. Între timp, proiectul depus spre autorizare de RMGC prevede o durată de 20 de ani (incluzând și construcția barajului și a liniei tehnologice de procesare a minereului), ceea ce nu schimbă esențial problema ”durabilității”; cu atât mai mult cu cât RMGC nu poate oferi vreo garanție că exploatarea nu se va încheia mult mai repede.

În continuare, Beatrice Cauuet face referire la presiunile și manevrele pe care Ministerul Culturii le face sub presiunea RMGC asupra arheologilor, precum și la vestigiile care trebuie salvate. ”Până la mesajul dumneavoastră, ne-am ținut deoparte de evenimentele politice din jurul Roșiei Montane. Inclusiv în 2001 și la prima întâlnire a ministrului Culturii cu echipa franceză la Roșia Montană, am servit în calitate de garant a Ministerului pentru a contracara RMGC în cererile sale. La acea vreme, ministrul a spus că așteaptă să cunoască opinia noastră cu privire la conservarea unui peisaj subteran în sit absolut. De aceea, într-un mod constructiv şi riguros, am convenit că rămăşiţele vestigiilor din Masivul Cetate sunt neglijabile în comparație cu cele din Cârnic, Orlea și Țarina. Într-adevăr,aceasta a fost ideea: în cazul în care nu le putem salva pe toate, cel puțin să luptăm pentru a le salva pe cele esențiale și cele mai valoroase.

În privința șantierelor (arheologice – n.a.) de suprafață și a zonelor neexcavate, nu am fost informați cu privire la tranzacțiile în curs de desfășurare și la modul în care Ministerul manevrează Comisia Arheologică sub presiunea RMGC. Zvonurile au ajuns la mine până aici și totul pare să indice că munca noastră de cercetare (cea a echipei franceze) a fost discreditată, că prezența noastră a fost atacată (tradiția românească spune că patrimoniul trebuie să rămână o chestiune a românilor etc.).

Cred că în acest caz, neîncrederea, dar mai ales ignorarea reciprocă, au prevalat şi că s-a pierdut mult timp, credibilitatea şi puterea comunităţii arheologice. De asemenea, cred că Ministerul Culturii este într-o poziţie dificilă, sub presiune constantă, probabil, de la Ministerul Industriei şi RMGC. Dar Ministerul Culturii trebuie să-și amintească de misiunea lui privind protejarea şi sporirea patrimoniului naţional”.

În încheiere, Beatrice Cauuet își exprimă susținerea pentru Ioan Piso în lupta lui pentru protejarea patrimoniului. ”De asemenea, am dorit să se clarifice faptul că, deşi am un angajament la Programul Alburnus Maior, eu mă consider liberă de a vorbi cu privire la viitorul vestigiilor arheologice de la Roșia Montană. Sunt gata de a menţine acest patrimoniu, inclusiv urmele activităţilor miniere de la Roșia Montană, excepţionale în Europa şi în întreaga lume. Ca atare, consider că trebuie să fie conservate în cea mai mare parte şi, evident, în sit”.

Art. 11, alin.1, din Legea Minelor, nr. 85/2003: ”Efectuarea de activități miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, precum și instituirea dreptului de servitute pentru activități miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise”. Prin Legea 5/2000 Roșia Montană este declarată monument istoric de valoare națională excepțională.

„Între două buldozere vom mai salva câte ceva” – declarație referitoare la Roșia Montană a lui Mircea Angelescu, consilierul ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Este vorba de același Mircea Angelescu dovedit ca plagiator în cazul lucrării „Standarde și proceduri în arheologie”.

VOX PUBLICA

Platforma de comentarii, bloguri şi opinii REALITATEA.NET

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/revoltător-dezvăluirile-unui-arheolog-francez-care-a-lucrat-la-roşia-montană-52494.html

ROŞIA MONTANĂ – ZIARIŞTII PLIMBAŢI DE GOLD CORPORATION SE DAU ÎN CONCEDIU!

Robert Turcescu şi Ioan T. Morar, plimbaţi de Roşia Montană Gold Corporation în Noua Zeelandă, spun că sunt în vacanţă şi nu vor să comenteze implicaţiile etice ale acceptării unei astfel de invitaţii. În prima zi după lungul drum parcurs până în celălalt capăt al lumii, ziariştii români s-au bucurat de frumuseţile Auklandului, cel mai mare oraş al ţării.

