Home » Arhiva AXA anul III » Axa 49 » Neam fără noroc sau blestemul lui Zamolxe
Neam fără noroc sau blestemul lui Zamolxe

Neam fără noroc sau blestemul lui Zamolxe

noiembrie 1, 2010 8:19 am by: Category: Axa 49, Contra atac Leave a comment A+ / A-

Care este secretul unei organizaţii filantropice

(…) Este greu să trecem peste un specific al vieţii româneşti interbelice: cel al înmulţirii lojelor masonice. În Constituţia Marelui Orient al Franţei se spune: „Francmasoneria, instituie esenţialmente filantropică, filozofică şi progresistă, are drept obiect căutarea adevărului, studiul moralei şi practica solidarităţii. Ea lucrează la ameliorarea materială şi morală precum şi la perfecţionarea intelectuală şi socială a omenirii.”(sublinierea noastră – n.a.) Evident, căutarea adevărului nu poate constitui funcţia unei instituţii sau organizaţii; de pildă, Biserica nu este instituţie de căutare a adevărului; nici Academia, nici Universitatea, nici Institutele de cercetare ştiinţifică, nici Justiţia nu afirmă că rostul lor social este să caute adevărul. De altfel ar fi şi confuz: despre ce adevăr e vorba şi care ar fi obiectul la care s-ar referi adevărul? Pretinde, prin afirmaţia sus citată, francmasoneria că se substituie religiei, ştiinţei, justiţiei şi moralei? Dacă da, e absurd să cauţi adevărul care să întrunească patru validităţi dintr-o dată: să fie religios şi ştiinţific şi moral şi juridic!

Francmasoneria studiază morala? Dar morala nu e studiată de o instituţie, ci de etnici, de psihologi, de sociologi, de antropologi care nu-i necesar să fie înrolaţi într-o organizaţie pentru a ajunge la concluzii teoretice, iar dacă sunt, totuşi, aceasta impietează asupra obiectivităţii demersurilor lor datorită partizanatului inevitabil. Atunci de ce ai avea nevoie de slujbaşi proprii dacă poate lua de-a gata concluziile teoreticienilor din toată lumea?

Francmasoneria are ca obiect practica solidarităţii? Solidarităţii cui? A claselor sociale? A naţiunilor? A statelor? De ce îşi propune francmasoneria asemenea obiectiv când el există în cadrul creştinismului, iubirea creştină constituind, teoretic şi practic, finalitatea îndestulătoare pentru fiinţa persoanei, a naţiunilor şi statelor? Consideră oare francmasoneria că solidaritatea promovată de ea e superioară iubirii creştine? Dacă da, ea se întâlneşte cu comunismul care, de asemenea, consideră că solidaritatea sa e superioară iubirii creştine. Or, ce este solidaritatea umană exterioară iubirii, în afara lui Dumnezeu? Simplu: este un pact, o convenţie, ca orice pact, nu are rădăcini, nu are fructe. E important să reţinem că solidaritatea e întotdeauna împotriva cuiva pe când iubirea e întotdeauna absolut unificatoare, integratoare.

Este cel puţin straniu ca o instituţie care se dedică filantropic ameliorării materiale şi morale, să pretindă membrilor săi să jure: „Mă angajez să păstrez în mod inviolabil secretul masonic … etc.” E natural să te întrebi: ce fel de secrete poate ascunde o instituţie filantropică, morala ce-şi propune căutarea adevărului şi ameliorarea condiţiei umane? Şi de ce să aibă secrete? Se teme masoneria că dezvăluirea secretelor ei ar prejudicia filantropia, căutarea adevărului şi progresul moral? Ar veni cum că acela care intră în Asociaţia Mondială a Juriştilor, Uniunea Sociologilor Europeni, Asociaţia Internaţională a Etnicilor, Societatea Culturală Mondială a Filozofilor să jure să păstreze în mod inviolabil secretul juriştilor, sociologilor, eticienilor, filozofilor etc.? Pare ridicol, cu o singură condiţie: ca respectivele asociaţii să existe cu alt scop decât cel declarat şi, ipso facto, acel „alt scop” trebuie păstrat secret.IMG 3461

