Home » Arhiva AXA anul III » Axa 50 » Sfântul Nectarie – Minuni în România
Sfântul Nectarie – Minuni în România

Sfântul Nectarie – Minuni în România

noiembrie 16, 2010 3:59 pm by: Category: Axa 50, Cetatea creștină Leave a comment A+ / A-

Prefaţa editorului:

Minuni în România zilelor noastre…

Acum douăzeci de ani foarte puţini români ştiau despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie. Acum zece ani, datorită pelerinajelor în Grecia, unii români au început să îl cunoască pe sfânt. Datorită tipăririi primelor cărţi despre sfânt, faima sa a început să se răspândească în toată ţara. Astăzi, Sfântul Nectarie este recunoscut ca unul dintre sfinţii grabnic ajutători.

„Cine este Sfântul Nectarie?”

La această întrebare, unii dintre cititorii acestei cărţi ar fi gata să spună: „Este sfântul care m-a ajutat la greu”, sau „Este sfântul care mi-a ajutat mama”, sau alte rude, sau „Este sfântul care m-a ajutat să mă apropii de Biserică…”

Pentru astfel de cititori, o prefaţă la această carte nu îşi are rostul. Ei abia aşteaptă să se bucure duhovniceşte, citind noi minuni ale sfântului.

Această prefaţă se adresează, însă, mai ales celor care au auzit de la alţii că Sfântul Nectarie este un mare făcător de minuni şi vor să ştie mai multe despre acestea…

Există mari sfinţi, canonizaţi de Biserică de sute de ani, dar despre care nu se ştie decât că au dus o viaţă de nevoinţă sau că au primit moarte mucenicească. Nu sunt cunoscute minunile lor.

În cazul Sfântului Nectarie, lucrurile stau altfel. Trecut la Domnul în anul 1920 – şi canonizat în anul 1961 -, sfântul şi-a arătat ajutorul în toate colţurile lumii.

Faima Sfântului Nectarie creşte şi în România. Lucrul aceste se vede şi din grija acordată prăznuirii sale, pe 9 noiembrie. În Bucureşti, la Mănăstirea Radu Vodă, din an în an vin din ce în ce mai mulţi credincioşi din întreaga ţară.

În acelaşi timp, şi la alte biserici sau mănăstiri în care se află părticele din moaştele sfântului creşte numărul pelerinilor. La Iaşi, la Şinca, la Ghimiceşti, la Brădetu sau în alte biserici, Sfântul Nectarie a vrut să ajungă o parte – mai mică sau mai mare – din sfintele sale moaşte. Dar ceea ce contează este mai ales credinţa cu care oamenii vin să i se închine.

Din ce în ce mai mulţi părinţi dau copiilor lor numele de Nectarie sau Nectaria, pentru că au fost ajutaţi de sfânt sau pentru că cer ajutorul sfântului pentru copiii lor.

Părintele Constantin Karaisaridis din Atena îi mărturisea odată unui teolog român că, în fiecare familie credincioasă din Grecia, Sfântul Nectarie a făcut cel puţin o minune. Cum a făcut şi în familia acestui părinte…

Din păcate, mulţi dintre cei ajutaţi de sfinţi se ruşinează să dea mărturie despre ajutorul primit. „Ce vor zice ceilalţi?” „Ce vor zice colegii de serviciu dacă află?” „Ce vor zice rudele?”

Unii îndrăznesc totuşi şi scriu mărturii pe care le semnează cu pseudonime sau cu iniţiale. Dacă nu pot mai mult, e bine şi atât. Dar e greu de înţeles cum, după ce au citit că Sfântul Nectarie le-a cerut în mod expres unor oameni cărora li s-a arătat să scrie sau să vorbească despre minunile sale, unii preferă tăcerea. Ascund lumina sub obroc. (E adevărat că există şi minuni care nu pot fi înţelese decât de cei care le-au trăit. De aceea este bine ca cei ajutaţi de sfinţi să îşi întrebe duhovnicii dacă e bine sau nu să facă publice anumite minuni sau anumite detalii legate de unele minuni.)

Cât priveşte mărturiile făcute publice, mulţi s-au întărit în credinţă datorită lor. Poate că cea mai cunoscută mărturie legată de minunile Sfântului Nectarie în România este cea a preotesei Maria Oprea din Sibiu. Aceasta a avut o sarcină extrauterină; doctorii i-au cerut să avorteze, dar ea nu a acceptat aşa ceva. Şi, prin rugăciuni către Sfântul Nectarie, sarcina a devenit normală. Şi copilul s-a născut cu bine…

Preoteasa i-a trimis mai apoi mărturia ei lui Danion Vasile, care începuse strângerea mărturiilor pentru cartea de faţă. Ajunsă pe internet, mărturia a fost imediat preluată pe mai multe site-uri şi în mai multe publicaţii religioase – parţial sau integral. În urma citirii ei, mai mulţi oameni au dobândit încredere în mijlocirile Sfântului Nectarie şi au fost la rândul lor ajutaţi (o astfel de mărturie este inclusă şi în volumul de faţă – cea a Danei Târnescu).

Poate că minunea cea mai greu de crezut este cea mărturisită de Maria Liliana Manolache. Aceasta a fost pur şi simplu operată de Sfântul Nectarie, după ce trecuse prin nişte încercări greu de descris în cuvinte – răpită, bătută, aruncată într-o prăpastie etc. În urma bătăilor, îşi pierduse auzul şi văzul aproape de tot…

Cuvintele ei ne arată clar că sfinţii lucrează şi în zilele noastre aşa cum au lucrat de la începutul Bisericii. Boala noastră principală este lipsa credinţei, sau puţinătatea credinţei. Dacă noi am fi tari în credinţă, minunile ar face parte din viaţa noastră.