Lista ziariştilor care au pornit în căutarea aurului şi a cianurilor neozeelandeze a fost completată ieri de alte cinci nume. Potrivit paginademedia.ro, pe lista „turiştilor” s-au mai adăugat Sorin Freciu (preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea-Caţavencu), Rareş Bogdan (director la „Ziua de Cluj”), Livia Dilă (emisiunea „6! Vine presa”, de la B1 TV), Roxana Voloşeniuc (redactor-şef „Elle”) şi Corina Vinţan (managing Partner Links Associates).

La aceştia se adaugă alte nume grele din presă, printre care Ioan T. Morar (scriitor şi membru fondator al revistei „Academia Caţavencu”), Vlad Macovei (redactor-şef „Evenimentul zilei”), Emil Hurezeanu (preşedintele trustului Realitatea-Caţavencu), Floriana Jucan (directorul revistei „Q Magazine”), jurnalistul Robert Turcescu şi Dragoş Nedelcu (membru în Consiliul de Administraţie în trustul Realitatea-Caţavencu).

Ce spun codurile deontologice

Acceptarea, de către jurnalişti, ca sejurul din Noua Zeelandă să le fie finanţat de către RMGC intră în coliziune cu unele prevederi ale codurilor deontologice din domeniul mass-media. Astfel, Codul Clubului Român de Presă spune:

„În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse societăţi comerciale, ziaristului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa. (…) Nu trebuie acceptate niciun fel de privilegii, tratamente speciale, cadouri sau favoruri care pot compromite integritatea ziaristului”.

De asemenea, Codul Deontologic Unic elaborat de Convenţia Organizaţiilor de Media precizează: „Jurnalistul nu va accepta cadouri în bani, în natură sau orice alte avantaje care îi sunt oferite pentru influenţarea actului jurnalistic. Dacă un jurnalist participă la deplasări în interes de serviciu la care a fost invitat, va face publică modalitatea de finanţare a deplasării. În exercitarea profesiei şi în relaţiile pe care le întreţine cu autorităţile publice sau cu diverse persoane juridice de drept privat (societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, partide, etc), jurnalistului îi sunt interzise înţelegeri care ar putea afecta imparţialitatea sau independenţa sa.

Ce spun „călătorii”

Jurnalişti care au acceptat invitaţia companiei Roşia Montană Gold Corporation de a merge în Noua Zeelandă pentru zece zile. Alături de cei 11, au mai mers şi Rareş Bogdan (director „Ziua de Cluj”) şi Corina Vinţan, Managing Partner Links Associates.: de la stânga la dreapta: Doru Buşcu, Floriana Jucan,Dragoş Nedelcu, Ioan T. Morar şi Livia Dilă.

Dacă unii dintre jurnalişti se feresc să spună că au plecat în vacanţă pe banii Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), alţii recunosc fără să se sfiască. „Da, sunt în Noua Zeelandă, este foarte frumos”, a mărturisit Ioan T. Morar, care a precizat că se află în concediu. Întrebat de ce a acceptat invitaţia RMGC, jurnalistul a răspuns: „Pentru că e frumos, pentru că mi s-a propus şi pentru că voiam să văd dacă este adevărat că pericolul cianurilor este atât de mare cum se spune în România”.

„În Noua Zeelandă chiar se aplică acea tehnologie şi vreau să văd dacă este adevărat că oamenii fac baie în lac, dacă e adevărat că oamenii beau apă după ce a trecut prin baia de cianuri, vreau să văd asta”, a mai declarat Morar. Cu toate acestea, a spus că în prima zi a vizitei în Noua Zeelandă nu a ajuns la minele de aur, ci a văzut frumuseţile Auklandului. Şi Floriana Jucan a scris pe blogul său că a ajuns în oraşul neozeelandez.

Contactat de „Adevărul”, Robert Turcescu a precizat în repetate rânduri că este în concediu, evitând să spună unde. „Detalii despre ce am făcut în concediu şi ce s-a întâmplat ar putea afla cei interesaţi pe blogul personal în momentul în care mă voi întoarce în ţară”, a mai spus jurnalistul.

