Home » Arhiva AXA anul IV » Axa 51 » Proorociile Apocalipsei
Proorociile Apocalipsei

Proorociile Apocalipsei

noiembrie 1, 2011 7:00 pm by: Category: Axa 51, Oglinda vremii Leave a comment A+ / A-

CAPITOLUL XVIII
AL DOILEA ÎNGER A ARĂTAT CĂDEREA BABILONULUI ŞI DESPRE GLASUL CE ZICEA SĂ FUGĂ DIN CETATE ŞI DESPRE PIEIREA CELOR FRUMOASE CÎŞTIGATE MAI ÎNAINTE

Stih 1: După acestea, am văzut alt înger pogorîndu-se din cer, avînd putere mare, şi pămîntul s-a luminat de slava lui.

Aici, se arată lumina şi strălucirea Sfintelor Puteri, care biruieşte cu multă măsură lumina şi strălucirea stelelor şi frumuseţea lor.

Stihurile 2, 3: Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: „A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urîte. Pentru că din vinul aprinderii curviei ei au băut toate neamurile.”

La fel s-a proorocit de către Isaia despre Babilon – cetatea Haldeilor, pe care au luat-o Chirus şi Perşii [în 539 înainte de Hristos, n. m.] – că se va umple de duhuri necurate şi de fiare sălbatice, pentru pustiirea ei cea desăvîrşită (Isaia 13:21, 22; 21:9). Căci fiarele şi dracii au obicei să umble prin locuri pustii după rînduiala lui Dumnezeu, Care îi izbăveşte pe oameni de bîntuiala lor, pe care o fac din pizmă. Dar în ce chip a adăpat Babilonul toate neamurile cu „vinul aprinderii curviei sale”? Pentru că a trimis daruri cetăţilor supuse lui, el fiind călcător de lege, şi puternicii cetăţii fiind vrăjmaşi adevărului şi dreptăţii.

Stih 3: „Şi împăraţii pămîntului s-au desfrînat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit.”

Şi – pentru că mulţimea bogăţiei ei este din nedreptate, ea întinzîndu-şi mîinile mai mult decît la cele de lipsă, şi mîndrindu-se şi alergînd spre dobînzi nedrepte – negustorii pămîntului au fost pricina cîştigului.

Stihurile 4, 5: Am auzit apoi alt glas din cer, zicînd: „Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi de păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei! Fiindcă păcatele ei au ajuns pînă la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.”

„Ieşiţi din ea, poporul Meu!”/ Aşa i s-a zis şi lui Lot în Sodoma: „Mîntuieşte-ţi sufletul tău!” (Facerea 19:17). Precum şi la Isaia: „Ieşiţi din ea, şi vă despărţiţi şi de cei necuraţi să nu vă atingeţi!” (Isaia 52:11). Şi zice aici că se cuvine a se despărţi de petrecerea şi de viaţa celor ce au fapte spurcate şi care în toate zilele Îl întărîtă pe Dumnezeu.

Stihurile 6, 7: „Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei! Cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori! Pe cît s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atîta daţi-i chin şi plîngere!”

„Daţi-i îndoit după faptele ei!”/ Acestea le zice fie către cei nevinovaţi – care au pătimit munci cumplite, şi au răbdat dureri şi au suferit cazne de la cei ce stăpîneau cetatea aceea – fie arată trecerea [poruncii] de la cei ce au pătimit strîmbătate către nişte Sfinte Puteri muncitoare, care, pentru dragostea lui Dumnezeu, au socotit necazurile suferite de fraţii [oameni] ca şi cum ar fi fost ale lor. Şi zice „pahar îndoit” fie pentru că păcătoşii şi călcătorii de lege se vor munci foarte greu şi aici, şi în veacul veacului viitor; fie pentru că sufletul şi trupul se vor munci împreună pentru faptele pe care le-au făcut împreună; fie pentru că păcatul va fi răsplătit nu numai prin munca cea din afară, ci şi prin aceea din lăuntru, care vine de la conştiinţa săvîrşirii lui. […]

Stih 7: „Fiindcă în inima ei zice: «Şed ca împărăteasă, şi văduvă nu sînt şi jale nu voi vedea nicidecum!»”

„Şi jale nu voi vedea!”/ Pentru că unii, care vieţuiesc în voie bună şi în odihnă şi n-au frica lui Dumnezeu, au obiceiul de a zice: „Nu mă voi clătina în veac.” Cuvînt pe care îl zice şi desfrînata.

