Home » Arhiva AXA anul II » Axa 27 » Basarabia noastră, cea de totdeauna
Basarabia noastră, cea de totdeauna

Basarabia noastră, cea de totdeauna

octombrie 16, 2009 4:48 am by: Category: Axa 27, Basarabia Leave a comment A+ / A-

Primatul prostiei din Moldova

În Basarabia „salvatorii naţiunii” îşi încordează muşchii în exerciţii democratice, relaţii extraconjugale cu UE, „băi de mulţime” între pensionari din care ies cam şifonaţi. Totuşi aşteaptă în joc de glezne fîrimiturile de la Bruxelles – pe care le vor plăti înzecit, sperînd la integrarea în UE, adică mai exact dezintegrarea noastră ca popor. Aceşti trădători mustind de prostie, vanitate, sete de putere şi josnicie mă duc întotdeauna cu gîndul la versurile lui Eminescu „astă pleavă, ăst gunoi” şi îmi pun întrebarea cît mai poate ţine această falsitate, această minciună pe care toţi o simt însă aproape nimeni nu se ridică împotriva-i. Să fi devenit noi nişte mutanţi ai sufletului românesc, nişte venituri de niciunde apăruţi ca buruienile pe pămîntul românesc, să fi dispărut românii ca Neam?

Alegeri, alegeri, multe alegeri…

Drogul maselor din Basarabia au devenit alegerile. Politicienii vor să ne demonstreze, simţind neîncrederea ce îi înconjoară, că totuşi puterea e în mîinile poporului. Ne sînt fluturate din nou alegerile anticipate prin faţă:

„Republica Moldova face primul pas spre anticipate”

Alegerile prezidenţiale care ar fi trebuit să aibă loc astăzi au fost amânate, iar comuniştii au adus deja în discuţie dizolvarea parlamentului.

Parlamentul de la Chişinău s-a văzut ieri nevoit să abroge decizia sa anterioară privind alegerea şefului statului în cursul zilei de azi. Procedura în acest sens conţine ambiguităţi şi carenţe, motiv pentru care se impune modificarea legislaţiei în vigoare, a apreciat, într-un raport, comisia specială de alegere a preşedintelui Republicii Moldova.

Singurul candidat la funcţia supremă este liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, în condiţiile în care într-un aviz al Curţii Constituţionale se arată că, pentru ca scrutinul să aibă loc, este necesară înregistrarea a cel puţin două candidaturi. Această prevedere nu apare însă în Constituţia Republicii Moldova, fapt care a generat practic impasul actual. (Evenimentul Zilei)

Scrutin întârziat

În termen de zece zile de la decizia luată ieri în parlament, comisia specială va primi propuneri de modificare a Legii cu privire la procedura de alegere a şefului statului, informează publicaţia „Jurnal de Chişinău”. De asemenea, după trei zile de la intrarea în vigoare a modificărilor legislative, comisia va propune parlamentului stabilirea datei desfăşurării primului tur al prezidenţialelor.

Marian Lupu are nevoie de opt voturi din partea deputaţilor Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) pentru a ajunge preşedinte, dar, în ciuda semnalelor favorabile din ultima vreme, rezultatul scrutinului este incert.

Deputatul comunist Igor Vremea a anunţat că PCRM va contesta decizia de ieri a parlamentului la Curtea Constituţională. „Nimeni nu este abilitat să amâne şedinţa specială de alegere a şefului statului doar pentru faptul că s-a înscris un singur candidat. Constatăm că scrutinul ordinar pentru alegerea şefului statului a eşuat, iar în 15 zile trebuie să fie scrutin repetat. Dacă alegerea şefului statului nu va avea loc până pe 11 noiembrie, atunci vor fi circumstanţe de dizolvare a Parlamentului”, a adăugat deputatul PCRM. (Evenimentul Zilei)

Între 2 alegeri premierul Vlad Filat se ocupă şi de problemele cu importanţă capitală – asocierea cu UE:

Vlad Filat: „Începem negocierile asupra Acordului de Asociere cu UE”

„Negocierile dintre RM şi UE pentru semnarea unui Acord de Asociere vor începe în săptămâna curentă, când la Chişinău va sosi o delegaţie de experţi”, a declarat vineri prim-ministrul Vlad Filat, în cadrul conferinţei de presă comune cu Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei, care deţine preşedinţia semestrială a UE. Noul Acord va înlocui Planul de Acţiuni RM-UE, care a expirat în februarie 2008.

