Home » Arhiva AXA anul III » Axa 42 » Proorociile Apocalipsei
Proorociile Apocalipsei

Proorociile Apocalipsei

iulie 1, 2010 12:33 pm by: Category: Axa 42, Oglinda vremii Leave a comment A+ / A-

Diavolul înşelător al neamului omenesc foloseşte nenumărate metode pentru a ne amăgi, între care două de căpetenie: cea dintîi este de a ne face să credem că el şi lucrarea lui sînt doar plăsmuiri ale minţii noastre, neavînd așadar ființă de sine (pentru aceasta, vezi tot materialismul ateu, care propovăduieşte atît lipsa lui Dumnezeu cît şi a potrivnicului Satana); pe de altă parte, tot el își propovăduiește (prin slujitorii săi) ființa şi lucrarea, dar în chip mincinos şi strîmb. Şi vedem bine că satanismul înfloreşte în formele cele mai nebuneşti şi mai dezgustătoare, smintindu-i desăvîrşit pe cei gata smintiţi prin patimile lor peste fire şi împotriva firii. Adevărata primejdie stă însă în încercarea celui rău şi viclean de a-i sminti, de va fi cu putinţă, pe cei aleşi (Matei 24:24), adică pe Creştini, pe cei care au primit, prin botez, darul cunoştinţei adevărului. Şi cum face aceasta vrăjmaşul nostru? Răspîndind – prin toate mijlocele ce-i sînt la îndemînă: cărţi, presa scrisă, televiziune, filme – otrava mincinoaselor tîlcuiri ale Bibliei, şi mai ales a cărţii Apocalipsei. Aici este marea înşelare, fiindcă cea mai desăvîrşită minciună este aceea care se sprijină pe adevăr. Iar răul cel mai rău este că noi, Ortodocşii, avem adevăratele tîlcuiri insuflate Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de Însuşi Dumnezeu-Duhul Sfînt, dar nu ne folosim de ele, şi astfel ne facem mai necredincişi decît păgînii, care nu au primit aceste daruri minunate, şi hulim pronia dumnezeiască.

Fiindcă, în marea Sa purtare de grijă, Dumnezeul a toate şi Ziditorul nostru nu ne-a lăsat întru necunoştinţă, precum sîntem plecaţi să credem cei mai mulţi dintre noi. Astfel, prin aleşii Săi purtători de Duh Sfînt, ne-a învăţat întreaga istorie, de la ce a fost întru începuturi şi pînă la ce va fi cînd ne vom întoarce la El întru viaţa cea de veci. Şi toate acestea au fost cuprinse într-o singură carte – numită chiar Cartea („Biblia”), fără început şi fără sfîrşit – adică în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament.

Deci ce ne spune Biblia? – după o împărţire a faptelor care ne este folositoare pentru acest cuvînt. Întîi de toate, ne aminteşte ceea ce sîntem din fire: nişte făpturi cu totul şi cu totul deosebite de celelalte, singurele aduse întru fiinţă cu suflarea gurii lui Dumnezeu (Facerea 2:7) şi „după chipul şi asemănarea Lui” (Facerea 1:27). Ce înseamnă aceasta? Că Făcătorul a toate ne-a zidit liberi şi nemuritori, pentru a ajunge la o vreme, prin înfiere, dumnezei după dar, după cum e scris: „Căci Eu am zis: Toţi sînteţi dumnezei şi fii ai Celui prea înalt” (Psalm 81:6). Apoi, Cartea Facerii ne istoriseşte căderea omului din firea sa, prin neascultare şi mîndrie, înrobirea de bună voie faţă de Satana (cel căzut mai înainte din firea sa) şi începutul pribegiei omenirii într-o lume a suferinţei şi mai ales a lipsei de nădejde că se va putea răscumpăra vreodată de sub stăpînirea celui rău. Căci, într-adevăr, ce ar fi putut da omul pentru a-şi dobîndi înapoi liberarea de tirania morţii şi a diavolului? Şi atunci Dumnezeu, în nespusa Lui iubire de oameni, a hotărît să i-a datoria omului faţă de diavol asupra Sa şi să o plătească omeneşte. Dar cum? Întrupîndu-Se El Însuşi, prin Persoana Fiului, întru un om asemenea nouă, dar fără de păcat, deci întru un nou Adam. Şi, pentru ca oamenii să poată primi acest înfricoşător pogorămînt, a vestit dinainte, timp de multe veacuri, nepovestita întrupare a Hristosului („Unsului”) Său, prin Prooroci. Cuvintele acestora, insuflate de către Sfîntul Duh şi cuprinse în toate cărţile prooroceşti ale Vechiului Testament, s-au împlinit odată cu negrăita naştere din Fecioara a Dumnezeu-Cuvîntului. Naşterea Mîntuitorului, propovăduirea Sa, răscumpărarea omenirii prin moartea şi învierea Sa, toate acestea sînt cuprinse în Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind întoarcerea firii omeneşti la Tatăl, prin înălţarea lui Hristos Iisus la cer, şi înfiinţarea, prin pogorîrea Sfîntului Duh, a Bisericii, adică a adunării celor care se împărtăşesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, şi mai ales prin Sfînta Taină a Împărtăşirii cu trupul şi sîngele Său. De acum, prin Sfînta Taină a Botezului şi apoi prin celelalte, orice om a căpătat puterea de a-şi cîştiga mîntuirea, adică de a ieşi de sub robia Satanei şi a se întoarce la ascultarea lui Dumnezeu, al cărui fiu după dar ajunge prin împărtăşirea cu Fiul „cel întîi născut între mulţi fraţi” (Romani 8:29).

