Home » Arhiva AXA anul III » Axa 46 » Minți zburătoare identificate

Minți zburătoare identificate

De curând, actualul papă a lansat plin de un entuziasm ştiinţifico-fantastic adolescentin, printr-o mass-media siderată de admiraţie oarbă, o idee pseudo-religioasă demnă de cronicarii râsu’-plânsului: după părerea strict personală a domniei sale, „extratereştrii ar fi, nici mai mult, nici mai puţin, decât fraţii noştri”! Or fi poate „fraţii” dânsului, deşi, în lumina învăţăturii de credinţă creştin-ortodoxe autentice, nu-l sfătuim să se facă „frate” cu ei, nici măcar pentru a-şi (în)trece propria imaginaţie – „puntea tuturor dracilor”, după cuvântul Sfinţilor Părinţi. Debordând de un „universalism” teoretic, declarativ şi aparent compact (fantasmagoriile, ca şi promisiunile vane, nu-i costă nimic pe oamenii politici îmbrăcaţi în haine religioase!), „înfrăţirea” actualului papă cu „extratereştrii” nu surprinde decât prin precaritatea arguţiilor pseudo-teologice, pe care Sfântul Chiril al Ierusalimului le contrazice scripturistic, dar şi tranşant: „Aşadar, întâiul vinovat de păcat şi întemeietor al răutăţilor este diavolul. Nu eu sunt cel care vorbeşte aceasta, ci Dumnezeu a zis: «… pentru că de la început diavolul păcătuieşte» (I Ioan – 3, 8). Mai înaintea lui nimeni nu păcătuise. A păcătuit el, însă nu pentru că aşa i-ar fi fost firea, sau că ar fi primit înclinaţia spre păcat; în felul acesta vina păcatului ar fi căzut asupra Celui Care l-a făcut astfel. Dimpotrivă, fiind creat desăvârşit şi bun, el însuşi, din propria voinţă, s-a făcut diavol (diavol în traducere înseamnă clevetitor, defăimător).

Fiind arhanghel, după aceea a fost supranumit, pentru clevetire, diavol; fiind la început un bun slujitor al lui Dumnezeu, din trufie a devenit satana în tot sensul acestui cuvânt, pentru că satana înseamnă vrăjmaş (şi împotrivitor). Şi aceasta nu e învăţătura mea, ci e a proorocului Iezechiel, purtătorul de duh. El, compunând o cântare de jale despre satana, zice: Tu erai pecetea desăvârşirii, deplinătatea înţelepciunii şi cununa frumuseţii. Tu te aflai în Eden, în grădina lui Dumnezeu» (Iez. 28, 12-13). Şi peste câteva cuvinte adaugă: «Fost-ai fără prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea» (Iez. 28, 15). E foarte bine spus «s-a încuibat în tine nelegiuirea», răul nu ţi-a fost dat dinafară, ci tu însuţi l-ai zămislit.

În cuvintele următoare proorocul a arătat şi motivul: «Din pricina frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta, şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea. De aceea, te-am aruncat la pământ» (Iez. 28,17). Asemenea acestora spune şi Domnul Iisus Hristos în Evanghelie: «Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer» (Luca 10, 18). Diavolul a căzut, atrăgând pe mulţi cu el în căderea sa. El umple de păcate pe cei care i se supun. După căderea duhurilor necurate din cer pe pământ sau în văzduh, pentru ele a devenit inaccesibilă lumea locuitorilor cerului, din care pricină toată rea-voinţa lor a fost îndreptată în chip deosebit asupra pământului ce le era la îndemână, pentru a semăna între oameni răul.

În acest fel, răul este o necesitate vitală a demonilor, care nu se gândesc la nimic altceva decât la rău, nu-şi găsesc astâmpărul sau plăcerea decât în lucrarea lor păgubitoare. Ei dispreţuiesc sentimentul binelui, ca şi Împărăţia lui Dumnezeu. Demonii nu pot face nimic Creatorului, Care, fiind Dumnezeul Atotputernic, este inaccesibil oricărei influenţe din partea unor făpturi căzute. De aceea, ei şi-au îndreptat răutatea asupra omului, care reprezintă chipul lui Dumnezeu, şi, ştiind că Dumnezeu îşi iubeşte creatura, caută să dăuneze cât mai mult obiectului iubirii Sale…”.

