Home » Eveniment » Trei noțiuni: erou/martir/victimă. Câteva considerații
Trei noțiuni: erou/martir/victimă. Câteva considerații

Trei noțiuni: erou/martir/victimă. Câteva considerații

februarie 29, 2012 5:10 pm by: Category: Eveniment, Istorie, Raportul orbului Leave a comment A+ / A-

Raportul Orbului XLII

Citim DEX-ul din 1998:

„ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. ♦ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai înaltă distincţie în Republica Socialistă România; persoană care a primit această distincţie. ♦ Ostaş căzut pe câmpul de luptă. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenţia asupra sa. 3. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate şi o fiinţă pământeană, înzestrată cu puteri supraomeneşti sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite. – Din fr. héros, lat. Heros”.

Nu discutăm cât de corectă este această definiţie, trebuie însă să facem o mică observaţie referitor la conţinutul semantic al acestei noţiuni. Eroul trebuie să conţină în definiţia sa şi sensul de exemplar, de model. Aşadar eroul este un „model”, un „exemplu”. Extinderea, prin folosire defectuoasă, a dus la apariţia sintagmei de „erou negativ” – este vorba despre o deteriorare, prin lărgirea sensului, deoarece erou, are şi caracteristica de bun, de sumă a virtuţilor, într-un anumit context, pe care am putea să-l numim sistem -, ceea ce este probabil o înlocuire a sintagmei „personaj negativ”, şi se bazează chiar pe această caracteristică despre care vorbim, de „exemplu”, sau „model”. Că vine din limba franceză este fără îndoială o aiureală, asupra căreia nu are rost să stăruim aici şi acum.

Trecem mai departe. Aşadar, eroul este o persoană care se distinge prin vitejie şi curaj – în luptă, război -, care atrage atenţia asupra ei la un moment dat, într-o anumită împrejurare, care devine personaj principal tot atunci şi care are un caracter supranatural, sau supraomenesc – prin care trăsături se deosebeşte de ceilalţi semeni; cu distincţie sau fără. Împrejurările în care ne întâlnim cu eroii sunt cele enunţate mai sus: în război, în încercări grele, în muncă, în opera literară etc.

Ceea ce ne-a determinat să ne oprim asupra acestei noţiuni este faptul că, întrega viaţă ne este înconjurată de tot felul de eroi – pe de-o parte, iar pe de alta, că sensul iniţial a fost atât de dat la o parte, sub presiunea limbii vorbite şi scrise din ultimele decenii – şi ca urmare sensurile căpătate sunt atât de depărtate de cel propriu, iniţial – încât merită atenţie ca fenomen.

Împrejurarea, care ni se pare că poate fi „cap de pod” în aceste rânduri, este plasată temporal în perioada începutului de secol al XIX-lea, când poate fi urmărită o adevărată pasiune pentru eroi.

Vom observa cele două aspecte care ni se par mai importante şi care s-au petrecut oarecum în acelaşi timp.

Primul este căutarea eroilor care legitimează existenţa în istorie a statelor care tocmai îşi căutau identităţi noi sau îşi schimbau identităţile, sub presiunea noii ordini europene, dictată de revoluţia franceză. Fenomen despre care putem spune că este general european, şi care – după cum am menţionat deja – are ca intenţie „descoperirea” originilor (fireşte că noilor origini, care să depărteze istoria de ceea ce de atunci se numeşte „evul mediu”, atât de „întunecat” în întreaga Europă) fiecărui stat, sau a fondării fiecărui stat european – aşadar este vorba despre eroi fondatori: Cid, Rolland, Igor, Boewulf, Siegfried şamd.

Cel de-al doilea fenomen se referă la cinstirea „eroilor neamului”. Aici intenţionam să ajungem, fiindcă acesta este punctul foarte important pentru textul de faţă.

Fie că este vorba despre eroii din Războiul de independenţă, din primul război mondial sau, mai târziu, din cel de-al doilea război mondial – în România s-a instaurat „cultul eroilor”. Sub formă de fundaţie, condusă de însăşi regina, sub diferite alte forme de cinstire a eroilor „neamului”. S-au construit monumente cu vulturi în diferite variante, cu soldaţi cu baionete şcl în mâini, cu care alegorice şi alegorii butaforice de bronz, marmură, piatră sau alte materiale – în sate şi în oraşe -, s-au ridicat mausolee, s-au bătut medalii şi distincţii spre aceiaşi cinstire. Şi, fireşte, spre aducerea aminte a vitejiei înaintaşilor, care are rolul de mobilizare pentru contemporani. Lucrurile par fireşti, dacă nu lăudabile de-a binelea. Numai că, unul dintre cuvintele pe care îl găsim de multe ori în sintagma de mai sus – anume „neamului” – este nodul, pe care ne propunem să-l desfacem.