„Vom avea un Acord de Asociere ce va conţine trei componente: acordul politic, de liber schimb şi regimul liberalizat de vize. Momentul când vom semna acest Acord va fi unul mai îndepărtat decât începutul anului viitor. E şi firesc să fie aşa, pentru că vorbim despre un proces foarte complex. Avem un termen de referinţă şi sperăm să ne încadrăm”, a declarat premierul. Răspunzând la întrebarea dacă soarta negocierilor va fi influenţată de nealegerea preşedintelui, Filat a spus: „Negocierile au loc între Comisia Europeană şi Guvern. Parlamentul e funcţional, iar scrutinul prezidenţial nu va afecta în vreun fel acest proces de negocieri”.

„După cum ştiţi, UE a decis să iniţieze negocierile asupra unui nou acord cu RM, care va fi unul foarte ambiţios”, a declarat, la rândul său, Carl Bildt. „Nu contează denumirea. Important este să avem un nou Acord. De asemenea, vom negocia şi un Acord în domeniul comerţului. Despre liberalizarea regimului de vize noi discutăm şi în cadrul altor formate, cum ar fi Parteneriatul Estic”. Referindu-se la suportul pe care intenţionează să-l acorde Uniunea Europeană, Carl Bildt a specificat: „Aţi moştenit o economie foarte dificilă. UE şi instituţiile europene sunt aici pentru a vă ajuta.

Sper că acordul cu FMI va deschide calea unor noi resurse financiare considerabile. Şi UE va oferi sprijin financiar pentru a soluţiona problemele moştenite”. În contextul rolului pe care actualul guvern îl atribuie UE în soluţionarea diferendului transnistrean, Vlad Filat a accentuat că „un nou Acord va aduce o mai strânsă colaborare cu UE pe marginea conflictului transnistrean, iar un punct distinct va viza liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii noştri”.

Conferinţa de presă a celor doi demnitari a constituit punctul final al vizitei întreprinse vineri la Chişinău de delegaţia Troicii Uniunii Europene, din care au făcut parte şi reprezentanţi ai Spaniei, ţară care urmează să preia preşedinţia UE de la Suedia la 1 ianuarie 2010. Pe parcursul vizitei, Carl Bildt a avut o întrevedere cu spicherul Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al RM, pe care de asemenea l-a informat despre disponibilitatea UE de a începe negocierile pentru semnarea unui Acord de Asociere cu RM. Iar în cadrul întrevederii cu Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, şeful diplomaţiei suedeze a menţionat: „Politica actualei guvernări de la Chişinău deschide noi perspective în relaţia RM cu UE”.(Timpul)

Fundaţia „filantropului” Soros ne aruncă un studiu al situaţiei existente în Republica Moldova:

„Republica Moldova. La răscruce”. Vedeţi mai jos ce cred experţii români despre situaţia politică din R. Moldova

„Republica Moldova. La răscruce”, studiul lansat de Fundația Soros România, cu sprijinul Fundației Soros-Moldova, în 23 octombrie 2009 la Chișinău, analizează situația politică și a peisajului mass-media, oferind o perspectivă coerentă și detaliată, dinspre România, a stării democrației în Republica Moldova la mijlocul anului 2009, înainte de repetarea alegerilor. Studiul, realizat în urma unui program de documentare în Republica Moldova, descrie fenomenul deteriorării vieții publice, în contextul mai larg al relațiilor Moldovei cu Uniunea Europeană și cu România.

Mass-media la comandă politică

În perspectiva jurnaliștilor români și experților internaționali citați în studiu, nu există o libertate reală a presei moldovenești, mass-media fiind utilizată ca instrument de influență politică și nu ca mijloc de informare corectă a publicului. Presa din Moldova este deconectată de public și se manifestă de cele mai multe ori împotriva interesului public. Acest fapt se datorează, în bună măsură, suprapunerii faliei lingvistice peste cea politică – limitările lingvistice (presă exlusiv în limba română sau în limba rusă) determinând o segmentare a categoriilor de public. În privința conținutului editorial, partizanatul politic generează dezechilibru, prin accentuări adesea virulente asupra discursului politic sau printr-o implicare a statului în conţinutul materialelor. Principiile etice şi deontologice sunt încălcate astfel sub presiune politică.

Pluralism politic sub asaltul Partidului Comuniștilor (PCRM)

Omniprezența controlului politic în justiție, mass-media sau economie și reprimarea formelor de opoziție la partidul-stat PCRM au determinat, în bună măsură, regresul democratic al unui stat în care majoritatea cetățenilor aspiră să devină parte a familiei europene. În urma violențelor din aprilie 2009, Moldova reapare pe agenda Uniunii Europene, însă, în viziunea lui Ștefan Cândea, unul din autorii studiului, încălcarea normelor democratice și regimul comunist au fost „tratate prea blând de către Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”.

