web analytics
Home » Arhiva AXA anul III » Axa 47 » Lămuriri în cazul protosinghelului Teotim Popa
Lămuriri în cazul protosinghelului Teotim Popa

Lămuriri în cazul protosinghelului Teotim Popa

septembrie 15, 2010 11:58 pm by: Category: Axa 47, Cetatea creștină Leave a comment A+ / A-

Referitor la situaţia părintelui Protosinghel Teotim Popa, stareţul mănăstirii Basarabi, judeţul Constanţa, considerăm că este spre binele Bisericii şi corecta informare a opiniei publice să revenim, dezvăluind şi alte amănunte legate de evenimentul petrecut la Basarabi şi descris prin filmul postat pe Internet pe 27.08.2010 de ziariştii de la Cancan. Vă prevenim totuşi că nici acestea nu sunt exhaustive. Trebuie ţinut seama şi de faptul că Arhiepiscopia nu poate efectua reconstituiri sau expertize şi că martorul Gheorghe Luminiţă sau oricare altul nu este obligat prin nimic să spună adevărul – decât prin frica de Dumnezeu, dacă o are. Singurul pentru care Consistoriul se poate pronunţa este părintele stareţ Timotei Popa, care acceptă de bunăvoie şi respectă orice hotărâre a Consistoriului monahal. De asemenea, Consistoriul nu poate începe să facă cercetări în vederea găsirii altor vinovaţi, în cazul nevinovăţiei părintelui stareţ. Ţinem seama şi de filmul „neprelucrat”, postat pe Internet abia în data de 18.09.2010 de ziarul Cancan, care, evident, nu a fost disponibil Consistoriului monahal.

În lungul timp cât a participat la emisiunea de la OTV din 28 august 2010 am putut să constatăm că „victima”, Gheorghe Luminiţă, se contrazice în propriile declaraţii de la o oră la alta, dar pare şi că nu prea ştie despre ce vorbeşte. Astfel, el plasează dubiosul eveniment mai întâi în prima sau a doua duminică de după sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai). Câteva ore mai târziu spune că era în luna iunie (fragm. 8 de pe Internet, min 6.05 „până la jumatea lui iunie, până în 15 iunie”). În Cancan-ul din 2.09.2010 spune că era duminică 18 iunie, dar 18 iunie nu cade duminică, ci vineri. În înregistrarea postată pe Internet de OTV, fragmentul 1, min. 1.45 spune că „avea o pungă cu cireşe de mai, pentru că era timpul cireşelor”. În mărturia depusă la întrunirea Consistoriului bisericesc al Arhiepiscopiei Tomisului, pe 9 septembrie 2010, a mutat evenimentul pe 13 iunie, dar atunci părintele stareţ a lipsit din mănăstire, după cum s-a demonstrat cu mai mulţi martori!

În filmul incriminator, biserica apare acoperită cu ţigla nouă primită drept donaţie de la un doctor care a depus mărturie. Aceasta a fost aşezată pe acoperiş după sărbătoarea Sfântului Pantelimon (27 iulie), respectiv la sfârşitul lunii iulie. Astfel, se demonstrează fără drept de apel că bătaia nu putea avea loc decât în luna august 2010!!! Repetăm: în film, biserica apare acoperită cu ţigla cea nouă care a fost pusă după 27 iulie, deci filmul şi bătaia nu puteau avea loc decât în luna august! Aceasta este o certitudine şi de aici trebuie să pornim. Aşa s‑ar explica şi apariţia în presă pe 27 august, iar nu la trei luni după eveniment.

Deci, Gheorghe Luminiţă, dintr-un motiv oarecare, nu spune adevărul, ba îl mai şi înfloreşte, vorbind despre punga cu cireşe de mai şi de timpul cireşelor. De ce minte? Ce are de ascuns pentru ca să plaseze evenimentul sensibil mai devreme decât ar fi putut avea loc? Un motiv ar fi că nu mai riscă intervenţia poliţiei, termenul pentru depunerea plângerii fiind trecut. Tot ce vrea este să-i dea Biserica 500.000.000 lei vechi. Nu dreptate, nu poliţie, nu proces, doar bani. Ce simplu ar fi! Poliţia ar fi făcut, probabil, reconstituiri, investigaţii profesioniste, în care nu te joci cu adevărul şi în care rişti foarte mult dacă eşti prins cu minciuna. În schimb, ce credeţi că se poate întâmpla dacă minţi pe preoţii din Arhiepiscopia Tomisului? Consistoriul nu poate condamna pe laici, nu dă amenzi, nu bagă la-nchisoare.

