web analytics
Home » Arhiva AXA anul III » Axa 41 » Războiul Istoriei Literaturii Române împotriva lui Radu Gyr: cei trei antihriști
Războiul Istoriei Literaturii Române împotriva lui Radu Gyr: cei trei antihriști

Războiul Istoriei Literaturii Române împotriva lui Radu Gyr: cei trei antihriști

iunie 16, 2010 3:23 pm by: Category: Axa 41, Râpa robilor Leave a comment A+ / A-

CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Citică literară (şi artistică) = ramură a ştiinţei literaturii care analizează, interpretează, apreciază şi orientează fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei concepţii estetice.

Critică în numele cui? De aparenţele şi minciunile sistemului oficial ne-am săturat! A venit timpul ca noi, tinerii, să vedem cum ne sunt atacate icoanele, cum ne sunt atacaţi sfinţii. Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă (Ioan 7:24). Trecând din nou peste stângăcia tinereţii noastre, vom căuta să facem judecată dreaptă, critică literară în numele lui Hristos! Gyrul ne-a dat girul să pornim la luptă şi să îi apărăm icoana vie şi numele, pe care, mai nou, îl pomenim ca Sf. Radu Melodul. Smerenia lui a devenit lucrătoare şi astfel nu a fost atacat în critica oficială la fel de mult precum fratele său de cruce, Nichifor Crainic. Cu toate acestea, atacul există şi îl vom scoate la iveală!

Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume. (1 Ioan 4:3)

În articolul precedent am atacat critica oficială comunistă şi neo-comunistă pentru războiul său împotriva iubitului nostru Nichifor Crainic. Să nu fim înţeleşi greşit: nu suntem împotriva criticii ca ramură a literaturii. Suntem împotriva criticii literare care nu îl are ca reper critic pe Hristos. După cum am văzut, critica oficială reprezentată de Eugen Lovinescu, George Călinescu şi Nicolae Manolescu este dacă nu atee, atunci este cel puţin eretică.

Tineri întru Domnul, este ceasul de pe urmă, şi precum aţi auzit că vine antihrist, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat; de aici cunoaştem noi că este ceasul de pe urmă. (1 Ioan 2:18) Astfel, cei trei critici oficiali se înfăţişează ca purtători ai duhului lui antihrist, antihrişti ai istoriei literaturii române, lupi în haină de miel, unul fiind mai periculos decât altul: Lovinescu vine cu ispita europenismului anti-naţional şi anti-ortodox şi a reînvierii raţionalismului maiorescian, stârpit din Junimea de cuviosul Simion Mehedinţi, Călinescu se face apostol al marxismului criminal şi urmăreşte o „îmbunătăţire” a Ortodoxiei prin comunizarea Sa, iar Nicolae Manolescu critică orice atitudine ortodoxă, dar le laudă şi le susţine pe cele catolice sau heterodoxe, devenind unealta ecumenismului eretic. Toţi, ucigaşi de Hristos. Cum spune şi Ioan Ianolide: „Antihristul este ucigaşul lui Hristos”, care ne avertizează că Cine nu este cu Mine este împotriva Mea (Matei 12:30). Concluzia: critica oficială este împotriva lui Hristos, deci antihristică!

Primul antihrist: Eugen Lovinescu

Eugen Lovinescu scrie despre Gyr că acesta „afirmă un tradiţionalism regional teoretic şi o putinţă de a se scoborî în folclor, în basm, în legendă, de a se hrăni dintr-o sevă autohtonă”, o putinţă pe care nu o are Eugen Lovinescu, fiind posedat de diavolul european, dar care poate o tânjeşte cu ură şi invidie în adâncul sufletului său înecat în raţionalism ateu. Ortodoxă de două mii de ani, seva autohtonă din care se hrăneşte Radu Gyr este apa de la fântâna lui Iacov şi hrana pe care Hristos o dă ucenicilor Săi. Lovinescu se comportă ca femeia samarineancă doar când întreabă: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. (Ioan 4:9) Dar nu vrea să bea din apa vie şi nematerialnică pe care i-o oferă Hristos. Decât să facă voia lui Dumnezeu, preferă precum iudeii, să îl urască pe mărturisitorul Radu Gyr care se hrăneşte cu mâncarea arătată de Mântuitorul apostolilor, despre care spune că aceasta este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui (Ioan 4:34). Şi cum nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui şi nu putem să slujim lui Dumnezeu şi lui mamona (Matei 6:24), ne este foarte clar faptul că Eugen Lovinescu slujeşte lui mamona, din moment ce nu slujeşte lui Dumnezeu.

