Home » Arhiva AXA anul I » Axa 3 » Partidismul moldovenesc și conjunctura regională
Partidismul moldovenesc și conjunctura regională

Partidismul moldovenesc și conjunctura regională

mai 5, 2009 7:16 am by: Category: Axa 3, Basarabia, Politică Leave a comment A+ / A-

Liberalizarea vieţii politice din URSS, alimentată de politica gorbaciovistă şi conjunctura internaţională, a declanşat, la sf. anilor 80 ai secolului trecut, o adevărată revoluţie naţional-democratică şi antiimperială în RSSM, care s-a soldat cu dispariţia regimului totalitar-comunist şi a statului sovietic moldovenesc.

La 3 iunie 1998, în cadrul unei adunări a intelectualilor în capital Chişinău, a fost creat Grupul de iniţiativă al Mişcării Democratice pentru susţinerea Restructurării – mişcare social-politică “neformală” care se afla în opoziţie faţă de Partidul Comunist din RSSM. Aceasta a constituit începutul pluripartidismului moldovenesc tranzitoriu. Congresul Mişcării Democratice, convocat la 20 mai 1989, adoptă decizia înfiinţării Frontului Popular din Moldova (FPM), formaţiune de dreapta recunoscută în calitate de persoană juridică de către autorităţi doar la 25 octombrie 1989.

FPM iniţiază o serie de acţiuni politice în vederea oficializării limbii române, a simbolurilor naţionale, obţinerea suveranităţii şi independenţei, etc. La Congresul III din februarie 1992, FPM îmbrăţişează doctrina creştin-democrată şi este redenumit Frontul Popular Creştin Democrat (FPCD), iar la Congresul VI din decembrie 1999 titulatura FPCD este preschimbată în Partidul Popular Creştin Democrat (PPCD).

Cu scopul de a anihila mişcarea naţională din Basarabia şi de a menţine acest teritoriu într-o perpetuă dependenţă de Rusia, la 8 iulie 1989 este oficializată mişcarea “Interfront”, mişcare care de facto exista şi acţiona de mai demult. “Interfront”-ul era o mişcare de stânga organizată preponderant de către reprezentanţi ai minorităţilor entice şi avea scopul declarat de a apăra interesele acestora. În realitate acesta era o expresie a celor mai reacţionare şi agresive cercuri ale Partidului Comunist Moldovenesc (PCM) care pleda pentru menţinerea imperiului sovietic, a ideologiei comuniste şi continuarea politicii de rusificare a românilor moldoveni. La Congresul II din decembrie 1991, “Interfrontul” a devenit “Unitate – Edinstvo”, în încercarea de a se detaşa de imaginea unei formaţiuni antimoldoveneşti şi a lua locul PCM, interzis prin lege după puciul din august 1991.

Acestea fiind elementele, la care se adăuga la acea vreme eternul PCM, în perioada februarie – martie 1990 au avut loc primele alegeri cu iz democratic în Sovietul Suprem (legislativul de atunci) al RSSM. Forţele naţional-democratice grupate în jurul FPM, au obţinut cca 130 de mandate din cele 371 valide din numărul total de 380, ceea ce a constituit un mare success în condiţiile în care PCM deţinea întreaga putere în stat. În realitate, influenţa acestora în Sovietul Suprem era mult mai mare, ceea ce a permis FPM, în faza de început a activităţii Sovietului, să adopte o serie de legi şi hotărâri orientate spre democratizarea sociatăţii, desprinderea de Uniunea Sovietică şi afirmarea valorilor naţionale. Interesante pentru acest studio sunt modificarea art. 6 şi 49 ale Constituţiei de la 10 mai 1990, garantând cetăţenilor drepzul “de a se asocia în partide politice şi organizaţii obşteşti”, să participle la elaborarea politicii şi la conducerea “treburilor de stat şi obşteşti”. La 17 septembrie 1991 acelaşi Soviet Suprem a adoptat “Legea privind partidele şi alte organizaţii obşteşti”, care reglementa “condiţiile şi principiile constituirii, funcţonării şi dezvoltării partidelor şi altor organizaţii social-politice”- o contribuţie importantă la crearea cadrului juridic necesar afirmării pluralismului politic în Republica Moldova. Evident că aceasta a stimulat, în continuare, apariţia şi instituţionalizarea partidelor politice care au îmbrăţişat, doctrinar, aproape tot ce a fost deocamdată inventat.

