Home » Eveniment special » Răspunsurile Mișcării Conservatoare
Răspunsurile Mișcării Conservatoare

Răspunsurile Mișcării Conservatoare

martie 20, 2010 9:44 am by: Category: Eveniment special Leave a comment A+ / A-

La întrebările: Cine şi de ce vrea puterea, Cine şi de ce vă minte sistematic, Cine şi de ce vă fură, Unde sunt vinovaţii, pentru iminenta prăbuşire a României?

Puterea politică este dorită, în continuare, de nemernicii care s-au instalat în fruntea ţării peste ruinele comunismului, dedându-se la jafuri inimaginabile şi trădând interesele naţionale. Culoarea politică a acestora nu mai are, de multă vreme, nici un fel de importanţă, deoarece, prin fire nevăzute, au generat o adevărată conspiraţie a răului, bazată pe cârdăşia de tip mafiot. Astfel, în decurs de numai optsprezece-nouăsprezece ani, lepra a cuprins toate domeniile de activitate, punând sub interdicţie orice posibilă încercare de a îndrepta lucrurile înainte de a fi prea târziu… Cel puţin, aşa speră adunătura care se autointitulează “clasă politică”. Este de la sine înţeles că vor să-şi justifice, pe mai departe, puterea obţinută prin votul românilor pentru a-şi continua nestingheriţi viaţa de lux deşănţat realizată prin munca unui popor prea mult batjocorit.

Fii şi nepoţii potentaţilor comunişti de ieri, vopsiţi în culori democratice şi, neapărat, capitaliste, au devenit maeştri ai prezentării negrului drept alb şi ai răului drept bine. După ce au pus stăpânire pe toate mijloacele de comunicare în masă, au trecut la otrăvirea conştiinţelor, oferind circul ieftin al unei Românii manelizate, călcând în picioare adevăratele valori şi făcându-i pe bieţii oameni, speriaţi cu noile stafii ce străbat lumea (OCCIDENTUL ŞI CAPITALISMUL), să creadă că jaful naţional este spre binele lor. În aceste condiţii, nici nu ne mai mirăm că milioane de români şi-au părăsit ţara, acceptând cele mai umile munci, numai şi numai pentru că, acasă la ei, nu-şi mai pot construi un viitor decent. Pătura superpusă, cum genial a definit-o Eminescu, vă minte, aşadar, cu neruşinare, pentru ca voi să nu vedeţi cum tot ceea ce caracterizează o naţiune se prăbuşeşte: teritoriul supus dezastrului ecologic prin tăierea sălbatică a pădurilor şi prin lipsa programelor de sistematizare; avuţia naţională furată de lepădături care şi-au pierdut orice legătură cu neamul din care se trag, dacă au avut-o vreodată; falsificarea continuă a istoriei naţionale înlocuite cu studii alternative ale unor pseudosavanţi (mai ieri, un astfel de ipochimen ne făcea să ne tragem din…cumani, justificând, asfel, pretenţiile teritoriale şi de autonomie ale unora); alterarea masiv mediatizată a limbii şi a valorilor culturale prin promovarea pornografiei; atacurile concentrate la adresa Bisericii Ortodoxe Române, în numele unui aşa-numit ecumenism. OPERAŢIUNEA DE INTOXICARE ÎN MASĂ ESTE DESFĂŞURATĂ, CU MIJLOACE ŞTIINŢIFICE, de creiere tocmite special şi plătite regeşte pentru asta. Doar aşa se explică faptul că o clică de literaţi, economişti, sociologi şi analişti fără conştiinţă se întrec în a-şi demonstra şi a ne demonstra câtă scârbă au faţă de tot ceea ce este românesc, în baza unui program extrem de bine structurat prin care ne vom pierde, dacă îl acceptăm, identitatea, devenind o masă înfometată şi amorfă, mai lesne de strunit.
La a treia întrebare, cine şi de ce vă fură, răspunsul este cunoscut de toată lumea. Până şi străinii îşi exprimă stupefacţia la contactul cu realitatea României de azi. Hoţii şi criminalii pot fi văzuţi la televizor, pot fi auziţi la radio, pot fi citiţi în ziare. Mai nou, străbat în hoardă şoselele şi drumurile ţării, chiar şi pe cele neasfaltate, pentru că au de îndeplinit corvoada nesuferită a campaniei electorale. Ei sun miniştrii şi parlamentarii, înalţii funcţionari ai statului, preşedinţii şi membrii consiliilor judeţene, primarii şi consilierii din comune, puterea şi opoziţia laolaltă, în balul infect al jocului de-a democraţia.
VINOVAŢII PENTRU CE NI SE ÎNTÂMPLĂ SUNT CEI DE DEASUPRA NOASTRĂ, PĂTURA SUPERPUSĂ, VI I-AM ARĂTAT, DEJA. A VENIT VREMEA SĂ SPUNEŢI NU, IAR PRIMA ACŢIUNE IMPORTANTĂ ESTE SĂ LE ARĂTAŢI CĂ NU ÎI MAI VREŢI, CĂ ÎI DISPREŢUIŢI. AŞADAR, NU VĂ PREZENTAŢI LA VOT, CĂCI NUMAI AŞA VOR VEDEA CĂ ÎI REPREZINTĂ PE ORICINE, NUMAI PE ROMÂNI NU. DACĂ VOI VREŢI, PRĂBUŞIREA LOR VA FI MULT MAI APROAPE!
Răspunsurile Mișcării Conservatoare Reviewed by on . La întrebările: Cine şi de ce vrea puterea, Cine şi de ce vă minte sistematic, Cine şi de ce vă fură, Unde sunt vinovaţii, pentru iminenta prăbuşire a României? La întrebările: Cine şi de ce vrea puterea, Cine şi de ce vă minte sistematic, Cine şi de ce vă fură, Unde sunt vinovaţii, pentru iminenta prăbuşire a României? Rating: 0

About Biroul de presă al Mișcării Conservatoare

Related Posts

Lasă un comentariu

scroll to top