[Iar Sfîntul Ambrozie adaugă: „«Fiindcă în inima ei zice: (…) Văduvă nu sînt şi jale nu voi vedea nicidecum!”/ Cetatea «Babilonului» nu este «văduvă» de bunurile vremelnice şi de lucrurile întru care se desfătează. Cei necredincioşi ştiu că, pentru fărădelegi, sînt vrednici de osîndă; dar îşi spun că nu vor vedea jale, înlăturînd amintirea morţii, ca să nu fie tulburaţi de tristeţea cugetului şi a minţii lor.”]

Stih 8: „Pentru aceea, într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte, şi tînguire şi foamete, şi focul o va arde de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel care o judecă.”

Zice „într-o singură zi” fie arătînd scurtimea vremii cînd sabia, şi pieirea, şi foametea şi plîngerea va veni peste ea, şi se va strica cu foc şi va arde; fie arată că va pătimi acestea în ziua proorocită. Căci, atunci cînd vrăjmaşii vor înconjura cetatea, vor fi de ajuns necazul şi muncile ce se vor aduce peste cei biruiţi şi loviţi cu moarte într-o singură zi. Căci Dumnezeu toate le poate, precum a-i mîntui pe cei ce fac voia Lui spre plăcere, tot aşa şi a-i munci pe cei ce greşesc fără pocăinţă.

Stihurile 9, 10: „Iar împăraţii pămîntului, care s-au desfrînat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, cînd vor vedea fumul focului în care arde. Stînd departe, de frica chinurilor ei şi zicînd: «Vai! Vai! cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!»”

În acest loc, prin „împăraţii pămîntului” socotesc că se înţeleg domnii şi ispravnicii pămîntului, precum zice Psalmistul despre Ierusalim: „Stătut-au aproape împăraţii pămîntului şi domnii s-au adunat la un loc” (Psalm 2:2) şi: „Căci iată împăraţii pămîntului s-au adunat” (Psalm 47:4). Şi zice că aceia – fiindcă au săvîrşit într-însa curvia, rătăcind de la poruncile lui Dumnezeu – vor plînge, văzînd sau auzind de arderea şi de pustiirea cetăţii acesteia şi înfricoşîndu-se de grabnica schimbare a ei, care se va face într-o clipeală de ochi.

Stihurile 11, 12: „Şi neguţătorii pămîntului plîng şi se tînguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor. Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie; tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ; şi marfă de aramă, şi de fier şi de marmoră.”

„Neguţătorii pămîntului vor plînge (…)”/ Cei ce se strică în boierii şi în desfătări, în negustoria ce este prisositoare şi în reaua agoniseală.
Stihurile 13, 14: „Şi scorţişoară şi balsam, mirodenii şi mir, tămîie şi vin, untdelemn şi făină de grîu curat, grîu şi vite, oi, cai şi căruţe, trupuri şi suflete de oameni. Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine, şi niciodată nu le vor mai găsi.”

Şi zice că nimeni nu va mai cumpăra acestea. Se cade să socotim noi că oamenii fac cîştig din cele de prisos, din desfătarea fără de măsură, şi din cai, din căruţe şi din robi. „(…) şi suflete de oameni (…)”/ Zice: Nu vei mai face negustorie cu sufletele oamenilor, robindu-i pe cei slobozi, nici nu vei mai avea desfătarea celor de demult, „luminate şi grase”.

[„Prin toate acestea – zice Sfîntul Ambrozie – se osîndeşte lăcomia şi iubirea de desfătări a «Babilonului». […] Lăcomia este împărăteasa lumii, iar fiica ei este iubirea de desfătări.”]

Stihurile 15-17: „Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe de frica chinurilor ei, plîngînd, şi tînguindu-se şi zicînd: «Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmîntată în vison, şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur, şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atîta bogăţie!» Şi toţi cîrmacii, şi toţi cei care plutesc pe mare, şi corăbierii şi toţi cîţi lucrează pe mare stăteau departe.”

„Vai, Vai! cetatea cea mare (…)”/ Aici, aduce înaintea ochilor patimile acestui Babilon şi, prin tînguirile pentru el, arată mărimea relelor şi ale necazurilor pe care le va pătimi cetatea care s-a mîndrit mai înainte în cîrmuirea împărăţiei.