Citirea unei cărţi poate schimba vieţile noastre. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndemna pe creştini să facă rugăciune înainte să se apuce de citirea cărţilor duhovniceşti. Rugăciunea pregăteşte sufletul pentru a înţelege cele citite. Din păcate, mulţi citesc cărţi ortodoxe, dar puţini aplică în viaţa lor cele citite. Prin rugăciune începem să înţelegem că aşa cum Dumnezeu a lucrat în vieţile altora, la fel poate lucra şi în vieţile noastre.

Dacă cititorii se vor folosi de cele citite, ar fi bine să împrumute această carte (sau chiar să o dăruiască) celor aflaţi în diferite necazuri.

Ar fi bine să fie prezentată de preoţi în parohiile lor, şi chiar de către profesorii de religie elevilor. Copiii vor afla în Sfântul Nectarie un prieten. Un prieten care îi ajută la toate examenele vieţii…

Dar nu numai copiii pot afla în Sfântul Nectarie un prieten. Ci toţi cei care i se vor ruga cu credinţă.

De obicei, oamenii aleargă la ajutorul sfinţilor la boală sau la vreme de necaz. Ar fi bine însă ca oamenii să se apropie de sfinţi fără să fie presaţi de vreo încercare. Şi, dacă vor face aşa, vor trece mai uşor prin toate greutăţile viitoare. Pentru că, vrem sau nu, ne place sau nu, crucea face parte din viaţa creştinilor. Şi, dacă fugim de cruce, fugim de mântuire şi de Hristos.

Trăim vremuri în care răutatea s-a înmulţit şi iubirea dispare, încetul cu încetul. Chiar între creştini, dezbinarea îşi arată ghearele. Şi, în situaţiile care par cu neputinţă de rezolvat, intervin sfinţii. Ca eroii din poveste, care biruie răul. Numai că sfinţii biruie cu adevărat, gonind răul din vieţile noastre…

PARTEA ÎNTÂI

Sfântul Nectarie este cu noi astăzi şi de-a pururi

Am scris şi eu câte ceva despre felul în care îşi face simţită prezenţa în viaţa noastră acest sfânt minunat, Sfântul Nectarie.

Acum trei ani mă aflam aproape de Dealul Patriarhiei. Ieşisem de la serviciu, era o toamnă caldă şi nu ştiu ce m-a făcut să trec pe lângă şirul credincioşilor veniţi să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. În anii anteriori mi se părea că e inutil să stai cu orele la rând doar ca să săruţi nişte moaşte pe care, trăind în Bucureşti, le poţi săruta oricând.

Şi, cum mă învârteam eu pe la poalele dealului, aud cum mă strigă o cunoştinţă care an de an stătea cu orele să se închine la sfântul ocrotitor al Bucureştiului. M-am aşezat lângă ea, am început să vorbim de una, de alta, am citit şi Acatistul Sfântului Dimitrie. Şi, deodată, prietena aceasta zice: „I-am spus şi Angelei să vină la sfintele moaşte!”

Pentru că eram interesat de noi cunoştinţe, am cerut amănunte despre Angela. Mai târziu, când s-a înserat, a venit şi ea să ni se alăture. Prima dată, mi s-a părut o fată foarte frumoasă. La a doua privire, mi s-a părut o femeie liniştită, cu un evident echilibru interior. Un gând mi-a pătruns în minte transformându-se într-o veritabilă obsesie: la cât e de frumoasă în interior şi în afară nu are cum să nu aibă un prieten!

Eram proaspăt despărţit de o fată cu care nu mi se potriviseră paşii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale maritale că soţul şi soţia trebuie să meargă în acelaşi ritm spre Hristos. Nouă nu ni se potriviseră ritmurile. Şi am început să fac glume, doar, doar îi voi stârni interesul Angelei. Aşa am petrecut douăsprezece ore împreună. Am ajuns la racla cu moaştele sfântului şi acolo un călugăr care mă cunoştea mi-a zis că a văzut-o pe fosta mea prietenă îmbrăcată în monahie. Aşa se face că la acelaşi rând au stat fosta prietenă şi viitoarea mea soţie.

Mai târziu mi-am dat seama că pe Angela o ştiam de la Mănăstirea Radu Vodă, unde obişnuiam să merg. După un an ne-am căsătorit. A fost o nuntă minunată. Când am văzut pozele m-am mirat că în nici una nu am ieşit nefotogenici. Nu că aş fi eu unul fotogenic, dimpotrivă! După doi ani şi ceva am primit în dar de la Domnul un copil – pe Miriam. Schimbările acestea, care mi-au modificat portretul interior, îl au în centru pe Sfântul Nectarie. Înainte să o cunosc pe Angela, din când în când, citeam acatistul lui cu gândul că o să-mi dăruiască o soţie bună, potrivită mie. Contează mult şi cum e scris un acatist. Cel al Sfântului Nectarie este unul dintre cele mai frumoase: simţi cum fraze întregi îţi mişcă inima.

Tot în apropierea moaştelor sfântului l-am cunoscut pe duhovnicul meu, un om neobişnuit, care a vorbit inimii mele pe limba ei. Când ne-am cunoscut, Angela m-a avertizat că suferă de o formă gravă de hepatită. Asta însemna că în viitor starea ei se putea agrava. Exista şi riscul ca fiica noastră, Miriam, să moştenească virusul hepatic. Am hotărât că vom face, în conlucrare cu Domnul, un copil. Angela citea în fiecare seară Acatistul Sfântului Nectarie. Acesta a fost un semn în plus din care am înţeles că sfântul ne va ajuta.

