Home » Arhiva AXA anul III » Axa 36 » Despre filioque și apostazia Patriarhului Teoctist

Despre filioque și apostazia Patriarhului Teoctist

Unul dintre cele mai şocante interviuri cu fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost realizat de Doru Braia. Iată câteva fragmente:

„Doru Braia: Pe mine m-a impresionat, aici în România, la Timişoara, unde am găsit un ecumenism desăvârşit. Probabil sunteţi informat că, acolo, periodic, au loc întâlniri de rugăciune între absolut toate cultele.

PF Teoctist: Sigur.

Doru Braia: Până şi cultul mozaic, care şi-a prezentat aşa o deschidere pentru o asemenea iniţiativă, şi-am spus şi eu, de multe ori, iată Timişoara este din nou, de data asta un antemergător european, poate deveni un exemplu pentru întreaga Europă.

PF Teoctist: Aveţi dreptate.

Doru Braia: Nu numai izbucnirea revoluţiei acum 17 ani.

PF Teoctist: Acum s-a generalizat, pentru că avem Săptămâna de rugăciune în luna ianuarie, când şi aici, la Bucureşti, şi în toată ţara, se fac rugăciuni împreună, cu participarea tuturor, la bisericile tuturor. Şi câte biserici sunt, atâtea seri de rugăciune facem, cu rezultate foarte frumoase, care întreţin relaţiile noastre de preţuire şi de rezolvare a unor probleme care vor fi totdeauna, se vor ivi între noi, dar se rezolvă atunci când este gândul îndreptat spre ţelul suprem al cuvântului Mântuitorului Iisus Hristos de unitate între noi.

În 1984… am participat în cadrul conferinţei Bisericilor Europene, la Riva del Garda, în nordul Italiei, la o şedinţă foarte importantă a Conferinţei Bisericilor Europene, împreună cu Conferinţele Romano-Catolice europene. Deci – autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care de mult timp… Problema lui Filioque, a unui cuvânt numai…

Doru Braia: E o dezbatere de o mie de ani.

PF Teoctist: … care era atât de controversat, şi de-o parte, şi chiar piedică, piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune, toţi am fost de acord, toată adunarea am fost de acord, în urma, bineînţeles, unor comisii de teologi care au aprofundat că acest cuvânt, şi aşa, şi aşa, conţine acelaşi adevăr.

axa-teo-2Doru Braia: Păi, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, când lucra, lucra temeinic.

PF Teoctist: Sigur, sigur.

Doru Braia: … toate comisiile erau bine aşezate.

PF Teoctist: Am căzut de acord ca, atunci când suntem noi în teritoriul oriental ortodox, zicem Credeul fără adaosul que (adică fără filioque – n.n.) Şi, când suntem în teritoriul romano, unei Biserici catolice, spunem cu (acest adaos – n.n.). (din emisiunea Talk Şoc, realizată de Doru Braia, difuzată la postul N 24 pe 4 ianuarie 2007. E important de menţionat că în varianta postată pe site-ul ecumenist habitus, pe http://habitusnetwork.org/video-clips/interview-with-romanian-orthodox-patriarch.html sunt cenzurate exact secundele în care patriarhul afirmă că în Apus „spunem” crezul cu Filioque. Dar, din greşeală cenzorii au postat traducerea pasajului respectiv exact înainte de a cenzura filmul.)

Este pur şi simplu apostazie să afirmi că „şi aşa, şi aşa”, adică şi cu Filioque, şi fără, Crezul conţine acelaşi adevăr. Este o rătăcire şi mai mare să înveţi oamenii că în Apus ortodocşii spun Crezul cu Filioque, erezie dată anatemei în Sinodul de la Constantinopol din 879-880, sub Sfântul Patriarh Fotie cel Mare.

La Sibiu, în 2007, la Cea de-a treia Adunare Ecumenică Europeană, Mitropolitul Daniel (pe atunci locum tenens al patriarhului Bisericii Ortodoxe Române), a făcut referire la acea adunare ecumenică din Riva del Garda, de care amintea patriarhul Teoctist: „Biserica Ortodoxă Română, ca Biserică majoritară din România, a participat, din primele zile ale Conferinţei Bisericilor Europene, în dialogul cu alte Biserici Creştine de pe continent, un dialog care a crescut prin colaborarea cu Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene. În acest sens, poporul român a avut bucuria să îl audă pe Episcopul Romei spunând în Bucureşti, în mai 1999, Simbolul credinţei în limba română, în timp ce, trei ani mai târziu, în Basilica Sfântul Petru, părintele nostru de binecuvântată pomenire, Teoctist, patriarhul României, şi prietenul său, Papa Ioan Paul al II-lea, au rostit împreună Crezul niceo-constantinopolitan (din 381), pentru a da mărturia unei comori comune a credinţei creştine. În aceste momente, pomenim cu multă bucurie o altă adunare europeană ecumenică, care a avut loc în octombrie 1984, în Riva del Garda, în Italia, unde ortodocşii, catolicii şi protestanţii, dintr-o Europă încă divizată de zidul Berlinului, au rostit împreună, în Domul din Trento, acelaşi Crez niceo-constantinopolitan, ca o mărturie vie a rădăcinii comune a credinţei creştine.” (www.eea3.org/documenti/fourth/DanielEn.pdf)

