web analytics
Home » Apariții editoriale » Cuvânt înainte
Cuvânt înainte

Cuvânt înainte

noiembrie 24, 2011 8:27 am by: Category: Apariții editoriale, Axa 51 Leave a comment A+ / A-

AXA, pe care o aveţi în mână, apare după o pauză de aproape un an, în care am schimbat formatul şi, într-o oarecare măsură şi tonul discursului. Cu această serie nouă, am considerat că este necesar ca subiectele pe care le tratăm să fie, în totalitate, subiecte esenţiale pentru cititorul AXA – fără să mai lăsăm timpul de respiro, aşa cum am făcut în seria încheiată cu numărul 50.

Am putea spune altfel, că ne-am radicalizat în discurs. Şi asta pentru că vremurile s-au radicalizat împotriva noastră. Trebuie spus lucrurilor pe chiar numele lor, exprimarea metaforică rămânând în sarcina altor reviste, care pun preţ pe stilul literar. Astfel, de exemplu, probleme ca vaccinarea copiilor sau ca Roşia Montana sunt tratate la modul cel mai propriu. Vaccinarea este un mod de a îmbolnăvi copii, lucru ştiut în mediile medicale din România şi din multe alte ţări, asupra căruia se aruncă un văl de tăcere; este cunoscut statistic şi din practica medicală că, în ţara noastră, cele mai multe cazuri de SIDA provin din infectarea voită a copiilor internaţi în diferite spitale din ţară, copii care aveau cu totul alte diagnostice la internare. Nimeni nu a făcut, niciodată, nici o anchetă asupra acestei crime oribile pusă la cale şi dusă la îndeplinire cu premeditare – despre acest subiect puteţi citi în acest număr, unde mai puteţi afla că nu există acea vaccinare obligatorie despre care se tot vorbeşte şi că puteţi refuza vaccinarea în baza legilor în vigoare. Afacerea Roşia Montana este pur şi simplu o escrocherie, făcută de unii dintre cei mai mari escroci din lume, cu concursul de netăgăduit al guvernanţilor români; mai precis al tuturor guvernanţilor români. Nu suntem doar jefuiţi – zăcământul aurifer de la Roşia Montana este, în mod oficial, cel mai mare din Europa – ci suntem şi batjocoriţi. Suntem consideraţi idioţi, tot în mod oficial, şi ni se dau explicaţii ca atare.

Deşi poate părea lipsit de importanţă, noi credem că este esenţial să cunoaştem faptul că imnul Uniunii Europene – care este şi imnul nostru, de vreme ce facem parte din această uniune – este tradus cu totul defectuos în limba română; şi, mai departe, credem că este edificatoare o traducere corectă, pe care o veţi găsi în paginile ce urmează; fiindcă, după cum veţi vedea, acest imn este o invocaţie păgână, cu alte cuvinte este o poziţie profund anticreştină – iudeofrancmasonică -, deci antiromânească. Iată cum devenim noi luptători împotriva lui Hristos, şi iată ce este structura în care existăm şi pe care o ascultăm orbeşte, prin conducătorii noştri.

Tot în acest număr 51 al AXEI, veţi putea afla lucruri foarte importante despre globalizare, despre tehnica de înşelare denumită „ecumenism”, precum şi despre cei care sunt în spatele acestei încercări de a domina întreaga lume, prin distrugerea popoarelor. Într-un alt material din acest număr veţi putea vedea imaginile – cu detalii – a 76 de plăci, cunoscute ca plăcile de la Sinaia, despre care se ştiu atât de puţine lucruri şi care, după cum veţi vedea, ar putea însemna imens pentru înţelegerea istoriei şi a identităţii românilor.

Rubrica „Sabia de foc” aparţine, în acest număr, proorocirilor şi vedeniilor câtorva dintre Sfinţii Părinţi, despre Apocalipsă şi despre vremurile din urmă. Este vorba despre Vedenie despre Înfricoşata Judecată -Sfântul Ierarh Nifon, Cugetările unei inimi smerite – Monahul Vasile, Vedenie despre Antihrist, căderea în erezii, semnul fiarei, sfârşitul lumii… – Sfântul Ioan de Kronstadt, Epoca lui Antihrist – Sfinţi Părinţi, Proorociri despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei – Sfântul Mitropolit Varlaam, Viziune despre Apocalipsă – Stareţul Antonie. Am ales aceste texte – şi nu altele, cu toate că sunt mult mai multe astfel de texte, aparţinând Sfinţilor Părinţi – pentru faptul că lucrurile descrise de aceşti Sfinţi Părinţi sunt vizibile astăzi, în foarte mare măsură; doar orbii şi nici aceia, ar putea să nu le vadă. Astfel că nu trebuie să fii teolog să recunoşti semnele despre care se vorbeşte în aceste rânduri – trebuie „doar” să crezi că Hristos a Înviat.