Dacă filmarea a fost făcută în luna august, şi am stabilit că aşa s-a-ntâmplat, cireşele de mai n-ar fi putut exista. De asemenea, dacă trecuse mai mult timp de la agresiune, nu mai putea prezenta urme fizice ale bătăii, pe când, după mai puţin de două săptămâni, „arcada spartă” despre care se vorbeşte în două locuri (fragm.8 min.2.50 şi fragm.5 min.2.54) n-ar fi fost, probabil, vindecată. Iar dacă n-a fost la doctor, după cum declară, de unde ştie că avea arcada spartă? În definitiv, fractura unui os se poate constata la o simplă radiografie, dar Consistoriul nu-i poate cere să o facă şi nici nu o poate expertiza medical.

Faptul că ziarul Cancan a prezentat un film puternic alterat prin montaj nu este deloc de neglijat. Astfel, în filmul nemontat (după declaraţia lor), postat pe Internet în ziua de 18.09.2010, bătaia nu mai pare deloc aşa de violentă, rapidă, sălbatică, nu se poate să fi necesitat două zile de repaus la pat. De asemenea, nu mai apare deloc evident dacă vreo lovitură ar fi putut provoca spargerea arcadei, priviţi filmul! Mai mult încă, toată bătaia pare prefăcută, regizată, aşa precum se face într-un film de acţiune: lovituri extrem de rapide, nu foarte evidente, scurte şi ascunse, care de fapt nu par să atingă victima (o lovitură de la-nceput trece pe deasupra frunţii şi una e de fapt o prindere de mână) ce nu schiţează niciun gest de răspuns, dar mai ales, nu se fereşte, de parcă ştia că trebuia să se lase bătut.

Se poate presupune că boala psihică de care suferă îl face să nu ştie bine ce se întâmplă cu el, să fie ezitant sau nehotărât. Totuşi, nu este nicidecum o persoană lipsită de discernământ şi boala nu l-a împiedicat să exercite, se pare, funcţia de gardian de închisoare, credem, o funcţie de mare răspundere.

Spune că s-a jenat să se ducă la Poliţie să reclame bătaia, dar, în realitate, el a fost la Poliţie şi a reclamat oficial, în luna august, pe cineva (a cărui identitate o protejăm), la sfârşitul sejurului de la Basarabi. Iarăşi o minciună! Putea foarte bine cu acea ocazie să reclame şi bătaia care pretinde că s-a petrecut. Oare de ce n-a făcut-o? Nu cumva bătaia aceea a fost o înţelegere plătită între protagonişti?

În două momente din emisiunea OTV din 28 august spune că agresiunea a fost făcută de un preot în sutană (fragm.4 min3.30 „nu-i el acolo? Nu-i îmbrăcat în negru? Nu-i în sutană? Nu-i uniforma lui?” Şi min10.30 „e o ruşine ca un om îmbrăcat în sutană să lovească un om”), dar în alte locuri vorbeşte despre cel care apare în film în tricou alb (fragm.5 min2.35). (S-a dovedit că adevăratul părinte stareţ nu are şi nu poartă bluze albe ca cea din film).

De asemenea, el spune în cel puţin două locuri că mănăstirea nu este împrejmuită, „nu are gard”, şi-l determină şi pe ziaristul Ovidiu Zară să greşească spunând acelaşi lucru (fragm. 8 min2 „nu era împrejmuită cu gard. Dacă era împrejmuită, ocoleam gardul” şi fragm. 5 min5.45). Dar mănăstirea are de multă vreme gard de zid şi gard din plasă de sârmă, precum şi porţi, după cum se poate vedea în fotografiile pe care le ataşăm. Deci, o nouă minciună. Iar scările betonate din peretele de cretă înalt de 40 m au fost ridicate prin truda monahilor tocmai pentru a uşura accesul credincioşilor de la Basarabi, necum pentru a-i ţine departe.