Aceasta e de observat şi cu privire la Francmasonerie: numai dacă ea are alt scop decât cel declarat şi în mod necesar el trebuie păstrat cu stricteţe de membrii ei. Dar, dacă declaraţia e de căutare a adevărului, de filantropie, de ameliorare materială şi morală, de practică a solidarităţii atunci decurge cu rigoare logică faptul că scopul nedeclarat e opusul a ceea ce e declarat: nu căută adevărul, nu e filantropică, nu o interesează ameliorarea materială şi morală, nu vizează nici o practică a solidarităţii. Analiza logică obligându-ne să considerăm declaraţia publică drept o propoziţie falsă rămâne să ne întrebăm: ce urmăreşte Francmasoneria? Nu ştim, bineînţeles, dar putem presupune câte ceva, pe cale deductivă: A) propunându-şi realizarea solidarităţii ea socoteşte calea iubirii creştine ori inferioară ori inutilă – în ambele variante Francmasoneria e adversara creştinismului, adică este atee indiferent dacă o mărturiseşte ori nu – ierarhizându-şi lojile în ordine: loje locale, regionale, naţionale, internaţionale conduse de un Consiliu Mondial, decurge că ea e exterioară aspiraţiilor, dezideratelor, năzuinţelor naţionale; Consiliul Mondial decide asupra solidarităţii universale sacrificând oricând un popor, o cultură în numele destinului general hotărât! Cele două principii organizatorice ale partidului comunist impuse de Lenin sunt de origine masonici: minoritatea ascultă de majoritate în cadrul unei organizaţii de acelaşi nivel şi organizaţiile inferioare ascultă neabătut hotărârile organizaţiilor superioare cărora se subordonează. Hotărârile CC al PC (rusesc, românesc, bulgar, chinez, francez, congolez, birmanez etc.) sunt executate întocmai de către toate organizaţiile sale. Dacă PC (chinez, filipinez, haitian, columbian, canadian, francez, englez, german, italian, român etc.) este filiala (secţiune) a Cominternului (Internaţionalei Comuniste), iar conducerea Cominternului de la Moscova hotărăşte ceva, hotărârea trebuie executată întocmai de toate organizaţiile-filiale chiar dacă ea ar contraveni intereselor naţionale sau statale. La fel şi cu Masoneria: Consiliul Mondial Francmasonic ca şi Internaţionala Comunistă are Filiale în diferite ţări (organizaţii inferioare); ceea ce decide el trebuie executat fără crâcnire chiar dacă decizia contravine intereselor naţionale, populare sau etatice. Lenin a învăţat de la Francmasonerie şi nu invers.

În acest sens ar fi deosebit de captivant să se ştie: Armand Călinescu, ministru de interne sub Carol II, era Mare Maestru al Lojii Masonice Române. El de cine asculta? De regele Carol II sau de Consiliul Mondial Francmasonic? Presa română a publicat în 1990 lista politicienilor noştri liberali şi naţionali-ţărănişti, şi nu numai, membri ai Francmasoneriei care vizează „perfecţionarea intelectuală şi socială a omenirii”. Prin urmare, Consiliul Mondial Francmasonic îşi arogă dreptul, se declară în drept, să hotărască soarta popoarelor, naţiunilor, categoriilor sociale, statelor, destinul culturii europene, asiatice, africane, destinul culturii ştiinţifice româneşti, italiene, nigeriene etc., când şi unde să fie sau să nu fie război, să fie sau să nu fie foamete, să fie sau să nu fie, o maladie contagioasă, să moară sau să nu moară oameni în revoluţii, răscoale, catastrofe sociale etc. Pe scurt, se substituie Istoriei.