Dar aceasta a însemnat totodată şi începutul războiului dintre Satana şi Biserica lui Hristos, căci diavolul nu-şi poate primi înfrîngerea fără să încerce „a-i pierde, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Mai ales că el ştie prea bine că şi-a pierdut puterea pe care o avea înainte de răscumpărarea omenirii prin Cruce, încît răstimpul domniei lui asupra acestei lumi a păcatului s-a scurtat iar vremea judecării sale de către Hristos, întru a doua Sa venire, se apropie cu fiecare zi ce trece. Şi, pentru ca Biserica să poată duce fără teamă acest război, Purtătorul de grijă a toate a dat Apostolilor o proorocie, în care mai înainte vesteşte pătimirile Bisericii, pînă la biruinţa ei desăvîrşită asupra „şarpelui celui de demult” (Apocalipsa 12:9), atunci cînd Hristos-Dumnezeu Se va pogorî în slavă, ca Împărat şi Judecător, va reînnoi lumea, îl va doborî pe diavol împreună cu toţi ai lui întru focul cel nestins şi îi va aduce lîngă Sine pe toţi ai Săi întru viaţa cea fericită. Astfel, se va încheia istoria pricinuită de greşeala Evei şi a lui Adam, şi va începe o alta, pe care nu o putem decît bănui. Iar proorocia aceasta, pusă în scris, se numeşte Apocalipsa (adică „descoperirea”) Sfîntului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsă în canonul Noului Testament. Cuprizînd asemenea înfricoşate vestiri ale viitorului, Apocalipsa este cea mai tainică scriere biblică. Este atît de tainică, încît nici nu se află în canonul slujbelor bisericeşti chiar dacă Tipicul rînduieşte a fi citită la slujba Miezonopticii de sîmbătă noaptea, alături de epistolele Noului Testament, între Vecernie şi Utrenie, începînd cu Duminica tuturor Sfinţilor.

În cele ce urmează, vom desluşi locurile din Apocalipsa Sfîntului Ioan privitoare la vremurile cele mai de pe urmă, fiind de mare folos pentru înţelegerea faptelor pe care le trăim cu toţii în aceşti ani. Şi ne vom folosi de tîlcuirea Sfîntului Antrei al Neochesariei (veacul al V-lea), la care vom adăuga şi din cuvintele prooroceşti ale Sfîntului Ambrozie al Mediolanului (veacul al IV-lea) şi ale Sfîntului Arhiepiscop Averchie Tauşev (din veacul trecut). Şi să o luăm de la început:

„«CAPITOLUL I: (stih 1) Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curînd.»

«Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care Dumnezeu I-a dat-o (…)»/ Descoperirea [apocalipsis, în elină, n. m.] – este aceea a tainelor celor acoperite, cînd se luminează înţelegerea Stăpînului fie din visele de la Dumnezeu, sau întru priveghere, dintru luminarea lui Dumnezeu (aievea, nu în somn).