Un fapt deosebit de important şi care a fost trecut cu vederea de presă este acela că unul dintre protagoniştii evenimentului, în afară de Gheorghe Luminiţă, a fost identificat! (Ziaristul Florian Bichir a avut această informaţie de la Arhiepiscopie şi a trecut-o pe site-ul libertateaonline blogul personal). Tânărul care apare drept a treia persoană în film este un personaj cât se poate de suspect, care nu face parte din obştea mănăstirii ci este unul dintre acei nenumăraţi fraţi itineranţi, certaţi cu munca şi cu regulile monahale, care caută adăpost şi mâncare. Se pare că-l chema Daniel, dar nimeni nu-şi aduce aminte prea bine de el şi nu i s-a înregistrat prezenţa pentru că a stat foarte puţin, aproximativ două săptămâni şi a plecat înainte de începutul postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, deci, înainte de 1 iunie. Poate chiar înainte de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (într-o mănăstire timpul este marcat mai curând de sărbătorile sfinţilor, nu de calendar). Probabil că s-a plasat bătaia în timpul cireşelor tocmai pentru a explica prezenţa lui în film, dar Gheorghe Luminiţă a uitat ce trebuia să declare sau importanţa acelui fapt. Dar dacă filmarea s-a făcut în august, atunci se dovedeşte scenariul premeditat. El nu mai făcea parte din obştea mănăstirii (dovadă ţigla nouă de pe biserică ce stabileşte categoric momentul întâmplării în august), atunci cum a apărut odată cu filmul?

El este filmat de parcă ar face parte din obşte. În realitate, prin faptul că a stat acolo o perioadă, el cunoştea obiceiurile mănăstirii şi ştia că într-o duminică după amiază existau toate premizele să nu mai fie nimeni în preajmă, mai ales într-o zi călduroasă, iar în chilii, era foarte posibil să mai fie doar unul sau doi călugări care să se odihnească. Ce se poate face în arşiţa unei zile de duminică după slujbă şi după masă? Era, deci, momentul cel mai propice pentru o înscenare. Totul se putea petrece repede şi fără martori, protagoniştii urmând să părăsească repede terenul.

Iată, deci, două dintre cele mai pregnante întrebări:

1.- De ce minte Gheorghe Luminiţă?

2.- Ce căuta tânărul Daniel în luna august, martor la bătaie, dar nevăzut de nimeni din mănăstire?

E foarte posibil ca acesta să fi venit împreună cu ceilalţi participanţi la înscenare (între altele, pe el îl cunoştea câinele mănăstirii), să fi aşteptat momentul prielnic, să-şi fi executat repede numărul, apoi să se retragă. Oricare ar fi interpretările, rămâne faptul că acest tânăr a stat la mănăstire în luna mai, după care nu mai apare decât în filmul făcut în august.

În imaginile postate pe Internet, în toiul bătăii, la un moment dat, atât falsul stareţ cât şi tânărul Daniel îi arată lui Gheorghe Luminiţă, cu mâinile întinse, o direcţie, probabil indicându-i să o ia pe un alt drum, nu prin curtea mănăstirii. Deşi Gheorghe Luminiţă susţine că tânărul a încercat să-l apere, să nu mai fie bătut, nu se vede nicio intervenţie a tânărului, care, şi el, îl goneşte arătându-i direcţia pe unde trebuia să meargă. Doar că falsul stareţ şi tânărul Daniel arată două direcţii diferite! Daniel, care a stat la mănăstire, indică direcţia cea bună, pe când falsul stareţ, care nu cunoştea locurile, arată cu totul altceva. Şi scena cu mâinile arătătoare de direcţii diferite se repetă, devenind de-a dreptul hilară, ca într-un film cu Charlot. Aceasta demonstrează că falsul stareţ nu ştia unde trebuie să arate!