Mai întâi trebuie spus că nu poate exista un cult al „eroilor” – şi atât. Fiindcă se pune întrebarea, „ai cui sunt eroii?”; sau: „ce fel de eroi”. Faptul că aceste întrebări nu se pun în mod automat astăzi, vine din propagarea unui tip universal de erou – este eroul omenirii, cel care salvează lumea, toată lumea. Există o mulţime de „eroul universal”, care este cel mai bun dintre toţi bunii universului şi pe care – ca urmare – îl şi salvează de tare multe ori. Aceasta este tema centrală a tuturor filmelor cu război şi a celor mai multe dintre jocurile cu arme de foc. Mesajul, la fel de universal, este că şi tu poţi deveni eroul universal, că – iată! – există modelul deplin al eroului planetar. Depăşim foarte relaxaţi această propagandă puerilă, care nu cred că poate nu poate interesa decât pe cei de la nivelul jocurilor pentru 8-10 ani.

Revenind la eroii neamului şi la cultul aferent. Dacă conducerea statului român – cu regele în frunte – au înţeles că eroii trebuie cinstiţi cum se cuvine, acesta este un lucru bun. Dar tocmai aici este nodul. Eroii, pentru noi, românii, popor ortodox sunt cei care trăiesc şi mor exemplar, pentru felul nostru de a fi. Eroul neamului românesc este fără îndoială cel care trăieşte sau/şi moare întru neamul românesc. Cu alte cuvinte cei care au luptat pentru neamul românesc, cu arma în mână asumându-şi faptul că lupta lor este spre apărarea neamului drept măritor creştin, aceia sunt eroi ai neamului românesc. Tocmai aici stă şi importanţa faptului că românii nu au purtat decât războaie de apărare şi de cele mai multe ori de apărare în faţa invaziei străinilor de dreapta credinţă. Aici stă valoarea acestui lucru şi de aici avem în calendar sfinţi foşti – în lumea aceasta – domnitori ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei, fiindcă ei erau dreptmăritori creştini, iar lupta lor era de apărare a poporului care era purtătorul acestei credinţe în Hristos, poporul care nu era altceva decât Biserica al cărei cap este Hristos. Observaţi că în acest caz nu se poate justifica nici un alt fel de război, nici un alt fel de luptă.

Doar că problema nu se încheie aici, fiindcă aceia despre care vorbim noi sunt şi mărturisitori, martiri sau mucenici. Aici stă rezolvarea: pentru români, eroi ai neamului sunt martirii, mărturisitorii, mucenicii, care poartă dacă este nevoie arma întru apărarea credinţei şi a neamului, şi care, asumat îşi asumă suferinţa – suferinţă, care în acest caz, se numeşte jertfă.

Astfel că despre „cultul eroilor neamului” nu se poate vorbi la români decât în interiorul Bisericii. Acesta este motivul pentru care cei care luptă aiurea prin Afganistan sau Irak – sau oriunde în lume – nu sunt eroi; şi în nici un caz ai românilor. Pentru că ei, la fel cu mulţi alţii nu au nici o legătură cu românii, iar ce fac ei, deasemenea – nimeni nu mărturiseşte aici altceva decât marea nevoie de bani sau de poziţie în sistem sau de multe alte lucruri care nu au a face cu mărturisirea drepteicredinţe. Ei sunt pur şi simplu mercenari – adică nişte oameni care ucid pe bani, în interiorul unui sistem cu totul străin de credinţa şi neamul lor. Nu e nimic desuet şi nici depăşit în ceea ce citiţi în acest moment. Pur şi simplu acestea sunt lucruri valabile de la începutul lumii şi vor fi cu siguranţă până la sfârşitul lumii, chiar dacă momentul „acum” nouă ni se pare a fi cu totul special. Doar ni se pare.