Primele alegeri parlamentare în R. Moldova “independentă” din 27 februarie 1994 au curmat elanul democratic şi naţional al teritoriului dintre Prut şi Nistru. Forţele care au încăput în Parlament au fost: Partidul Democrat Agrar din Moldova (PDAM) – 43,18% (56 de mandate); Blocul electoral Partidul Socialist şi Mişcarea “Unitate-Edinstvo” – 22% (28 de mandate); Blocul electoral “Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor” – 9,21% (11 mandate); Blocul electoral “Alianţa Frontului Popular Creştin Democrat” – 7,53% (9 mandate). Aceste alegeri au conturat existenţa în R.Moldova a unei stângi puternice promoscovite formată din PDAM (o creaţie nomenclaturistă şi de foşti preşedinţi de colhozuri) şi Blocul Socialiştilor şi “Unitate-Edinstvo” la care ne-am referit anterior. Pe de altă parte, o dreaptă (citeşte naţională) divizată şi nesemnificativă şi un centru inexistent.

Perioada care a urmat s-a caracterizat printr-o regrupare a forţelor şi apariţia unor noi partide pe eşichierul politic. Alegerile prezidenţiale din 1996 au constituit principalul factor care a impulsionat modificarea spectrului politic. La următoarele alegeri parlamentare din 22 martie 1998, la care s-au înscris 29 se blocuri şi partide precum şi 60 de candidaţi independenţi, voturile “parlamentare” s-au distribuit în felul următor: Partidul Comuniştilor (PCRM) – 30,0% (40 mandate); Blocul Convenţia Democratică (CDM) – 19,42% (26 mandate); Blocul Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (BPMDP) – 18,16% (24 mandate); Partidul Forţelor Democratice (PFD) – 8,84% (11 mandate). Astfel, PCRM revine în forţă pe scena politică a R.Moldova, după ce a fost readus în legalitate în septembrie 1993 cu concursul preşedintelui parlamentului de la acea vreme Petru Lucinschi. Coalizarea forţelor de centru-dreapta s-a soldat cu formarea la 21 aprilie 1998 a „Alianţei pentru Democraţie şi Reforme” (ADR), alianţă care deşi în primă fază a scos comuniştii de la guvernare nu a realizat nimic excepţional nici în plan intern nici în plan extern, iar „mâncărimea” din cadrul acesteia din urmă a dus la alegeri anticipate şi la venirea pe val a PCRM în 2001 cu 50,2% din voturi şi 71 de mandate în legislativul de la Chişinău.

Prin urmre, sistemul politic moldovenesc revine la unipolaritatea comunistă de altădată, iar această schimbare structurală a suscitat şi o reâmpărţire a valorii adăugate din R.Moldova. Nostalgia după „vremurile bune”şi aversiunea faţă de „democraţia” propusă de fostele guvernări au făcut ca alegătorii să susţină într-o astfel de măsură comuniştii. Atâta doar că comuniştii actuali au devenit rapid cei mai de seamă capitalişti, iar fiul preşedintelui Voronin, Oleg Voronin, devine foarte de curând cel mai bogat om din R.Moldova. Clanul Lucinschi, care avea un control cvasimonopolist asupra economiei modoveneşti, începe să fie strâmtorat de către clanul Voronin, iar cele mai importante sectoare ale economiei ca sectorul energetic, comerţul, sectorul agroalimentar şi construcţiile devin obiectul de dispută dintre „comercianţii” afiliaţi la o tabără sau alta. Cetăţenii, însă, aştepatau cu nerăbdare viitorul luminos promis de comunişti, care s-ar exprima de exemplu în pîine şi salam ieftin, sau doreau o revenire a „opoziţiei democratice” la putere care ar consolida în continuare democraţia moldovenească.