Stihurile 18, 19: „Şi strigau, uitîndu-se la fumul focului în care ardea, şi ziceau: «Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare?» Şi îşi puneau ţărînă pe capetele lor şi strigau plîngînd, şi tînguindu-se şi zicînd: «Vai! Vai! cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei care ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!»”

„(…) care ţin corăbii pe mare (…)”/ După alt înţeles, „mare” s-a numit viaţa de acum, ce are multe valuri; iar negustorii înoată în ea ca nişte peşti şi sînt purtaţi de valurile lumeşti. Şi cetatea aceasta este vecină cu marea cea înţelegătoare şi ea va fi pricină de tînguire pentru pustiirea ei. Acestea le vor pătimi şi neguţătorii „Babilonului” de pretutindeni – care înseamnă „amestecare” (Facerea 11:9) – la sfîrşitul acestora ce se văd şi se vor tîngui fără de mîngîiere, despărţindu-se fără de voie de dulceţile vieţii acesteia şi fiind împunşi de conştiinţa faptelor lor.

[La acestea, Sfîntul Ambrozie adaugă: „Vor vedea «fumul focului», adică locul unde a fost «Babilonul», căci ei înşişi au fost «Babilonul». „(…) îşi puneau ţărînă pe cap (…)”/ Prin «cap», arată mintea; prin «ţărînă», arată păcatele. Deci, îşi acopereau mintea cu «ţărîna» păcatului.”]

Stih 20: „Veseleşte-te de ea, cerule; şi voi, sfinţilor; şi voi, Apostolilor; şi voi, Proorocilor, pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate în judecata pe care aţi avut-o cu ea!”

(Scolie: Adică pentru căderea Babilonului.)

Prin „cer”, se înţeleg ori îngerii, ori sfinţii ce locuiesc în el, împreună cu care li se porunceşte Apostolilor şi Proorocilor să se veselească, fiindcă au biruit în strîmbătăţi şi în defăimări. Sau, despre aceasta vorbesc strigînd cei junghiaţi peste tot pămîntul pentru Dumnezeu, din pricină că au ascultat cuvintele Lui. La fel au fost omorîţi Proorocii de către Evrei şi Apostolii de către păgîni, cărora mai vîrtos li s-a propovăduit cuvîntul [Evangheliei]. Şi ei se bucură nu pentru că le-ar părea bine de venirea necazurilor, ci avînd dorul aprins pentru tăierea păcatului, ca aceia ce sînt robi păcatului să dobîndească o muncă mai uşoară în veacul viitor prin aceste munci din parte.

[La acestea, Sfîntul Ambrozie are o tîlcuire mai scurtă: „Veseleşte-te de ea, cerule!”/ «Cerul» sînt îngerii. Prin «Apostoli», îi arată pe Părinţii Noului Testament, iar prin «Prooroci» pe Patriarhii Vechiului Testament. Aceştia se vor bucura în ziua Judecăţii, cînd se vor pedepsi păcatele şi toate relele.”]

Stihurile 21-24: Iar un înger puternic a ridicat o piatră, mare cît o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicînd: „Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla! Şi glasul celor care zic din ţiteră şi din gură, din flaut şi din trîmbiţă nu se va mai auzi de acum înainte; şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine, şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată! Şi niciodată lumina lămpii nu se va mai ivi în tine, şi glasul de mire şi de mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpînitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta. Şi s-a găsit în ea sînge de prooroci, şi de sfinţi şi sîngele tuturor celor înjunghiaţi pe pămînt”.

Cu aşa o pornire se va arunca „Babilonul, cetatea cea mare”, la fel cum se afundă piatra de moară în mare; aşa de grăbită va fi căderea „Babilonului”, încît nici urmă nu se va mai vedea din el. Căci aceasta însemnează lipsa şi stingerea lăutarilor şi a cîntăreţilor, căci cetatea aceasta a amăgit toate neamurile cu dulceaţa cîntărilor şi cu farmece otrăvitoare, şi a fost primitoare a sîngelui Proorocilor şi al Tuturor Sfinţilor. Toate acestea sînt închipuite de necredinciosul Babilon cel luat de Perşi, căci acolo e sîngele multor prinţi care au pătimit în el în osebite vremi, pînă acum, şi acesta pururea a fost bucuros să amăgească neamurile cu vrăji, şi cu farmece şi cu înşelăciuni. […] (Scolie: „Babilonul” cel de taină este împărăţia a toată lumea [de la sfîrşitul vremurilor].)