Războiul nevăzut

Desigur, actualul papă înţelege toate aceste evidenţe teologice elementare, dar, dintr-o imprudenţă spirituală evidentă, din interese prozelitiste planetare, precum şi din dorinţa nestăpânită de a epata o lume secularizată prin deschiderile sale „universaliste”, se declară „frate” cu duhurile căzute şi alungate din Împărăţia Luminii, îndemnând şi milioanele de credincioşi catolici să-l urmeze în această nefastă „înfrăţire”. Îi compătimim sincer pe toţi aceşti naivi şi iluzionaţi, care nu se pot comporta frăţeşte şi moral nici măcar cu semenii lor pământeni, dar se „înfrăţesc” declarativ cu „extratereştrii”, deşi în Ortodoxie este „de remarcat că un fantast în prima accepţie a acestui cuvânt este însuşi diavolul, care-şi închipuie despre sine ceea ce nu este; adică fantezia este o născocire falsă şi adesea primejdioasă a ceea ce nu există”.

Aceasta o mărturiseşte şi Sfântul Nicodim Aghioritul în cartea sa „Războiul nevăzut”, care ne previne că duhurile rele, fiind îngeri căzuţi, pot lua orice înfăţişare, pentru a înşela oamenii. Dacă demonii ar veni pe pământ cu înfăţişarea lor reală şi înfricoşătoare (a se vedea, în acest sens, „Portretul lui Dorian Gray” sau chipurile hidoase ale tuturor sataniştilor contemporani), aceştia ar speria teribil lumea, care ar fugi cu siguranţă către Dumnezeul Cel veşnic Viu şi în Treime slăvit, adică în braţele părinteşti ale Păstorului Cel Bun, socotit de toţi îngerii căzuţi vrăjmaşul lor de moarte. Dar, aşa, aureolaţi de amăgitoarele expediţii prin hăurile cosmice pe „obiecte zburătoare neidentificate” (Sic!) şi cu o înfăţişare comercială de „glorioşi” şi „civilizatori ozenauţi”, sunt primiţi cu neroadă bucurie de necredincioşi, rău-credincioşi, naivi, exaltaţi sau pur şi simplu interesaţi, căci „fenomenul ozn” aduce şi câştiguri materiale fabuloase, fiind o diversiune terestră extrem de persuasivă şi greu de contracarat, pentru că se bazează pe jocul aparenţelor abil regizate şi credulitatea oamenilor slabi de înger.

Printre primii care au abordat problema „ozn”-urilor, interesat în primul rând de mentalitatea asociată cu ele, scria ieromonahul Serafim Rose, se numără şi celebrul psiholog elveţian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, „Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies” („Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer”). „În această carte, Jung abordează fenomenul în primul rând din perspectiva semnificaţiei lui psihologice şi religioase. Şi, deşi nu l-a clasat ca aparţinând «realităţii obiective», el a identificat cu toate acestea în mod just zona cunoaşterii umane, căreia îi aparţine. Oamenii de ştiinţă contemporani, chiar dacă pornesc de la latura «obiectivă» iar nu cea psihologică a problemei, sunt şi ei nevoiţi să apeleze la ipotezele «psihice» pentru a putea explica aceste fenomene… De asemenea, «teologi» protestanţi şi romano-catolici contemporani, care s-au obişnuit să urmeze orice idee nouă pe care o lansează «ştiinţa», fac la rândul lor speculaţii în cadrul noului domeniu al «exoteologiei» (adică «teologia spaţiului cosmic»), cu privire la natura raselor «extraterestre» (V. Rev. «Times», 24 aprilie 1978).

Este de netăgăduit că mitul «SF» îi fascinează cu putere până şi pe cei mai luminaţi intelectuali şi oameni de ştiinţă ai zilelor noastre (N. n. – La oamenii cei mai deştepţi, vin diavolii cei mai neghiobi, fiindcă aceştia şi-au deschis larg imaginaţia, în mod imprudent, către lumea lor misterioasă, persuasivă, întunecată şi nesigură). Fiinţele «evoluate» ale viitorului, aşa cum apar ele în literatura «SF», sunt prezentate invariabil ca unele ce au «depăşit» limitele umanităţii obişnuite, mai ales cele ale «personalităţii». Asemenea «dumnezeului» din povestirile «SF», «omul» a devenit şi el o impersonalitate bizară. În cartea «Chidhoods’s End» («Sfârşitul copilăriei») a lui Arthur C. Clarke, «noua rasă» de oameni are fizionomia caracteristică copilăriei, însă chipurile sunt total lipsite de personalitate; aceste fiinţe sunt pe cale de a suferi transformări «evolutive» încă şi mai înalte, până la absorbirea într-o «Supraminte» impersonală” (N. n. – Brr, cu adevărat drăcească perspectivă: micherman universalistu’ rânjind terestru şi extraterestru – Sic!).