Un rol esenţial îl are cel care a filmat scena. Cum de s-a aflat acolo, izolat, la poartă sau la gard, într-o zi toridă de vară, pe la ora 17.00? Era singur? Dacă l-a atras mănăstirea, de ce nu se află pe film nicio secvenţă măcar cu biserica, cu interiorul ei? Cu site-ul arheologic al bisericilor de cretă, cu împrejurimile? De ce n-a intrat, sau n-a mai intrat, s-o viziteze? De ce bătaia – şi-atâta tot? De ce nu apare acum, de ce se teme (dacă se teme)? Ce-ar putea fi mai nevinovat decât să te afli undeva în vizită şi să surprinzi nişte imagini? Dacă nu ai nimic de ascuns, de ce să nu ieşi la lumină? Nu ar fi deloc lipsit de importanţă nici preţul plătit de Cancan pentru film, dar ei nu vor comunica niciodată Consistoriului de la Tomis astfel de amănunte, pe când poliţiei sau procurorilor ar fi obligaţi să le divulge.

De unde ştia realizatorul filmului că avea să urmeze o bătaie? Cum de a fost atât de perfect pe fază, cu camera video semiprofesionistă deschisă, pregătită? Iar tânărul Daniel apare ca depărtându-se de operator, venind dinspre el, dinspre zona unde pândea cel pregătit să filmeze, deci, păreau că fuseseră împreună.

manastire-Basarabi-4

Cel care a filmat n-a pierdut niciun amănunt al bătăii, nici de la început, nici de la sfârşit. La început, victima este în picioare împreună cu falsul stareţ, de parcă aşteptau ca cineva să spună „Start! Începeţi!”, apoi falsul stareţ îl culcă la pământ pe Gheorghe Luminiţă, ca şi cum n-ar fi putut să-l bată în picioare, şi pare să-i dea primele două lovituri care de fapt nu s-ar zice că-l ating…

Cineva a trimis un mesaj la OTV spunând că ştie când şi unde s-ar fi făcut filmarea. Iată o pistă interesantă, dac-ar fi să fie adevărată. Ziariştii de investigaţie ar putea prelua firul. Consistoriul monahal, însă, nu are de demonstrat decât dacă părintele stareţ Teotim Popa s-a făcut vinovat de ceva. Pentru aceasta ar fi fost de ajuns faptul probat indubitabil că în ziua invocată de Gheorghe Luminiţă sfinţia sa nu s-a aflat la mănăstire!

Arhiepiscopia Tomisului nu a avut posibilitatea să deruleze filmul fotogramă cu fotogramă, totuşi, cel puţin în două locuri par să fie nişte tăieturi, întreruperi ale mişcărilor tocmai în momentele loviturilor. Afirmaţiile ziariştilor de la Cancan respective la eventuali specialişti nenumiţi, neautorizaţi şi necunoscuţi care ar certifica autenticitatea filmării nu pot fi luate în considerare. Ori e o analiză serioasă, ori nu e.

Părintele stareţ nu a fost contactat pentru niciun şantaj. Nici n-ar fi răspuns la aşa ceva. El are 17 ani de la hirotonire, timp în care a slujit mereu în condiţii grele, cu credinţă, cu onoare, cu sacrificii. Câţi dintre cei care-l hulesc acum se pot mândri cu atâtea realizări zidite în umbră şi modestie?

Ziariştii au pus întrebări de genul: „Dacă nu e el, cine e atunci?” Acesta nu e un argument: dacă nu ştim cine e, trebuie să fie stareţul. Altcineva a zis că trebuie să fie unul dintre vieţuitorii sfântului lăcaş şi de‑aici a pornit concluzia că Biserica îşi ascunde făptaşii, de ce nu-i divulgă pe cei din film, care cu siguranţă că sunt cunoscuţi şi că se ascund în mănăstire?

Din nou, aceste concluzii sunt aberante. Acolo nu există o tradiţie monahală. Încă nu sunt condiţii pentru mulţi vieţuitori. Fiind un lăcaş în construcţie, este la fel de greu să ia fiinţă şi o obşte pe cât este de greu să zideşti lăcaşul. Astfel, la Basarabi se află doar stareţul, care este şi unicul preot, un alt monah, care apare în poză împreună cu stareţul (şi are 190 cm!) şi doi fraţi, care nu fac încă parte din cler. Deci, doar doi monahi şi doi fraţi. Împreună cu ei, de obicei mai sunt şi 3-4 muncitori. Aceştia sunt toţi. Evident că cineva necunoscut nu putea trece neobservat. Nimeni dintre aceştia nu apare în film.

