bilunar al revistei SCARA - revista de oceanografie ortodoxă

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License.
Autori
Mihai Andrei ALDEA
Ca să ne ferim de pierderea de vreme, pentru a înţelege noul „Cod Penal” am folosit materialele puse la îndemână chiar de Guvern, adică „Expunere de motive – Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului.doc” şi respectiv „Proiectul Legii privind Codul Penal – forma transmisă Parlamentului.doc”. Acest lucru ne apără de vorbele în vânt pe care chiar oameni de bună-credinţă le-au purtat de colo-colo, atât în viaţa de toate zilele cât şi pe internet şi pe alte mijloace media.
Furtul e un fleac, violul e mai puţin ca furtul din vechiul Cod Penal, mii şi mii de infractori vor fi eliberaţi înainte de termen – doar câteva cadouri făcute României de noul Cod Penal.
Articolele de la 227 la 230 din noul Cod Penal se ocupă de definirea şi pedepsirea furtului. Trebuie să le citeşti de câteva ori ca să îţi crezi ochilor. Deşi este prevăzut în Codul Penal şi, teoretic, este infracţiune, practic prin prevederile articolelor amintite furtul „obişnuit” devine o contravenţie. Desigur, există dosarul penal, cu urmările lui. Dar hoţilor adevăraţi nu le pasă de acest dosar, ci de timpul petrecut în închisoare. Ori acesta este mai mult o vacanţă: între şase luni şi trei ani. De necrezut? Doar o clipă! Pedeapsa este între şase luni şi trei ani sau... amendă! Da, amendă pentru furt, în loc de pedeapsa cu închisoare. Exact ca la actele de contravenţie! Acestea sunt, mai exact, prevederile Articolului 227.