Trebuie observat că acest cult al eroilor a convenit foarte mult şi comuniştilor – o altă continuitate! -, care l-au preluat şi l-au exploatat la maxim. Doar nu era să vorbească regele românilor – catolici fiind cu toţii, adică urâtori de Hristos – sau comuniştii despre Hristos, martiri, mărturisitori sau mucenici! Erau aceleaşi sintagme cu „nemurirea”, cu „slava veşnică” a eroilor, care „şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă” pentru „noi” şamd. De ce, oare? Pentru că tocmai aceste sintagme – şi multe altele de acest fel – ne îndepărtau de ceea ce ne era cel mai de preţ. În realitate Biserica, la fiecare Sfântă Liturghie, pomeneşte eroii neamului românesc, cum pomeneşte şi oastea – dar „cea iubitoare de Hristos” – şi pe conducătorii satelor, oraşelor şi ai Ţării – dar tot „iubitori de Hristos”; îi pomeneşte pe cei care au murit pentru credinţa neamului nostru, întru slava lui Dumnezeu. Iată care sunt eroii neamului românesc. Şi atunci, ce nevoie avem noi de „cultul eroilor”? şi ce nevoie avem de eroii universali? E adevărat că şi noi suntem universali, dar tocmai prin Hristos. Iată ce nu poate intra niciodată, ce nu poate trece nicicum prin urechile minţilor şi sufletelor urâtorilor de Hristos şi de români! De fapt, şi acum este acelaşi lucru, numai că are o înfăţişare cu mult mai meschină – poate vom vorbi şi despre acest lucru, în alt raport.

În final, pentru divertisment, să punem faţă în faţă două definiţii din acelaşi Dicţionar Explicativ al Limbii Române (?), definiţii care vădesc modul în care Academia Română (?) „îşi face treaba”, adică cum denaturează sensurile cuvintelor, desigur, pentru a fi foarte – cel mai – corectă politic. Sunt două cuvinte care în capul Academiei au cam acelaşi înţeles. Dacă există un înţeles, şi desigur că există, acesta este că cei care se ocupă de dicţionarele românilor se pot evidenţia – de data aceasta, noi am propune, cu distincţie de erou în lupta socialistă – împotriva românilor. Este vorba despre cuvintele „martir” şi „victimă” şi de aceiaşi origine franceză, care ne binedispune, din nou.

Iată-le:

MARTÍR, -Ă, martiri, -e s.m., s.f. Persoană care a avut de îndurat suferinţe, chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale. ♦ Spec. Mucenic (al bisericii). ♦ P. gener. Persoană care îndură persecuţii, un tratament inuman, bătaie etc. – Din fr. martyr.

Sursa: DEX ’98

VÍCTIMĂ, victime, s.f. 1. Persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societăţii, din cauza propriilor greşeli etc. 2. Persoană care suferă de pe urma unei întâmplări nenorocite (boală, accident, jaf, crimă etc.). 3.(În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima. Sursa: DEX ’98

Poate vom reveni asupra subiectului. Ar trebui.

Trei noțiuni: erou/martir/victimă. Câteva considerații Reviewed by on . Raportul Orbului XLII Citim DEX-ul din 1998: „ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie d Raportul Orbului XLII Citim DEX-ul din 1998: „ERÓU, eroi, s.m. 1. Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie d Rating: 0