Un alt semn a fost credinţa pe care am simţit-o în adâncul sufletului că, în ciuda aparenţelor şi a pronosticurilor medicilor, totul va fi bine. Angela a născut-o pe Miriam în patruzeci şi cinci de minute. M-a mirat că a putut să dialogheze cu noi imediat după operaţia de cezariană. Înainte de naştere am putut să fac diferenţa dintre o rugăciune profundă şi una superficială. M-am rugat pentru Angela şi Miriam cu toţi muşchii încordaţi, cu toate motoarele fiinţei mele rulate la maxim. Mă simţeam ca o stâncă, aşa cum s-ar simţi ea, dacă s-ar putea percepe din interior: certitudinea că Domnul este milostiv şi de-a pururi milostiv cu noi îmi ieşea prin toţi porii.

În timpul celor patruzeci şi cinci de minute de foc stăteam cu mama mea, fratele Angelei şi cu mama-soacră într-o stare de sentimente amestecate: nerăbdare, nădejde susţinută prin rugăciuni scurte – către Sfântul Nectarie, Cuvioasa Matrona din Moscova, Sfântul Ioan Maximovici, Părintele Ilie Lăcătuşu (pentru că maternitatea în care Angela a născut se află în apropierea cimitirului unde este îngropat acest mărturisitor al lui Hristos), dar şi teamă.

O altă minune a fost că Miriam a avut trei kilograme două sute la naştere. Nu mă aşteptam să fie aşa grăsuţă, ştiind că eu am fost o miarţă la naştere (am avut două kile opt sute) şi nici mămica ei nu e corpolentă.

Acum, Miriam are şase luni şi i-au ieşit trei dinţişori de care e foarte preocupată. De curând Angela şi-a făcut analizele care i-au ieşit bine. Mai mult decât atât: Sfântul Nectarie a stopat evoluţia bolii ei. Ţine virusul în şah. Noi nădăjduim într-o vindecare totală.

Sper ca toţi cei care primesc ajutor de la Sfântul Nectarie de Eghina să înmulţească mărturiile despre el!

(Ciprian Voicilă)

„Nimic nu putem face fără Dumnezeu”

În urmă cu trei ani şi jumătate am aflat că am o formă de hepatită şi că ficatul meu este foarte afectat din cauza aceasta. Vestea mi-a răscolit toate planurile făcute până atunci, pentru care trebuia să am o sănătate de fier. Mai târziu mi-am dat seama că erau gânduri deşarte şi că nimic nu putem face fără Dumnezeu.

Trecusem şi printr-o operaţie provocată de greşeala unui medic care mi-a făcut puncţia hepatică. În noaptea dinaintea accidentului de puncţie am avut un vis în care eu eram culcată pe un pat şi mai multe obiecte ascuţite zburau spre mine. Eu trebuia să strig încontinuu rugăciunea Tatăl Nostru, dacă mă opream o secundă, un cuţit venea şi mă tăia. M-am trezit îngrozită, dar nu am înţeles că trebuie să mă rog. A doua zi s-a întâmplat accidentul. Nu ştiam ce voi face, eram foarte deprimată, aveam sentimentul că totul s-a prăbuşit în jurul meu, dar ceva îmi spunea că trebuie să fie o ieşire, doar să am răbdare.

Dezlegarea acestei situaţii a început într-o zi când, mergând spre casă, m-a strigat o fostă colegă de facultate. Nu o văzusem de cinci ani. Mai târziu această colegă mi-a devenit naşă de cununie. Mergea să se închine Sfântului Nectarie, ale cărui moaşte se află la Mănăstirea Radu Vodă şi m-a întrebat dacă nu vreau să merg cu ea. Nu auzisem de Sfântul Nectarie, nici de Mănăstirea Radu Vodă. În acel moment nu am putut să merg, colega mea însă mi-a spus că pot veni a doua zi, când se slujea Sfântul Maslu.

Am venit a doua zi, am stat la slujbă şi m-am rugat tot timpul Sfântului Nectarie să mă ajute. Timpul a trecut foarte repede. Atunci am simţit că mi se deschide un drum nou şi că numai acolo, în biserică, voi găsi înţelegere şi bucurie, doar că trebuie să mă rog. La scurt timp după acestea, de ziua Sfântului Dimitrie Basarabov, o prietenă m-a chemat să ne închinăm la moaştele sfântului. Am ajuns la zece seara, ea era deja acolo cu încă doi prieteni, un băiat şi o fată. Am stat la coadă toată noaptea, am vorbit, chiar a fost foarte vesel datorită băiatului – care avea să fie viitorul meu soţ. Dimineaţa în zori am plecat bucuroasă şi împăcată. Am hotărât să ne întâlnim a doua zi. Întâlnirile cu el îmi aduceau linişte sufletească şi am avut convingerea că pe el îl căutam. După şase luni, ne-am căsătorit. A fost o nuntă foarte frumoasă.

În lupta mea cu virusul hepatic, am făcut un tratament de un an de zile, iar la ecografia de după tratament, doctoriţa mi-a spus că s-ar putea să am ciroză sau cancer şi că trebuie făcute alte analize. M-am rugat împreună cu soţul meu Maicii Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfintei Matrona din Moscova. Analizele au arătat că nu era nici una, nici alta. Duhovnicul meu mi-a spus că mi s-a întâmplat asta pentru că trebuie să trec într‑o nouă etapă a vieţii mele duhovniceşti. Am învăţat că mândria este cel mai mare pericol şi că smerenia este o putere şi nu o slăbiciune, cum credeam mai demult. După şase luni am rămas însărcinată.

În timpul sarcinii, doctoriţa a fost mai îngrijorată decât mine de ce mi se putea întâmpla. Dar totul a decurs uşor, inclusiv naşterea prin cezariană. Acum avem o fetiţă minunată, darul nostru de la Dumnezeu, care ne bucură şi ne înfrumuseţează fiecare clipă a vieţii noastre.