Şi, cînd zice că aceasta I s-a dat lui Iisus Hristos de la Dumnezeu, înseamnă că Tatăl I-a dat lui Hristos descoperirea după omenirea Sa, căci după dumnezeire El le ştie pe toate. Iar vorbind de robii ce trebuie să înveţe şi de Îngerul ce I-a slujit [în stihul 2, n. m.], pune înaintea oamenilor mărirea dumnezeirii lui Hristos, căci dumnezeirea le are slujitoare pe toate. Dumnezeirea lui Hristos le-a fost arătată slugilor sale.

«(…) cele ce trebuie să se petreacă în curînd (…)»/ Prin aceasta, însemnează şi că unele descoperiri sînt proorocii despre cele care începeau să se împlinească şi că cele ce vor fi aproape de sfîrşitul veacului se vor arăta curînd şi nu vor zăbovi, pentru că o mie de ani se socoteşte la Dumnezeu «ca ziua de ieri ce a trecut şi ca o strajă de noapte» (Psalm 89:4).

«(stih 2) Şi El, prin trimiterea Îngerului Său, i-a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit Cuvîntul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, pe toate cîte le-a văzut.»

Din cele ce i s-au zis şi i s-au arătat, ca un prooroc a văzut cele ce sînt şi cele ce vor să fie. Şi zice: Hristos îmi grăieşte ca un stăpîn slugii sale. Prin Îngerul Său, mi-a arătat acestea mie, ca să mărturisesc «mărturia lui Hristos» prin cele ce am văzut – cele ce sînt, şi cele ce vor să fie, care sînt ascunse de la oameni – şi să propovăduiesc întoarcerea celor ce aud.

[Iar Sfîntul Ambrozie tîlcuieşte stihul de mai sus aşa: „Acest loc ne arată că nu e vorba de un alt Ioan, ci de acela ce a scris şi Evanghelia, care şi la Cină s-a plecat pe pieptul Domnului, în Care erau aşezate «toate vistieriile ştiinţei şi înţelepciunii ascunse» (Coloseni 2:3). El a mărturisit Cuvîntul lui Dumnezeu cînd a spus: «La început era Cuvîntul (…)» (Ioan 1:1). /…/ Şi a arătat «mărturia lui Iisus Hristos, toate cîte le-a văzut» /…/ căci Iisus a făcut multe minuni şi mari semne de faţă cu ucenicii Săi /…/ pentru ca aceia ce vor urma să poată vedea dinainte viitorul.”]

«(stih 3) Fericit este cel care citeşte şi cel care ascultă cuvîntul acestei proorocii şi păstrează cele scrise în aceasta! Căci vremea este aproape!»

Aici, îi fericeşte pe cei ce citesc şi pe cei ce ascultă prin faptele bune, căci de acum aproape este vremea ce stă pusă înaintea celor ce li se cuvine să dobîndească fericirea. Şi tuturor le este spre lucrare, adică pentru a săvîrşi fapte bune în viaţa de acum. Precum zice Domnul: «Lucraţi pînă este ziuă, căci va veni noaptea, cînd nimeni nu va mai putea să lucreze» (Ioan 9:34).[…]

Şi, într-alt chip, este aproape vremea răsplătirii luptelor [duse de Creştini, căci] puţină este munca vieţii de acum dacă se aseamănă cu viaţa viitoare.

[În urma Sfîntului Andrei, episcopul Averchie zice şi el, mai scurt: „Fericit este acela care, citind această carte, se va pregăti pe sine prin viaţa sa şi faptele credinţei pentru viaţa cea de veci, întrucît trecerea în veşnicie este aproape pentru fiecare dintre noi.”

Iar Sfîntul Ambrozie adaugă: „Nu sînt fericiţi cei ce doar citesc sau ascultă cuvîntul lui Dumnezeu, dar nu-l păstrează. Căci mulţi sînt care citesc şi ascultă proorociile, însă ele nu-i folosesc cu nimic pe aceştia, care sînt de faţă numai cu trupul, dar nu şi cu mintea. Pe aceştia putem să-i plîngem împreună cu Proorocul: «Cu urechile veţi auzi, şi nu veţi înţelege; cu ochii veţi vedea, şi nu veţi pricepe» (Isaia 6:10). Căci nu sînt fericiţi cei ce propovăduiesc Scriptura dumnezeiască din iubire faţă de lume, iar nu din dragoste pentru Dumnezeu. De aceea zice Proorocul: „Înţelepţi spre a face rău, bine să facă însă n-au ştiut” (Ieremia 4:22).