Societatea civilă și mediul de afaceri, umbrite de „Partidul Comunist SA”

Comanda politică este resimțită nu doar de mass-media, ci și de către sectorul non-guvernamental sau de cel privat. Formele de manifestare se regăsesc în încălcările legislației privind libertatea de întrunire, arestările abuzive sau colectarea de informații de către serviciile secrete, prin tortură, maltratare, precum și în nerespectarea drepturilor sociale și economice ale majorității populației. Autorii studiului prezintă câteva din „armele statului”, utilizate în acapararea afacerilor private: Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției sau Procuratura Generală care instrumentează dosare penale doar pentru șantaj, naționalizarea sau anularea privatizărilor, situațiile de monopol generate prin ordonanţe ale guvernului, în favoarea familiei fostului preşedinte, Vladimir Voronin şi altele. (jurnal.md)

În continuare vom vedea apologia democraţiei făcută de „experţii” de la Chişinău:

Cu o guvernare democratică, R. Moldova revine pe radarul marilor puteri, spun experţi de la Chişinău

Mesajul vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, lansat la Bucureşti la adresa Chişinăului trebuie privit ca o încurajare a elitelor politice legitime în direcţia corectă şi ca o dovadă a faptului că R. Moldova revine pe radarul marilor puteri, spune expertul moldovean Igor Munteanu.

Directorul Institutului pentru Iniţiative Sociale Viitorul, Igor Munteanu, spune că în acest moment, cu o guvernare democratică, Republica Moldova revine pe radarul marilor puteri, şi nu doar în calitate de victimă colaterală a conflictelor geopolitice. „Poziţia geopolitică a Republicii Moldova reprezintă un atu important pentru UE şi structurile euro-atlantice, drept pentru care mesajul vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, trebuie privit ca o încurajare a elitelor politice legitime în direcţia corectă. Guvernul SUA sprijină în acest moment, economic şi politic, instalarea autorităţilor legitime, invitându-le să fie responsabile, eficiente şi maximaliste”, a declarat Igor Munteanu.

„Personal, cred că evenimentul de la Bucureşti trebuie privit ca un semn al reconfirmării susţinerii necondiţionate din partea României, un element indispensabil al normalizării şi europenizării parteneriatului dintre ţările noastre, iar pe de altă parte ca stimulent serios pentru resetarea orizonturilor strategice la care Republica Moldova trebuie să se gândească. Decodificând ce ar putea să însemne referinţa vicepreşedintelui Joe Biden la stabilizarea economică şi speranţa de a vedea Republica Moldova în structurile euro-atlantice, trebuie să ne gândim la importantele blocaje şi deficienţe ale sectorului de securitate din Republica Moldova – cel mai problematic, mai ambivalent şi mai nereformat element al sistemului politic”, spune analistul moldovean.

Potrivit expertului, criza economică presează Guvernul şi-şi formatează în acest moment acţiunile, dar, fără o avansare rapidă şi eficientă a reformei în poliţie, în armată, în trupele de ordine şi autorităţile de informaţii şi securitate, schimbarea nu poate fi considerată completă şi ireversibilă, în Republica Moldova. „Ca şi în cazul aderării la UE, relaţia Republicii Moldova cu structurile euro-atlantice se vor conduce după principiul „standardele – la început, apoi integrare”. Acesta este mesajul pe care ar trebui ca noi să-l înţelegem foarte exact”, a precizat Igor Munteanu, directorul Institutului pentru Iniţiative Sociale Viitorul.

La rândul său, expertul independent Vlad Lupan menţionează că, prin abordarea subiectului Republica Moldova în discuţiile cu vicepreşedintele american, România trimite un semnal prin care demonstrează că relaţiile cu Chişinăul se relansează. „Este un semnal că subiectul Republicii Moldova rămâne unul important pe agenda politicii externe şi de vecinătate a României. Odată cu deschiderea pe care o manifestă noile autorităţi de la Chişinău, şi autorităţile române devin mult mai deschise în promovarea subiectului integrării europene a Republicii Moldova”, constată Vlad Lupan.

Expertul mai spune că, la rândul său, şi vicepreşedintele SUA vine cu un mesaj de sprijin la adresa noilor autorităţi şi a cursului de apropiere de structurile europene şi euroatlantice. „Trebuie să interpretăm corect acest mesaj – declaraţia nu înseamnă o integrare a Republicii Moldova în NATO, pentru că aceasta nu este posibilă într-un viitor apropiat. Se are în vedere o susţinere din partea SUA a priorităţii de integrare europeană a noului guvern moldovean, dar şi o normalizare a relaţiilor cu structurile euroatlantice, inclusiv NATO. SUA este membră a acestor structuri şi ştie foarte bine că aceste relaţii au căzut pradă unor conjuncturi politice interne de la Chişinău şi unei relaţii privilegiate cu Federaţia Rusă şi nu au corespuns intereselor naţionale ale Republicii Moldova de reformare a sectorului de securitate într-o manieră europeană”, spune Vlad Lupan.