Mărturia arată unde duce rătăcirea ecumenistă: ortodocşi, catolici şi protestanţi au rostit împreună: „Cred într-una Sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Care este această Biserică supra-confesională? Este ea Biserica – Trupul lui Hristos? Nu, ci este monstrul care vrea să se substituie Bisericii lui Hristos. Rostirea Crezului împreună arată identitatea de credinţă. Ortodocşii care la Riva del Garda au rostit Crezul împreună cu patriarhul Teoctist, dar şi cu catolicii şi cu protestanţii, s-au lepădat de Hristos, călcând în picioare Tradiţia Sfinţilor Părinţi.

Cât priveşte rostirea Crezului de către patriarh împreună cu papa, în 2002, momentul a avut loc în cadrul missei papale. Momentul a fost menţionat chiar de către fostul patriarh: „Vă putem spune despre bucuria, preţuirea şi înţelegerea pe care le-am întâlnit la Vatican, la cardinalii, la episcopii şi preoţii romano-catolici şi la credincioşii pe care i-am întâlnit. Am auzit cum numele Bisericii Ortodoxe Române, al României şi al poporului român au fost scandate minute în şir, atât la primirea din Piaţa Sf. Petru, cât şi la Missa pe care a săvârşit-o Papa cu clerul său în Catedrala istorică, înălţată pe mormântul Sf. Apostol Petru, la care am asistat cu delegaţia noastră. S-a citit Sf. Evanghelie şi Apostolul în limbile: italiană şi română, s-au rostit cuvântările protocolare, am spus împreună Crezul ortodox niceo-constantinopolitan în limba română” (Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din volumul Pe treptele slujirii creştine, vol. XIII, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003, p. 392)axa-teo-3

Lăsând la o parte entuziasmul de moment, rostirea Crezului la o liturghie catolică presupune identitatea de credinţă cu săvârşitorul liturghiei respective. În cadrul Sfintei Liturghii, poporul mărturiseşte Crezul pentru a arăta că ţine credinţa cea adevărată, aceeaşi credinţă pe care o are şi săvârşitorul liturghiei. Deşi patriarhul Teoctist a rostit Crezul corect, fără Filioque, a mărturisit că el crede în aceeaşi Biserică în care crede şi papa, şi toţi clericii catolici şi toţi credincioşii catolici care erau de faţă.

Este important de precizat că în presa românească momentul a trecut aproape neobservat. Nici revistele bisericeşti, nici site-uri-le ortodoxe nu au luat poziţie faţă de acest gest apostat. Deşi pe site-urile catolice momentul fusese anunţat cu câteva zile mai devreme. Pe http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=4384 se putea citi: „Dialogul dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă va cunoaşte un nou impuls în săptămâna următoare prin vizita, între 7 şi 13 octombrie, a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teoctist, la Sfântul Părinte. (…) Sâmbătă, 12 octombrie, pentru dimineaţă este prevăzută o întâlnire între Sfântul Părinte şi Patriarh, când vor ţine amândoi discursuri şi-şi vor face cadouri reciproc, după care vor semna împreună o declaraţie comună. În seara aceleiaşi zile, va avea loc o celebrare ecumenică în Biserica Sf. Bartolomeu, prezidată de Patriarh, de Cardinalul Walter Kasper, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, de Cardinalul Ruini şi de Cardinalul Francis Eugene George, Arhiepiscop de Chicago, care este titularul acestei biserici. Vizita se va încheia cu celebrarea solemnă, la 13 octombrie, a unei Liturghii în a XXVIII-a duminică de peste an, prezidată de Papa Ioan Paul al II-lea în prezenţa Preafericitului Teoctist şi a delegaţiei sale în bazilica din Vatican. Papa şi Patriarhul vor celebra împreună Liturghia Cuvântului, se vor ruga împreună, vor face împreună mărturisirea de credinţă în limba română şi se vor separa în momentul Liturghiei Euharistice.”