Pe lângă „realizările” social-politice, la care vom mai reveni, partidismul moldovenesc a avut de fiecare dată şi o ofertă externă, iar alegerile în R.Moldova au fost de fiecare dată nu politice ci geopolitice. Or, partidele politice au suplimentat sau înlocuit, în actuala conjunctură internaţională, trupele militare şi instrumentele de coerciţie economică. Astfel, în statele mici, gen R.Moldova, partidismul devine o adevărată industrie outsourcing care primeşte comenzi „de producţie” din afară. Susţinuţi de către Kremlin, comuniştii vin la putere în 2001 cu un program care prevedea aderarea R.Moldova la Uniunea „Rusia-Belarus”, oficializarea limbii ruse ca a doua limbă de stat şi chiar, dacă ar fi posibil, refacerea Uniunii Sovietice. Dinamica proceselor regionale, legate de reaşezarea geopolitică în zona Mării Negre şi de extinderea structurilor euro-atlantice până la Prut, dar şi redeşteptarea unei părţi din societatea moldovenească, a mai temperat din elanul comuniştilor. Astfel, la sfârşitul anului 2003 V.Voronin a supărat rău Moscova prin nesemnarea „planului Kozac” de transnistrizare a Basarabiei, după presiunile Occidentului. Supărarea Kremlinului şi revoluţiile colorate din Georgia şi Ucraina, în contextul în care atmosfera revoluţionară plana deasupra întregului spaţiu ex-sovietic, a condiţionat „reorientarea” strategică a preşedintelui Voronin în ajunul alegerilor parlamentare din 6 martie 2005. În campania electorală Voronin se bucura de vizitele lui T.Băsescu şi ale lui M.Saakaşvilli, iar Rusia cultiva alte forţe politice care să nu îndepărteze prea mult Chişinăul. Are loc concentrarea politică electorală în care o parte a opoziţiei formează Blocul electoral „Moldova Democrată” (BMD) care grupează laolaltă forţe politice („Alianţa Moldova Noastră”(AMN), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Social-Liberal (PSL)) cu doctrine diferite sub preşedenţia primarului Chişinăului S.Urechean şi cu scopul declarat de a răsturna guvernarea comunistă şi de a apropia R.Moldova de Uniunea Europeană. Atâta doar că postul naţional de televiziune din Rusia, ORT, la cam cultivat pe Urechean în campania electorală. În urma scrutinului au încăput în legislativ următoarele forţe politice: PCRM – 45,98% (56 mandate); BMD – 28,53% (34 mandate); PPCD – 9,07% (11 mandate). Rusia, dorind să-şi asigure poziţiile pregătea o contrarevoluţie prin intermediul ex-ministrului apărării Valeriu Pasat, care a eşuat. Prins între două valuri revoluţionare, PCRM a reuşit să canalizeze “elanul revoluţionar” într-o albie evoluţionistă, propunînd opoziţiei să adere la “Declaraţia cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene”. Votarea în unanimitate, în cadrul primei şedinţe a noii legislaturi, a Declaraţiei de “consens naţional”, inclusiv de cei care nu au recunoscut rezultatele alegerilor, a descalificat orice pretenţii ulterioare ale BMD de debarcare a PCRM prin blocarea procedurii de alegere a şefului statului de către Parlament (comuniştii nu aveau majoritatea alegerii preşedintelui) şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Dimpotrivă, evenimentele ulterioare, legate de alegerea şefului statului la care au participat PD-ul şi PSL-ul, desprinse de BMD, plus PPCD-ul şi distribuirea funcţiilor de conducere în organul legislativ s-au derulat în albia “consensului”, dar fără participarea fracţiunii Alianţei “Moldova Noastră”, condusă de S. Urechean, după destrămarea BMD. Apare noţiunea de „opoziţie constructivă” în vocabularul politic al comuniştilor, cu referire la cele trei partide care l-au votat pe Voronin, la 4 aprilie 2005, în funcţia de şef al statului. Doar PSL-ul a avut ulterior curajul să susţină că a făcut o greşeală votând actualul şef al statului.

