Home » Editoriale » Oglinda vremii » Cuvînt de început

Cuvînt de început

martie 16, 2012 10:49 am by: Category: Oglinda vremii Leave a comment A+ / A-

Toată industria presei scrise şi a audio-vizualului trăieşte (bine) de pe urma dorinţei omenirii de a afla răspuns la două întrebări: Ce se întîmplă azi? Ce va fi mîine? Şi îşi închipuie că va găsi răspunsuri în paginile ziarelor şi revistelor sau pe sticla „lanternei magice” a televizorului. Este o amăgire, pe care cei mai mulţi o simt, căci fiecare vede că răspunsurile se lasă aşteptate. Dar e în firea noastră să nădăjduim şi să aşteptăm lămuriri de la un „viitor” ce se amînă la nesfîrşit. Mulţi se întreabă dacă aceste răspunsuri există cu adevărat, dacă ceea ce numim „istorie” chiar are vreun înţeles. Şi aici sînt două păreri între care ne clătinăm, nehotărîţi să alegem. Cea dintîi, că totul este un joc al întîmplării şi că prin urmare întrebările nu-şi au rostul. Aceasta e credinţa cu totul deznădăjduită a gîndirii noastre atee. A doua părere e că zisa „istorie”se întîmplă după un „plan” dinainte hotărît. De către cine? De către o „forţă”, ce poate fi „dumnezeu” (care „dumnezeu”?): sau de către „nişte forţe” („puteri oculte” mai mult sau mai puţin politice) sau pur şi simplu de către astre (astrologia este mai la modă decît niciodată, precum vedem cu toţii). Aceasta e credinţa gîndirii noastre magice.

Amîndouă părerile sînt de înţeles într-o lume întoarsă din nou la păgînism (adică la necunoaştere, aici intrînd şiateismul, şi magia). Înfricoşător şi de neînţeles este cum de nu pricep ce se întîmplă cei cărora li s-au încredinţat toate cunoştinţele de folos în această lume, anume Creştinii Ortodocşi.

Căci, în marea Sa purtare de grijă, Dumnezeul a toate şi Ziditorul nostru nu ne-a lăsat întru necunoştinţă, precum sîntem plecaţi să credem de cele mai multe ori. Astfel, prin aleşii Săi purtători de Duh Sfînt, El ne-a învăţat întreaga istorie, de la ce a fost întru începuturi, şi pînă la ce va fi cînd ne vom întoarce la El întru viaţa cea de veci. Şi chiar ceea ce va fi după aceea. Şi toate acestea au fost cuprinse într-o singură carte fără început şi fără sfîrşitnumită chiar „Cartea”, „Biblia” – adică în Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament.

Astfel, cărţile Vechiului Testament spun ce a fost de la facerea lumii simţite (a aceleia văzute cu ochii cei trupeşti) şipînă la întruparea lui Hristos Dumnezeu-Cuvîntul. Naşterea Mîntuitorului-Hristos, propovăduirea Sa, răscumpărareaomenirii prin moartea şi învierea Sa, toate acestea sînt cuprinse în Evanghelii. Mai departe, Faptele Apostolilor cuprind întoarcerea firii omeneşti la Dumnezeu-Tatăl, prin înălţarea lui Hristos Iisus la cer, şi înfiinţarea, prin pogorîrea Sfîntului Duh, a Bisericii, adică a adunării celor care se împărtăşesc de Hristos-Dumnezeu prin Sfintele Taine, şi mai ales prin Sfînta Taină a Împărtăşirii cu trupul şi sîngele Său. În sfîrşit, Apocalipsa (adică descoperirea) Sfîntului Ioan Teologul, ultima carte cuprinsă în canonul Noului Testament, povesteşte ce se va întîmpla de la zidirea Bisericii şi pînă la schimbarea acestei lumi (nu desăvîrşita ei nimicire!), cînd Hristos-Dumnezeu Se va pogorî în slavă, ca Împărat Judecător, şi o va reînnoi, şi îl va doborî pe diavol împreună cu toţi ai lui întru focul cel nestins şi îi va aduce lîngă Sine pe toţi ai Săi întru viaţa cea fericită; şi cînd astfel se va încheia istoria pricinuită de greşeala Evei şi a lui Adam, şi va începe o alta, pe care nu o putem decît bănui…1