De aici ar rezulta că piedicile majore în calea solidarităţii universale s-ar numi: clasele sociale, naţiunile, religiile. Deşi nu puţini sunt savanţii care arată că noţiunile de clasă socială, naţiune, religie nu se bucură de univocitate semantică (J. M. Bochenski, Ce Este Autoritatea?, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 7. La fel, Levy-Bruhl, Lenin, Rădulescu-Motru, Erich Fromm ca teoreticieni ai ideii de naţiune propun unghiuri de vedere proprii asupra înţelesului ce ar fi de dat realităţii naţionale. Desigur sunt savanţi care susţin că naţiunea constituie o etapă depăşită în viaţa omenirii, fără să ne lămurească prea mult ce înţeleg prin aceasta. La fel cercetătorii nu se înţeleg asupra etimologiei cuvântului religie, asupra conţinutului noţiunii religie: Cicero, Virgiliu, Fericitul Augustin, Spinoza, Hegel, Feuerbach, Frazer, S. Reinach etc.) adică nu ştim dimensiona obiectele la care se referă, totuşi se uzează ca şi cum conţinutul lor este cunoscut de toata lumea. Exact pe acest „ca şi cum” se bizuie discursurile sofiste – inclusiv ale masonilor – pentru a-i înşela pe oameni; clasele sociale se confruntă între ele apelând la cele mai variate mijloace de violenţă în interiorul statelor naţionale şi multinaţionale, a naţiunilor, în interiorul aceloraşi comunităţi religioase; naţiunile se sfâşie între ele prin războaie interminabile sau în interiorul aceluiaşi stat se războiesc naţiunile cu minorităţile naţionale; macro şi micro grupurile religioase se sfâşie între ele în cadrul aceleiaşi clase sociale, în cadrul aceleiaşi naţiuni, în cadrul aceleiaşi rase, în interiorul aceleiaşi civilizaţii etatice ş.a.

Noua Ordine Mondială schiţată de Francmasonerie în a doua jumătate a secolului XIX consta în construirea unei societăţi – aceeaşi – pe întreaga planetă prin desfiinţarea claselor sociale, a naţiunilor, a religiilor, a statelor şi culturilor naţionale. Problema era să se stabilească drumul optim spre o asemenea societate. Masonul Max Stirner a propus una, masonul Karl Marx a propus alta, masonul Lassalle a propus alta, masonul Bernstein (toţi evrei) a propus alta ş.a.m.d. Regula după care s-a condus Ordinul Iluminaţilor a constat în încurajarea oricărei mişcări practice izvorâtă din răspândirea uneia sau altei teorii care submina entităţile numite Stat naţional, naţiune, religie, biserică creştină, armată, conştiinţă de neam, cultură naţională; limbă naţională, istorie, clasă socială. În acest sens societatea zisă capitalistă a constituit o cale de experimentat (Dumnezeul societăţii capitaliste e Banul, templele ei luciferice sunt ale Banului) în egală măsură ca şi societatea zisă socialistă, opusă în aparenţă (Dumnezeul societăţii comuniste omul-comunist-activist) capitalismului; prima viza distrugerea claselor sociale, a naţiunilor şi statelor naţionale, religiei, a bisericilor creştine prin satisfacerea fără reproş a celor patru impulsuri elementare ale individului: foamea, sexul, adăpostul, somnul şi a corelativelor acestora căci individul în căutare de satisfacere a impulsurilor lui elementare nu are etnicitate, credinţă, naţionalitate, clasă socială iar dacă este continuu pe deplin satisfăcut, le pierde. A doua, viza aceleaşi distrugeri pe calea uniformizării conştiinţei de clasă; în ciuda profesiunii sale materialiste, comunismul a practicat un idealism trivial în ipostaza ideologiei doctrinare. Individul nu e persoană, cu atât mai puţin personalitate, decât un apartenent al clasei producătoare dedicat total ei, topit în idealurile ei.

În interiorul căii capitaliste, Francmasoneria, elita ei conducătoare a încurajat încercarea câtorva variante:

A) Liberalismul în diferite forme de partide liberale care, sub mincinoasa lozincă „a porţilor deschise”, urmărea încă din fazele incipiente aducerea tuturor naţiunilor în stare de proletariat, în folosul cuiva desigur; liberalii masoni sunt inamici ai monarhiilor, ai statele naţionale, ai moralei creştine.

B) Socialismul, aparent anticomunist, expus viguros de teoreticienii de mare prestigiu, toţi evrei – Lassalle, Aron Liberman, Adler, Moise Kahn, James Cohen, Levi Armand, B. Lazare, Roza Luxemburg, Dobrogeanu-Gherea etc., – care urmăreşte instaurarea proprietăţii comune etatice, suprimarea religiei, ruinarea familiei, eliminarea vocaţiei educative a copiilor din partea părinţilor.

C) Autoritarismul de tip franchist, salazarist, Chang Kaişist, peronist care aservind biserica au subminat-o din interior au instrumentalizat dreptul pozitiv transformându-l în morala statului şi a naţiunii.