Însă, cum s-a mai zis, nu va greşi cel ce va tîlcui că „Babilonul” este împărăţia lumească socotită ca un singur trup, ce a stăpînit de la începutul lumii pînă acum, ca aceea ce cu adevărat a vărsat sîngele Mucenicilor, Proorocilor şi Apostolilor. Căci, aşa cum se zice „o oaste” şi „o cetate”, deşi cei din care se împlinesc acestea se schimbă, tot astfel se poate zice şi „o împărăţie”, deşi se împarte şi se taie în mai multe locuri.

CAPITOLUL XIX

PENTRU CÎNTAREA SFINŢILOR ŞI PENTRU ÎNTREITUL „ALILUIA” PE CARE-L CÎNTĂ SFINŢII PENTRU PRĂPĂDIREA BABILONULUI

Stihurile 1-4: După acestea, am auzit în cer ca un glas puternic de mulţime multă zicînd: „Aliluia! Mîntuirea, şi Slava şi Puterea sînt ale Dumnezeului nostru! Pentru că adevărate şi drepte sînt Judecăţile Lui! Pentru că a judecat pe desfrînata cea mare, care a stricat pămîntul cu desfrînarea ei, şi a răzbunat sîngele robilor Săi din mîna ei!” Şi a doua oară au zis: „Aliluia! Şi fumul focului în care arde ea se suie în vecii vecilor!” Iar cei douăzeci şi patru de bătrîni şi cele patru fiinţe au căzut şi s-au închinat lui Dumnezeu, Celui care şade pe tron, şi au zis: „Amin! Aliluia!”

„Aliluia!” închipuie lauda lui Dumnezeu, iar „amin!” înseamnă „adevărat!” sau „fie!”. Cuvinte pe care Puterile cereşti îngereşti şi oamenii cei asemenea cu îngerii I le aduc lui Dumnezeu cel în Treime (Troiţă) – adică Dumnezeirii în trei staturi [„persoane”, n. m.]: Tatălui, şi Fiului şi Sfîntului Duh – căci a izbăvit sîngele robilor Săi din mîinile Babilonului şi locuitorilor lui le-a făcut bine, pricinuindu-le tăierea păcatelor prin muncă. Iar prin „fumul” cetăţii ce se înalţă „în vecii vecilor”, arată necontenirea bătăilor ce au venit asupra ei întru vecii aceştia, sau că a luat munci pe măsură şi veşnice, fiind muncită în veacul viitor.

[„După acestea, s-a auzit în cer (…): «Aliluia!»”/ Pentru că Domnul Dumnezeul nostru – zice Sfîntul Ambrozie – este Împărat. Aceasta este lauda cu care-L lăudăm pe Domnul pentru că a nimicit împărăţia diavolului, pierzătorul nostru.

Stih 5: Şi un glas a ieşit din tron, zicînd: „Lăudaţi-L pe Dumnezeul nostru, toţi slujitorii Lui, cei care vă temeţi de El, mici şi mari!”

„Tronul” lui Dumnezeu sînt Heruvimii şi Serafimii, de la care se dă porunca să-L laude pe Dumnezeu nu numai „cei mici” întru fapte, dar şi „cei mici” după mărimea puterii lor. Însă mi se pare că şi aceia ce sînt acum mici de vîrstă, adică pruncii care mor nedesăvîrşiţi, înviind la vîrstă mare, Îl vor lăuda pe Dumnezeu, Făcătorul de lucruri mari.

Stihurile 6, 7: Atunci, am auzit ca un glas de mulţime multă, şi ca un vuiet de valuri fără număr şi ca un bubuit de tunete puternice, zicînd: „Aliluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru Atotţiitorul este Împărat, să ne bucurăm, şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a gătit!”

Glasul „de mulţime multă”, şi „de ape multe” şi „de tunete” arată străbaterea versului de laudă întru cîntări al tuturor Puterilor Îngereşti şi Cereşti fără de număr, pe care unii le-au înţeles a fi „apele cele mai presus de Ceruri”, de care zice Proorocul David: Şi apele cele mai presus de cer să laude numele Domnului, cu care împreună şi toată adunarea drepţilor măreşte pe Făcătorul.