Proiecţii şi practici oculte

„În general, literatura «SF» – ale cărei idei se află în opoziţie diametrală faţă de învăţătura creştină, dar în concordanţă perfectă cu unele şcoli filosofice orientale (N. n. – Doi «telectuali», despre care vom vorbi mai departe, îi trăgeau de zor cu «filozofice», precum fac toţi semidocţii! Titlurile academice zornăitoare şi puseele de infatuare ştiinţifică puerilă nu folosesc nimănui, nicăieri şi niciodată – Sic!) – vede «progresul evoluţionist» şi «spiritualitatea», în termenii unei depersonalizări crescânde.

Umanitatea şi lumea viitorului sunt văzute, în termenii «SF», ca «proiecţii» ale descoperirilor ştiinţifice celor mai noi; «proiecţii» care nu sunt câtuşi de puţin lipsite de substanţă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experienţelor ocultiste şi demonice, aşa cum s-au desfăşurat ele de-a lungul tuturor veacurilor. Iată câteva dintre caracteristicile acestor fiinţe «supraevoluate» ale viitorului: comunicarea prin telepatie (N. n. – Mamei i se va spune, probabil în salve telepatice, «m», iar tatălui, «t»), capacitatea de a zbura, de a apărea şi dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene şi creaturi iluzorii prin «gândirea pură», mişcarea cu viteze ce depăşesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei voinţe, precum şi propovăduirea unei filosofii «spirituale» care se plasează «dincolo de orice religie» şi care promite sosirea unui timp în care «inteligenţele avansate» nu vor mai depinde de nimic (N. n. – Nici măcar de inteligenţă?).

Într-adevăr, toate aceste lucruri se obţin prin nimic altceva decât prin practici sataniste şi vrăjitoreşti tipice. Într-o istorie a literaturii «SF» se notează că, «un aspect persistent al creaţiilor SF este dorinţa de a transcende experienţa normală prin intermediul unor personaje şi evenimente care depăşesc condiţiile de spaţiu şi de timp normale» (Robert Scholes şi Eric S. Rabkin, «Sciense Fiction». Scenariile unor filme ca «Star Treck», precum şi multe alte povestiri «SF», seamănă foarte bine prin unele locuri (mai ales în amănuntele lor «ştiinţifice»-viitorologice) cu unele descrieri din «Vieţile Sfinţilor Părinţi», pe vremea cărora activităţile vrăjitoreşti erau ceva obişnuit la popoarele păgâne, printre care sfinţii erau de multe ori nevoiţi să-şi ducă viaţa. Literatura ştiinţifico-fantastică nu are mai nimic ştiinţific, şi nici prea «viitorologică» nu este. Ea se prezintă mai degrabă ca o întoarcere la rădăcinile «mistice» ale ştiinţei moderne – ştiinţa dinaintea «iluminismului» secolelor XVII şi XVIII, care era foarte apropiată de ocultism. În aceeaşi istorie a literaturii «SF» se notează că «rădăcinile literaturii SF, ca şi rădăcinile ştiinţei, se situează în zona magicului şi miticului» (Scholes şi Rabkin).

Cercetările şi experimentele contemporane din aşa-zisul domeniu al parapsihologiei indică şi ele o viitoare joncţiune între «ştiinţă» şi ocultism, dezvoltare care se află în deplină armonie cu literatura «SF»… Cititorul de literatură «SF» rămâne, potrivit unui critic, «cu o capacitate vagă de a distinge demarcaţiiile critice dintre ştiinţă şi magie, dintre omul de ştiinţă şi vrăjitor, dintre viitor şi fantezie». «SF», atât din Vest, cât şi din Est, ca şi celelalte aspecte ale culturii contemporane «confirmă în întregime faptul că faza superioară a umanităţii o constituie ocultismul»… În creaţiile lui Efremov (şi nu numai), comunismul devine «cosmic» şi «începe să dobândească calităţi nemateriale», iar «civilizaţia post-industrială va fi ca cea de tip hinduist» (G.V. Grebens). «Fiinţele avansate» din spaţiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităţi «mântuitoare», iar aterizările navelor spaţiale sunt semnul unor evenimente «apocaliptice» – de obicei sosirea unor fiinţe binevoitoare care să conducă oamenii în «progresul lor evolutiv»…”.