Acum două săptămâni, analizele pe care le-am făcut au arătat că boala nu a evoluat. Îi mulţumesc Sfântului Nectarie pentru toate minunile din viaţa mea, de când s-a milostivit să mă ajute şi să-mi arate unde este.

(Angela Voicilă)

„Şi de cancer poţi muri sau nu, totul depinde de tine…”

Mă numesc Elena Vascan, am vârsta de 51de ani. Scriu aceste rânduri pentru a-I mulţumi bunului Dumnezeu că exist şi câtorva persoane care au fost alături de mine atunci când am trecut prin cea mai grea perioadă din viaţa mea.

Aceşti oameni, cărora le mulţumesc tot restul vieţii mele, sunt:

– cei din familia mea,

– câteva rude care m-au susţinut material şi moral,

– prof. dr. Irinel Popescu, Dr. Teoharie Marinescu,

– ieromonahul Sava de la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.

Pe scurt, pot spune că, în vara anului 2006, am fost nevoită să mă internez datorită faptului că pierdeam în greutate, astfel, a trebuit să caut cauza.

După câteva investigaţii am fost sfătuită să fiu operată la stomac, lucru care s-a şi întâmplat pe 6 septembrie 2006. Operaţia a fost făcută la Bucureşti, la spitalul Fundeni. După operaţie, familia a fost anunţată de către profesor că am neoplasm (cancer) gradul 3, fază destul de avansată a bolii, fără ca eu să ştiu, aflând apoi pe parcursul tratamentului.

Pot spune că eu, până atunci, nu am rostit cuvântul cancer. Am refuzat să cred că am aşa ceva. Tot timpul mi-am zis: „Dintr-o simplă răceală poţi muri sau nu, aşa şi de cancer poţi muri sau nu, totul depinde de tine”. Am convingerea că trebuie să ai, mai ales în astfel de momente, o gândire optimistă, să ai răbdare. În sine, răbdarea este o virtute pentru că ea are ca rod nădejdea în Dumnezeu.

Acum e momentul să spun că am primit o educaţie spirituală de la fiica mea, Nicoleta. La îndemnul ei am ajuns la părintele S., căruia îi mulţumesc tot timpul.

Pot spune că am ascultat în totalitate îndrumările medicului. Am făcut chimioterapie (citostatice), radioterapie – tratament foarte greu de suportat, dar tot timpul mi-am zis: „Trebuie să fie bine”.

Aproape de fiecare dată când începeam tratamentul, timp de 10 luni, treceam pe la părintele S. pentru spovedanie. Foarte uimită eram când primeam telefon de la părintele S. Mă întreba ce fac şi dacă mă ţin de rugăciune, căci dumnealui se roagă în continuare pentru mine. Ce spuneţi?! Mai rar aşa preot, să se intereseze de sănătatea oamenilor, lucru pe care medicii îl fac foarte rar, cu mici excepţii.

La 6 luni după operaţie, supărare mare! La examenul tomografic au apărut la stomac câţiva ganglioni. Am venit plângând la părintele S. Şi ce credeţi că mi-a zis? „Aşa cum au apărut ganglionii, pot să şi dispară”, lucru care s-a şi întâmplat.

În luna mai 2007, la îndemnul fiicei mele, Nicoleta, am mers în Grecia, pe insula Eghina. Acolo se află moaştele Sfântului Nectarie. Pot spune că a fost destul de greu să ajungem acolo (atât fizic, cât şi material), dar am reuşit. Când am ajuns, surpriză mare!!! „Raiul pe pământ”. Vă doresc să ajungeţi acolo. Aşa cum poate bine ştiţi, Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiţi şi mai căutaţi sfinţi de către toţi credincioşii. Foarte mulţi oameni care au venit de-a lungul vremii să se închine la sfintele moaşte aflate la Mănăstirea Sfânta Treime din insula Eghina au plecat vindecaţi sufleteşte şi trupeşte. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu mine.

Ajungând în ţară, la Bucureşti, am mers direct la clinică pentru a-mi continua tratamentul. Surpriză însă, doctorul care mă supraveghea din punct de vedere medical a spus să oprim tratamentul deoarece sunt „clinic sănătoasă”.

Aşadar, Îi mulţumesc încă o dată bunului Dumnezeu că exist, îi mulţumesc fiicei mele Nicoleta că m-a îndrumat să merg la mănăstirea Radu Vodă, unde, datorită părintelui S. am învăţat că trebuie să accept situaţia aşa cum este, căci prin rugăciune totul poate reveni la normal, lucru care s-a întâmplat şi în cazul meu.

(Elena Vascan)

Arătările Sfântului Nectarie – minuni din Bucureştiul zilelor noastre…

Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat să îl cunosc şi eu, nevrednica, pe Sfântul Nectarie! Deşi am primit educaţie religioasă din fragedă copilărie şi cunoşteam vieţile mai multor sfinţi şi faptul că aceştia mijlocesc pentru noi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să recunosc că, la acea vreme, eu mă rugam doar Maicii Domnului, Mântuitorului Iisus Hristos, Prea Sfintei Treimi şi, mai rar, Sfântului Ierarh Nicolae (ocrotitorul copilăriei mele). Eram prietenă de trei ani cu actualul meu soţ, eram studentă în anul IV de facultate şi aşteptam cu nerăbdare să termin facultatea pentru a ne împlini în sfârşit dragostea prin Sfânta Taină a căsătoriei.

