Home » Arhiva AXA anul I » Axa 3 » Politică de centură

Politică de centură

mai 5, 2009 7:23 am by: Category: Axa 3, Politică Leave a comment A+ / A-

Hotărât lucru, ţara arde, dar babele nu se mai piaptănă, ci se livrează pe gratis pe centura unei capitale năclăite de zoaiele prezidenţiale. Altfel spus, pe toate canalele de comunicare în masă, ciorba politică transmisă în direct şi la ore de vârf a reuşit să-l facă pe românaşul care nu se mai dezlipeşte de sfântul ecran al televizorului să uite de cumplita mizerie de pe străzi, de preţurile aberante ale energiei şi alimentelor sau de iminenta evacuare ca urmare a neplăţii noianului de taxe şi impozite –cele mai mari şi mai numeroase din Europa…Cum să mai aibă el, românaşul adică, vreme de a se mai gândi la lucruri care îi vor marca viaţa într-un mod dramatic în foarte scurtă vreme, căci de Cele Sfinte nici măcar nu mai poate fi vorba în cele mai multe cazuri. La urma urmei, ce dacă plătim gazele importate de la ruşi la preţuri aberante, impuse de nişte băieţi deştepţi de la firmele intermediare, dacă matelotul şef al ţării, spălat de zoaiele clasei politice din care el, vezi bine, s-a desprins mai imaculat decât o domnişoară de pension, îi combate pe ciocoii celorlalte partide în afară de al său?

Ce dacă bordurile se suprapun, în timp ce alţi băieţei deştepţi îşi trag sute de milioane de euroi din tranzacţiile privilegiate cu energie electrică sau din asfaltările a sute de kilometri de drumuri care se desfundă după două-trei ploi, câtă vreme lista demnitarilor foşti şi actuali plimbaţi inutil prin strada Ştirbey Vodă (adicătelea pe la sediul DNA) se mai lungeşte cu un nume? Oricum, spectacolul cu ia ministrul, na ministrul, este cu mult mai pasionant decât, bunăoară, căderea pe gânduri în faţa norilor grei care se adună nu foarte departe de frontierele noastre de ţară independentă şi suverană. La urma urmei, ce se cunoaşte despre politica internaţională a României prin grija unor mass media atât de independente cum sunt ale noastre? Cazuri ca Bâstroe, problema platoului continental al Mării Negre, situaţia românilor siliţi de o istorie pe care nu noi am determinat-o să trăiască pe alte meleaguri fără ca, acasă, cineva să promoveze o lege a statutului lor, se discută numai sporadic şi fără substanţă. În schimb, un gest nefericit al bietului ministru de externe, sau îmbrăţişarea acestuia cu un rrom interlop din Italia, paralel cu discuţia amicală a aceluiaşi cu primul ministru, au făcut deliciul întregii prese scrise şi audiovizuale. E drept, audienţa aşa se câştigă, cred unii. Sau, şi mai bine, cu picanterii de alcov transformat în latrină publică.