S-a mai spus: „De ce nu-i caută el (stareţul) pe cei vinovaţi care apar în film”? Stareţul n-ar trebui nici măcar să dovedească faptul că este nevinovat, ci societatea ar trebui să-i arate că e vinovat, dar să-i mai ceri şi ca el, nevinovatul, să-i caute în neant pe cei vinovaţi, în ce cod de legi scrie asta? Ca să nu mai vorbim că a înghiţit un număr uriaş de insulte incalificabile, nu doar de la Gheorghe Luminiţă, ci şi de la telespectatorii care au ţinut să-şi exprime dezgustul faţă de dânsul, precum şi de la toţi ziariştii din presa scrisă sau audiovizual care l-au copleşit cu epitete care mai de care mai jignitoare. Acum, că s-a dovedit că nu este el acela din film, cine-i redă sfinţiei sale onoarea terfelită prin cele mai diverse exerciţii de stil? Şi nimeni nu-şi cere iertare? Să-i ierte Dumnezeu aşa după cum i-a iertat şi dânsul. Nici măcar avocaţii care-au comentat n‑au respectat prezumţia de nevinovăţie. Toată lumea a fost foarte generoasă relativ la suma pe care ar trebui să o primească Gheorghe Luminiţă drept despăgubiri morale, dar acum, oare cât ar trebui să primească părintele stareţ Teotim Popa pentru uriaşul deficit de imagine făcut sfinţiei sale? Şi de la cine? Dreptul la imagine este un drept constituţional şi n-ar trebui ca ziariştii să folosească măsuri diferite, pentru că un om al Bisericii nu este un cetăţean inferior, de rangul doi, al acestei ţări. Vom vedea oare balanţa presei înclinându‑se invers şi pe ziarişti cerând despăgubiri enorme pentru părintele stareţ?

Poate că Arhiepiscopia a întârziat prea mult cu transmiterea fotografiilor către presă, dar oare nu ziariştii de investigaţie sunt aceia care ar fi trebuit să caute fotografii actuale cu stareţul, înainte de a se grăbi să umple în special internetul cu insulte? Cine a dorit, a avut de la Arhiepiscopie pozele sau orice alte informaţii. Cum e posibil să preiei un film evident trucat, care amplifica vizibil o vinovăţie, a oricui ar fi, încât într-un anumit moment stareţul putea fi şi linşat? Ziariştii de la Cancan au publicat o poză de la Oradea (Stareţul a părăsit Oradea în 2004!). De ce nu s-au deplasat la Basarabi pentru o poză nouă? Ei spun că experţii au comparat pozele cu filmul şi că sunt convinşi de identitatea persoanei. Care „poze”? Cea de la Oradea? Şi unde-au găsit o poză de grup atât de veche?

În realitate, victima nu l-a văzut niciodată pe părintele stareţ şi nu avea cum să ştie că cel care l-a bătut, dacă l-a bătut cineva de-acolo, era părintele stareţ al mănăstirii. De fapt, în nebuloasa creată de atâtea minciuni, străluceşte una mai mare ca toate. Părintele stareţ Teotim Popa nu poate fi persoana care apare în film, pentru că alura fizică nu-i permite! Părintele stareţ este o persoană scundă de statură şi foarte slab, mai puţin de 64 de kg. Persoana care apare în filmul incriminator este mai curând robustă, cu o faţă lată. E foarte uşor să filmezi la repezeală pe cineva machiat cu barbă şi păr lung, cum au călugării. Toţi seamănă unii cu alţii, mai ales filmaţi de departe. Explicaţii de genul: „A ţinut cură de slăbire!” nu stau în picioare. Cel mai simplu mod de a-şi schimba fizionomia era să renunţe la barbă şi la părul legat. În rest, silueta îi este aceeaşi de când a fost hirotonit ieromonah (repetăm, de 17 ani). Prin votul sărăciei depus, a putut să-şi păstreze aceeaşi vestimentaţie modestă pe care o are şi acum, de ani şi ani de zile. Iar pozele au fost făcute de oamenii Arhiepiscopiei pe 31 august 2010. Arhiepiscopia nu este o redută sumbră şi întunecată care ascunde secrete reprobabile, ci este un lăcaş al misiunii ortodoxe, în care se caută ca oamenii să fie ocrotiţi şi alinaţi.