„E un risc asumat”

Cristina Simion, director general Edipresse, compania care editează „Elle”, al cărei redactor-şef este tot în Noua Zeelandă, a declarat că invitaţia nu presupune nicio obligaţie editorială din partea revistei. „În principiu, cred că este un lucru bun că Roşia Montană doreşte ca liderii de opinie să vadă cu ochii lor care sunt implicaţiile asupra comunităţii şi asupra mediului pe care le are o exploatare auriferă, dar ar fi fost preferabil ca această intenţie să fie făcută publică dinainte, eventual şi cu lista invitaţilor”, a declarat Cristina Simion.

Consultantul de investiţii Bogdan Baltazar, unul dintre susţinătorii declaraţi ai proiectului minier, crede că liderii de opinie îşi asumă riscul de a-şi pierde credibilitatea în urma participării la deplasarea în Noua Zeelandă, dar că acesta „este un risc asumat”. El spune că dacă un grup de lideri de opinie este dus la faţa locului, să vadă cum e mina de aur din Noua Zeelandă, poate fi benefic pentru documentarea lor, chiar dacă în ţară acest lucru se interpretează negativ. „O să vedem, când se vor întoarce în ţară, care vor fi reacţiile lor”, a încheiat Baltazar.

„Ei îşi cumpără liniştea mediatică”

Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei (MMA), spune că deşi nu există o lege care să interzică astfel de deplasări, există totuşi coduri deontologice. „Ziaristul care pleacă pe banii uneia dintre părţi tinde să fie favorabil părţii respective pentru că se simte obligat. Nu e obligatoriu să se întâmple acest lucru, dar suspiciunea este foarte mare”, afirmă Toma.

Acesta consideră că Roşia Montană este un subiect controversat şi că această companie îşi rezolvă problemele, atât în zona politică şi a administraţiei locale, cât şi în presă cu ajutorul banilor. „La ce fac ei reclamă? La covrigi, la sucuri? Nu. Ei fac reclamă doar ca să aibă posibilitatea să cumpere linişte din partea instituţiilor de media”, a spus preşedintele MMA. Mai multe publicaţii, printre care şi cele deţinute de Adevărul Holding, au refuzat publicitatea de la RMGC.

Mircea Toma a părăsit anul acesta „Academia Caţavencu” acuzând cenzura din trustul Realitatea-Caţavencu, mai ales în ceea ce priveşte subiectele referitoare la proiectul Roşia Montană. Anul trecut, Toma a fost invitat de Roşia Montană, alături de un alt grup de ziarişti, în Noua Zeelandă, dar a refuzat. În schimb, fostul său coleg de la „Academia Caţavencu”, Liviu Mihaiu, a acceptat deplasarea.

Întrebat de ce a dat curs invitaţiei, acesta a declarat: „Pentru că în ipostaza mea de jurnalist şi ecologist mă interesa istoricul acestei exploatări şi modul de rezolvare a problemelor de mediu din jurul unei mine de aur din cea mai ecologistă ţară din lume”.

El susţine că această excursie nu i-a schimbat opinia critică faţă de cazul Roşia Montană, fapt care poate fi confirmat de atitudinea publică a organizaţiei „Salvaţi Dunărea şi Delta” de după vizita în Noua Zeelandă. „Aşa că nu am ce să regret, pentru că nu mă poate influenţa nicio companie cu o vizită de documentare într-o ţară străină”, a mai spus Mihaiu.

Acţionariat

Conform site-ului companiei RMGC, în prezent, peste 80% din acţiunile Gabriel Resources sunt deţinute de investitori din SUA, printre care Newmont Mining, al doilea producător de aur din lume, cu 15%, Electrum Strategic Holdings LLC cu 18% şi Paulson & CO cu 18%.

Cum a pierdut statul 14 procente

Proiectul Roşia Montană a început acum mai bine de 13 ani, „părintele” afacerii fiind considerat româno-australianul Frank Timiş. În 1997, Minvest Deva s-a asociat cu firma canadiană Gabriel Resources fiind înfiinţată compania Eurogold Resources. Demersurile pentru această asociere au fost intermediate de omul de afaceri Frank Timiş, în calitate de reprezentant al Gabriel Resources.