Şi Iisus Hristos împărăţeşte peste îngeri după fiinţă, ca un Făcător; iar peste cei drepţi, împărăţeşte după iubirea de oameni şi stăpîneşte după fireasca Sa putere şi după stăpînia ce I se cuvine, ca Celui ce este judecător. Iar prin „nunta Mielului” se înţelege adunarea Bisericii şi unirea cu Hristos, ai cărei ispravnici sau logoditori au fost dumnezeieştii Apostoli, prin care Bisericii i s-a dat logodna cea duhovnicească, curata şi adevărata unire cu Hristos, pe care ei au luat-o atunci faţă către faţă.

[„«Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-i dăm slavă, căci nunta Mielului a venit şi mireasa Lui s-a gătit!»/ Pricina veseliei – zice Sfinţitul Averchie – este dată de faptul că a sosit vremea sărbătoririi «nunţii Mielului». Prin «nuntă» sau «ospăţ de nuntă» se înţelege îndeobşte starea de bucurie sufletească a Bisericii. Mirele Bisericii este «Mielul», Domnul Iisus Hristos, capul trupului ei tainic. Mireasa Mielului este Biserica (vezi Efeseni 5:25). […] Aici, «ospăţul de nuntă» însemnează bucuria plinătăţii harului lui Dumnezeu, care […] va fi dăruit din belşug tuturor mădularelor adevărate ale Bisericii Sale, încît să se poată bucura şi să se veselească de acele bunătăţi de nepovestit.”]

Stihurile 8, 9: „Şi i s-a dat ei să se înveşmînteze cu vison curat, luminos, căci visonul sînt faptele cele drepte ale sfinţilor.” Apoi mi-a zis: „Scrie: Fericiţi, cei chemaţi la cina nunţii Mielului!” Şi mi-a zis iar: „Acestea sînt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu.”

Îmbrăcarea „miresei” în „vison curat” arată îmbrăcămintea Bisericii – cea luminată întru fapte bune, şi subţire întru cunoştinţă şi înaltă întru vederea lui Dumnezeu şi în gîndurile întru Dînsul – căci cu acestea se ţese înţelegerea Dreptăţilor Dumnezeieşti. Iar „cina nunţii” lui Hristos este prăznuirea celor mîntuiţi şi veselia cea alcătuită cu bună cuviinţă, pe care fericiţi vor fi acei ce o vor dobîndi şi vor intra cu Mirele cel sfînt al sufletelor curate în cămara cea veşnică, fiindcă „nemincinos este Cel care ne-a făgăduit” (Evrei 10:23). Însă, multe fiind bunătăţile veacului viitor şi covîrşind întreg cugetul, ele sînt numite şi slăvite cu multe şi osebite nume în Scriptură. (Scolie: Adică: uneori, sînt numite „împărăţia cerurilor”, pentru slava şi cinstea lor; alteori, „rai”, din pricina neîncetatului ospăţ al desfătării; alteori, „sînul lui Avraam”, datorită mîngîierii de acolo a celor răposaţi; iar alteori „cămară de nuntă” şi „nuntă”, nu numai pentru bucuria veşnică, ci şi din pricina unirii curate, adevărate şi nepovestite a lui Dumnezeu cu slujitorii Săi. Unire care atîta va covîrşi şi va întrece unirea trupurilor unul cu altul, pe cît întrece lumina întunericul şi pe cît se deosebeşte mireasma de putoare.)

Stih 10: Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Iar el mi-a zis: „Vezi să nu faci aceasta! Sînt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei!”

„Să nu faci aceasta, căci sînt împreună-slujitor cu tine!”/ Adică dumnezeiescul înger îi zice: Nu mi te închina mie, gîndind că de la mine spun acestea! Ci cele spuse de mine despre cele viitoare le grăiesc pentru că mărturisirea, adică „mărturia lui Iisus”, aceasta este „duhului proorociei”. (Scolie. Deci zice: „Cuvintele pe care le spun eu, mai înainte mărturisindu-L pe Hristos, acestea sînt ale Duhului de proorocie, care ni se împărtăşeşte şi nouă, îngerilor, şi vouă, oamenilor”.)