Un sistem de control disimulat

„Cea mai recentă carte a dr. Jacques Vallee despre «ozn»-uri, «The Invisible College» dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigioşi cercetători asupra acestei probleme. El consideră că ne aflăm «foarte aproape» de o înţelegere clară a naturii acestui fenomen. Şi tot el se întreabă pe bună dreptate, dacă nu cumva ideea cu «vizitatorii din spaţiul cosmic» este o pură diversiune, având «scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene». El crede că «de fapt, noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extratereştri; noi ne confruntăm în realitate cu un sistem de control». În realitate, prin «întâlnirile de gradul III» se realizează un foarte eficient sistem de control al convingerilor şi credinţelor individuale.

Într-o altă carte a sa, dr. Vallee notează: «A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populaţiei să creadă în existenţa unei rase supranaturale, în posibilitatea maşinilor zburătoare (N. n – Cu viteze superluminice sau chiar tahionice – Sic!) în posibilitatea lumilor locuibile, şi aceasta doar cu ajutorul câtorva scene şi imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii şi superstiţiilor existente într-un anumit spaţiu geografic la un moment dat» («Passport to Magonia»). Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra acestor «scene regizate» şi care nu au scăpat cercetătorilor atenţi, mai ales atunci când s-au avut în vedere «întâlnirile de gradul III» şi cele de «contact direct» cu umanoizii; şi anume, acestea sunt detalii de o factură profund «absurdă» sau care sunt de un raţionament a cărui raţionalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă. Un psihiatru din Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate «întâlnirile de gradul III», nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică.

«Când persoana este tulburată de elemente absurde şi contradictorii, pe care se luptă să le înţeleagă, atunci psihicul său este foarte deschis şi receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, şi aşa mai departe». Dr. Vallee compară această tehnică cu iraţionalitatea «koan»-urilor din budismul zen şi remarcă similaritatea dintre întâlnirile extraterestre şi diferitele ritualuri oculte de iniţiere care «predispun mintea» la un «nou set de structuri simbolice» Toate acestea indică în opinia lui trecerea «la o nouă formă de religie» (koan=paradox folosit ca temă de meditaţie în zen-budism, cu scopul de a anihila orice recurs al minţii la raţiune şi raţionalitate şi de a forţa individul să dobândească instantaneu o iluminare de tip intuitiv- «Webster’s New Collegiate Dictionary»). Înţelegem, aşadar, că întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât formele moderne ale unui ocultism vechi de când lumea. Abandonând credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum «mântuitori» în spaţiul extraterestru, iar fenomenele în discuţie nu fac altceva decât să furnizeze, prin materialitatea lor – «ozn»-uri, extratereştri -, recuzita externă necesară credibilităţii (N.n. – Mai degrabă, credulităţii!).

John Keel, care a pornit în cercetările sale asupra «ozn»-urilor cu mult scepticism şi care în materie de religie este un agnostic, scrie: «În esenţa lor ozn-urile, … sunt manifestarea unei lumi plină de duhuri şi fantome, al cărei univers mintal este straniu şi aberant; este realitatea unei lumi dominate de iluzie… în care realitatea însăşi este distorsionată de forţe stranii, care în mod vădit pot manipula spaţiul, timpul şi materia fizică – forţe care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea noastră de înţelegere… Apariţiile ozn par a fi pe de-a întregul variaţii minore ale fenomenelor demonice vechi de când lumea» (UFOs: «Operation Trojan Horse»).