Viaţa politică fiind într-o continuă dinamică s-a schimbat şi în Republica Moldova. Alegerile locale din 2007 au constituit primul mare eşec al comuniştilor când au obţinut majoritatea în consiliile raionale doar din 11 raioane din totalul de 32 şi n-au reuşit să preia controlul asupra primăriei capitalei. Brusc, Consiliul Municipal din Chişinău a crescut în importanţă şi atenţia alegătorilor s-a focalizat asupra acestei structuri unde comuniştii au luat doar 16 mandate din totalul de 51. Partidul Liberal (PL) al cărui reprezentant este primarul Dorin Chirtoacă, având 11 consilieri a reuşit, după câteva luni de dezbateri, să coalizeze o parte a partidelor de opoziţie şi să formeze o majoritate în Consiliu. Alianţa nu funcţionează, însă, cum şi-ar fi dorit mulţi alegători, pentru că se dă o luptă pentru liderism în rândurile opoziţiei, iar „granzii politici” ca S.Urechean, D.Braghiş, I.Roşca, D.Diacov, ş.a. nu se complac în situaţia de a-l urma pe tânărul primar Chirtoacă şi pe unchiul acestuia M.Ghimpu în lupta cu „bestia comunistă”, mai ales că succesul PL-ului a fost doar în capitală nu şi în teritorii. Sau poate cineva face jocul comuniştilor! Cert este că degringolada opoziţiei actuale este la mâna PCRM-ului, care aminteşte electoratului de fosta ADR. Fuziunile care au avut loc recent între Partidul Social Democrat (PSD) condus de E.Muşuc şi Partidul Democraţiei Sociale (PDS) condus de D.Braghiş şi a PD-ului lui D.DIacov cu PSL-ul condus de O.Serebrian nu au consolidat centrul politic şi nu sunt o forţă alternativă PCRM-ului. Desprins de PD, grupul în frunte cu V.Filat a stat la baza creării Partidului Liberal Democrat(PLD), iar grupul dnei V.Pavlicenco, desprins de la AMN, care a creat Partidul Naţional Liberal (PNL) au îmbogăţit şi mai mult spectrul liberal care conţine cca opt formaţiuni social-politice.

Comuniştii, în schimb, au înţeles lecţia alegerilor locale. Plus că revoluţia cu iz occidental poate oricând să reizbucnească, iar, pe de altă parte, „Mandela de la Moscova” adică Pasat, poate oricând să fie paraşutat în ţară! Astfel, de la un timp, Voronin jură din nou credinţă Kremlinului (dacă a încetat să o facă vreodată) şi nu trebuie, în acest context, să ne surprindă repetatele declaraţii absurde la adresa României. Acesta este doar un test de credinţă! Oricum, jocul a început şi acuzaţiile la adresa Bucureştiului se vor intensifica în perioada următoare, iar în plan intern au votat în prima lectură legea care interzice persoanelor cu dublă cetăţenie (citeşte română) să candideze la funcţiile publice. Este în legislativ deja un proiect care ridică pragul electoral şi interzice blocurile preelectorale (curat ca în Rusia!). Voronin a dat indicaţie Serviciului de Informaţii şi Securitate să urmărească finanţarea externă a partidelor politice, iar speakerul M.Lupu susţine că sectorul asociativ trebuie finanţat doar de către stat.

Cu siguranţă anul politic 2008 va aduce încă multe surprize, despre care vom mai scri în această rubrică. Şi tot cert este că alegerea din 2009 va fi din nou una geopolitică, în contextul continuiei dinamici regionale. Dar dacă astfel stau lucrurile, care va fi reacţia Occidentului şi a României şi ce vor întrprinde partidele politice de opoziţie? Şi când te gândeşti că foarte mulţi lideri ai actualei opoziţii au biografii dubioase şi fac cam des naveta la Moscova…

Partidismul moldovenesc și conjunctura regională Reviewed by on . Liberalizarea vieţii politice din URSS, alimentată de politica gorbaciovistă şi conjunctura internaţională, a declanşat, la sf. anilor 80 ai secolului trecut, o Liberalizarea vieţii politice din URSS, alimentată de politica gorbaciovistă şi conjunctura internaţională, a declanşat, la sf. anilor 80 ai secolului trecut, o Rating: 0

Lasă un comentariu

scroll to top