Pentru mărturisirea lui Hristos în poezia lui Gyr, Lovinescu nu poate spune decât că „ceea ce-i lipseşte acestui temperament vehement şi ciclic e disciplina artei sale, măsura; facilitatea, pe care i-o dă o virtuozitate verbală, fără frâna gustului, se transformă în erupţie şi prolixitate.” Temperamentul vehement, erupţia şi prolixitatea sunt deci pentru Eugen Lovinescu elementele de bază ale unei mărtuisirii ortodoxe.

Şi o ultimă remarcă stilistică din partea antihristului: „Acum, în urmă, poetul pare totuşi a fi scăpat întrucâtva de gongorismul şi alegorismul didactic al primelor sale încercări lirice”, apărută ca replică la popularitatea de care începuse să se bucure Radu Gyr în manualele de literatură română, fiind unul din autorii incluşi în majoritatea manualelor de literatură română interbelice.

La început, înainte de a arunca cu veninul urii sale satanice de inspiraţie maioresciano-atee în Radu Gyr, spune despre el că este „cel mai activ şi mai plin de conştiinţă oltenească”, ca şi cum dacă „cel mai plin de conştiinţă oltenească” este un ratat în viziunea lovinesciană, toţi oltenii sunt nişte rataţi. Şi iată că aşa am aflat de unde a început programul de marginalizare al oltenilor prin „bancuri cu olteni” şi … Istoria literaturii române contemporane după Eugen Lovinescu.

Al doilea antihrist: marxistul George Călinescu

Despre crezul marelui marxist George Călinescu ştim din războiul său împotriva lui Nichifor Crainic. Ca de obicei, anticipează metodele lui Roller, iar acum omite perioada de glorie a lui Radu Gyr. El nu face referire decât la începuturile sale poetice pe care le atribuie simbolismului şi unei imitaţii de Elena Farago, afirmaţie bazată pe faptul că în timpul liceului, la Craiova, Radu Gyr frecventa cercul literar al poetei.

La Călinescu, versurile pline de Ortodoxie şi de Neam ale lui Gyr conţin „abstracţiuni subliniate, într-o compoziţie dezlânată, interminabilă, gata de a luneca pe panta preţiozităţii”. Mărturisirea lui Hristos nu este dezlânată, dar interminabilă este!

Elevul lui Marx ne transmite şocat că a găsit „o remarcabilă lirică chinuitoare”, „tăind nemilos în acest morman de crăci”. Vă daţi seama ce ni se bagă pe gât la şcoală? Că Radu Gyr este un „morman de crăci”! „Remarcabila lirică chinuitoare” este sabia Arhanghelului Mihail, întrupată în poezia lui Radu Gyr şi care vine, precum Arhanghelul răzbunător, să se certe cu diavolul pe dreptul lui Hristos la un loc în literatură, precum Arhanghelul Mihail s-a certat pentru trupul lui Moise. „Mormanul de crăci” este pentru Călinescu dogmatica, liturgica şi istoria ortodoxă, materii pe care după cum am observat, în războiul istoriei literaturii române împotriva lui Nichifor Crainic, că George Călinescu nu le stăpâneşte, făcând pe teologul şi căzând în erezie.

La final Călinescu este invidios că Radu Gyr „scrie abundent” şi îl acuză că face asta „acum cu infiltraţii argheziene, făcând abuz de vociferaţie” şi regăsim acel clişeu heterodox care acuză marii mărturisitori de panteism, clişeu folosit şi de antihristul Călinescu când spune despre Gyr că acesta „pillatizează, exuberând panteistic”.