Ce ne-a lipsit pînă nu demult au fost tîlcuirile acestor cărţi ale Bibliei (care sînt scrise în scurt), şi anume tîlcuirile Sfinţilor lui Hristos, singurele de crezut, de vreme ce sînt insuflate (ca şi Scriptura) de Sfintul Duh-Dumnezeu. În ultimii ani, le avem şi pe acestea (în bună măsură), acesta fiind singurul folos al părutei noastre re-încreştinări de după desfiinţarea comunismului ateu. Acum însă mai e nevoie şi de scrieri care să pună întîmplările istoriei pe care o trăim în legătură cu înainte-vestirile Sfintei Scripturi, pentru a şti ce să înţelegem din ceea ce se petrece. Precum zice Sfintul Ioan Teologul: „Cine citeşte, să priceapă!” Căci, altminteri, la ce ar folosi proorociile, la ce ni s-ar fi lăsat Sfînta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament?2. Tocmai acest lucru îl urmăreşte revista-carte pe care am numit-o Oglinda Vremii: sărăspundă (pe cît e cu putinţă) la întrebarea: Ce înţeles au lucrurile ce se întîmplă în jurul nostru şi împreună cu noi? Cu alte cuvinte: În care ceas al istoriei ne aflăm? Pentru ca, înţelegînd aceasta (iarăşi, pe cît e cu putinţă), să dobîndim frica cea bună şi să fim cu mai multă luare aminte la ceea ce facem, de vreme ce nimic nu e fără rost şi nimic nu e fără urmări nu numai aici, dar mai ales în viaţa cea viitoare şi veşnică. Pe scurt, urmărim ca revista pe care o începem să fie o oglindă teologică a istoriei vremii noastre, care să răsfrîngă (şi să lumineze totodată) înţelesurile ascunse ale acesteia.

Notiţă editorială

Oglinda Vremii nu e o scricre „frumoasă”, fiindcă e oglinda acestei lumi. De aceea am ilustrat-o cu imagini ale unor graficieni şi fotografi, care – în anti-creştinismul lor, în ura lor faţă de Adevăr, în demonismul lor sincer – au înfăţişat plastic lucrarea vrăjmaşilor lui Hristos şi ai omului.

Ne-am folosit de note marginale pentru a sublinia anumite locuri din texte şi pentru a uşura re-citirea acestora. Am lăsat anume locuri goale pe manşeta paginii, pentru ca cititorul să-şi poată adăuga propriile observaţii şi note.

Oglinda Vremii, martie 2007

PRINŢESA EUROPA ŞI MINOTAURUL

SCURTĂ POVESTIRE ZOOFIL ZOOTEHNICĂ

Învăţaţi să cinstim „cultura clasică greco-romană” încă din primele zile ale vieţii, noi nici nu ne putem închipui ce însemna lumea păgînă înainte de întruparea Dumnezeu-Cuvîntului şi de propovăduirea în toată lumea a bunei Sale vestiri (Evanghelia).

Să luăm de pildă legenda Europei, căci despre „Europa” va fi vorba în multe din paginile ce ne stau înainte. Întîi de toate, să zicem că etimologia numelui de „Europa” nu se cunoaşte, unii zicînd că e semitică, alţii că e celtică sau grecească. Ce se ştie e că numele se află pentru întîia oară în mitologia elină, Hesiod zicînd (în veacul al VII-lea înainte de Hristos) că Europa era ori una din cele trei mii de Oceanide3, ori fiica regelui Tyrului, răpită de Zeus, această poveste fiind şi cea mai cunoscută. Să ne-o amintim cît mai pe scurt cu putinţă.

Aşadar, s-a întîmplat că Zeus – marele tartor al Elinilor4 – a văzut-o pe fată pe cînd aceasta culegea flori şi, nestăpînit cum era de felul său, s-a aprins de dorinţă curvească pentru ea. Şi ce a făcut? S-a schimbat într-un frumos taur alb şi, luînd-o pe grumaz (ea ţinîndu-se de coarnele lui), a înnotat peste mare, ducînd-o în insula Creta. Iar acolo s-au împreunat – precum ne putem închipui – şi prinţesa i-a născut pe Minos, Sarpedon şi Rhadamante.

Dar povestea cu tauri albi nu se termină aici. Căci, înainte de a dobîndi tronul Cretei, Minos a avut de luptat cu fraţii săi pentru dreptul la stăpînire şi l-a rugat lui Poseidon („zeul” apelor, unchiul său după tată) să-i trimită un semn că „zeii” îi binecuvîntau domnia. Iar unchiul i-a trimis un frumos taur alb ca zăpada, care s-a ivit din apa mării (precum tatăl lui Minos cu ani în urmă). Minos ar fi trebuit să jertfească dobitocul, arătîndu-şi astfel supunerea către „dumnezeii” cerului şi ai pămîntului, dar nu a făcut aşa, ci l-a păstrat pentru sine. Cînd Poseidon a aflat despre lipsa de „evlavie” a nepotului, a făcut ca Pasipha, femeia acestuia, să se îndrăgostească nebuneşte de taur. Iar aceasta l-a pus pe Daedalus, vestitul arhitect, să-i facă o vacă din lemn goală pe dinăuntru. Şi, intrînd în forma aceea dobitocească, femeia s-a împreunat în chip dobitocesc cu taurul, ca şi soacra sa pe vremuri. Iar din împreunare s-a zămislit monstrul numit „Minotaur”, „taurul lui Minos”, o jivină cu cap şi coadă de taur şi trup de om.