Unii considerau aceste fraze succesive inevitabile în istorie „ … noi n-am părăsit încă epoca medievală şi trebuie să intrăm în cea capitalistă – adică liberalistă – pe când ţările occidentale încep să iasă din perioada capitalistă şi se orientează către socialistă … (regimul socialist) … va veni fără doar şi poate şi de acest lucru nu trebuie să aibă nimeni nici cea mai mică îndoială” (sublinierile ne aparţin – n.a.), scria în zorii veacului nostru Nuharn Karz. S-ar putea aprecia rândurile de mai sus drept o bizară proorocire dacă nu le-am asocia cu altele din aceeaşi vreme: „numai în socialism şi anume în socialismul aplicat în întregime, se găseşte cheia problemelor sociale … socialismul este concluzia logică şi încoronarea consecventă a ideilor de solidaritate ale Masoneriei universale”. În 1990 Consiliul Relaţiilor Externe ale Masoneriei americane declara că „naţiunile trebuie să dispară şi să se contopească sub conducerea unui unit guvern socialist mondial”.

IMG 3581În toate textele publice, în comentariile la diferite texte masonice sau în exegeze vom întâlni – ca un laitmotiv – afirmaţia că francmasonii simbolizează pe zidarii care în vremea regelui Solomon (sec. X î.e.n.) au clădit templul din Ierusalim. Dărâmat şi reconstruit în mai multe rânduri, în urma unor războaie, templul nu a mai fost refăcut după ce Titus – fiul împăratului roman Vespasian – înfrânse o răscoală a iudeilor în 70 e.n. Scopul francmasoneriei e rezidirea templului lui Solomon. E firesc să te întrebi de ce tocmai rezidirea templului lui Solomon şi nu templul lui Ramses II sau Nabucodunosor ori Minos ori Şuppiluliuma sau Cyrus cel Mare sau Orodes sau Arghisti? Dar aceştia sunt personalităţi cel puţin la fel de strălucite şi de puternice ca şi Solomon.

Acest rege al unui popor de circa o sută de mii de oameni răspândiţi prin toată peninsula arabică a înălţat în mărunta cetate numită Ierusalim (sec. X î.e.n.) un templu zeului său, Elohim. Fără a putea rivaliza ca stil arhitectonic şi valoare culturală cu Ramaseum (Egipt) sau Etemenaki (Babilon) templul i-a impresionat profund pe izraeliţii din acea vreme. După moartea lui Solomon, statul lui s-a scindat: triburile se încăierară între ele preţ de o jumătate de veac, se împăcară şi iar se certară; pe la sfârşitul secolului al VIII î.e.n. asirienii cerură şi statele israelite le plătiră tribut, cu timpul deveniră provincii babiloniene ş.a.m.d.