Într-o bibliografie recentă a fenomenelor «ozn» pregătită de «Biblioteca Congresului», se notează la prima pagină următoarele: «Multe dintre rapoartele asupra ozn-urilor, care se publică în prezent în presa de mare audienţă, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii şi parapsihologii le cunosc de multă vreme» (Lynn G. Catoc, «UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography»- «Ozn-urile şi alte subiecte înrudite.O bibliografie adnotată»; recomandăm aceste concluzii pertinente, atât consilierilor ştiinţifici şi culturali ai actualului papă, imprudent şi prematur «înfrăţiţi» cu «extratereştrii», cât şi tuturor naivilor lor imitatori, pentru că nimic nu aduce mai mult rău sufletului omenesc decât universalismul fără discernământ!)”.

Fenomenul «ozn»

„Majoritatea oamenilor zilelor noastre crede sincer în existenţa unor civilizaţii extraterestre, «fraţi mai mari de raţiune», caută să stabilească contactul cu ei şi aşteaptă ajutor de la ei; ei sunt înţelepţi, aproape atotputernici, vor veni şi ne vor ajuta neapărat – visează omul încă din secolul al XX-lea…»”.

Imediat după anunţul papal, un intemperant senator de la noi („doctor în istorie şi doctorand în teologie”, cum se autoprezintă respectivul ardent „ozenofil”, cu o modestie aproape extraterestră, dar comiţând gafe teologice impardonabile: Mântuitorul ar fi intrat în Ierusalim, după acest „premiat al Vaticanului”, şezând pe-o „măgăriţă”, deşi studenţii teologi ştiu că a intrat aşezat pe mânzul asinei, adică pe un animal neprihănit care nu a purtat niciodată vreo povară, pentru a se împlini cuvântul Scripturii!) şi un general ex-centric, rubicond, simplist şi reducţionist sadea („specializat” în fantasme paranormale şi entităţi biologice nepământene, pe care în particular, la un pahar de vin, recunoaşte că nu le crede nici el „mai mult de 1%” – Sic!) s-au prezentat prompt la o emisiune năşită ocult, în care au prezentat, fără cea mai mică jenă intelectuală, pe lângă mai vechile şi răsuflatele ipoteze „ozenaute”, şi un soi de drăcovenie din plastic, cu capul hidrocefalic, ochii negri-păcură, supradimensionaţi ca la insecte, şi cu trupul diform, încercând să convingă telespectatorii că din moment ce actualul papă se crede „frate” cu un asemenea reprezentat hidos din lumea tenebrelor, noi ceilalţi, talpa şi prostimea planetară, musai trebuie s-o pornim, ca turma fără stăpân, „înfrăţindu-ne” orbeşte cu «spiriduşul spaţial» respectiv. „Adevărat, adevărat, zic vouă: «Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar. Iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, merge înaintea lor, şi oile merg după el, căci cunosc glasul lui. Iar după un străin, ele nu vor merge, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor»” (Ioan 10, 1). Foarte clar, nu?

Generalul, prinzând impasibil fluturi mediatici dinafara platoului şi introducându-i perseverent în interiorul studioului, numea bâzdâgania din plastic „model de entitate biologică extraterestră” (Sic!), oferind-o ca „argument” năstruşnicului senator, care o privea însă pieziş, ca pe un nefericit avorton anencefal, citând agramat din Sfânta Scriptură („Lăsaţi copiii să vie la Mine”). Între timp, amfitrionul emisiunii, deşi nedus la Biserică, făcea o observaţie cât se poate de corectă, privindu-şi oaspeţii cu mult subînţeles:”…se zice că, spre sfârşitul vremurilor, vor apărea mulţi prooroci mincinoşi!”.

Fără să se simtă cumva vizate sau lezate (deşi erau – Sic!), cele două minţi zburătoare identificate (Sic!) s-au grăbit să-l aprobe, susţinând cu tărie că în curând „extratereştrii” se vor plimba printre noi, ziua în amiaza mare, „penalizând” însă sever erorile pământenilor, reale sau imaginare, precum făcuseră odinioară cei trei presupuşi oaspeţi „extratereştri”, care l-au certat, ca pe un handicapat, pe regretatul John F. Kennedy, în mijlocul faimosului „birou oval” de la Casa Albă. La un moment dat o vecină, care urmărea înfrigurată teve-năzărania cu pricina, chiar ne-a sunat înspăimântată, zicând că a văzut o imensă umbră albă cu ochi răi şi întunecaţi, foindu-se pe la fereastra sa! Ne-am grăbit să o liniştim, explicându-i că este cearceaful pătat de vin al vecinului de deasupra ei, care-i semnalizează astfel celui de la apartamentul de dedesubt (având telefonul defect) că-i singur şi-l invită la un chef-blitz în doi, nevastă-sa fiind plecată la o emisiune de tele-divertisment despre „extratereştrii”, cu „extratereştrii”…

