Chipul lui Eminescu, atât de cunoscut românilor, mai ales din fotografia făcută în vremea studenţiei, la Praga, în toamna anului 1869, de maestrul fotograf Jan Tomas, din Piaţa Sf. Venceslas, este modelul ideal al fiinţei geniale, imaginea clasică a poetului nepereche. După clişeul original s-au realizat 6 fotografii, dintre care o poză era necesară îndeplinirii formalităţilor de înscriere la Universitatea din Viena, iar altele au fost dăruite lui Slavici, Miron Pompiliu şi „unei femei dragi”. Alte portrete ale lui Eminescu abia de pot fi recunoscute. Din punct de vedere afectiv, asemenea fotografii sunt percepute cu reticenţă, în mentalul colectiv prevalând chipul angelic al Poetului la 19 ani.

Unele dintre documentele fotografice păstrează fizionomia caracteristică vârstei, redând fie un chip juvenil (cum este, de exemplu, portretul numit de G. Călinescu “Eminescu la 16 ani”), altele sunt pline de vitalitate şi forţă, specifice perioadei de maturitate. De remarcat cea de-a doua fotografie, făcută la Bucureşti de F. Duschek, în anul 1880, precum şi ce-a de a treia, lucrată în atelierul lui Nestor Heck, la Iaşi, în anii 1884-1885. Ultima fotografie, realizată în atelierul fotografic al lui Jean Bieling din Botoşani, în perioada 1887 - 1888, redă chipul de nerecunoscut al unui om îmbătrânit prematur.

Să fie, oare, acestea singurele fotografii ale lui Eminescu? Categoric, nu! Mărturii credibile, aparţinând unor contemporani ai poetului, atestă existenţa şi a altor fotografii, ulterior pierdute. Iată ce spune Augustin Z. N. Pop: “În albumul de fotografii al Veronicăi Micle s-a păstrat mult timp o fotografie a lui Eminescu lângă medicul curant”; “Slavici informează că a văzut şi reţinut din albumul Veronicăi Micle o fotografie a lui Eminescu cu doctorul său curant la Odesa”. Acelaşi Augustin Z. N. Pop continuă: “Într-un album al Veronicăi – cum atestă Slavici – s-a aflat şi o fotografie, din aprilie 1888, făcută la Botoşani, înfăţişându-o pe poetesă alături de Eminescu. Autorul “Pădurenilor” susţine că Virginia Gruber i-ar fi dăruit-o lui în 1894, fotografie extrem de interesantă, ulterior pierdută în avatarurile vieţii acestuia, cu atâtea alte vestigii literare.”