O logică a bunului simţ ne-ar spune că rezidirea templului lui Solomon, azi, la distanţă de 3.000 de ani de acele vremuri, ar reveni celor ce se închină zeului Elohim şi numai lor. Or, Francmasoneria, organizaţie internaţională filantropică, filozofică şi morală, cu filiale în peste o sută de state are ca finalitate declarată tocmai rezidirea templului cu pricina! De ce nu templul zeului Ra? De ce nu templul zeului aztec Quetzalcuatl? De ce nu templul zeului Ahura Mazda sau Marduk sau Mani sau Amaterassu? Devine cu totul de neînţeles cum miniştrii şi prim-miniştrii, bancherii şi industriaşii, oamenii de artă şi militarii, savanţii şi deputaţii din peste o sută de naţionalităţi subscriu să servească fără crâcnire ordinele unei organizaţii filozofice, filantropice şi morale în strădania ei de a înălţa templul iudeu întru mărirea zeului Elohim; nu ne imaginăm cum un bun francez şi un bun catolic alături de un bun englez şi un bun anglican împreună cu un bun german şi un bun protestant şi alături de un bun român şi un bun creştin-ortodox şi un bun algerian şi un bun musulman îşi unesc eforturile filantropice şi morale să rezidească templul iudeu pentru Elohim rămânând ceea ce sunt; căci nu ne imaginăm cum poţi rămâne bun naţionalist şi bun creştin servind interesele altei naţiuni şi altei religii. Se poate presupune – bunul simţ logic ne dictează – că fie Francmasoneria e o organizaţie la dispoziţia iudeilor pentru satisfacerea intereselor lor particulare (cu dublă motivaţie ideologică: una exterioară – pentru marele public – alta interioară, pentru iniţiaţi) fie o organizaţie de tip mondialist ca şi comunismul deci anti-naţională şi anti-religioasă. În ambele cazuri secretul ei consta în scop şi mijloace; la dispoziţia iudeilor masoneria vizează o ordine economică şi cultural-politică planetară în favoarea unei comunităţi religioase – iudaismul, care ar constitui şi elita conducătoare mondială astfel putem socoti că Ierusalimul e un nume dat planetei întregi iar templul rezidit e victoria deplină şi universală a iudaicilor asupra tuturor popoarelor, a lui Elohim asupra tuturor celorlalţi zei în alte cuvinte, ierusalimizarea Terrei, domnia „poporului ales” de către Elohim, el însuşi devenit domnitor, reprezenta înţelesul, finalul perfecţionării morale a omenirii, al progresului şi filantropiei francmasonice. Evident, societatea se va împărţi în două mari grupuri: cel al conducătorilor, privilegiat – poporul ales, iudaicii – şi marea masă a neiudaicilor căreia îi va reveni – sub control riguros – munca, sexul, „circul şi pâinea”. În al doilea caz, se va impune o „Nouă Eră” (New Age) post-creştină şi post naţională, căci creştinismul şi naţionalismul ar fi cele două „piedici” în instaurarea unei păci universale raţionale şi durabile. (Criticul literar Nicolae Manolescu, şef al Partidului Alianţei Civice din România se străduie să arate că marele poet Mihai Eminescu este izolaţionist şi xenofob – „România Literară” 1/1993 –, Octavian Buracu declara că „scopul lui Iisus Cristos a fost de jefuire a averilor şi bogăţiilor nejidanilor şi sclavizarea lumii de către jidani” – The New Right, 2/1993 –, Anca Manolescu declara că „creştinismul ne e singura religie adevărată” – Dilema, 1/1993 –, Buchezar Boyadjiev susţine că mai tot ritualul creştin seamănă cu manifestările comuniste – Art. 4/1992 –, un poet pe nume Adrian Păunescu afirma că „Europa e biserica bisericilor” şi că o „dogmă – creştină, n.n. – e o greşeală” etc. Reviste ca „22”, „Dilema”, „Cuvântul”, „România literară”, „Orizont”, ziare ca „România liberă”, „Adevărul”, „Tineretul liber”, „Libertatea”, „Evenimentul zilei” ş.a. promovează homo raţionalis şi statul universal).

„Noua Eră”? Woodrow Wilson nota în The New Freedom că unii din cei mai importanţi oameni din SUA se tem de ceva sau de cineva (1913) ei ştiu, ne spune Wilson, că există undeva o putere atât de organizată, atât de subtilă, de atentă, de completă, universală încât preferă să vorbească în şoaptă când îşi exprimă dezaprobarea. Numărul lucrărilor anti-naţionaliste şi anti-religioase sporeşte an de an, fie din perspectiva comunistă, fie din perspectiva necomunistă; Consiliul pentru Relaţii Externe (1919) condus de E. M. House proclama familia şi naţiunea ca realităţi desuete în viaţa societăţii, surse de dezechilibre sociale foarte periculoase şi militează pentru un guvern mondial (dl. House este unul dintre cei mai remarcabili membri ai francmasoneriei având una din cele mai înalte funcţii). În favoarea „lichidării” naţionalismelor „violente” şi a culturilor „regionale” sunt angajaţi scriitori de largă audiţie ca H. G. Wells, F. S. Malvin, H. Mann, A. Einstein, John Dewen, H. Bergson, L. Aragon, H. Mauria, A. Bailey, W. Givens, L. Curtis, J. Huxley, R. Niebuhr, Maier Bonn, Isaac Adler, Moise Tugwell, David Rockefeller, Elmo Roper, ş.a. „Nu poate exista pace sau prosperitate pentru omenire atâta timp cât harta lumii ne arată 50–60 de state independente”, scrie Ph. Kerr (Foreign Affairs, 12/1922)) în una din revistele masoneriei de epocă. În 1932 F. S. Marvin, teoretician de frunte a masoneriei americane scria că naţionalitatea trebuie să se situieze după revendicările umanităţii ca întreg (The New World Order). În 1941 alt teoretician notabil al masoneriei, L. Mumford considera că erezia naţionalismului trebuie spulberată, că e necesară o singură credinţă sau un ţel etnico-religios (în The City of Man) iar N. Rockfeller în 1962 aprecia că statul – naţiune e tot mai puţin capabil să-şi îndeplinescă sarcinile politice internaţionale. Membri de mare prestanţă ai masoneriei precum R. Gardner, Richard Nixon, George Bush ş.a., militează politic pentru subminarea naţiunilor (nu a propriilor naţiuni) în favoarea unei comunităţi mondiale, da, dar controlată de un stat (depinde cine câştigă: SUA, Germania, Franţă sau Japonia) în care se profilează masoneria.