În esenţă, dacă bătaia ar fi avut loc în luna mai, în „timpul cireşelor”, tânărul Daniel făcea parte din obşte şi ar fi putut să pretindă că a fost de faţă când părintele stareţ şi-a bătut victima – ar fi fost cuvântul lui şi-al lui Gheorghe Luminiţă împotriva cuvântului părintelui stareţ. Dar dacă bătaia a avut loc în luna august, după ce ţigla nouă a fost pusă pe biserică, tânărul Daniel nu mai făcea parte din obşte, nu a fost văzut, recunoscut de nimeni, nu s-a prezentat oficial la mănăstire şi nu avea cum să apară împreună cu adevăratul părinte stareţ ca să facă ordine între cei ce treceau prin curte. În acest caz, în film nu apare adevăratul părinte stareţ iar filmul este o făcătură regizată pentru trei actori. De asemenea, fizionomia şi statura părintelui stareţ, neschimbate de mulţi ani de zile, arată că nu putea fi el agresorul din film.

Nu ştim cum a ajuns lucrătura asta odioasă în mâinile celor de la Cancan. Poate au realizat-o chiar ei. Oricum, faptul că s-au dedat la o amplificare acută a agresiunii printr-un montaj foarte minuţios, o adevărată capodoperă, astfel ca un om al Bisericii să apară ca un adevărat monstru, este al lor, al Cancan-ului. Acest lucru nu poate fi negat şi practic l-au recunoscut când au lansat filmul „neprelucrat”, pe 18.09.2010. Oare aşa se face o presă în care cititorii să fie bine informaţi? Cât de bine informaţi au fost cititorii lor, devoratorii de Internet şi telespectatorii tuturor televiziunilor, naţionale sau locale?

Oamenii Bisericii nu vor cere să fie pedepsiţi cei vinovaţi, ci se vor ruga lui Dumnezeu pentru luminarea lor şi pentru iertare.

Care-a fost mobilul unei atari înşelătorii?

Scenariul unu. Pe sărăcia extremă în care trăim, e posibil ca acel tânăr Daniel să se fi aflat cândva într-o companie în care să-i fi venit cuiva ideea să realizeze un film mincinos, dar şocant, pe care să-l ofere spre vânzare. Pare mai credibil şi mai ieftin ca doi străini plus Gheorghe Luminiţă să fi fost filmaţi într-o înscenare, mai curând decât să se fi folosit trucaje şi montaje procesate electronic.

Scenariul doi. Ei bine, evenimentele socio-economice pe care le trăim aveau în mod evident nevoie de un paravan fumigen care să le acopere şi care să abată atenţia de la ele. Pentru aceasta a fost aleasă Arhiepiscopia Tomisului, care de patru săptămâni este supusă unui atac mediatic nemaiîntâlnit şi nemeritat, pe teme neadevărate sau exagerate. Nimeni nu se mai gândeşte la adevăr, ci doar la rating sau tiraj. Toate acestea profitând de faptul că în Biserică slujitorii trebuie să aibă vocaţie de martiri…. Există în societatea noastră forţe pe care se pare că noi nu le cunoaştem dar care au şi puterea, şi mijloacele, şi curajul pentru astfel de atacuri.