Însă lucrurile nu au decurs atât de simplu cum ne aşteptam noi şi Bunul Dumnezeu a îngăduit să trecem printr-o serie de încercări cu menirea de a ne căli şi întări dragostea şi credinţa. Ne iubeam mult, aveam o prietenie frumoasă şi curată (cum le doresc tuturor tinerilor), dar dintr-o dată au început să apară între noi neînţelegeri, lucruri mărunte şi ridicole care, pentru o vreme, ne-au stricat liniştea şi frumoasa prietenie. A fost o cumpănă foarte grea, am suferit mult amândoi, nu voiam să ne despărţim, dar oricât ne‑am fi dorit să fie bine, ceva ce nu puteam înţelege se întâmpla şi iar ne supăram.

Ajunseserăm să credem că e momentul ca fiecare să îşi urmeze drumul său în viaţă, şi, cu toate că ne era foarte greu, ne gândeam că poate aşa e mai bine decât să suferim şi mai mult pe viitor. Mă rugam mult Maicii Domnului să ne ajute să luăm hotărârea cea bună şi să nu ne lase. Îl iubeam mult pe prietenul meu, simţeam acelaşi lucru şi din partea lui şi tot mai mult mă mustra conştiinţa pentru suferinţa pe care i-o pricinuiam. Singura mea nădejde era Maica Domnului, căreia îi ceream continuu prin vorbe simple să nu ne lase.

Într-o noapte am visat că eram cu prietenul meu la Mănăstirea Radu Vodă. Obişnuiam să trecem pe acolo, din când în când, dar încă nu îl cunoscusem pe Sfântul Nectarie. De fiecare dată când mergeam acolo treceam pe la racla sfântului şi sărutam sfintele moaşte doar aşa, în semn de respect, fără niciun fel de trăire, grăbindu-mă să ajung în faţă, să mă rog Maicii Domnului şi Mântuitorului. La fel am făcut şi în visul meu: am intrat, am sărutat în grabă sfintele moaşte şi am vrut să pornim către altar, dar ne-am oprit din drum privind spre uşa mănăstirii, unde mai mulţi oameni şi preoţi duceau un sicriu. Văzând, m-am mirat pentru că era pentru prima dată când vedeam o astfel de ceremonie acolo. Ne-am oprit pentru un moment să ne închinăm pentru sufletul „răposatului”, dar şi mai mare mi-a fost uimirea când din sicriu s-a ridicat un preot călugăr (îşi ţinea camilafca pe umărul drept), a venit direct la noi, ne-a dat binecuvântare, spunând: „Maica Domnului şi Domnul nostru Iisus Hristos să vă binecuvânteze!”, ne-a învăluit cu privirea, împărtă­şindu-ne multă pace, bucurie, nădejde şi dragoste şi apoi s-a îndreptat spre altar. M-am trezit foarte liniştită, mi-a rămas foarte bine întipărit în minte visul şi mai ales chipul Părintelui: un bătrânel mărunţel, foarte simplu, cu ochi mari şi expresivi, cu barba un pic căruntă, cheliuţă pe mijloc, până în creştetul capului, scăldat în lumină, plin de bucurie, pace, dragoste, smerenie… nu am cuvinte să-l descriu.

Deşi îmi aducea multă linişte şi îmi venea în gând că poate e un răspuns al Maicii Domnului la rugăciunile mele şi, cu toate că mă preocupa mult să aflu cine e preotul călugăr din visul meu, încercam să alung acel vis, ştiind că visele de multe ori sunt de la vrăjmaşul. Tot alungând acest vis, la scurt timp am avut un altul, tot despre Mănăstirea Radu Vodă: urcam dealul la mănăstire cu prietenul meu şi ne miram amândoi pentru că era foarte multă lume, cum este la hramuri. Am întrebat o femeie dacă este hramul bisericii sau care este motivul pentru care era aşa multă lume acolo, iar aceea ne-a răspuns: „Nu, nu este hram şi nici ziua sfântului, dar aici în mănăstire se află moaştele unui mare sfânt şi mare făcător de minuni – Sfântul Nectarie – pe care lumea nu îl cunoaşte, iar părinţii l-au scos afară pentru ca toată lumea să afle şi să vină să i se închine şi să primească ajutor în toate nevoile pe care le are”.

Uimiţi, ne‑am continuat apoi drumul către biserică şi, într‑adevăr, sfântul era aşezat afară, în foişorul care se afla la acea vreme în faţa bisericii şi toată lumea trecea şi i se închina. Vorbea lumea din jur că un părinte de acolo de la mănăstire a fost vindecat de cancer şi de aceea l-au scos părinţii afară ca toată lumea să afle şi să vină să se închine. Am mai observat atunci un părinte care stătea în genunchi şi se ruga cu lacrimi şi mă gândeam atunci în vis că probabil este părintele care a fost vindecat. Eu stăteam ca un stâlp şi mă minunam de cât sunt de netrebnică, dându-mi seama ce înseamnă credinţa adevărată şi cât de mult am greşit eu.

M-am trezit şi m-am pornit în grabă către mănăstire, să trec pe la sfântul înainte de serviciu, să îl rog să mă ierte şi să mă ajute şi pe mine. Când am ajuns acolo nu pot exprima în cuvinte ce am simţit când am privit icoana Sfântului Nectarie şi am recunoscut în ea chipul părintelui călugăr care ne-a dat binecuvântare în primul meu vis. Apoi mi-am cumpărat cărţile cu viaţa şi minunile Sfântului Nectarie şi, într-adevăr, toate câte citeam despre Sfântul Nectarie mi-l arătau exact cum l-am perceput în vis. De atunci am ceva foarte special pentru Sfântul Nectarie, a devenit noul nostru ocrotitor, mi-a dăruit un părinte, îndrumător duhovnicesc minunat, din mănăstirea sa, ne-a ajutat să trecem peste toate încercările, ne‑am căsătorit de doi ani şi Îi mulţumim lui Dumnezeu, ne înţelegem foarte bine. De atunci l-am chemat şi îl chemăm mereu în ajutor pe Sfântul Nectarie în toate nevoile şi greutăţile întâmpinate şi, de fiecare dată, primim fără întârziere ajutorul cerut.