Tot în 1997, statul român a concesionat terenul pe care ar urma să funcţioneze exploatarea de aur şi argint, contra sumei de trei milioane de dolari.

În 1999, Eurogold Resources şi-a mutat sediul la Roşia Montană, compania schimbându-şi denumirea în Roşia Montană Gold Corporation, având ca principali acţionari societăţile Gabriel Resources (65%) şi Minvest Deva (33,8%). În acelaşi an, printr-o majorare de capital, participaţia regiei de stat a fost diminuată la 19,3%.

Motivul: Minivest nu a dispus de suma necesară pentru a participa la majorarea de capital. În 2006, RMGC a depus la Ministerul Mediului un raport privind impactul exploatării. Documentul a fost revizuit în 2007 şi retrimis ministerului. Câteva luni mai târziu, ministrul Mediului de atunci, Atilla Korodi, a suspendat pe termen nelimitat procedurile de avizare. Tot în 2007, certificatul de urbanism al RMGC a fost anulat în instanţă.

A doua majorare de capital

În 2009, administratorii Roşia Montană Gold Corporation au decis o nouă majorare de capital, prin emisiunea de noi acţiuni. Valoarea totală era de 595 de milioane de lei, din care Minvest Deva ar fi trebuit să plătească 115 milioane de lei pentru a-şi menţine cele 19,3 procente din afacere.

Cum compania de stat nu a avut această sumă, Gabriel Resources a împrumutat Minvest Deva cu 115 milioane de lei, urmând ca banii să fie recuperaţi după ce afacerea va începe să funcţioneze.

Proceduri reluate

Anul trecut, proiectul Roşia Montană a fost inclus în programul de guvernare al PDL, iar în iunie 2010 ministrul Pădurilor şi Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat că va fi reluată procedura de autorizare pentru investiţia RMGC.

Iulia Bunea,Raluca Preda,Valeria Cupă

Adevărul, Marţi 24 august 2010

http://www.adevarul.ro//actualitate/eveniment/Rosia_Montana_-_ziaristii_momiti_se_dau_in_concediu_0_322168376.html

Roşia Montană Gold Corporation a dat presei peste 12 milioane de euro în ultimii 3 ani!

Toate trusturile de presă au primit în ultimii trei ani bani de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Unele mai mult, altele mai puţin. Fiecare după ce rating avea. Cert este că suma totală trece de 12 milioane de euro.

O privire sumară asupra publicităţii plătite de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) arată că în ultimii trei ani, mai precis în perioada 2007-2010, nici un ziar local sau naţional n-a fost iertat. Adică s-au împărţit bani pentru publicitate, nu glumă. Suma totală ajunge la 12,089 milioane de euro. Dar să vedem cine a primit cel mai mult.

Cei mai mulţi bani pentru publicitate au fost alocaţi de Roşia Montană Gold Corporation în 2009. An în care ministrul Economiei şi Comerţului, Adriean Videanu, spunea că statul trebuie să ajute compania canadiană să extragă aurul. În 2009, cei mai mulţi bani i-a primit Realitatea TV, nu mai puţin de 2,26 milioane de euro. Şi vorbim doar de televiziune, nu de întregul trust Realitatea-Caţavencu. Urmează în ordine The Money Channel, cu 1,298 milioane de euro, şi PRO TV cu 1,94 milioane de euro. Nici Televiziunea Română n-a scăpat de banii de la Roşia Montană Gold Corporation. În 2009, TVR a primit nu mai puţin de 1,092 milioane de euro.

În 2010, sumele alocate pentru publicitate de Roşia Montană Gold Corporation către televiziuni scad destul de mult faţă de 2009. E drept, anul nu s-a terminat. Interesant e faptul că s-a schimbat şi modul de alocare a banilor. Dacă în 2007-2009, Roşia Montană Gold Corporation mai ţinea cont de ratingul televiziunilor, în 2010 se ţine cont de apartenenţa lor politică. Cei mai mulţi bani de la Roşia Montană Gold Corporation în 2010 i-a primit televiziunea B1 TV, adică 284.000 de euro. Urmează Realitatea TV, cu 230.000 de euro, Antena 1, cu aproape 160.000 de euro, TVR 1, cu 140.000 de euro, Antena 3, cu 89.000 de euro, Prima TV, cu 81.000 de euro, şi The Money Channel cu 65.000 de euro.