Toată seara a continuat cu citatele trunchiate şi rău asimilate ale senatorului pseudo-teolog, cu „secretele” Vaticanului (care, chipurile, ar fi pitit demult existenţa „fraţilor” zişi „extratereştri” printre noi, dar ar fi păstrat „descoperirea”, ca să ne pregătească psihologic pentru „marea întâlnire”, cu „enigmele” generalului (rezistente numai la explicaţiile fireşti) şi cu ironiile muşcătoare şi pământeşti ale amfitrionului, excedat de „profunzimea extraterestră” a invitaţilor săi! De altfel, generalul i-a şi lansat gazdei o dezvăluire abisală stupefiantă, proprie „aviatorilor psihici” prin spaţii tot mai virtuale: „Şi dacă eu nu arăt aşa cum arăt!?”, sugerând, probabil extrem de subtil, că ar putea fi vreun „extraterestru reptilian”, cu o aparenţă de pământean jovial şi cam mărginit!

Să fim sinceri, năzărania nu ne-a surprins, fiind avizaţi de speculaţiile unui profesor indian de sanscrită, care susţinea prin anul 1975, extrem de serios, persuasiv şi fără succes, că totu-i „maya” (în traducere, iluzie!), deşi când i-am propus să se aşeze pe-o plită încinsă, pentru a-i demonstra contrariul, a refuzat categoric, ştiind foarte bine că va face o arsură zdravănă, cât se poate de reală… Cândva, Plutarh sublinia acelaşi lucru printr-o butadă extrem de acidă: „Băieţii se distrau lovind broaştele cu beţe, dar broaştele nu se distrau deloc atunci când mureau!”.

Ce-i drept, inchiziţia a ars oameni pe rug, Napoleon a desfiinţat-o (deşi a împins, la rândul său, în ghearele morţii, mii de oameni nevinovaţi!), dar Biserica dreptslăvitoare din toate timpurile nu a trimis la moarte pe nimeni niciodată, deşi mai cu seamă din rândurile ei au fost trimişi prin moarte la Viaţă sute de mii de mucenici, cu metode primitive sau „ştiinţifice” (jertfe consemnate în „Actele martirice” scrise de păgâni!), de care doctorul în istorie şi generalul în paranormal n-au pomenit nimic, fiindcă ştiinţa terestră sau „extraterestră” nu se împiedică încă moral, nicăieri în lume, de „Vieţile Sfinţilor Mucenici”, ci doar de drepturile oamenilor la o orientare autonomă, sigur pierzătoare de suflete, aici şi Dincolo!

Holocausturile, Hiroshima şi Nagasachi, mutaţiile genetice malformante, arma seismică, arma bacteriologică, torturile moderne cu substanţe psihotrope, terorismul social rafinat şi eficientizat, călătoriile în cyberspaţiu etc. aparţin oamenilor de ştiinţă, nu oamenilor Bisericii dreptslăvitoare, dar actualului papă şi „savanţilor” săi susţinători nu le mai pasă că singura orientare viabilă în ştiinţă este cea teonomă, ci ei doresc o grabnică şi necugetată „înfrăţire” cu toate duhurile necurate, doar „extraterestră” să fie şi, mai cu seamă, rentabilă şi convergentă cu planul unei „noi ordine mondiale”…

Ce ne învaţă Ortodoxia prin scrierile patristice?

„Dacă amestecul ciudat de elemente fizice şi psihice ce caracterizează fenomenele «ozn» este şi aspectul ce intrigă cel mai mult pe cercetători, rămânând din punctul lor de vedere fără soluţie, el este însă cu totul explicabil celor care cunosc textele ortodoxe şi mai cu seamă «Vieţile Sfinţilor». În interiorul acestei spiritualităţi se ştie că şi demonii dispun de «trupuri fizice», numai că «materia» din care sunt făcute ele este atât de subtilă, încât nu poate fi sesizată decât de oameni cu «uşile spirituale ale percepţiei» deschise, fie prin voinţa lui Dumnezeu, ca în cazul Sfinţilor, fie împotriva ei – în cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă să fie mediumi în şedinţele de spiritism («Doctrina Ortodoxă despre îngeri şi demoni şi modul în care este simţită acţiunea lor de către oameni a fost sintetizată, printre alţii, de marele Episcop şi Părinte al Bisericii din secolul al XIX-lea, Ignatie Brianceaninov»).

Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor extraterestre; fiinţe şi obiecte concrete (adică prezenţe şi contrafaceri demonice) care «apar» şi «dispar» brusc, care au întotdeauna menirea de a înspăimânta şi semăna confuzie între oameni, ducându-i în final la distrugere. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi viaţa Sfântului Ciprian al Cartaginei, care mai înainte fusese vrăjitor, sunt pline de astfel de incidente… Ele dovedesc că «farfuriile zburătoare» ale zilelor noastre se încadrează perfect în «tehnologia» diavolească; cu adevărat, nimic altceva nu le-ar putea explica la fel de bine. Astfel, feluritele înşelăciuni diavoleşti, despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spaţiului cosmic – nimic mai mult…

În secolele trecute, astfel de întâmplări adevărate despre acţiunile drăceşti nu uimeau pe nimeni (N. tr. – Pentru că omenirea acelor vremuri era conştientă de realitatea puterii diavolului). Astăzi însă, unul dintre semnele crizei spirituale la care asistăm, constă în aceea că omul modern, în pofida «iluminismului» şi a «înţelepciunii» sale, fiind confruntat din nou cu astfel de experienţe nu mai este capabil să şi le explice, pentru că a pierdut trăirea vieţii duhovniceşti care să-l ajute la aceasta. Cercetătorii actuali ai fenomenelor extraterestre, în încercarea lor de a explica fenomene care au devenit prea evidente pentru a mai fi ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din domeniul psihiatriei şi psihologiei, pentru a formula o «teorie unificată», care să permită analiza globală a acestor fenomene atât psihice, cât şi fizice.

Dar, aceşti cercetători nu fac altceva decât să perpetueze metoda «raţională» a gândirii de sorginte iluministă, pentru a cerceta un domeniu spiritual, nedându-şi seama însă că acesta nu poate fi investigat cu mijloacele ştiinţifice «obiective», ci exclusiv cu instrumentul credinţei. Lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ uşor în urma observaţiei ştiinţifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităţi (fiinţe), atât ale binelui, cât şi ale răului, pentru care cercetătorul ştiinţific nu poate avea instrumente «obiective» de discernere, decât în condiţiile în care el acceptă revelaţiile referitoare la ele pe care Adevărul întrupat, adică Mântuitorul Iisus Hristos, le-a adus oamenilor (N.n. – Fără o cultură reală a duhului şi fără o credinţă statornică dreptslăvitoare, orice cercetător ştiinţific, fie el şi genial înzestrat, rămâne înafara unei înţelegeri duhovniceşti autentice a fenomenelor iscate de activităţile înşelătoare ale legiunilor de demoni, pe care Bunul şi Dreptul Dumnezeu le lasă să ne ispitească, pentru lămurirea, învierea şi mântuirea noastră lăuntrică, neîngăduindu-le însă să se atingă de sufletele noastre, precum învăţăm din pilda vieţii dreptului Iov).

Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărţile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelaşi plan cu textele spiritiste de inspiraţie demonică, neputând din această cauză distinge între activităţile demonice şi cele efectuate de îngeri. Dar ei acum ştiu (după o lungă perioadă în care ştiinţa a fost dominată de prejudecăţile materialiste) că există un domeniu al realului de esenţă nefizică, ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extraterestre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod «ştiinţific», ei vor continua să fie duşi în eroare, cu aceeaşi uşurinţă cu care este înşelat cel mai naiv «individ de legătură».