«Căci vremea este aproape!» De bună seamă, /vorbeşte/ de vremea Judecăţii /celei mari şi înfricoşate/. Căci, dacă răstimpul de la venirea Domnului şi pînă la sfîrşitul lumii pare a fi lung, asemuindu-se însă cu primele timpuri, el este scurt.”][…]

«(stih 7) Iată, El vine cu norii, şi orice ochi îl va vedea; şi-L vor vedea şi cei care L-au împuns şi se vor jeli din pricina Lui toate seminţiile pămîntului. Aşa! Amin!»

Aici, grăieşte de Cel ce este ca un miel junghiat. Iată, întru mărirea Părintelui, Judecătorul va veni pe nori. Prin «nori» se înţeleg Puterile cele fără de trup sau şi norii aceia care l-au acoperit pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici în Muntele Taborului. Şi, cînd El va veni cu mărire, tot ochiul va vedea, şi «cei ce L-au împuns», care sînt Iudeii şi ostaşii lui Pilat. Şi toate seminţiile pămîntului care au rămas întru necredinţă vor plînge. Iar «Aşa! Amin!» e în loc de: Cu adevărat, amin! – prin care este arătat adevărul în limba elină şi în cea evreiască, fiindcă «amin» se tîlcuieşte «aşa să fie».

[La care Sfinţitul Averchie adaugă: „Aici, este înfăţişată cea de-a doua venire a lui Hristos întru slavă, după cum împreună-glăsuiesc Evangheliile (vezi Matei 24:30 şi 22:31, Marcu 13:26, Luca 21:27; vezi şi Ioan 19:37). După salutarea din primele stihuri, Sfîntul Apostol vorbeşte de îndată /…/ despre cea de-a doua venire a lui Hristos şi Înfricoşătoarea Judecată, pentru a-i pregăti pe cititori să primească marea şi înfricoşătoarea descoperire pe care a primit-o în legătură cu acestea.”] […]

«CAPITOLUL III: (stihurile 10, 11) «Pentru că ai păzit cuvîntul răbdării Mele [zice Domnul], şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pămînt. Vin curînd; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta!»

«Ceasul ispitei», sau goana ce are să fie foarte mare asupra Creştinilor, va veni fără întîrziere de la păgîni, adică de la Romani, de care făgăduieşte că-i va izbăvi. Sau, arată aici pornirea lui Antihrist, care va fi în toată lumea la sfîrşitul veacului asupra credincioşilor. Din care făgăduieşte să-i scape pe cei ce-I vor urma Lui şi să-i dezlege pe cei ce vor răbda ispita, pentru a nu fi ispitiţi peste puterile lor. Şi bine zice: «Voi veni curînd», căci Dumnezeu va veni (Marcu 13:26) numaidecît după necazul din zilele acelea (Matei 24). De aceea îndeamnă la păstrarea comorii credinţei, ca să nu-şi piardă cineva cununa răbdării. […]

«CAPITOLUL VI: (stihurile 9, 10) Şi, cînd a deschis pecetea a cincea, am văzut sub jertfelnic sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvîntul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o. Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Pînă cînd, Stăpîne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sîngele nostru faţă de cei care locuiesc pe pămînt?»

Dacă se va sili cineva să alăture dezlegarea acestei peceţi la proorocii ce s-au sfîrşit mai dinainte şi la sfinţii care strigă către îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu, vom vedea că aceşti sfinţi au fost cei batjocoriţi de Evrei mai înainte de cruce. Iar dacă va lua acestea ca o proorocie pentru cele viitoare şi le va pune la învăţătorii Bisericii care au fost junghiaţi pentru Iisus Hristos, va vedea că această strigare se îndreaptă împotriva păgînilor, pentru ca Dumnezeu să-i întoarcă pe cei vrednici şi să nimicească păgînătatea celor mîndri prin sfîrşitul lumii acesteia, «ca să nu-şi tindă drepţii mîinile lor întru fărădelegi» (Psalm 124:3).

[La acestea, Sfinţitul Averchie zice: „Deschiderea celei de a cincea peceţi descoperă rugăciunea sfinţilor mucenici la tronul lui Dumnezeu pentru grăbirea sfîrşitului lumii şi a Judecăţii de obşte. Iar sufletele drepţilor care au suferit pentru Hristos sînt sub altarul Bisericii cereşti, aşa cum pe pămînt s-a înrădăcinat din vremea prigoanelor obiceiul de a aşeza la temelia bisericilor, în altare, părticele de moaşte ale sfinţilor mucenici.