Ce a urmat se ştie: Minotaurul a pricinuit atîtea rele pe insulă, încît Daedalus a trebuit să construiască pentru el, la cererea lui Minos, labirintul, în care a fost închis. Acolo, el primea spre mîncare tributul adus Cretei de către Atena, adică şapte tineri şi şapte fecioare în fiecare an. Asta pînă cînd a fost ucis de eroul Tezeu, povăţuit de firul Ariadnei, fiica lui Minos şi ajutat de sabia magică dată tot de ea.

Lăsînd de-o parte înfricoşătoarea şi scîrbavnica poveste, să ne gîndim că toate noroadele păgîne – începînd cu Babilonienii şi cu Egiptenii, cei dintîi închinători la idoli, adică la chipurile diavolilor – au avut drept „dumnezeu” cîte un taur: primii pe Baal-Moloch, iar cei de-al doilea pe Apis. Iar de la ei, animalul cornut a fost cinstit de toţi ceilalţi păgîni, ba chiar şi de norodul ales, atunci cînd acesta s-a smintit în pustie şi i-a cerut lui Aaron să le facă viţelul de aur5. Şi pe cine închipuie animalul cornut şi copitat, desfrînat şi sălbatic? Ştim prea-bine, din întîmplările trăite de Părinţii Bisericii din pustie, aceia care au înfruntat duhurile necurate faţă către faţă: pe însuşi diavolul cel mare, începătorul răutăţii, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor. Iată aşadar „mitul întemeietor” al „Europei”, împărăţia zidită în vremile noastre de strănepoţii Minotaurului, despre care vom povesti în cele ce urmează.

Cuvînt de început Reviewed by on . Toată industria presei scrise şi a audio-vizualului trăieşte (bine) de pe urma dorinţei omenirii de a afla răspuns la două întrebări: Ce se întîmplă azi? Ce va Toată industria presei scrise şi a audio-vizualului trăieşte (bine) de pe urma dorinţei omenirii de a afla răspuns la două întrebări: Ce se întîmplă azi? Ce va Rating: 0