Potrivit lui, în ultima perioadă asistăm la o serie de mesaje pozitive care vin atât din partea României, cât şi din partea SUA, care deja au acordat un credit parţial nerambursabil de 262 milioane dolari Republicii Moldova, fapt la care face referire şi vicepreşedintele american.

Vlad Lupan spune că declaraţiile lui Biden nu pot fi în niciun caz interpretate drept o încercare de a fortifica influenţa SUA în sferele de influenţă aparţinând tradiţional Rusiei, şi asta în primul rând pentru că Republica Moldova nu poate adera, în viitorul previzibil, la NATO. „Nu are niciun sens acum, pentru Chişinău, să facă declaraţii care să antagonizeze spiritele, dar are mult sens să se apropie şi să lucreze cu structurile euroatlantice şi să încerce o reformă a tuturor structurilor guvernamentale, inclusiv cu asistenţa partenerilor euroatlantici, pentru asigurarea unei guvernări democratice, stabile şi pentru a asigura un vector constant european, o integrare europeană ireversibilă a Republicii Moldova. Acest lucru l-a avut în vedere Joe Biden”, este de părere expertul independent Vlad Lupan. (NewsIn)

Revoluţia pensionarilor

Aflaţi la limita subzistenţei, pensionarii cred că prin manifestările din stradă vor reuşi să sensibilizeze burţile pline ce se plimbă pe holurile Parlamentului şi Guvernului, totuşi ca să nu dea impresia că nu le pasă cîte unul din specia „homo politicus” mai vine cu imaginea fericirii construită din vorbe goale:

După Chirtoacă, şi premierul Vlad Filat a fost bruscat de pensionari

După ce l-au palmuit pe primarul capitalei, astazi pensionarii-protestatari l-au bruscat pe prim-ministrul Vlad Filat.

Premierul a iesit la cei cateva zeci de batrani, care protestau in fata Guvernului, pentru a vedea ce doleante au.

„Domnule Vlad Filat, iesiti aici la noi. Nimeni n-o sa va bata!”, striga la microfon Maia Laguta, organizatoarea protestului.

Premierul a invitat trei persoane din partea protestatarilor in cladirea Guvernului.

„Va astept sa discutam”, a spus Vlad Filat si s-a indreptat spre intrarea in Guvern. Imediat, cativa batrani s-au napustit asupra sa, tragandu-l de haine.

Paza de corp a intervenit prompt si premierul a reusit sa se detaseze de multime.

„Am vrut sa-i ascult. Dupa cum ati vazut insa pe dansii nu-i intereseaza comunicarea. Ei au cu totul alte scopuri – de destabilizare, de a intinde mainile, a impinge. Fiecare cu scopul sau in viata. Scopul meu este cum Republica Moldova se va dezvolta”, a comentat Vlad Filat.

Laguta a explicat agresivitatea pensionarilor, prin faptul ca ei sunt „flamanzi”.

„Da’ cine l-o batut pe dansul? Eu nu am vazut, eram ocupata cu microfonul, dar daca spuneti, eu va cred. E o provocare. Scuzati, va rog, lumea e flamanda! Ei nu au ce manca!”, a spus Laguta.

Dupa ce a discutat cu premierul, Laguta a anuntat ca sisteaza manifestatiile pana luni, cand va primi un raspuns de la Guvern. Ulterior, batranii s-au mutat de la Guvern in fata primariei. (stireazilei.md)

Dacă timp de aproape 1000 de ani de stăpînire maghiară, spiritul românesc din Transilvania a strălucit trecînd peste toate necazurile, nedreptăţile, înjosirile şi durerile, dacă nu am fost corupţi de toţi veneticii fie din Fanar, fie din Istanbul sau Dumnezeu ştie de unde, dacă ne-am păstrat limba, obiceiurile, credinţa, avînd în vedere aceste fapte continui să cred că vom ieşi biruitori şi din această luptă contra forţelor oculte ce scot la tarabă democraţia, globalizarea şi ateismul dorind moartea noastră ca Neam.

Basarabia noastră, cea de totdeauna Reviewed by on . Primatul prostiei din Moldova În Basarabia „salvatorii naţiunii” îşi încordează muşchii în exerciţii democratice, relaţii extraconjugale cu UE, „băi de mulţime” Primatul prostiei din Moldova În Basarabia „salvatorii naţiunii” îşi încordează muşchii în exerciţii democratice, relaţii extraconjugale cu UE, „băi de mulţime” Rating: 0

About Ștefan Plămădeală

Lasă un comentariu

scroll to top