Şi ziarele au primit de-a lungul timpului bani frumoşi. Spre exemplu, anul acesta, cei mai mulţi bani i-a primit „Săptămâna Financiară”, 25,5 mii de euro, urmată de „România Liberă”, cu 24,65 mii de euro, „Evenimentul zilei”, cu 22,31 mii de euro, şi „Ziarul Financiar”, cu 17,65 mii de euro.

Dan Odagiu

Cotidianul, Vineri, 27 august 2010

În cadrul campaniei pentru salvarea Roşiei Montane, lansată în această primăvară de Partidul „Pentru Patrie”, împreună cu mai multe organizaţii civice, între care Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, Fundaţia „Buna Vestire” şi Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii”, a fost organizată în Munţii Apuseni o tabără prin care tinerii naţionalişti au dorit, în mod simbolic, să evidenţieze dorinţa lor de a lupta până la capăt pentru sistarea proiectului minier iniţiat de compania Gold Corporation şi de actuala guvernare. Desfăşurată în zilele de 21 şi 22 august 2010, chiar la Roşia Montană, în epicentrul acestui conflict mocnit, întins pe mai bine de un deceniu, tabăra naţionalistă şi-a propus să transmită moţilor, care rezistă, în condiţii dramatice şi privaţiuni severe, unui asediu surd, abandonaţi, şi chiar vânduţi de conducătorii trădători, mesajul că nu sunt singuri în această luptă de rezistenţă. De asemenea, s-a dorit lansarea unui apel către toate forţele naţionale, de raliere la această campanie de apărare a interesului naţional. Amplasată pe micul platou situat în mirificul peisaj al Tăului cu Brazi, tabăra de corturi, având drept coordonator pe camaradul Ciprian Neţoiu, a reunit camarazi sosiţi din filialele Bucureşti, Braşov, Bacău, Bihor şi Făgăraş. Aceştia au desfăşurat activităţi de informare, iniţiind discuţii cu localnicii care rezistă, încercând să salveze paradisul ameninţat din inima Apusenilor. În cadrul discuţiilor, militanţii naţionalişti au încercat să afle problemele cu care se confruntă aceşti oameni dârji şi cu dragoste de patrie, supuşi permanent unui adevărat război al nervilor, lipsiţi de alternativa unor activităţi economice în spiritul european al dezvoltării durabile, lăsaţi o vreme chiar şi fără medic de familie şi supuşi celor mai viclene diversiuni. Au avut loc, de asemenea, contacte cu organizaţiile non-guvernamentale din Roşia Montană dar şi din alte zone ale ţării, ai căror activişti se aflau în localitate, desfăşurând activităţi în sprijinul salvării patrimoniului cultural-istoric şi natural ale zonei. Militanţii „Pentru Patrie” au încercat să identifice, împreună cu rezistenţii de la Roşia Montană, soluţii viabile de ameliorare a situaţiei economice precare a localnicilor precum şi modalităţi de resuscitare şi dezvoltare a unui turism modern, acesta reprezentând, în opinia noastră cel mai valoros aur, inepuizabil, al Roşiei Montane. Beneficiind de bunăvoinţa unuia din liderii Rezistenţei locale, exemplu de ospitalitate şi dârzenie moţească, tinerii militanţi naţionalişti au efectuat o tură montană în zona masivului Cârnic, areal cu o natură mirifică şi sate risipite prin văi, la poalele steiurilor semeţe, una din regiunile ameninţate cu distrugerea totală în cazul realizării proiectului minier. Aici au putut afla, cu revoltă, la explicaţiile călăuzei, planurile criminale de ştergere de pe faţa pământului a câtorva munţi, în locul cărora vor rămâne uriaşe cratere, cu lacuri de cianură, ce vor constitui permanente focare de poluare şi boală. Explicaţiile profesioniste ale ghidului nostru ne-au făcut să înţelegem punctele vulnerabile ale proiectului minier şi cum poate ameninţa acesta mediul, vestigiile istorice şi sănătatea localnicilor. A fost vizitată şi zona protejată care conţine vechile exploatări miniere, cele mai bătrâne galerii având peste 2000 de ani vechime, fiind astfel cele