Nicolae Manonescu: al treilea antihrist?

La orizontul criticii literare contemporane se înfăţişează Nicolae Manolescu. Dacă a reuşit să îl detracteze pe Crainic în mai multe pagini, despre Radu Gyr nu spune prea multe. Îl face uitat, iar smerenia lui Gyr îşi face efectul: nu este la fel de atacat ca în istoriile lovinesciene şi călinesciene, dar este uitat, el, poetul care a însufleţit Aiudul şi miile de tineri şi intelectuali care l-au umplut. Desigur, pentru mărturisirea sa din lume, înainte de 1945, poetul este văzut ca un plagiator de „clişee poetice ortodoxiste” şi se râde de „concepţia tardivă” a tradiţionaliştilor care cred că Ortodoxia poate salva poezia naţională de înstrăinare.

Călinescu spunea în prefaţa la istoria sa „că literatura poate sluji drept cea mai clară hartă a poporului român”. De aceea avem noi o imagine aşa proastă asupra noastră ca popor? Că acceptăm ca oglindă istoria lui Călinescu plină de jegul ideologic al marxismului ateu? Manolescu mărturiseşte la un moment dat: „nu mă consider, în ce mă priveşte, decât unul dintre zecile de cartografi, silitor şi modest benedictin (mândru catolic – n.n.) al ideii că fiecare se cuvine judecat după ce a realizat, oricât de mare ar fi depărtarea la care se află harta lui de harta ideală pe care, în naivitatea lor, iubitorii de literatură o cred posibilă.” Aşa îl şi judecăm pe dl. Manolescu, după spusele dumisale, „după ce a realizat”: un război împotriva lui Radu Gyr şi a Generaţiei interbelice. Iar ideea că o hartă ideală a literaturii este imposibilă, este complet atee şi anarhistă. Nu are rigoarea ierarhică a Ortodoxiei care Îl pune pe Hristos deasupra tuturor, ca Arhetip. Harta literaturii române se face după următorul criteriu cartografic şi duhovnicesc: cu Hristos sau fără Hristos, ortodox şi românesc sau eretic şi anti-românesc. Dacă nu era închis Radu Gyr sau trăia mai mult, astăzi am fi citit Istoria critică a literaturii române după Radu Gyr, poate dintr-un manuscris ascuns de furia Securităţii în peretele de beton, îl loc să citim scrierile antihristice ale domnului Manolescu.

Criticul încearcă mai apoi să despartă calitatea poetului de comandant legionar de două aspecte fără de care nu ar fi putut fi un legionar desăvârşit, adică un bun român, Ortodoxia şi nostalgia pentru Basarabia românească, autorul susţinând că acesta a fost arestat doar pentru că a fost legionar. Dar ce înseamnă să fii legionar? Tot „fanatic”, „fascist”, „hitlerist”, „antisemit”, „xenofob”, „intolerant”? ÎPS Bartolomeu Anania, care l-a cunoscut îndeaproape şi l-a iubit pe Radu Gyr, ca pe un profesor ce era pentru toţi tinerii, mărturiseşte: „Mărturisesc însa că în Frăţia de Cruce din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.” (s.n.) Numai minciuni şi acuze la adresa Mişcării Legionare, cum spunea părintele Justin, doar pentru că „istoricii noştri mai vechi sau unii mai noi au avut grijă să denatureze adevărul. Au făcut-o cu un scop: generaţiile care le-au urmat (sau vor urma) să nu ştie adevărata istorie a românilor. Nu s-a scris „fără ură şi părtinire”, aşa cum ar trebui să o facă adevăraţii istorici.” Dacă o generaţie întreagă a fost electrizată de această credinţă puternică, de ce nu am fi şi noi? Dacă o generaţie întreagă a ajuns martirizată şi acum se află în sinaxare, de ce nu am urma şi noi acelaşi drum spre sfinţenie, urmând sfinţii contemporani, tineri ca noi şi cu aceleaşi idealuri? Asta şi dorim să facem!