Naivitatea nu constituie o scuză pentru cel care continuă să creadă în binefacerile masoneriei; când citeşti „Democraţia trebuie să exercite prin forţa lucrurilor un control asupra Puterii prin lojile şi prin fraţii care sunt senatori sau deputaţi. Numai printr-o astfel de supraveghere poate progresa democraţia”, eşti obligat să-ţi pui câteva întrebări esenţiale:

A) Oamenii politici români (francezi, americani, englezi, japonezi, germani etc.) sunt ei nişte nătărăi, nişte paiaţe care nu se pricep la democraţie şi de aceea lojele masonice trebuie să-i dirijeze şi să-i controleze?

B) Conducerea mondială masonică este singura conducere în posesia adevăratei democraţii? De unde şi cine a investit grupul mondial de conducere masonică să supravegheze istoria popoarelor şi a statelor?

Dar aflăm lucruri şi mai precise. „Este obligaţia noastră, repetăm, obligaţia noastră să ne asigurăm controlul asupra politicienilor care sunt aleşi, ca noi să le îndreptăm greşelile şi să le reproşăm pentru ce au scăpat sau au uitat să facă. Într-un cuvânt francmasoneria trebuie să fie conştiinţa politicienilor.” Prin urmare, politicianul este ales de popor dar lucrează conform instrucţiunilor Centralei Masonice aflată la Paris, Washington, Londra sau Viena. Ministrul Afacerilor Externe al României (Italiei, Spaniei, Nigeriei, Braziliei, Filipinelor) acţionează nu conform intereselor naţiunii şi statului său ci conform proiectelor, intereselor Centralei Masonice de la Paris. Politicianul român, prim-ministrul, senator sau deputat trebuie să gândească şi să acţioneze nu româneşte ci francmasonic (adică anti-naţional, anti­creştin, anti-cultural cum am arătat mai înainte). A gândi şi a acţiona francmasonic înseamnă a executa fără crâcnire orice ordin primit de la un grad superior (inclusiv cel de asasinare a fratelui, mamei, propriului copil sau de a incendia, a falsifica, a distruge etc.) chiar şi atunci când acel ordin contravine intereselor personale şi/sau naţionale.

Este bine să ţinem minte regula masonică: „organizaţia noastră trebuie să fie simţită peste tot şi permanent dar să nu fie descoperită niciodată”. În acest sens vomcita: „Cea mai bine urzită conspiraţie este cea mai întortocheată şi care permite omului totul, până şi imposibilul. Creaţi martiri, creaţi victime, creaţi probleme căci noi vom găsi mereu oameni care vor da acestor lucruri interpretarea potrivită.” (A se vedea lucrările sociologului mason Mc Luhan, care a pus la dispoziţia Organizaţiei Fancmasonice Oculte tehnici de manipulare a maselor).

„Scopul nostru final este … distrugerea totală a Catolicismului şi a ideii creştine în general.”

„Naţiunile trebuie să dispară şi să se contopească sub conducerea unui unic guvern socialist mondial.”IMG 3543

„Nimiciţi duşmanul, oricine ar fi el (adică: pe naţionalişti, pe creştini, intelectualitatea verticală moral – ei sunt duşmanii de moarte ai francmasoneriei! – n.a.); nimiciţi puternicii prin bârfă şi calomnie însă distrugeţi-i cât se poate de devreme.”