Iar rugăciunea celor drepţi este de înţeles, desigur, nu ca dorinţă de răzbunare, ci din dorinţa venirii grabnice a dreptăţii lui Dumnezeu pe pămînt şi a răsplătirii fiecăruia după faptele lui, ce se va întîmpla la Judecata de obşte, iar ei vor fi făcuţi părtaşi la fericirea veşnică, fiindcă şi-au dat viaţa pentru Hristos şi învăţătura Lui dumnezeiască.”]

«(stih 11) Şi fiecăruia dintre ei i s-a dat cîte un veşmînt alb şi li s-a spus să stea în tihnă încă puţină vreme, pînă cînd vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei, fraţii lor care aveau să fie omorîţi ca şi ei.»

Aceasta: «(…) pînă cînd vor împlini numărul şi cei împreună-slujitori cu ei (…)» arată că sfinţii cer sfîrşitul lumii. Şi de aceea li se porunceşte să mai rabde pînă se vor împlini fraţii lor, ca să nu ia fără de ei desăvîrşirea – după Apostolul (Evrei 11:39, 40). Iar «haina albă» arată lumina faptelor bune care înfloreşte pe dînşii, cu care sînt îmbrăcaţi, deşi n-au încă făgăduinţele. Căci, prin nădejdea acestora, pe care le văd ca printr-o oglindă înţelegătoare, cu adevărat se veselesc şi se odihnesc în «sînul lui Avraam», fiind schimbaţi din grosimea materială. (Scolie: «Sînul lui Avraam» închipuieşte locurile pe care le au cei fericiţi, despărţite după măsura faptelor bune.)

[Să citim şi de la Ambrozie: „«(…) să stea în tihnă încă puţină vreme, pînă se va împlini numărul (…)»/ Sfinţii doresc judecata lui Dumnezeu, după care şi trupurile lor vor primi plata ostenelii. De aceea li se porunceşte să mai aştepte un timp scurt, pînă ce se va împlini numărul celor aleşi. Aici, îi înţelegem pe toţi mucenicii şi pe cei drepţi.”]

Proorociile Apocalipsei Reviewed by on . Diavolul înşelător al neamului omenesc foloseşte nenumărate metode pentru a ne amăgi, între care două de căpetenie: cea dintîi este de a ne face să credem că el Diavolul înşelător al neamului omenesc foloseşte nenumărate metode pentru a ne amăgi, între care două de căpetenie: cea dintîi este de a ne face să credem că el Rating: 0