Există foarte puţine mărturii directe despre slujba respectivă. Una din ele poate fi citită pe http://miruna7.blogspot.com/2007/07/n-acea-zi-de-octombrie-cnd-am-rostit.html: „Pe 13 octombrie, eram la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru, să asist la Liturghia duminicală comună, catolică şi ortodoxă. Prea Fericitul Teoctist şi Papa Ioan Paul al doilea au slujit împreună, în faţa miilor de credincioşi. Ascultam Sfânta Evanghelie în Vatican, în limba română! Patriarhul nostru a ţinut predica, amintind o epistolă a Sf. Apostol Pavel. «Am citit Evanghelia respirând cu doi plămâni», a spus Papa Ioan Paul al doilea adăugând apoi, în româneşte: «Dumnezeu să binecuvânteze România». Apoi s-a spus Crezul, alternativ şi în limba română, de PF Teoctist. Toţi românii prezenţi la Vatican eram emoţionaţi şi rosteam şi noi împreună cu Patriarhul, mărturisirea credinţei. În acele momente, pe planul spiritual al credinţei, comuniunea noastră ca fraţi creştini, ortodocşi şi catolici, a fost deplină.”

În aceeaşi zi, patriarhul şi papa Ioan au semnat o declaraţie prin care afirmau dorinţa de a ajunge la unirea Bisericilor şi a creştinilor: „Întâlnirea de astăzi reînnoieşte angajamentul nostru de a ne ruga şi a lucra pentru a ajunge la unitatea vizibilă deplină a tuturor ucenicilor lui Hristos. Scopul şi dorinţa noastră arzătoare o constituie comuniunea deplină în care nu este absorbire, ci comuniune în adevăr şi în dragoste. Această cale este una ireversibilă, pentru care nu există alternativă: este calea Bisericii. (…)

Relaţiile noastre trebuie să fie oglinda comuniunii adevărate şi profunde în Hristos, comuniune care, fără să fie deplină, există deja între noi. Recunoaştem, de fapt, cu bucurie, că avem împreună Tradiţia Bisericii nedespărţite, centrată pe Taina Euharistiei, despre care dau mărturie sfinţii pe care noi îi avem în comun în calendarele noastre. (…)

Biserica Ortodoxă Română – centru de întâlnire şi de schimburi între tradiţiile bogate slave şi bizantine ale Răsăritului – şi Biserica Romei, care, în componenta sa latină, exprimă vocea occidentală a unicei Biserici a lui Hristos, trebuie să contribuie împreună la o misiune care caracterizează cel de-al treilea mileniu. După expresia tradiţională şi aşa de frumoasă, Bisericilor locale le place să se numească Biserici surori. Deschiderea spre această dimensiune înseamnă a colabora pentru a reda Europei etosul său cel mai profund şi chipul său autentic uman.” (Din Declaraţia comună a Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea şi a Prea Fericirii Sale Părintele Patriarh Teoctist, Vatican, 12, octombrie 2002, tipărită în volumul Pe treptele…, pp. 110-113).

Ulterior, patriarhul Teoctist a recunoscut ca bază a vizitei sale la Vatican învăţătura eretică despre Bisericile surori: „Documentul de la Balamand (Liban, 1993), consacră un vocabular ecumenic nou, care învederează o îndelung aşteptată schimbare de înţelegere şi de atitudine. Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă – se spune în document – se recunosc reciproc în calitate de Biserici surori (art. 14). Pe această bază a fost posibilă intensificarea relaţiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Romano-Catolică, care au culminat cu vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România, în mai 1999 şi a noastră la Vatican, în octombrie 2002” (p. 170).

Considerând că şi Bisericile eretice fac parte din Biserica lui Hristos, patriarhul Teoctist a făcut în repetate rânduri rugăciuni cu ereticii: „Încheiem, în seara aceasta, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, Săptămâna Paştelui nostru comun, cum am putea să o numim, pentru că slujba pe care am ascultat-o acum se săvârşeşte în prima zi a Sfintelor Paşti (…) Slujba aceasta este pilduitoare pentru misiunea noastră şi se potriveşte cu încheierea Săptămânii de Rugăciune, care înseamnă Paştele nostru ecumenic, cum spuneam, adică nădejdea noastră în apropierea şi în găsirea drumului spre unitatea creştină, ca dorinţă, preocupare şi îndatorire supremă a fiecărui creştin, pe care trebuie să o aibă în vedere toate Bisericile creştine din vremea noastră.