În alt chip, se poate înţelege că îngerul ar zice aşa: „Pentru aceasta este proorocia, ca să se vestească mărturia lui Hristos şi să se mărturisească credinţa prin sfinţi. De aceea, păzeşte-te şi nu mi te închina mie, căci împreună-slujitor sînt, ci te închină Aceluia ce are stăpînie peste toate”. Adică să I se închine Făcătorului, iar nu unei făpturi. De aici putem cunoaşte mintea cea smerită a sfinţilor îngeri, care nici într-un chip nu voiesc să li se dea lor cinstea şi mărirea cuvenită lui Dumnezeu, precum au făcut domnii cei răi şi ucigaşi (diavolii). Facă Dumnezeu ca şi noi, strălucind cu minte smerită, să plinim cuvîntul Stăpînului ce zice: „Învăţaţi-vă de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:29). Şi astfel să dobîndim odihnă în veacul viitor – de unde a fugit toată durerea, şi grija şi suspinul, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc – şi să ne luminăm cu lumina feţei lui Hristos, Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, făcătorul de viaţă, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
[La acestea, cuviosul Averchie adaugă: „Acelaşi Duh Sfînt care grăieşte şi lucrează prin Apostoli – deci şi prin Sfîntul Ioan, care a propovăduit «mărturia lui Iisus» – grăieşte şi prin Îngeri, ca de altfel prin toţi trimişii lui Dumnezeu. «Vrednicia ta este aceeaşi cu a mea – parcă ar spune Îngerul. Fiindcă ai primit darurile Duhului Sfînt, tu mărturiseşti cuvintele şi faptele lui Iisus Hristos, iar eu, primind de la acelaşi Duh Sfînt descoperirea celor viitoare, ţi le spun ţie şi Bisericii.» Cu alte cuvinte, duhul mărturiei lui Hristos este acelaşi cu duhul proorociei.”]

Proorociile Apocalipsei Reviewed by on . CAPITOLUL XVIII AL DOILEA ÎNGER A ARĂTAT CĂDEREA BABILONULUI ŞI DESPRE GLASUL CE ZICEA SĂ FUGĂ DIN CETATE ŞI DESPRE PIEIREA CELOR FRUMOASE CÎŞTIGATE MAI ÎNAINTE CAPITOLUL XVIII AL DOILEA ÎNGER A ARĂTAT CĂDEREA BABILONULUI ŞI DESPRE GLASUL CE ZICEA SĂ FUGĂ DIN CETATE ŞI DESPRE PIEIREA CELOR FRUMOASE CÎŞTIGATE MAI ÎNAINTE Rating: 0