Acum ne dorim copilaşi şi, cu toate că medicii m-au diagnosticat cu uter bicorn (o malformaţie din naştere) şi mi-au spus că există multe şanse să nu pot duce o sarcină la maturitate şi fătul să se oprească din evoluţie, noi suntem foarte încrezători în binefăcătorul nostru, Sfântul Nectarie, în ajutorul tuturor sfinţilor, al Maicii Domnului şi al Prea Sfintei Treimi.

Sfântul Nectarie este minunat, mergeţi la el şi cereţi-i ajutorul în toate nevoile voastre!

(Iuliana Bulgaru)

„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui”

Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi mijlocitorii mântuirii noastre înaintea Preasfintei Treimi. Orice rugăciune a noastră şi orice lacrimă ieşită dintr-un suflet deznădăjduit sunt ascultate de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. De multe ori nu primim răspunsul rugăciunilor noastre imediat, dar dacă stăruim şi avem credinţă, Dumnezeu ne împlineşte cererile cu iubire de oameni, dacă ne sunt de folos şi spre mântuirea sufletului nostru.

Am cunoscut puterea rugăciunilor Sfântului Nectarie. Am văzut vindecări miraculoase prin ajutorul sfântului; am văzut tămăduiri sufleteşti ale oamenilor deznădăjduiţi, care au cerut ajutorul lui, dar totodată eu însumi am fost subiectul unei asemenea minuni.

Aveam de mai multă vreme o problemă dermatologică la piciorul stâng care, cu timpul, se acutiza şi se întindea pe întreg piciorul. Am încercat diferite medicamente, dar fără niciun rezultat pozitiv. În timp, durerea creştea şi se formase o crustă dureroasă pe talpa piciorului, încât aproape nu mai puteam merge. Într-o zi, mergând la Sfânta Liturghie în biserica mănăstirii, am luat o sticluţă cu mine şi după terminarea slujbei am umplut-o cu ulei din candela care străjuieşte moaştele Sfântului. Am mers la chilie si m-am uns pe locul dureros, după care am făcut Acatistul Sfântului Nectarie, pe care l-am rugat să mă ajute.

A doua zi, când m-am trezit şi am călcat pe pământ, mi-am dat seama că durerea dispăruse şi am cercetat locul care acum era curat, fără urmă de rană sau vreun semn că fusese o problemă de ordin medical.

Atunci am conştientizat că Sfântul Nectarie, marele făcător de minuni, făcuse şi cu mine o minune. Impresionat, şi în acelaşi timp recunoscător, am mers în biserică, mulţumindu-i sfântului pentru ajutorul acordat şi rugându-l să mă ocrotească în continuare.

(Protosinghel Ipolit Lazăr, Mănăstirea Radu Vodă)

Sfântul Nectarie ne-a salvat, pe mine şi pe copilul meu!

Mă numesc Mija Constantin şi sunt preot în comuna Crucea, judeţul Constanţa. Ceea ce urmează să citiţi este povestea naşterii fiului nostru Nectarie-Emanuel care are acum 8 luni. Am promis Sfântului Nectarie că vom spune această poveste tuturor celor care sunt deznădăjduiţi şi care nu mai au puterea să creadă în ajutorul lui Dumnezeu şi al sfinţilor. Soţia mea, presbitera Mihaela, este cea care a scris povestea.

„Trebuia să-mi vină sorocul să nasc în perioada 3-6 iunie 2008, dar am hotărât împreună cu doamna doctor Belcin Anca de la Spitalul Municipal Medgidia, judeţul Constanţa, să nasc (să-mi facă operaţia de cezariană – a treia) pe 22 mai. Cu toate acestea, băieţelul meu s-a hotărât să vină pe lume mai devreme cu 9 zile.

În seara zilei de 11 mai, după o duminică liniştită, deodată a început să-mi crească tensiunea (cu toate că nu am avut niciodată probleme cu tensiunea). Eram în săptămâna a 37-a de sarcină. Norocul meu a fost că în casă aveam un tensiometru, iar când soţul meu mi-a luat tensiunea, o aveam 15 cu 10, şi aşa am hotărât să mergem la spital. Ajunşi acolo la 4.30 dimineaţa, tensiunea mea era 16.

Mi-au fost administrate medicamente, pentru a-mi scădea tensiunea (tensiunea când îmi scădea la 13 cu 8, când îmi creştea la 17-18), însă medicul văzând că organismul meu nu răspunde medicamentelor respective, a hotărât ca marţi, 13 mai – tensiunea era 20, să-mi facă operaţia de cezariană. Totul a fost o minune. Sfântul Nectarie ne-a salvat, pe mine şi pe copilul meu! Toată sarcina eu şi soţul meu am citit acatistul Sfântului Nectarie şi ne-am rugat la Maica Domnului.

De ce Sfântul Nectarie a făcut o minune? Pentru că primii doi copii mi-au murit la naştere fără să aibă nimic. Primul a avut 4 kg, iar al doilea 3,5 kg. Amândoi erau băieţi, iar doctorul mi-a spus că îl depăşeşte situaţia. Este cel mai bun doctor din Constanţa. Cel puţin la al doilea m-a trimis acasă cu tensiunea 15, să stau liniştită că a doua zi nasc. A doua zi mi-a murit copilul. Cel mai tare m-a durut că nu au fost botezaţi. Dar Dumnezeu m-a întărit şi am încercat şi a treia oară, şi am reuşit. Am reuşit să nasc un băieţel de 3,3 kg. O minune de băieţel, pe care îl cheamă Nectarie, ca pe sfântul lui ocrotitor. Sfântul Nectarie m-a ajutat pentru că era să mor, deoarece prin uterul meu se vedea părul bebeluşului. Vă scriu toate acestea, pentru că aşa i-am promis sfântului, ca toate mamele care suferă că nu au copii să nu deznădăjduiască.