mai vechi de pe continentul european. Au fost vizitate galerii protodacice, dacice, romane, exploatările vechi prin metoda „focului şi apei” de la Piatra Corbului, dar şi galerii mai recente. Imaginea selenară a carierei de la Roşia Montană, astăzi închisă, imagine la o scară mult mai mică a dezastrului preconizat prin noul proiect, a arătat tinerilor participanţi faţa adevărată a exploatărilor aurifere la suprafaţă. La Roşia Montană, fiecare loc este plin de istorie. Aici s-au desfăşurat unele din cele mai importante momente ale istoriei noastre naţionale, începând de la războaiele daco-romane, şi până la revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan, ori rezistenţa naţională iniţiată de Avram Iancu, din Roşia pornind oastea română condusă de popa Balint, care a umilit, sub versanţii muntelui, trupele trufaşe ale duşmanului. Pe timpul şederii în Roşia Montană, militanţii „Pentru Patrie” nu au fost lipsiţi şi de „atenţia” susţinătorilor proiectului minier, ridicolele provocări fiind însă respinse cu abilitate de tinerii naţionalişti. Seara, camarazii au stat în jurul focului de tabără, cântând cântece naţionale şi purtând discuţii, într-o atmosferă de voie bună. Duminică, 22 august, toţi camarazii au participat la slujba Sfintei Liturghii în biserica ortodoxă din Roşia Montană. Nu am putut să trecem cu vederea difuzarea în biserică, sub ocrotirea preotului, a uneia din publicaţiile finanţate de susţinătorii dezastrului minier, fapt ce umbreşte misiunea pe care Biserica strămoşească trebuie să o aibă în societate. În acest sens, ne rezervăm dreptul de a iniţia demersuri pe lângă ierarhia bisericească locală, în vederea intervenţiei şi sistării acestor acte în biserica localităţii, mai ales că Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a precizat de mai multe ori punctul de vedere ferm împotriva distrugerii zonei Roşia Montană şi pentru respectarea naturii create de Dumnezeu. Despărţirea de Roşia Montană şi de oamenii ei s-a făcut cu regretul despărţirii de acele locuri de basm, dar în acelaşi timp cu legământul de a lupta prin toate mijloacele pe care Legea şi dreptul nostru românesc ni le pun la dispoziţie, pentru a opri această ameninţare la adresa vestigiilor istoriei noastre naţionale, a naturii sălbatice şi sănătăţii oamenilor. Aurul de la Roşia Montană reprezintă cea mai importantă rezervă strategică a României, şi nimeni nu are dreptul s-o epuizeze în câţiva ani, lipsind generaţiile viitoare de această importantă bogăţie. Organizaţiile iniţiatoare ale campaniei „Roşia Montană rezistă!” anunţă, pe această cale, declanşarea în principalele oraşe ale ţării, a unei ample campanii de informare a opiniei publice româneşti cu privire la consecinţele nefaste ale proiectului minier de la Roşia Montană, în vederea responsabilizării şi antrenării românilor în lupta pentru salvarea inimii Munţilor Apuseni. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

11.05.2010, Bucureşti.

MILITANŢII „PENTRU PATRIE” CER MINISTRULUI VIDEANU ÎNGROPAREA PROIECTULUI ROŞIA MONTANĂ

O delegaţie de militanţi ai Partidului „Pentru Patrie” au pichetat, marţi 11 mai 2010, Ministerul Economiei, Comertului şi Mediului de Afaceri, cerând public ministrului Adriean Videanu şi premierului Emil Boc abandonarea imediată a proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană.

Roșia Montana sau despre noi înșine Reviewed by on . 28 august 2005 New Orleans. Dimineața, primarul Ray Nagin a emis ordinul de evacuare a orașului, la puțin timp după ce uraganul Katrina a fost clasificat la gra 28 august 2005 New Orleans. Dimineața, primarul Ray Nagin a emis ordinul de evacuare a orașului, la puțin timp după ce uraganul Katrina a fost clasificat la gra Rating: 0

Lasă un comentariu

scroll to top