About Florin Stuparu

Florin Stuparu s-a născut pe 20 mai 1961 în Bucureşti. Părinţii lui, Sabin şi Elena Stuparu s-au străduit şi au reuşit să-i ofere toate condiţiile pentru ca Florin să dobândească o educaţie aleasă, în anii ’70, în plin regim comunist. În afară de cursurile şcolii primare pe care a urmat-o între anii 1968-1976, Florin a urmat cursuri de limbi străine, a luat lecţii de chitară, a fost înscris la Palatul copiilor la diverse cercuri teoretice sau aplicate, căci pe lângă aplecarea lui spre studiu el avea şi o îndemânare şi o dragoste pentru lucrul practic bine făcut care l-a însoţit întreaga viaţă. În 1980 a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti, încercându-şi norocul în acelaşi an, în sesiunea din vară, la admitere la IATC, unde numărul de locuri era foarte redus (5 locuri la actorie). Dorinţa de-a întrupa personaje care îi exprimau personalitatea şi de-a intra într-o lume care îl fascina prin tot ceea ce ţinea de arta actorului, a reprezentaţiei şi a comunicării nu l-a părăsit mult timp de atunci încolo. Când l-am cunoascut eu, în 1984, Florin recita în româneşte monologuri din personaje dostoievskiene, poeme din poeţi români şi universali, dar şi în engleză din Shakespeare, Mark Twain sau James Joyce. A mai încercat o singură dată la actorie şi apoi s-a angajat pentru un timp la Bucur-Obor ca „estetician” (se ocupa cu aranjarea vitrinelor, a pomului de „Moş Gerilă”, etc.), timp în care a devorat biblioteci municipale şi naţionale, cât şi pe-a lui personală şi pe ale prietenilor. În 1987 devine student al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, Secţia Română-Engleză, pe care o termină în 1991, când este angajat ca asistent de cercetare (ulterior cercetător) la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Aici a realizat studii antropologice (printre care un studiu despre concepţia asupra spaţiului, pornind de la experienţa unei tabere artistice de la Galda) şi lucrări de antropologie audio-vizuală. Acestea din urmă au fost realizate împreună cu Mugur Vasiliu: Comentarii, documente Foto şi Filme legate de Junii Braşoveni, de Carnaval (de primăvară - la Brăneşti, de iarnă - la Liteni şi Tescani), Filmul „Tonel şi Vieru, sau despre rostul cântării”. A fost membru fondator al Mişcării pentru România (1990-1991) şi al Asociaţiei de Antropologie Audio-Vizuală (1995-?), al grupării şi revistei SCARA. Între 1982-1992 a fost căsătorit neoficial cu Mihaela Barcan. În 1996 se căsătoreşte cu Lorena-Valeria (Păvălan) Stuparu, devenind ulterior tatăl copiilor Maria-Andreia (1997), Ioan-Vasile (1999), Ana-Gabriela (2001). Dar marea cotitură în viaţa lui a reprezentat-o întîlnirea cu Florin Bălan, care în momentul în care a luat drumul mânăstirii pentru a deveni monahul Filotheu Bălan, renunţând la bunurile pământeşti - lui Florin (despre care ştia că este un cărturar) a găsit de cuviinţă să-i lase biblioteca lui. Iar Florin chiar a citit acele cărţi (începând cu toamna anului 1998) care au schimbat radical viziunea lui asupra rostului omului pe pământ. Pe scurt, în 2000 Florin a renunţat la viaţa publică orăşenească (dar nu şi la viaţa de familie) şi a plecat la Mânăstirea Petru Vodă. Între 2005-2010 a revenit în lume (de unde mergea des la mânăstire), iar din mai 2010 s-a reinstalat la Petru Vodă (de unde a mai venit de trei ori în Bucureşti şi o dată în Craiova) pentru a termina casa pe care o începuse în 2004, pentru a realiza programul editorial pe care şi-l propusese şi pentru a trăi într-o lume mai curată, nutrită de rugăciunile şi binecuvântările părintelui Iustin Pîrvu.. Pe data de 1 august 2011 a coborât în sat, de unde până acum încă nu s-a întors. Dar noi îl aşteptăm. O parte însemnată din sufletul şi mintea lui Florin se regăsesc şi în cărţile lui: 1. “Anul 1848 la români”, 2001, nepublicată – editor şi autor 2. Rugăciunile Postului Mare, Egumeniţa, 2003 3. Ceaslov, după ediţia Neamţ 1874, nepublicat 4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Mînăstirea Petru Vodă, 2003 5. Două numere din Oglinda vremii (2007-2008) 6. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei către Romani, Sophia, 2005 7. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a Epistolei a doua către Corinteni, Sophia, 2005 9. Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul, Scara, 2006 10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, Sophia, 2006 11. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Naşterea şi Întruparea Cuvântului, Sophia 2007 12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tîlcuire la Faptele Apostolilor, Sophia, 2007 13. Justin, Scara, 2007 14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006 15. Sîntul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tîlcuire la Apocalipsă, Sophia, 2007 16. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Moartea şi Învierea Domnului, Sophia, 2008 17. Mărgăritare – Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale multor sfinţi şi dascăli, Sophia, 2009 18. Vieţile, Acatistele şi Paraclisele Sfinţilor Grabnic Ajutători Nicolae, Mina si Haralambie, Sophia, 2009 19. Sf. Efrem Sirul, Plînsurile Sfintului Efrem Sirul, Sophia, 2010 20. Cartea omului sau Un bărbat şi o femeie de la facerea şi pînă la înnoirea acestei lumi, Scara, 2010 21. Cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului, Scara, 2010 22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, Scara, 2010 23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundaţia Iustin Pirvu, 2010 24. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tîlcuirea Epistolei către Evrei, Sophia, 2011 25. Cartea ascultării, Sophia, 2011 26. Arhiepiscopul Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii şi Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, în curs de apariţie 27. Arhiepiscopul Evghenie Vulgaris – Tîlcuire la Pentateuh, în curs de apariţie la Editura Sophia 28. Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, traducere şi note de Cuviosul Gherontie Dascalul şi Sfântul Grigorie Dascălul, în curs de apariţie la editura Sophia

Lasă un comentariu

scroll to top