Să se roage la Sfântul Nectarie şi sigur le va ajuta.”

(Părintele Constantin şi Presbitera Mihaela Mija – judeţul Constanţa)

Sfântul Nectarie îl vindecă pe monahul Mihail de mai multe boli

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sfântul Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sfântul Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sfântul Nectarie. I-am spus că e Sfântul Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sfântului Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

(Monahul Mihail, Mănăstirea Sfântul Filip, Adamclisi)

Minunile de la Ghimiceşti – Vrancea

În anul 2008, Toma C. din Ghimiceşti, Vrancea, în vârstă de 77 de ani, suferind de diabet, a căpătat o rană la un picior. În scurt timp, rana s-a extins, tratamentul administrat acasă neavând niciun efect benefic, şi piciorul a început să se tumefieze. Aurica, soţia sa, a venit la duhovnic şi, la racla cu sfinte moaşte, a primit îndrumări să se roage împreună cu soţul ei Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni.

Citind cartea cu viaţa sfântului şi săvârşind acatistul cât mai des şi cât mai târziu în noapte, au mers la fiul lor la Botoşani pentru o intervenţie chirurgicală din partea unor medici foarte buni. Dar analizele au dus la concluzia că partea de jos a piciorului trebuie amputată. Vestea a fost de nesuportat pentru bietul om, preferând ca mai bine să moară decât să rămână infirm. Un gând din afara lui l-a făcut să ceară să fie dus acasă sau, dacă tot insistă familia, la spitalul din Focşani. Acolo, acelaşi diagnostic, aceeaşi soluţie…

Între timp, soţia şi copiii l-au convins că merită să jertfească o parte din trupul său pentru a se mai putea bucura unii de alţii atât cât va mai îngădui Dumnezeu. Rugăciunile către Sfântul Nectarie, atât acasă, cât şi la racla cu Sfintele Moaşte din biserica de la Ghimiceşti, erau vii şi cu nădejdea că făcătorul de minuni îl va ajuta să treacă cu bine de operaţie.

Sosise ziua intervenţiei chirurgicale, toată lumea implicată în acest sens era pregătită, mai puţin medicul chirurg. Acela nu a putut să vină în ziua aceea şi a fost înlocuit de altcineva. Pacientul a fost adus în sala de operaţie şi preluat de medicul anestezist. Nefiind cunoscut de noul chirurg, acesta examinează sumar piciorul bolnavului şi constată că, în mod ciudat, zona afectată începe să se încălzească, fapt care a determinat echipa medicală ca, în ultimul moment, să renunţe la operaţie şi să apeleze la tratamentul medicamentos.

În scurt timp, rana s-a vindecat şi nimeni nu s-a îndoit de faptul că noul doctor fără de arginţi, Sfântul Nectarie, săvârşise o mare minune.

***

La biserica din Ghimiceşti, Vrancea, care adăposteşte sfinte moaşte de la douăzeci de sfinţi, este o părticică şi din moaştele Sfântului Nectarie. Aici, vecerniile şi acatistele sunt săvârşite împreună cu copiii de la Corul „Sfântul Nectarie”. Deseori, unele persoane cu o stare duhovnicească aleasă simt revărsări de mireasmă dumnezeiască.

Anul trecut (2009), încercaţi de unele greutăţi, atât noi, cei mari, cât şi copiii de la cor – persecutaţi la şcoală pentru apartenenţa la acest cor – am cerut ajutorul Sfântului Nectarie. Într-o vineri seara, la un acatist, pe când copiii stăteau în genunchi în jurul preotului, cu faţa la Sfântul Altar, o doamnă de mare încredere a simţit nespusă bucurie văzând pentru câteva clipe pe Sfântul Nectarie stând în picioare, în stânga icoanei Maicii Domnului, între iconostase, cu faţa către copii, căutând, parcă, să transmită bunătate şi nădejde. Problemele s-au rezolvat, corul de copii nu s-a destrămat, ci a căpătat mai mulţi membri, din satele vecine.

***

O tânără, Gabriela, din Moviliţa, localitate învecinată cu Ghimiceşti, a fost diagnosticată cu leucemie. Era studentă, râvnitoare în toate cele bune şi boala de care aflase putea să o distrugă nu numai fizic, ci şi psihic… E o taină cum Dumnezeu le dă aleşilor Săi puteri de nebănuit. Pentru că numai harul Domnului şi mijlocirea Maicii Sale şi a sfinţilor pot să-l facă pe om să iasă întreg din focul suferinţei.

Această tânără a mers la medicul de familie, doamna M.T., care, împărtăşindu-i din experienţa sa duhovnicească, a îndrumat-o să ceară ajutorul Sfântului Nectarie. I-a dat acatistul sfântului, i-a vorbit despre minunile cunoscute din cărţi, i-a împărtăşit din bucuria de pelerin la moaştele sfântului, în Eghina, dar şi la părticica din racla de la Ghimiceşti, şi a trecut-o şi în pomelnicul personal, pomenit la fiecare slujbă a acatistului în Biserica de la Ghimiceşti. Iată, medici care se şi roagă pentru pacienţi!

Gabriela a trecut astfel prin inerentele chinuri ale citostaticelor, i-a căzut părul, nu s-a putut hrăni cum trebuie, dar pe toate le-a depăşit cu nădejde în ajutorul Sfântului Nectarie. Acum, după 2 ani, a terminat facultatea, are serviciu în Iaşi, a fost în Italia pentru analize şi veştile sunt minunate, boala fiind în remisie.