Rugăciunea noastră comună este un dar scump, dumnezeiesc, însă şi un rod al ecumenismului, iar însemnătatea ei creşte când lumea se află în criză, ca acum, desigur o criză trecătoare.” (Cuvânt rostit cu ocazia încheierii Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină, Catedrala Patriarhală din Bucureşti – 25 ianuarie 2003, Pe treptele…,, p. 501).

La dineul oferit de Eminenţa Sa, Cardinalul Kasper Walter, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, Roma: „Calea este El, Fiul lui Dumnezeu, El Care a întemeiat o singură Biserică, trup tainic al Său, El Care S-a rugat stăruitor ca noi să fim una (Ioan 17, 21). Iată, aşadar, ceea ce ne dorim atât de mult aici, în Casa Sfintei Martha. Cred că sunt în asentimentul tuturor şi nu greşesc afirmând că toţi împărtăşim această dorinţă plină de optimism, că prin prezenţa noastră aici facem împreună noi paşi însemnaţi pe calea spre unitatea deplină” (Pe treptele…, p. 66).

Iar în Cuvântul rostit la deschiderea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină – Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif din Bucureşti, 18 ianuarie 2003, patriarhul Teoctist a declarat: „În călătoria noastră spre Emaus, Bisericile noastre creştine, pe care noi le reprezentăm în această seară aici, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, prin bunăvoinţa Înalt Prea Sfinţitului Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, preocupate de promovarea valorilor evanghelice, aflate în centru credinţei noastre creştine, cheamă numele lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat şi slăvit, şi se roagă Lui pentru unitatea Bisericilor Mântuitorului Iisus Hristos. Cu acest gând de unitate ne întâlnim în rugăciune şi ne bucurăm că împreună cu noi, la o adunare ca aceasta, se află Iisus cel înviat, cum El însuşi ne încredinţează: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei, 18, 20) (…)

De la El noi avem unitatea şi trebuie să o împlinim după dorinţa Lui şi să o trăim ca atare. Prin urmare, în Biserica despărţită a Mântuitorului Iisus Hristos noi trebuie să vedem vasul de lut care, deşi purtător al unei comori atât de preţioase, cum este unitatea, nu reuşeşte întotdeauna şi în măsură suficientă, din pricina dezbinării, să arate în Trupul ei pe Hristos în faţa lumii de astăzi, care are mai mult ca oricând nevoie de această mărturie. (…)

Am auzit cu toţii în seara aceasta imnuri şi cântări atât de frumoase, am ascultat cuvinte de evlavie, de nădejde şi de îmbărbătare, am înălţat într-un cuget rugăciuni care să ne ducă neîncetat spre această lumină a «cunoaşterii voii lui Dumnezeu» (Col. 1, 9), ca împreună cu Bisericile noastre să ne aflăm în faţa lui Iisus, să ne învrednicim, precum Luca şi Cleopa, să-L vedem stând cu noi la frângerea pâinii.” (Pe treptele…, pp. 495-496).

Se mai pot da multe citate legate de apostazia patriarhului Teoctist. Ar fi de ajuns menţionarea documentelor semnate cu monofiziţii, prin care se afirma că Biserica Ortodoxă Română are acelaşi crez cu pseudo-bisericile anticalcedoneene (în revista Axa au apărut deja mai multe articole pe această temă). Ba chiar patriarhul a putut declara că Ortodoxia românească sprijină chiar şi rătăcirea evanghelică: „Ortodoxia nu este o piedică pentru cultură, mai ales Ortodoxia românească, care a sprijinit ca în România să înflorească şi cultul armean şi Biserica evanghelică, precum şi alte culte, cu care noi ne-am aflat şi în trecut, dar ne aflăm şi acum, într-o frăţească colaborare.” (Pe treptele…, p. 158).

Care este rostul acestui articol? Acela de a trage un semnal de alarmă asupra faptului că se păstrează o tăcere vinovată asupra implicării ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române în mişcarea ecumenistă. Patriarhul Teoctist a slujit cu papa Ioan Paul al II-ea, chiar dacă doar prima parte a Liturghiei catolice. Chiar şi dacă patriarhul nu ar fi spus Crezul, prin faptul că s-a rugat cu ereticii catolici, că a intrat sub anatema canonului 45 apostolic: „Episcopul sau presbiterul, sau dia­co­nul, dacă numai s‑a rugat împreună cu ereticii, să se afuri­seas­că: iar dacă le‑a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească”.