În „Râpa robilor”, în acest număr, stă un tânăr de 16 ani – Florea Găman – care a fost ucis, împreună cu alte sute de tineri, în anul 1939, pentru păcatul de a fi făcut parte din organizaţia de tineret a Mişcării Legionare. Este, de fapt, arătarea unui martir, din lungul şir de mărturisitori ai secolului trecut, despre care vom vorbi şi în numerele viitoare.

De la ultimul număr al seriei vechi şi până acum, s-au întâmplat multe şi grele lucruri şi în ceea ce ne priveşte. Nu-l vom spune decât pe cel mai greu: pe data de 2 august a plecat la Domnul fratele nostru Florin Stuparu, în vârstă de cincizeci de ani, în condiţii cu totul suspecte. A plecat la Domnul, dar nu putem spune că a plecat dintre noi sau că nu mai e cu noi; şi în nici un caz că a murit. Însă, ceea ce spunem din tot sufletul este că Florin Stuparu este aici, în AXA, al cărui membru fondator este. Aici şi în acest număr el continuă să arate vremii, oglinda ei – ca de fiecare dată. Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească şi să-l mântuiască pe fratele nostru Florin Stuparu, pe care îl avem şi îl vom avea cu noi până la sfârşit.

În cele din urmă, trebuie să vă mărturisim că facem AXA doar pentru a vă fi de folos, pentru a putea afla şi înţelege vremurile pe care le trăim cu toţii, şi pentru a ne feri de înşelările care au căpătat, în timpurile acestea, chipuri îngereşti. Ca urmare, vă rugăm să vă faceţi timp să citiţi AXA – pentru frăţiile voastre ar fi folositor, iar pentru noi ar fi un semn de rodire a micilor noastre osteneli puse pentru ca această revistă să se afle acum în faţa ochilor domniilor voastre.

Cuvânt înainte Reviewed by on . AXA, pe care o aveţi în mână, apare după o pauză de aproape un an, în care am schimbat formatul şi, într-o oarecare măsură şi tonul discursului. Cu această seri AXA, pe care o aveţi în mână, apare după o pauză de aproape un an, în care am schimbat formatul şi, într-o oarecare măsură şi tonul discursului. Cu această seri Rating: 0