About Florin Stuparu

Florin Stuparu s-a născut pe 20 mai 1961 în Bucureşti. Părinţii lui, Sabin şi Elena Stuparu s-au străduit şi au reuşit să-i ofere toate condiţiile pentru ca Florin să dobândească o educaţie aleasă, în anii ’70, în plin regim comunist. În afară de cursurile şcolii primare pe care a urmat-o între anii 1968-1976, Florin a urmat cursuri de limbi străine, a luat lecţii de chitară, a fost înscris la Palatul copiilor la diverse cercuri teoretice sau aplicate, căci pe lângă aplecarea lui spre studiu el avea şi o îndemânare şi o dragoste pentru lucrul practic bine făcut care l-a însoţit întreaga viaţă. În 1980 a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti, încercându-şi norocul în acelaşi an, în sesiunea din vară, la admitere la IATC, unde numărul de locuri era foarte redus (5 locuri la actorie). Dorinţa de-a întrupa personaje care îi exprimau personalitatea şi de-a intra într-o lume care îl fascina prin tot ceea ce ţinea de arta actorului, a reprezentaţiei şi a comunicării nu l-a părăsit mult timp de atunci încolo. Când l-am cunoascut eu, în 1984, Florin recita în româneşte monologuri din personaje dostoievskiene, poeme din poeţi români şi universali, dar şi în engleză din Shakespeare, Mark Twain sau James Joyce. A mai încercat o singură dată la actorie şi apoi s-a angajat pentru un timp la Bucur-Obor ca „estetician” (se ocupa cu aranjarea vitrinelor, a pomului de „Moş Gerilă”, etc.), timp în care a devorat biblioteci municipale şi naţionale, cât şi pe-a lui personală şi pe ale prietenilor. În 1987 devine student al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, Secţia Română-Engleză, pe care o termină în 1991, când este angajat ca asistent de cercetare (ulterior cercetător) la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Aici a realizat studii antropologice (printre care un studiu despre concepţia asupra spaţiului, pornind de la experienţa unei tabere artistice de la Galda) şi lucrări de antropologie audio-vizuală. Acestea din urmă au fost realizate împreună cu Mugur Vasiliu: Comentarii, documente Foto şi Filme legate de Junii Braşoveni, de Carnaval (de primăvară - la Brăneşti, de iarnă - la Liteni şi Tescani), Filmul „Tonel şi Vieru, sau despre rostul cântării”. A fost membru fondator al Mişcării pentru România (1990-1991) şi al Asociaţiei de Antropologie Audio-Vizuală (1995-?), al grupării şi revistei SCARA. Între 1982-1992 a fost căsătorit neoficial cu Mihaela Barcan. În 1996 se căsătoreşte cu Lorena-Valeria (Păvălan) Stuparu, devenind ulterior tatăl copiilor Maria-Andreia (1997), Ioan-Vasile (1999), Ana-Gabriela (2001). Dar marea cotitură în viaţa lui a reprezentat-o întîlnirea cu Florin Bălan, care în momentul în care a luat drumul mânăstirii pentru a deveni monahul Filotheu Bălan, renunţând la bunurile pământeşti - lui Florin (despre care ştia că este un cărturar) a găsit de cuviinţă să-i lase biblioteca lui. Iar Florin chiar a citit acele cărţi (începând cu toamna anului 1998) care au schimbat radical viziunea lui asupra rostului omului pe pământ. Pe scurt, în 2000 Florin a renunţat la viaţa publică orăşenească (dar nu şi la viaţa de familie) şi a plecat la Mânăstirea Petru Vodă. Între 2005-2010 a revenit în lume (de unde mergea des la mânăstire), iar din mai 2010 s-a reinstalat la Petru Vodă (de unde a mai venit de trei ori în Bucureşti şi o dată în Craiova) pentru a termina casa pe care o începuse în 2004, pentru a realiza programul editorial pe care şi-l propusese şi pentru a trăi într-o lume mai curată, nutrită de rugăciunile şi binecuvântările părintelui Iustin Pîrvu.. Pe data de 1 august 2011 a coborât în sat, de unde până acum încă nu s-a întors. Dar noi îl aşteptăm. O parte însemnată din sufletul şi mintea lui Florin se regăsesc şi în cărţile lui: 1. “Anul 1848 la români”, 2001, nepublicată – editor şi autor 2. Rugăciunile Postului Mare, Egumeniţa, 2003 3. Ceaslov, după ediţia Neamţ 1874, nepublicat 4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Mînăstirea Petru Vodă, 2003 5. Două numere din Oglinda vremii (2007-2008) 6. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei către Romani, Sophia, 2005 7. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a Epistolei a doua către Corinteni, Sophia, 2005 9. Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul, Scara, 2006 10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, Sophia, 2006 11. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Naşterea şi Întruparea Cuvântului, Sophia 2007 12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tîlcuire la Faptele Apostolilor, Sophia, 2007 13. Justin, Scara, 2007 14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006 15. Sîntul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tîlcuire la Apocalipsă, Sophia, 2007 16. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Moartea şi Învierea Domnului, Sophia, 2008 17. Mărgăritare – Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale multor sfinţi şi dascăli, Sophia, 2009 18. Vieţile, Acatistele şi Paraclisele Sfinţilor Grabnic Ajutători Nicolae, Mina si Haralambie, Sophia, 2009 19. Sf. Efrem Sirul, Plînsurile Sfintului Efrem Sirul, Sophia, 2010 20. Cartea omului sau Un bărbat şi o femeie de la facerea şi pînă la înnoirea acestei lumi, Scara, 2010 21. Cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului, Scara, 2010 22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, Scara, 2010 23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundaţia Iustin Pirvu, 2010 24. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tîlcuirea Epistolei către Evrei, Sophia, 2011 25. Cartea ascultării, Sophia, 2011 26. Arhiepiscopul Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii şi Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, în curs de apariţie 27. Arhiepiscopul Evghenie Vulgaris – Tîlcuire la Pentateuh, în curs de apariţie la Editura Sophia 28. Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, traducere şi note de Cuviosul Gherontie Dascalul şi Sfântul Grigorie Dascălul, în curs de apariţie la editura Sophia

Lasă un comentariu

scroll to top