O evaluare justă a fenomenelor extraterestre nu poate fi atinsă decât din interiorul Revelaţiei şi al experienţei hristice, fiind accesibilă doar creştinului credincios care trăieşte real şi cu smerenie pe aceste coordonate. Nimeni nu poate afirma că omului îi este dat să «explice» în întregime şi pe de-a întregul lumea nevăzută a îngerilor şi a demonilor, dar cunoaştem destul prin descoperirile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, pentru a fi încredinţaţi de realitatea acestor fiinţe spirituale (îngeri şi demoni) şi de modul în care trebuie să reacţionăm noi la influenţele lor, mai cu seamă când trebuie să dejucăm şi învingem înşelăciunile demonice. Cercetătorii fenomenelor extraterestre au ajuns la concluzia că ele sunt identice cu fenomenele numite «demonice», dar numai creştinul – şi anume cel ortodox, care este instruit şi luminat de 2000 de ani de experienţă patristică a luptei cu demonii – este capabil să înţeleagă semnificaţia adâncă a acestei concluzii”.

Semnificaţia fenomenelor “ozn”

„În primul rând, fenomenele extraterestre nu sunt decât unele din multitudinea de evenimente «paranormale» care uluiesc omenirea la ora de faţă. Cu doar câţiva ani în urmă, cei mai mulţi le-ar fi considerat «minuni» de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în cartea sa «Colegiul invizibil» se exprimă astfel: Observăm în mediul nostru înconjurător evenimente neobişnuite şi neaşteptate ce se numără cu miile. Ele produc «o mutaţie generală în structurile de credinţă religioasă a oamenilor, în întreaga lor mentaliltate privitoare la conceptul de invizibil». «Se întâmplă ceva ciudat cu conştiinţa oamenilor zilelor noastre; aceeaşi putere sau forţă care a marcat rasa umană în trecut se manifestă din nou asupra ei în prezent».

În limbaj creştin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlănţuire demonică asupra omenirii. În viziunea apocaliptică creştină, se ştie de existenţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce ţine în frâu cele mai de pe urmă şi cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tes. 2,7). Dispariţia modurilor de guvernare şi a ordinii publice bazate pe concepţia creştin-ortodoxă (…) este deja de multă vreme un fapt istoric. Viziunea creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci satan a fost «dezlegat din închisoarea lui», în care a fost ţinut prin harul Bisericii Domnului Hristos. El a ieşit acum «să amăgească neamurile» (Apoc. 20, 7 – 8), spre a le pregăti pentru închinarea la anti-Hrist spre sfârşitul neamurilor.

Poate că niciodată, de la începuturile Creştinismului încoace, puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare şi atât de pe faţă ca în zilele noastre. Teoria «vizitatorilor din spaţiul extraterestru» nu este decât unul dintre multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina şi a acredita ideea unor «fiinţe superioare» care îşi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii. În al doilea rând, «ozn»-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumnistice de ultimă oră, prin care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn al marii susceptibilităţi a omului contemporan la influenţele demonice, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era creştină. În secolul trecut, de exemplu, era de obicei necesară participarea la şedinţe de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferinţă noaptea).

Omenirea a pierdut în prezent şi ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine asupra existenţei, plasându-se acum în mod pasiv la dispoziţia multiplelor «puteri» coborâtoare din văzduh. Recentul film «Întâlnire de gradul III» este o dezvăluire şocantă despre cât de superstiţios a putut deveni omul contemporan, omul aşa-zis «eliberat» de sub imperiul credinţei creştine «obscurantiste»; acest om este gata într-o clipă să creadă, fără să pună nimic la îndoială, orice «experienţă» neobişnuită, indiferent unde l-ar duce ea, fără să-i treacă prin cap măcar că are de-a face cu grosolane contrafaceri demonice (N.n. – După ce s-au acoperit de un ridicol fără margini cu «autopsia unui extraterestru», printr-un film trucat grosolan, fanaticii «ozenofili» au găsit «explicaţia»: filmul trucat ar fi ascuns de fapt adevărata autopsie a unui alt «extraterestru», urât ca dracul, deşi până şi copiii ştiu că dracul nu moare niciodată, ci doar fuge alungat de rugăciunea curată şi smerită, scuipând mai tare ce-i drept, tocmai spre cei care îl izgonesc doar cu Harul lui Dumnezeu!).

Minți zburătoare identificate Reviewed by on . De curând, actualul papă a lansat plin de un entuziasm ştiinţifico-fantastic adolescentin, printr-o mass-media siderată de admiraţie oarbă, o idee pseudo-religi De curând, actualul papă a lansat plin de un entuziasm ştiinţifico-fantastic adolescentin, printr-o mass-media siderată de admiraţie oarbă, o idee pseudo-religi Rating:
scroll to top