About Mugur Vasiliu

Mugur Vasiliu (n. Bacău, 9 martie 1965 - d. București, 28 mai 2017) Biografie Facultatea de Litere, secţia română-engleză, Universitatea din Bucureşti, promoţia 1991; Doctorand al Universităţii din Bucureşti, Catedra de literatură - specializarea Ştiinţe filologice, cu lucrarea “Prolegomene la o nouă hermeneutică a textului folcloric” 1991-Muzeul Ţăranului Român, secţia de cercetare ştiinţifică în antropologie culturală; 1998-Guvernul României, Departamentul Informaţiilor Publice, Subsecretariatul de Stat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni; 1999-Guvernul României, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni; 1999-Ministerul Învăţământului “ Centrul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, Departamentul de Cercetare şi Documentare; 2001-Editura Christiana; 2001-Radio România Tineret; 2002-Editura SCARA; 2003-B1 TV; 2003-Universitatea din Bucureşti, Facultatea de litere “ Cursul de Comunicare interculturală “ Folclor; 2004-Universitatea din Bucureşti, Facultatea de litere “ Cursul de Comunicare interculturală “ Folclor. Funcţii deţinute: Cercetător ştiinţific în antropologie culturală în cadrul Muzeului Ţăranului Român; Director al revistei ”Scara” editată de Asociaţia Română pentru Cultură şi Ortodoxie; Subsecretar de stat Guvernul României, Departamentul Informaţiilor Publice; Secretar de stat Guvernul României, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare; Director de studii Centrul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Departamentul de Cercetare şi Documentare; Director al întâlnirii românilor de pretutindeni, Sibiu 2000 “ ROMFEST 2000; Director de editură - Editura Christiana; Realizator al emisiunii săptămânale radio (în direct) “ Moralia; Realizator al emisiunii săptămânale de cultură (în direct) “ 100 DE MINUTE PE CALEA VICTORIEI “ B1 TV. Activităţi în cadrul Muzeului Ţăranului Român: Cercetări de teren:- Săpânţa, Maramureş, 1991, 1992 - Mănăstirea Putna, 1992 - Mănăstirea Râmeţ, 1992 - Mănăstirea Horezu, 1992 - Scheii Braşovului, 1993 - Bărăgan, Ialomiţa-Constanţa, 1993 - Dobroteşti, Teleorman, 1992, 1993, 1994 - Brăneşti, Ilfov, 1994, 1995 - Liteni, Suceava, 1995 - Pietroasele, Buzău, 1995, 1996 - Tescani, Bacău, 1996, 1997 - Plopşor, 1997 Expoziţii - “Crucea” “ expoziţia permanentă a muzeului - Expoziţia “Crucea “ semn şi materie”, Paris, 1994 Activităţi în cadrul Guvernului României: Elaborarea si editarea celor 10 Programe de acţiune pentru fluidizarea relaţiilor statului român cu comunităţile româneşti din lume; Elaborarea unei strategii coerente de colaborare şi conlucrare cu românii din lume “ Întru apărarea comunităţilor româneşti din lume; Elaborarea Hotărârii de Guvern pentru înfiinţarea Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Peste Hotare; Înfiinţarea Departamentului pentru Relaţiile cu Românii de Peste Hotare; Vicepreşedinte al Subcomisiei pentru minorităţi la Tratativele de la Budapesta 1998, în a doua sesiune a Comisiei Mixte Bilaterale Româno-Maghiare; Elaborarea şi popularizarea în mediile politice şi administrative româneşti a unei prezentări a situaţiei reale a comunităţilor româneşti din Ungaria “ Raport privind situatia comunităţii româneşti din Ungaria; Organizarea primei întâlniri a celor mai importanţi jurnalişti din România şi Basarabia, la Chişinău - decembrie 1998. Colaborări în publicistică: “Glasul” ” ziarul Ligii studenţilor, 1991; Monografia ”Dobroteşti, un sat din Teleorman”; Volumul ”Picu Pătruţ”; Revista Muzeului Ţăranului Român, ”Rosturi”, 1992; “Scara “ revista de oceanografie ortodoxă”, 1996; Cotidianul ”Flux”, din Basarabia, 1998-2004; “Curierul naţional”, 2004 Colaborări în domeniul filmului şi televiziunii: Televiziunea naţională “ 1990-1993 Fundaţia Arte Vizuale ” 1996, 1997 Pro TV “ 1995 Video Est “ 1997, 1998 B1 TV “ 2002,2003 Naţional TV “ 2004 “ realizatorul emisiunii TalkShok Filme Autor al filmelor documentare:”Mumele”, 1995; “Tonel şi Vieru sau despre rostul cântării”, 1996; “Lumea pe dos sau despre rostul carnavalului”, 1998 Distincţii Premii obţinute de filmul ”Tonel si Vieru”: Premiu de regie- Festivalul de film documentar Etnos, Bacău, 1996; Premiul CNC, Festivalul de film de la Tg. Mureş, 1996; Premiul Non Fiction- Festivalul de film de la Tg. Mures, 1996; Premiul British Council- Festivalul de film antropologic Sibiu, 1996; Premiul special al Uniunii Asociaţiilor Realizatorilor de Film din România, Festivalul Dakino- Bucureşti, 1997; Premiul Asociaţiei Profesioniştilor din Televiziune, 1997; Selecţionări: Festivalul de la Gyor, Ungaria, 1997; Festivalul de film documentar Cinema du Reel- Paris, 1997 Lucrări publicate “Mihai Eminescu. Mărturie despre mine însumi”, 2002; ”Mâna Arhanghelului Mihail. Lecţia de anatomie teandrică”, 2002; ”Despre Zbor şi Moarte”, 2002 Activitate Membru fondator al Ligii Studenţilor din România, 1989-decembrie Membru fondator şi organizator al Pieţei Universităţii, aprilie-iunie 1990 Membru fondator al Mişcării pentru România, 1992 Membru fondator şi preşedintele Asociaţiei pentru cultură şi ortodoxie Directorul întâlnirii românilor de pretutindeni, ROMFEST 2000, Sibiu

Lasă un comentariu

scroll to top