About Florin Stuparu

Florin Stuparu s-a născut pe 20 mai 1961 în Bucureşti. Părinţii lui, Sabin şi Elena Stuparu s-au străduit şi au reuşit să-i ofere toate condiţiile pentru ca Florin să dobândească o educaţie aleasă, în anii ’70, în plin regim comunist. În afară de cursurile şcolii primare pe care a urmat-o între anii 1968-1976, Florin a urmat cursuri de limbi străine, a luat lecţii de chitară, a fost înscris la Palatul copiilor la diverse cercuri teoretice sau aplicate, căci pe lângă aplecarea lui spre studiu el avea şi o îndemânare şi o dragoste pentru lucrul practic bine făcut care l-a însoţit întreaga viaţă. În 1980 a absolvit Liceul de Filologie-Istorie „Zoia Kosmodemianskaia” din Bucureşti, încercându-şi norocul în acelaşi an, în sesiunea din vară, la admitere la IATC, unde numărul de locuri era foarte redus (5 locuri la actorie). Dorinţa de-a întrupa personaje care îi exprimau personalitatea şi de-a intra într-o lume care îl fascina prin tot ceea ce ţinea de arta actorului, a reprezentaţiei şi a comunicării nu l-a părăsit mult timp de atunci încolo. Când l-am cunoascut eu, în 1984, Florin recita în româneşte monologuri din personaje dostoievskiene, poeme din poeţi români şi universali, dar şi în engleză din Shakespeare, Mark Twain sau James Joyce. A mai încercat o singură dată la actorie şi apoi s-a angajat pentru un timp la Bucur-Obor ca „estetician” (se ocupa cu aranjarea vitrinelor, a pomului de „Moş Gerilă”, etc.), timp în care a devorat biblioteci municipale şi naţionale, cât şi pe-a lui personală şi pe ale prietenilor. În 1987 devine student al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, Secţia Română-Engleză, pe care o termină în 1991, când este angajat ca asistent de cercetare (ulterior cercetător) la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Aici a realizat studii antropologice (printre care un studiu despre concepţia asupra spaţiului, pornind de la experienţa unei tabere artistice de la Galda) şi lucrări de antropologie audio-vizuală. Acestea din urmă au fost realizate împreună cu Mugur Vasiliu: Comentarii, documente Foto şi Filme legate de Junii Braşoveni, de Carnaval (de primăvară - la Brăneşti, de iarnă - la Liteni şi Tescani), Filmul „Tonel şi Vieru, sau despre rostul cântării”. A fost membru fondator al Mişcării pentru România (1990-1991) şi al Asociaţiei de Antropologie Audio-Vizuală (1995-?), al grupării şi revistei SCARA. Între 1982-1992 a fost căsătorit neoficial cu Mihaela Barcan. În 1996 se căsătoreşte cu Lorena-Valeria (Păvălan) Stuparu, devenind ulterior tatăl copiilor Maria-Andreia (1997), Ioan-Vasile (1999), Ana-Gabriela (2001). Dar marea cotitură în viaţa lui a reprezentat-o întîlnirea cu Florin Bălan, care în momentul în care a luat drumul mânăstirii pentru a deveni monahul Filotheu Bălan, renunţând la bunurile pământeşti - lui Florin (despre care ştia că este un cărturar) a găsit de cuviinţă să-i lase biblioteca lui. Iar Florin chiar a citit acele cărţi (începând cu toamna anului 1998) care au schimbat radical viziunea lui asupra rostului omului pe pământ. Pe scurt, în 2000 Florin a renunţat la viaţa publică orăşenească (dar nu şi la viaţa de familie) şi a plecat la Mânăstirea Petru Vodă. Între 2005-2010 a revenit în lume (de unde mergea des la mânăstire), iar din mai 2010 s-a reinstalat la Petru Vodă (de unde a mai venit de trei ori în Bucureşti şi o dată în Craiova) pentru a termina casa pe care o începuse în 2004, pentru a realiza programul editorial pe care şi-l propusese şi pentru a trăi într-o lume mai curată, nutrită de rugăciunile şi binecuvântările părintelui Iustin Pîrvu.. Pe data de 1 august 2011 a coborât în sat, de unde până acum încă nu s-a întors. Dar noi îl aşteptăm. O parte însemnată din sufletul şi mintea lui Florin se regăsesc şi în cărţile lui: 1. “Anul 1848 la români”, 2001, nepublicată – editor şi autor 2. Rugăciunile Postului Mare, Egumeniţa, 2003 3. Ceaslov, după ediţia Neamţ 1874, nepublicat 4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tâlcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Mînăstirea Petru Vodă, 2003 5. Două numere din Oglinda vremii (2007-2008) 6. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei către Romani, Sophia, 2005 7. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a Epistolei a doua către Corinteni, Sophia, 2005 9. Rugăciunile Sfîntului Efrem Sirul, Scara, 2006 10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tâlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, Sophia, 2006 11. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Naşterea şi Întruparea Cuvântului, Sophia 2007 12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tîlcuire la Faptele Apostolilor, Sophia, 2007 13. Justin, Scara, 2007 14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006 15. Sîntul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tîlcuire la Apocalipsă, Sophia, 2007 16. Cuvinte ale Sfinţilor Părinţi la Moartea şi Învierea Domnului, Sophia, 2008 17. Mărgăritare – Cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale multor sfinţi şi dascăli, Sophia, 2009 18. Vieţile, Acatistele şi Paraclisele Sfinţilor Grabnic Ajutători Nicolae, Mina si Haralambie, Sophia, 2009 19. Sf. Efrem Sirul, Plînsurile Sfintului Efrem Sirul, Sophia, 2010 20. Cartea omului sau Un bărbat şi o femeie de la facerea şi pînă la înnoirea acestei lumi, Scara, 2010 21. Cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului, Scara, 2010 22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, Scara, 2010 23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundaţia Iustin Pirvu, 2010 24. Sf. Theofylact al Bulgariei şi Sf. Nicodim Aghioritul – Tîlcuirea Epistolei către Evrei, Sophia, 2011 25. Cartea ascultării, Sophia, 2011 26. Arhiepiscopul Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii şi Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, în curs de apariţie 27. Arhiepiscopul Evghenie Vulgaris – Tîlcuire la Pentateuh, în curs de apariţie la Editura Sophia 28. Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, traducere şi note de Cuviosul Gherontie Dascalul şi Sfântul Grigorie Dascălul, în curs de apariţie la editura Sophia

Lasă un comentariu

scroll to top