Gheorghe Luminiţă a fost tratat cu respect de Arhiepiscopia Tomisului, într-un mod total diferit de cel al Parchetului sau la Poliţiei. A fost găsit prin intermediul clerului din zona Botoşani. I s-au trimis 2.000.000 lei vechi bani de drum. A ajuns dimineaţă la Constanţa şi a fost invitat să se odihnească două ore la căminul seminarului teologic. A mâncat mâncarea de la masa călugărilor. La ora 10.00 trebuiau să înceapă lucrările Consistoriului, dar el i-a întârziat pe toţi până la ora 15.00 deoarece a fost plecat pe la notariat cu cei doi „prieteni” de la „Drepturile omului”, asociaţie înfiinţată, se pare, ilegal. Aceştia l-au „ajutat” aşa de bine încât i-au luat banii de drum trimişi de Arhiepiscopie, iar, la sfârşitul zilei, la cererea sa expresă, Arhiepiscopia Tomisului a trebuit să-i mai ofere încă 700.000 lei vechi, cu care să poată ajunge înapoi la Botoşani.

Culmea este că altercaţii sau bătăi asemănătoare cu aceasta au mai existat în curtea mănăstirii, protagonişti fiind, însă, persoane străine clerului. Poate că tocmai de la acele agresiuni i-a venit tânărului Daniel ideea înscenării. La ferma agricolă situată la vreo 3 km distanţă lucrează tot felul de oameni certaţi cu civilizaţia, veniţi de peste tot, care se îmbată crunt şi adorm pe lângă biserică la întoarcerea de la Murfatlar sau se mai agresează între ei oriunde s-ar afla. Odată, unii şi-au adus şi caii la păscut în incinta împrejmuită şi au răspuns cu obrăznicie când oamenii s-au luat de ei. Pe toţi aceştia, modesta obşte îi lasă în pace. Ba mai mult, când prinoasele de pâine sau cozonac sau altele depăşesc nevoile mănăstirii, toate acestea sunt trimise la masa lor, la fermă. Dar la slujbă, duminica, muncitorii nu apar (cum nu apărea nici Gheorghe Luminiţă, care cere acum 500.000.000 lei vechi Bisericii), apare doar inginerul şef de fermă.

Considerăm rezultatul analizei întreprinse ca fiind edificator, concludent şi judicios demonstrat, drept pentru care părintele stareţ a fost nu iertat, de către Consistoriul monahal, ci reabilitat şi repus în toate drepturile, pentru că de la îndatoririle sale nu a abdicat niciodată. Regretăm însă profund că a trebuit să înfrunte un astfel de tăvălug al presei.

Însoţim noile amănunte ale anchetei cu mai multe fotografii realizate în data de 31 august 2010 la mănăstirea Basarabi. De reţinut că toate acestea se adaugă celor postate anterior pe site-ul libertateaonline – blogul domnului Florian Bichir. Totul pentru a fi mai expliciţi. Ceea ce a divulgat ziarul Cancan pe Internet a fost doar un film, o ficţiune – şi-atâta tot.

Părintele Protosinghel Teotim Popa este un călugăr, un ieromonah cu vechime, care îşi duce traiul plin de sacrificii în singurătate şi rugăciuni, împărţind binele şi implicându-se în edificarea a noi lăcaşe de cult care ne vor folosi nouă, tuturor, şi cu care urmaşii noştri, probabil, se vor mândri. Vieţuieşte într-o chilie săracă şi simplă în vârful unui munte de cretă, nu cere nimănui nimic şi respectă cu frică de Dumnezeu şi cu stricteţe rânduielile bisericeşti, conformându-şi viaţa cu rânduielile Bisericii. Nu-l veţi vedea apărându-se la televiziune, după cum nu l-aţi fi văzut nici pe Sfântul Daniil Sihastrul părăsindu-şi singuraticul loc de reculegere şi intrând în polemici. Dumnezeu ştie adevărul, şi asta îi este de-ajuns.

Lămuriri în cazul protosinghelului Teotim Popa Reviewed by on . Referitor la situaţia părintelui Protosinghel Teotim Popa, stareţul mănăstirii Basarabi, judeţul Constanţa, considerăm că este spre binele Bisericii şi corecta Referitor la situaţia părintelui Protosinghel Teotim Popa, stareţul mănăstirii Basarabi, judeţul Constanţa, considerăm că este spre binele Bisericii şi corecta Rating: 0

About AXA - revista de oceanografie ortodoxă

Lasă un comentariu

scroll to top