***

Toţi ştim cât de mult iubeşte Sfântul Nectarie copiii. Îi iubeşte şi pe cei nenăscuţi şi le ajută pe mamele purtătoare de prunci.

Într-o familie din Moviliţa, urma să se nască un copil peste şase luni. Faptul că mai aveau copii, lipsa unui serviciu, sărăcia şi credinţa nu îndeajuns de lucrătoare i-au determinat pe viitorii părinţi ai pruncului nenăscut să se gândească la avort. Au împrumutat bani, au încercat să ajungă la o clinică, dar n-au reuşit şi au cheltuit banii. S-au mai împrumutat o dată, dar pentru că sarcina era prea înaintată, au fost sfătuiţi să renunţe sau să caute alt doctor, capabil să-şi asume riscul… Au cheltuit şi banii aceştia, în casă, pentru copiii pe care îi creşteau. S-au mai împrumutat o dată, a treia oară, şi au mers la medicul de familie, doamna Mariana T., rugând-o să-i dea gravidei un bilet de trimitere pentru a scăpa de copil. Medicul, cu o viaţă duhovnicească exemplară, i-a spus că pentru aşa ceva nu dă trimitere, nu vrea să aibă părtăşie la un păcat aşa de mare.

Atunci, femeia, plecând, a zis că va căuta ea o soluţie sau alt medic… Îndată, doctoriţa s-a ridicat cu gândul la Sfântul Nectarie: „Sfinte Nectarie, ajut-o!” Apoi, cu voce tare, a strigat după gravidă: „Uite, dacă naşti copilul, ţi-l cresc eu!” Nu se mai gândise la aşa ceva. Este văduvă şi are deja doi copii mari acasă… Dar, parcă altcineva o împinsese să dea grai cuvintelor de mai înainte. Cea însărcinată se opreşte, se întoarce şi zice: „Vorbiţi serios? Îl creşteţi?” „Da” – răspunse doctoriţa şi, în clipa aceea, copilul nenăscut avea în mintea dânsei şi un nume: Nectarie sau Nectaria. Sfântul Nectarie „arbitrase” lupta dintre viaţă şi moarte. Câştigase Viaţa…

Tânăra gravidă s-a dus acasă şi a discutat cu soţul ei. Acesta a căutat de mai multe ori să se convingă de seriozitatea înţelegerii cu viitoarea „mamă adoptivă”, obţinând de fiecare dată răspunsuri certe din partea acesteia.

Doamna doctor, frământată de gândul unei vieţi care începea să se complice foarte mult (văduvie, serviciu solicitant, doi copii mari, cu cheltuieli pe măsură, şi, acum, un copil mic…), dar conştientă că trebuie să salveze un prunc nenăscut, a mers în ziua aceea acasă, dându-le copiilor o veste care nicicând nu-i trecuse cuiva din familie prin minte. Însă, dumnezeiescul har a făcut ca inimile lor să primească totul ca de la Domnul.

Prin luna a şaptea a sarcinii, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Se vede că Sfântul Nectarie nu a vrut ca părinţii să regrete vreodată slăbiciunea lor şi a trezit în ei dorinţa, de altfel firească, de a păstra copilul. Au venit la doamna doctor şi au spus că ei nu mai pot renunţa la copil când se va naşte. Vestea a demobilizat puţin familia doamnei, pregătită serios pentru slujirea maternă, dar îndată s-a stabilit relaţia de năşie, încât copilul urma să fie botezat de dânsa.

La vremea potrivită, s-a născut şi copilul mult „râvnit”, un băieţel sănătos şi frumos, care avea să primească numele de Nectarie-Gabriel. Botezul trebuia să aibă loc în biserica parohială, alta decât cea cu moaştele Sfântului Nectarie, de care este legată familia doamnei doctor. Dar, cu trei zile înainte de botez, preotul de la biserica satului în care locuiesc părinţii copilului îi anunţă că nu va fi în parohie în ziua aceea şi că pot merge la o biserică vecină. Se înţelege că Sfântul Nectarie dorea ca acest copil să fie botezat în lăcaşul cu sfintele sale moaşte, la Ghimiceşti. Şi aşa s-a şi întâmplat. În ziua naşterii sale celei de-a doua (botezul), pruncul Nectarie-Gabriel B. s-a atins şi de sfintele moaşte ale minunatului său ocrotitor – Sfântul Nectarie.

Credem că e uşor de priceput ce a făcut Sfântul Nectarie, cum, printr-o singură conjunctură, a salvat sau a ajutat mai multe suflete:

– copilul nu a mai fost sortit lepădării, ci, născându-se normal, a primit şi haina luminoasă a Sfântului Botez;

– cei doi părinţi au fost feriţi de a purta stigmatul pruncuciderii şi, prin naşterea şi creşterea copilului, au mai multe şanse de mântuire;

– doamna doctor, care, asumându-şi toată greutatea şi responsabilitatea unei mame adoptive, va avea în ceruri răsplata celei ce deja a crescut copilul alteia;

– copiii doamnei (R. şi A.), care, plasându-se departe de invidie, se hotărâseră să împartă tot ce au, inclusiv dragostea maternă, cu un frate neînrudit cu ei – şi pentru aceasta vor primi cerească răsplată.

(Pr. Vasile Dabija, Ghimiceşti, Vrancea)

Sfântul Nectarie – Minuni în România Reviewed by on . Prefaţa editorului: Minuni în România zilelor noastre… Acum douăzeci de ani foarte puţini români ştiau despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie. Acum zece an Prefaţa editorului: Minuni în România zilelor noastre… Acum douăzeci de ani foarte puţini români ştiau despre viaţa şi minunile Sfântului Nectarie. Acum zece an Rating: 0

About Ciprian Voicilă

Lasă un comentariu

scroll to top