„Trebuie de mers la tineret, el trebuie sedus, el trebuie adus, fără s-o bănuiască, sub steagul societăţilor secrete.” (Conform Convenţelor din 1894, 1900, 1908, 1920, 1924, 1936, 1940, 1952, 1974, 1990, O.F.O. trebuie sa aibe cât mai multe „fiice”, adică asociaţii, ligi, societăţi, fundaţii, cluburi, alianţe, comitete etc., oficiale, legale care să lucreze sub inspiraţie masonică, să răspândească ideile ei. B. Wurtz dădea în 1990 o listă selectivă de 80 de publicaţii masonice din Europa Occidentală şi de peste 100 „fiice masonice” din care vom cita câteva: NEW WORLOD ORDER COLLEGE, înfiinţat în 1982 de A. Hammer, dovedit spion KGB în perioada 1921–1989 (la acest colegiu a „predat” Raisa Gorbaciov!), Societatea Teozofică, Societatea Wal­dorf, Fun­daţia Soros, Ha­re Krish­na, B-Nai Brith, Siddha Yoga, Sufi, Baha-I, So­cie­tatea Antroposofică, Şcoala Internaţionala A Rozcrucienilor, Societatea De Psihoterapie Transpersonală, Yamagish-Kai, Human Systems Management, Friends Of Earth Foundation, Miş­carea Pentru O Nouă Societate, Institutul Internaţional De Cercetare A Păcii (Sipri), Amnesty Interna­tional, International Organisation For Human Ecology, World Teacher Trust, Turning Point, Humanitas, Group For Social Dialogue, Societăţile … fără frontiere (medici, ziarişti, profesori, ingineri, artişti etc.) ş.a.m.d.

„Lăsaţi deoparte pe bătrâni şi senili şi duceţi-vă să captaţi tineretul, chiar de vârsta copilăriei.”

„Un cuvânt găsit cu iscusinţă şi viclenie, lansat în diferite cercuri sociale, îşi ia de acolo zborul în cafenele, din cafenele în stradă şi un astfel de cuvânt poate uneori ucide un om … Un ziar, al cărui limbaj poporul nu-l înţelege dar în care el vede numele şi fotografia deputatului său, al judecătorului său, pentru popor e o dovadă suficientă …” „… trebuie să vă câştigaţi reputaţia de a fi blânzi ca porumbeii, însă înţelepţi ca şarpele.”

IMG 3592„Părinţii voştri, copiii voştri, nevestele voastre nu trebuie să afle secretul ce-1 purtaţi în voi … acela care cu voie sau fără voie trădează, şi-a semnat sentinţa de moarte”. „Dorim ca aceste instrucţiuni să rămână secrete pentru gradele inferioare, iar gradelor mai înalte ele trebuie explicate scris sau oral. Trebuie să fim precauţi ca nimeni să nu bănuie că aceste instrucţiuni provin din MAREA LOJĂ.”

Dacă masoneria îşi propune acte de filantropie, promovarea binelui, a adevărului, a dreptăţii, solidaritatea între toţi oamenii şi toate popoarele, ce secrete poate să deţină pentru ca un membru al ei care îl dezvăluie, cu voie sau fără voie, să fie condamnat la moarte? Ba, rezultă că numai unii membri – cei de grade superioare – află câte ceva din aceste secrete privind filantropia, spunerea adevărului, facerea de bine, solidarizarea omenirii! E perfect absurd, cu condiţia să luăm declaraţiile publice tale quale; dacă O.F.O. are secrete care ucid, atunci e limpede pentru oricine că declaraţiile publice (blânde ca gânguritul porumbeilor) sunt pe deplin mincinoase.

Probabil că situaţia este aceasta: „Acei care sunt dispuşi să folosească forţa nucleară pentru distrugere aparţin Iluminaţilor (grupului conducător al O.F.O. – n.a.) iar cei care au împărtăşit secretele nucleare conducătorilor comunişti au făcut-o pentru a menţine ateismul comunist într-o poziţie de ameninţare reală, puternică faţă de creştinism … dacă nu putem fi înspăimântaţi prin intimidare în aşa măsură încât să acceptăm supunerea faţă de Iluminaţi, atunci vom fi forţaţi s-o acceptăm prin forţa bombelor.”

Neam fără noroc sau blestemul lui Zamolxe Reviewed by on . Care este secretul unei organizaţii filantropice (...) Este greu să trecem peste un specific al vieţii româneşti interbelice: cel al înmulţirii lojelor masonice Care este secretul unei organizaţii filantropice (...) Este greu să trecem peste un specific al vieţii româneşti interbelice: cel al înmulţirii lojelor masonice Rating: 0

About Alexander E. Ronnett

Lasă un comentariu

scroll to top