Chiar acum, când marea problemă a României pare a fi primejdia ca summit-ul NATO la nivel înalt să se desfăşoare cu un alt ministru al apărării decât cel aflat în funcţie, marile agenţii de ştiri, cele cu adevărat mari şi serioase, dau ca iminentă proclamarea unilaterală a independenţei provinciei sârbeşti Kosovo. La noi, vorba lui Creangă, nimeni n-aude, n-a vede. Evident, aceasta esta doar ultima dintre multele pedepse administrate Serbiei de la prăbuşirea comunismului încoace. În fond, de ce nu, s-au grăbit să afirme câţiva comentatori de serviciu de pe la noi. Sîrbii merită ce primesc, pentru că sunt încremeniţi în legenda unor clişee istorice. Uitaţi-vă la realitatea din teren, spun ei. În acea zonă, albanezii reprezintă imensa majoritate a populaţiei şi au dreptul la autodeterminare, nu zice aşa şi comunitatea internaţională? Ce să mai spunem de marile puteri care, cu excepţia Federaţiei Ruse, s-au pronunţat, deja, pentru recunoaşterea independenţei kosovarilor? Cât despre consecinţe, acestea nu mai contează, cum nu contează nici faptul că respectiva provincie, după o anumită perioadă de tranziţie, se va lipi de săraca soră ceva mai întinsă, întru formarea Albaniei Mari. Orice analist serios, căci mai sunt şi dintr-aceştia, poate demonstra pe o singură pagină că în Kosovo structurile mafiote deţin întreaga putere, că potenţialul de destabilizare reprezentat de acestea, laolaltă cu cel al unei populaţii care, în cea mai mare parte, este deţinătoare de arme, devine uriaş. Dar ce spun eu? Orice vameş sau carabinier italian ştie că reţelele cele mai periculoase de traficanţi de droguri, carne vie şi arme din Marea Adriatică sunt albaneze. Lărgind puţin orizontul, nu este lipsit de sens să amintim de cazul Bosniei. Acolo, ca şi în Kosovo, pacificarea s-a făcut prin forţa armelor. Cine face pariu că după retragerea forţei internaţionale războiul nu va reizbucni, poate cu o furie şi mai mare? Extinzându-ne şi mai mult, trebuie să ne amintim că obiectivul cel mai important al războiului mondial împotriva terorismului este constituit de lichidarea reţelelor teroriste musulmane. În acest context, cine face pariu că enclava musulmană reprezentată de Albania, desigur împreună cu Bosnia, nu va deveni un rai pentru mujahedini? Experienţă există cât cuprinde, dacă ne amintim şi că actualul lider albanez, Thaci, şi-a lepădat de foarte puţină vreme straiele paramilitare de şef al UCK pentru costumul Armani de virtual şef de stat. Celor mai puţin avizaţi le amintim că UCK, o mişcare de sorginte maoistă, a fost responsabilă de o sumedenie de acte teroriste îndreptate împotriva populaţiei de origine sârbă, inclusiv de arderea celebrei mănăstiri Kosovska Mitrovica, leagăn al spiritualităţii sârbe şi al ortodoxiei. De altfel, nici nu a fost singurul lăcaş sfânt pârjolit, atâta doar că în cazul ăsta a fost cam ca la noi cu securiştii, adică ai noştri sunt buni şi ai lor sunt răi. A se înlocui, aici, cuvântul securist cu terorist şi a se vedea ce iese, că nu iese bine deloc. Cu alte cuvinte, marii decidenţi au închis ochii în cazul lui Thaci, tot la fel cum altădată i-au închis şi în cel al lui Ussama Bin Laden, iar ce a urmat se ştie şi, mai ales, se vede.

În ce măsură ne afectează toate astea pe noi, s-ar putea întreba un naiv, iar răspunsul e cât se poate de simplu: independenţa provinciei sârbeşti Kosovo, pentru a cărei recunoaştere structurile ONU vor fi ocolite, va crea un precedent extrem de periculos, iar butoiul de pulbere balcanic se va umfla şi mai tare. Probabil că şi ca urmare a presiunilor ruseşti, la nivelul Uniunii Europene s-a admis că această recunoaştere este la latitudinea fiecărei ţări. E drept că matelotul şef a spus că România nu va recunoaşte un Kosovo in­de­pen­dent, dar asta în­seam­nă foarte puţin. Tot aşa s-a mai spus şi despre aşa-zisa limbă mol­do­venească, pentru ca diplomaţii de la Bu­cu­reşti să ia act de un document oficial al UE editat, vă amintiţi, tocmai în această limbă, spre suprema satisfacţie a bol­şe­vi­cilor de la Chi­şi­nău. Revenind la precedent, acesta va avea consecinţe incalculabile şi pe spaţii mai mari. Culmea paradoxului este că, în context, tocmai Vladimir Putin, care ştim cât ne iubeşte, iar alături de el şi alţi oficiali de la Kremlin, a spus răspicat că, dacă se vor aplica şi în continuare aceste criterii, va avea probleme, între alte ţări, şi România. Mai pe de-a dreptul, spun alţii, pentru că le convine, ceea ce ar trebui să spunem noi. Se sparie gândul mai tare decât acela al domniei sale cronicarul din vremuri apuse… Grav este că, în loc să caute cel puţin să pară preocupate de adevăratele probleme, babele politichiei româneşti fac ce spuneam la începutul acestor rânduri care s-ar putea să iasă de sub tipar după ce la Pristina, unde se află şi forţe româneşti, răul se va fi şi produs. Posibilele lamentări ulterioare nu vor valora nici măcar cât zoaiele lipite de tălpile domnului nostru comandant suprem şi, totodată, mai mare stătător decât ministrul de resort al diplomaţiei româneşti.

Politică de centură Reviewed by on . Hotărât lucru, ţara arde, dar babele nu se mai piaptănă, ci se livrează pe gratis pe centura unei capitale năclăite de zoaiele prezidenţiale. Altfel spus, pe to Hotărât lucru, ţara arde, dar babele nu se mai piaptănă, ci se livrează pe gratis pe centura unei capitale năclăite de zoaiele prezidenţiale. Altfel spus, pe to Rating: 0

About George Mihalcea

Lasă un comentariu

scroll to top