Generaţia noastră merge spre mucenicie pe axa Horea – Tudor – Iancu – Codreanu – Moţa – Marin – Gyr – Nae Ionescu – Vulcănescu – Crainic – Mehedinţi – Gafencu – Ianolide – Oprişan – Felea – Stăniloaie – Gheorghe Calciu – Arsenie Papacioc – Justin Pârvu, nume care au făcut istoria modernă şi contemporană hristocentrică în jurul lor, nume care nu vor fi şterse niciodată din inimile noastre!

Vă daţi seama câte mijloace a folosit şi foloseşte oculta mondială care se închină la Beelzebut pentru a şterge sau a falsifica adevărul despre Generaţia interbelică? Cenzură, agenţi europeni sau sovietici, reviste de propagandă europeană sau sovietică, exterminare fizică, Securitatea şi multe alte mijloace satanice. Rodul lor: o generaţie de sfinţi, necunoscută tuturor, cu moaşte din care izvorăşte mir bine-mirositor, care ţipă la noi să ne trezim şi să îi cinstim, să ne punem ca scop comun „Învierea Neamului în Iisus Hristos”!

Trăim pentru aceeaşi credinţă pe care o afirma Radu Gyr la procesul intentat de puterea ocultă comunistă: „Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Nu aţi putut omorî Generaţia interbelică, nu veţi ucide nici sufletele noastre! Pentru că Mântuitorul ne-a zis că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18:20). Hristos este cu noi, în Biserica pe care nici porţile iadului nu o vor birui (Matei 16:18), în Biserica Ortodoxă! Şi precum Generaţia interbelică s-a adunat în numele lui Hristos, aşa ne adunăm şi noi după modelul profesorilor şi al sfinţilor noştri. Şi nu sunteţi voi în stare să omorâţi atâţia dintre noi, cât suntem noi în stare să murim pentru credinţa noastră! Generaţia interbelică trăieşte astăzi prin opera şi jertfa ei, sădită adânc în sufletele generaţiei noastre, generaţia neaşteptată, generaţia de după ’89, pe care aţi crezut că puteţi să o spălaţi pe creier şi să o subjugaţi satanei. Iată că pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria şi ale Sfinţilor Români din închisori nu se va întâmpla aceasta!

Pentru că noi credem în cuvintele mucenicului care viaţa pentru legea strămoşească şi-a pus zicând: „cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său nu va fi învins niciodată”, care acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, lui Dumnezeu neîncetat îi cântă: Aliluia!

Pentru că noi credem cu tărie în cuvintele altui mucenic, Constantin Oprişan:

„Să nu te-ntorci din cale cînd Duhul Rău te minte,

Căci vei rămîne pururi în a Sodomei carceri;

Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,

Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri!”

Pentru că Radu Gyr ne-a învăţat încăpăţânarea sfântă, care ne fereşte de lepădarea de Hristos şi ne dă putere de mărturisire, cu preţul vieţii, pe noua Golgotă a Neamului Românesc, prin poezia Îndemn la luptă:

Nu dor nici luptele pierdute,

nici rănile din piept nu dor,

cum dor acele braţe slute

care să lupte nu mai vor.

Atunci când inima ta cântă,

ce-nseamnă-n luptă-un braţ înfrânt,

ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă,

când te ridici c-un steag mai sfânt?

Înfrânt nu eşti atunci când sângeri

şi nici când ochii-n lacrimi ţi-s,

adevăratele înfrângeri

sunt renunţările la vis.

 

Iar noi nu reunţăm la vis, noi nu renunţăm la „o Ţară ca soarele sfânt de pe cer”!

Războiul Istoriei Literaturii Române împotriva lui Radu Gyr: cei trei antihriști Reviewed by on . CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Citică literară (şi artistică) CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciază calităţile şi defectele (unor oameni, stări, fapte, opere etc.). Citică literară (şi artistică) Rating: 0

About Silvian Emanuel Man

Lasă un comentariu

scroll to top