About Mugur Vasiliu

Mugur Vasiliu (n. Bacău, 9 martie 1965 - d. București, 28 mai 2017) Biografie Facultatea de Litere, secţia română-engleză, Universitatea din Bucureşti, promoţia 1991; Doctorand al Universităţii din Bucureşti, Catedra de literatură - specializarea Ştiinţe filologice, cu lucrarea “Prolegomene la o nouă hermeneutică a textului folcloric” 1991-Muzeul Ţăranului Român, secţia de cercetare ştiinţifică în antropologie culturală; 1998-Guvernul României, Departamentul Informaţiilor Publice, Subsecretariatul de Stat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni; 1999-Guvernul României, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni; 1999-Ministerul Învăţământului “ Centrul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, Departamentul de Cercetare şi Documentare; 2001-Editura Christiana; 2001-Radio România Tineret; 2002-Editura SCARA; 2003-B1 TV; 2003-Universitatea din Bucureşti, Facultatea de litere “ Cursul de Comunicare interculturală “ Folclor; 2004-Universitatea din Bucureşti, Facultatea de litere “ Cursul de Comunicare interculturală “ Folclor. Funcţii deţinute: Cercetător ştiinţific în antropologie culturală în cadrul Muzeului Ţăranului Român; Director al revistei ”Scara” editată de Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie; Subsecretar de stat Guvernul României, Departamentul Informaţiilor Publice; Secretar de stat Guvernul României, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare; Director de studii Centrul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Departamentul de Cercetare şi Documentare; Director al întâlnirii românilor de pretutindeni, Sibiu 2000 “ ROMFEST 2000; Director de editură - Editura Christiana; Realizator al emisiunii săptămânale radio (în direct) “ Moralia; Realizator al emisiunii săptămânale de cultură (în direct) “ 100 DE MINUTE PE CALEA VICTORIEI “ B1 TV. Activităţi în cadrul Muzeului Ţăranului Român: Cercetări de teren:- Săpânţa, Maramureş, 1991, 1992 - Mănăstirea Putna, 1992 - Mănăstirea Râmeţ, 1992 - Mănăstirea Horezu, 1992 - Scheii Braşovului, 1993 - Bărăgan, Ialomiţa-Constanţa, 1993 - Dobroteşti, Teleorman, 1992, 1993, 1994 - Brăneşti, Ilfov, 1994, 1995 - Liteni, Suceava, 1995 - Pietroasele, Buzău, 1995, 1996 - Tescani, Bacău, 1996, 1997 - Plopşor, 1997 Expoziţii - “Crucea” “ expoziţia permanentă a muzeului - Expoziţia “Crucea “ semn şi materie”, Paris, 1994 Activităţi în cadrul Guvernului României: Elaborarea si editarea celor 10 Programe de acţiune pentru fluidizarea relaţiilor statului român cu comunităţile româneşti din lume; Elaborarea unei strategii coerente de colaborare şi conlucrare cu românii din lume “ Întru apărarea comunităţilor româneşti din lume; Elaborarea Hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Peste Hotare; Înfiinţarea Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Peste Hotare; Vicepreşedinte al Subcomisiei pentru minorităţi la Tratativele de la Budapesta 1998, în a doua sesiune a Comisiei Mixte Bilaterale Româno-Maghiare; Elaborarea şi popularizarea în mediile politice şi administrative româneşti a unei prezentări a situaţiei reale a comunităţilor româneşti din Ungaria “ Raport privind situatia comunităţii româneşti din Ungaria; Organizarea primei întâlniri a celor mai importanţi jurnalişti din România şi Basarabia, la Chişinău - decembrie 1998. Colaborări în publicistică: “Glasul” ” ziarul Ligii studenţilor, 1991; Monografia ”Dobroteşti, un sat din Teleorman”; Volumul ”Picu Pătruţ”; Revista Muzeului Ţăranului Român, ”Rosturi”, 1992; “Scara “ revista de oceanografie ortodoxă”, 1996; Cotidianul ”Flux”, din Basarabia, 1998-2004; “Curierul naţional”, 2004 Colaborări în domeniul filmului şi televiziunii: Televiziunea naţională “ 1990-1993 Fundaţia Arte Vizuale ” 1996, 1997 Pro TV “ 1995 Video Est “ 1997, 1998 B1 TV “ 2002,2003 Naţional TV “ 2004 “ realizatorul emisiunii TalkShok Filme Autor al filmelor documentare:”Mumele”, 1995; “Tonel şi Vieru sau despre rostul cântării”, 1996; “Lumea pe dos sau despre rostul carnavalului”, 1998 Distincţii Premii obţinute de filmul ”Tonel si Vieru”: Premiu de regie- Festivalul de film documentar Etnos, Bacău, 1996; Premiul CNC, Festivalul de film de la Tg. Mureş, 1996; Premiul Non Fiction- Festivalul de film de la Tg. Mures, 1996; Premiul British Council- Festivalul de film antropologic Sibiu, 1996; Premiul special al Uniunii Asociaţiilor Realizatorilor de Film din România, Festivalul Dakino- Bucureşti, 1997; Premiul Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziune, 1997; Selecţionări: Festivalul de la Gyor, Ungaria, 1997; Festivalul de film documentar Cinema du Reel- Paris, 1997 Lucrări publicate “Mihai Eminescu. Mărturie despre mine însumi”, 2002; ”Mâna Arhanghelului Mihail. Lecţia de anatomie teandrică”, 2002; ”Despre Zbor şi Moarte”, 2002 Activitate Membru fondator al Ligii Studenţilor din România, 1989-decembrie Membru fondator şi organizator al Pieţei Universităţii, aprilie-iunie 1990 Membru fondator al Mişcării pentru România, 1992 Membru fondator şi preşedintele Asociaţiei pentru cultură şi ortodoxie Directorul întâlnirii românilor de pretutindeni, ROMFEST 2000, Sibiu

Lasă un comentariu

scroll to top