Iar prin faptul că a dat binecuvântare în timpul slujbei diaconului catolic (în timp ce diaconul ortodox era binecuvântat de către papă ) patriarhul Teoctist a arătat că nu înţelege diferenţa dintre clerul adevărat şi clerul eretic.

Sunt multe de spus despre personalitatea patriarhului Teoctist. O întrebare vine de la sine: a fost sau nu ortodox? Unii au invocat faptul că poate s-a pocăit pentru apostazia sa. Dar, după cum învaţă Sfinţii Părinţi, pentru sminteală publică e nevoie de pocăinţă publică. Iar patriarhul Teoctist nu a făcut aşa ceva. Ci, chiar înainte de a muri, a spus în interviul menţionat la începutul acestui articol cum că ortodocşii şi catolicii au acelaşi Crez, că şi cu şi fără Filioque învăţătura este aceeaşi. Altfel spus, patriarhul Teoctist a murit sub anatema dată de Sinodul de la Constantinopol, din anii 879-880…

ÎPS LAURENŢIU STREZA: NOI TREBUIE SĂ TINDEM SPRE INTERCOMUNIUNE

„Pentru intercomuniunea (împreună‑împărtăşirea – n.n.) cu ortodocşii, Biserica Catolică nu trebuie să in­siste neapărat în privinţa primirii dogmelor din cel de‑al doi­lea mileniu creştin.” – Papa Benedict Ratzinger, pe vremea când era cardinal (Irenikon, nr. 56/1983, p. 235).

„- Care este contribuţia Ortodoxiei române la efortul pentru unitatea creştinilor?

– Noi ştim că suntem în prima fază, sau totdeauna într-o fază pregătitoare pentru unitate, şi pregătirea aceasta permanentă ne-o dă rugăciunea, nu doar simpla, sau nu ne reducem doar la o Săptămână de rugăciune pentru Unitatea creştinilor, ci ne amintim în fiecare duminică şi în fiecare sărbătoare şi chiar în fiecare zi unde se face Sfânta Liturghie… La Liturghie, pentru că în ecteniile Sfintei Liturghii există acele cereri pentru unitatea tuturor, pentru unitatea în Hristos. Noi avem o deschidere totală pentru că ne obligă doctrina, învăţătura. Noi nu putem să fim iubitori de Hristos şi pe semen să-l lăsăm la o parte. Sau nu putem să fim triumfalişti şi să spunem: „Noi suntem pe drumul cel bun, ne mântuim, de ceilalţi nu ne interesează.” Noi trebuie să mergem împreună cu toţi. Eu cred că, pe lângă rugăciune, Ortodoxia trebuie să contribuie şi la smerenia Bisericii. E nevoie de o chenoză, e nevoie de o reducere a mândriei şi a orgoliului, pentru că nu se poate face nici rugăciunea dacă nu e pace.

Cele trei valenţe ale păcii pe care noi le amintim la începutul oricăror slujbe: „Cu pace Domnului să ne rugăm”, „Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre”, „Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici”… E vorba de pacea cu tine însuţi, pacea cu semenul şi pacea cu Dumnezeu. Indiferent în ce ordine le luăm, acestea sunt complementare şi sunt absolut necesare. Ele se intercondiţionează una pe alta.

Mai putem să oferim acestei dorinţe extraordinare de unitate şi partea sacramentală, pentru că, dacă lăsăm la o parte şi mergem numai pe apropiere, pe prietenie, pe conlucrare pe plan social, filantropic şi uităm cea sacramentală… Noi trebuie să tindem spre intercomuniune. Când vom ajunge la intercomuniune, atunci suntem împreună. Până atunci, suntem doar pe acelaşi vapor, în acelaşi mijloc de transport, ne salutăm unii pe alţii, ne îmbrăţişăm şi stăm separaţi, fără a putea să ajungem la comuniune unii cu alţii, şi, evident, la comuniunea cu Dumnezeu. Dacă e Acelaşi Hristos, e Unul Hristos, trebuie să îl identificăm tocmai în Euharistia noastră, tocmai pentru că Euharistia este identică cu doctrina Bisericii.” (interviu luat pentru www.radiovaticana.org/index.html, înaintea Celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene, Sibiu, 2007).

Despre filioque și apostazia Patriarhului Teoctist Reviewed by on . Unul dintre cele mai şocante interviuri cu fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost realizat de Doru Braia. Iată câteva fragmente: „Doru Braia: Pe mi Unul dintre cele mai şocante interviuri cu fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost realizat de Doru Braia. Iată câteva fragmente: „Doru Braia: Pe mi Rating:
scroll to top